Este sub semnul întrebării, afirmă publicația prezbiterienilor din Scoția, articol preluat de Banner Of Truth. Că se îndoiește de învierea trupului ca experiență a reunirii cu sufletul este una, dar Ratzinger are mari probleme să accepte învierea Domnului Isus ca un act material, care poate fi documentat istoric, lăsându-l doar în seama credinței martorilor ca o experiență personală.
Cât știu eu, cu greu poate fi cineva mai… catolic decât papa. Dacă aceasta este și doctrina Bisericii Catolice, atunci fără înviere în sensul palpabil, fizic (chiar dacă glorios și îmbrăcat în supranatural) nu se poate vorbi de mântuire. Doctrina învierii este prezentată de Însuși Domnul Isus dar și de Apostolul Pavel ca fiind fundamentul fără de care nu se poate al credinței. Se pare că actualul papă a ajuns la concluziile sale încercând să clarifice ambiguități ale doctrinelor esențiale ale catolicismului, intrând în conflict cu unele dintre ele.
Nicio noutate, fiecare cu faliții lor, saducheii nu credeau în înviere, corintenii erau în confuzie, creștinismul progresiv de azi spiritualizează actul învierii, dar totuși, până și papa?
Footnote #11: He says that it is ‘impossible for the Gospels to describe the encounter with the risen Christ; that is why they can only stammer when they speak of these meetings and seem to provide contradictory descriptions of them’ (Introduction, p 211).
Din nefericire apar mai multe probleme în acest citat care demonstreaza ca Papa nu ar fi pe același plan cu teologia creștina ortodoxă (adică cea dreaptă, nu mă refer la cea a bisericii ortodoxe).
În primul rand Razinger pare să aibe probleme cu infailibilitatea Scripturii din momentul în care critică afirmațiile Noului Testament cu privire la arătariel Domnului Isus după înviere. Nu este vorba de exegetică sau „textual criticism” aici, ci de o NEGARE a textului.
Cum adică este imposibil ca Evangheliile să descrie intălniri cu Isus cel inviat???
In al doilea rând pozițiile lui Ratzinger sunt în contrast cu doctrina invierii pe care Pavel o prezintă in 1 Cor 15. Pavel dă așa multă importanță acestei invățături incât scrie cel mai lung capitol din epistolele sale (58 versete) ca să combată invațaturi false depre ea.
Dacă nu credem în învierea fizică a Domnului Isus, „zadarnică este și credința” noastra.
În al treilea rând, cel mai renumit creștin din lume se pare că nu ar fi un apologist bun pentru credința creștină daca are probleme cu „contradictory descriptions” despre înviere si arătarile Domnului Isus înviat.
Să nu-nceapă și evanghelicii cu asemenea învățături…
Bun articol
Papa ca Papa.. catolicii nu il prea baga in seama…. evanghelicii nici atit,
Ei cu ograda lor, noi cu a noastra…
Ereziile nimicitoare sint raspindite acum de un fost „cardinal” evanghelic cu mare priza la cei ne-initiati , care face turul lumii cu invataturi „noi noute” si cu scoli de vindecari, care in opinia subsemnatului, sint mult mai nocive decit cea ce crede neamtul…..
Pacat ca cei care au trebuit sa construiasca zidul cu o mina si cu sulita in cealalta mina, au obosit 🙂
Sa nu vina Neemia inapoi 🙂
Uneori e mai bine sa faci un gard la marginea prapastiei decit un spital la poalele ei. Doar ca trebuie sa-l faci in timp 🙂 , ca unele ………. de cotitura sa fie luate in directia buna 🙂
Luari de pozitie au fost destule dar ton-ul apararii evanghelistului transformat peste noapte in taumaturg a venit si de la Nae…
Poate omul a trecut in partida Saducheilor, si nu mai crede in inviere… 🙂
Oricum, pentru o lume care zace in cel rau, afirmatiile papale de genul acesta nu sunt altceva decat un leagan a dolce vita. Dar toate pana intr-o zi…
Papa Benedict este un mason.
http://www.google.de/url?sa=t&rct=j&q=papa%20saluta%20cu%20semul%20masonilor&source=web&cd=1&ved=0CCUQFjAA&url=http%3A%2F%2Forasuldeva.ro%2Forasuldeva%2Findex.php%3Foption%3Dcom_content%26view%3Darticle%26id%3D234%3Aconducatorii-lumii-se-saluta-intre-ei-cu-semnul-diavolului%26catid%3D52%3Asubiecte-fierbinti%26Itemid%3D213&ei=Y3p8UJmZO-aP4gT66IBo&usg=AFQjCNG6ZKmVlcWEe5tZx9F91V5C90-GQQ