THE HUNGER GAMES – UN JOC PERICULOS

Fervoarea – chiar în cercurile creștine – creată de trilogia scriitoarei Suzanne Collins, The Hunger Games, produsă și cinematografic nu de mult, m-a determinat să iau cele trei cărți și să le citesc. Ceea ce hrănește mintea unei întregi generații, nu are cum să nu mă intereseze. Excelent scrise (autoarea are un dar natural de a prezenta coerent și inteligibil desfășurarea destul de complexă și fluidă a acțiunii), cele trei volume au totuși o tentă adolescentină, personajele fiind întrucâtva expuse unor trăsături excentrice, deși aplicațiile tematice în raport cu lumea de azi nu sunt deloc fanteziste.

În câteva cuvinte, este vorba de o societate post-apocaliptică. Continentul nord-american este împărțit în treisprezece teritorii cu profile industriale sau agricole diferite. Oamenii sunt folosiți ca sclavi pentru deservirea centrului numit The Capitol. Acolo este grandiozitate, lux și, într-o mare măsură, decadență morală. În districte este sărăcie și foamete. Suferințele sunt accentuate de festivalul anual numit Hunger Games, un fel de act gladiatorial în care 24 de jertfe (două de fiecare dintre primele 12 districte, un băiat și o fată) luptă într-o arenă, combinație între natural și artificial, pe viață și pe moarte. Un singur câștigător/supraviețuitor este răsfățat pentru tot restul vieții cu privilegiile stăpânirii. Jocurile au originat în urmă cu 75 de ani, ca măsură punitivă și preventivă, atunci când a avut loc o revoltă generală împotriva asupririi, districtul al 13-lea fiind, aparent, distrus. În fine, pe acest schelet se clădește acțiunea fascinantei trilogii.

Nu încerc să fiu un critic literar, sunt alții în măsură să o facă. Ceea ce m-a surprins este trendul anticapitalist, glorificarea statutului de victimă și spiritul de demonizare a tot ceea ce înseamnă autoritate. Spre exemplu, majoritatea celor care ajung la un oarecare nivel de afluență sunt implicit niște monștri, preocupați doar de exploatarea altora. Sărăcia este invariabil asociată cu demnitatea și buna cuviință, iar disciplina și respectul față de autoritate apar aproape mereu ca o dovadă de corupție și lipsă de personalitate. Toate acestea sunt experiențe documentate istoric (panem et circenses din vremea romanilor, lagărele hitleriste) și care reprezintă caracterul unora până în ziua de azi, dar mă tem că nu demascarea și satirizarea unor asemenea elemente este rezultatul acestui stil beletristic, ci destabilizarea culturii și civilizației occidentale. Este adevărat că, dacă este greșit înțeleasă și atribuită, prosperitatea poate degenera spiritul uman, îi poate mutila conștiința și dilua scopul existenței, reducându-l la sclipici, mâncare, haine și distracții (uneori foarte crude sau cel puțin degradante moral).

În ciuda prezentării lor progresive, trebuie să recunoaștem că orice formă de guvernare și piață de desfacere în istoria mai mult sau mai puțin recentă a falimentat lamentabil. Orice orânduire are de-a face cu factorul uman, expus corupției, viciilor și cruzimii. Omul face societatea și societatea îl modelează la rândul ei. Un rege poate fi foarte binevoitor dar și paranoic, un stăpân de sclavi poate fi generos sau violent cu supușii săi, capitalismul poate fi și o rampă de lansare a civilizației dar și un laborator al lăcomiei și disprețului. Este ceea ce face omul dintr-un sistem oarecare.

În final, însăși eroina principală, desemnată să-l execute pe fostul președinte, o asasinează pe conducătoarea Districtului 13 și noua șefă de stat, doamna Coin, devenită cel puțin la fel de insensibilă și coruptă ca predecesorul ei. Ceea ce înseamnă că sistemele se (mai) schimbă, dar natura umană, nu, afară de pocăință și naștere din nou, alternative complet străine acestei trilogii. Dacă în spectrul post-apocaliptic biblic, Dumnezeu este totul, The Hunger Games proiectează sute de ani în viitor, o imagine a omenirii în care Dumnezeu este fie irelevant, sau mai degrabă nu există.

Că am ajuns aici, imaginația autoarei, ca și în alte cazuri recente a unor cărți similare, depășește flagrant cadrul profetic biblic și, implicit, chiar dacă radiografiază fidel anumite caractere, pierde orice noimă de spiritualitate. Natura introspectivă a cărții (scrisă la persoana întâi a eroinei principale) ține mai mult de emoțional. Nu mă hazardez să afirm că este o conspirație ȘI culturală, dar faptul că majoritatea operelor apărute în ultima vreme exclud latura religioasă (ca în cazul de față) sau, mai rău, îi dau conotații monstruoase, oculte, mie mi se pare că este cel puțin produsul unei civilizații deja apuse spiritual. Altfel, lectura este palpitantă…

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

3 răspunsuri to “THE HUNGER GAMES – UN JOC PERICULOS”

  1. Sper sa nu faceti o serie de predici pe marginea acestei carti. Deja o multime de „biserici” au facut-o 🙂

    http://www.huffingtonpost.com/2012/03/14/hunger-games-bible-study-pastors-session-suzanne-collins_n_1345032.html

  2. Anumite carti merita a fi citite simplu pentru bogatia lor literara. Aceasta serie cred ca este un mare progres comparat cu Harry Potter si Twilight. Cred ca a educa tinerii sa filtreze ceea ce ei citesc sau vizioneaza este mai productiv decat de a le spune „nu citii…” Am vorbit cu o adolescenta din biserica care citea aceasta serie si m-am bucurat ca a avut un ochi critic, punctand anumite lucruri in serie care reprezinta aspecte din istoria Americii… 13 Districts – cele 13 colonii….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: