RELIGIE PAȘNICĂ?

Am auzit de nenumărate ori că islamul este o religie a păcii, că musulmanii sunt în marea lor majoritate pașnici. O spun președinții și diplomații noștri, o spun profesorii înaltelor noastre instituții de învățământ. Pentru mine este o jalnică manifestare a sistemului educativ falimentar care încearcă să-l astâmpere pe Ionel repetându-i la nesfârșit că el este un băiat de nădejde, deștept și cuminte, în timp ce acesta îi varsă musafirului dulceața în galoși.

A apărut în lume (din păcate chiar în America) un oportunism al vandalilor care abia așteaptă prilejul să iasă în stradă la spart, la bătut și chiar la omorât, la dat foc și dat cu pietre. A fost de-ajuns un verdict de tribunal ca să scoată în stradă populația de culoare și să distrugă o porțiune a orașului Los Angeles în 1992. Acum, pentru că un producător obscur a lansat un filmuleț despre Mahomed (cam prost realizat, deși conține destule adevăruri istorice), lumea arabă a explodat.

Degeaba s-au chinuit puterile occidentale în timpul primăverii arabe să le spună că, vezi bine, ei sunt acum democrații, că au dreptate să-și elimine dictatorii și că o să huzurească pe la mesele bogaților dacă vor fi civilizați. În realitate, islamul nu este o religie a păcii, nu a fost niciodată și nu va fi vreodată.

Va spune cineva că nici creștinismul nu a fost atunci când a lansat cruciadele, inchiziția și războaiele papale. Da, dar ca să facă toate acestea, creștinismul a trebuit să apostazieze de la învățăturile Domnului Isus. Islamul pașnic este el însuși o apostazie de la învățăturile lui Mahomed și ale coranului.

Nu mi-am putut explica niciodată cum a fost posibil ca banda de criminali care au deturnat avioanele la 9/11 să trăiască aproape normal pentru atâta vreme în occident, să guste acest stil de viață, pentru ca într-o dimineață să-și intre fără nicio rezervă în pielea lor adevărată. Fanatismul islamic este norma în lumea arabă. Că o perioadă îndelungată, în unele țări arabe s-au impus dictaturi cu vederi moderate, Occidentul nu a înțeles cât de prețioase au fost acestea. Saddam, Gaddafi, Mubarak și ceilalți. Rău cu rău, dar mai rău fără rău.

În ultimii ani au apărut numeroase documentare care au intenționat să pângărească imaginea desăvârșită a Mântuitorului. Dar nu au putut-o pângări acestea mai rău decât am fi făcut-o noi ieșind în stradă și manifestându-ne furia, contrar poruncilor Sale. Problema musulmanilor este că imaginea lui Mahomed este una deja pângărită de personajul în sine. Actele de violență și răzbunare sunt în ton cu caracterul întemeietorului acestei religii.

Pentru creștinism este greu să justifice orice act de agresiune sau război. Prin război, Islamul nu poate fi învins ca religie ci doar izolat. Prin ecumenism Islamul nu poate fi decât cosmetizat. Într-un fel, insultele caricaturizate și animate scot la suprafață adevărata față a islamului.

Israelul înțelege destul de bine aceste realități. O mare parte din restul lumii nu crede nici acum. Pentru creștini ar trebui să fie mai clar: islamul nu pote fi învins decât prin evanghelizare și misiune. Problema este că acestea cer jertfe, iar creștinismul post modern nu mai știe să jertfească. Ne-am (prea) civilizat…