Plecarea pastorului Corneliu Olan în Atlanta a lăsat în urmă, cum era de așteptat, un gol pe care nicio biserică nu-și poate permite să-l lase neacoperit. Deși oarecum spontană, această despărțire nu ne-a lăsat descoperiți deoarece, împreună cu pastorul Olan, una din prioritățile noastre a fost promovarea de slujitori tineri. Astfel, potrivit prerogativelor constituționale ale bisericii noastre, am propus iar comitetul Bisericii Elim a aprobat în unanimitate ca următorii frați să ocupe următoarele slujbe:
Pastor Adrian Tișe – Pastor Asistent (membru din anul 2001 al Bisericii Elim, ordinat în anul 2008, a fost ales de fiecare dată în comitet ocupând câte un termen de trei ani funcțiile de casier și președinte al corporației; din 2007 este responsabil al Departamentului de Tineret; cântăreț îndrăgit, a compus, printre altele, cunoscutul cântec ”Dacă trăim, pentru Domnul trăim”; căsătorit cu sora Ella, au doi copii, Ashton și Davanee)
Pastor Samuel Man – Departamentul de Educație Creștină / Școala Duminicală (membru din anul 2002, ordinat în 2010 și ales în comitet în același an, răspunde din anul 2008 de Departamentul de Rugăciune și Stăruință; căsătorit cu sora Ema, au doi copii, Caleb și Jeremiah)
Diacon Teodor Gîrboan – Departamentul de Rugăciune și Stăruință (membru din anul 2005, ordinat în 2010 și ales în comitet în același an, este implicat și în Departamentul de Muzică / Laudă și Închinare; un cântăreț îndrăgit, a compus, printre altele, cunoscutul cântec ”De n-ai fi Tu de partea noastră”; căsătorit cu sora Mihaela, au trei copii, Jason, Davis și Mathias)
Mulțumim Domnului pentru timpul în care fratele Corneliu Olan a slujit în biserica noastră și îi dorim binecuvântare și har în noua slujbă de pastor principal al Bisericii Elim din Atlanta. Ne bucurăm de frații care s-au pus la dispoziția Domnului și a noastră pentru a accepta noile poziții de răspundere în Biserica Elim – Chicago.
Frate Cristian, sunteti ajutat in slujire de oameni dedicati slujirii.Urmaresc programele dumneavoastra de ceva timp, si nu pot sa nu remarc evolutia buna a celor trei slujitori in tot ce fac.Ma bucur mult pentru Samuel Man (il salut pe aceasta cale si vreau sa ii spun ca eu sunt din Ardud jud. Satu Mare), si ne-am bucurat mult de vizitele bunicului lui fratele Simion Man in biserica din Ardud.Domnul sa ne ajute pe toti sa il slujim cu daruire.Amin!
Timpul de slujire petrecut în biserica Elim din Chicago pe poziția pastor asistent alături de pastorul senior Cristian Ionescu a fost un privilegiu și o onoare aparte. Fiecare zi, fiecare serviciu divin a avut frumusețea și bogăția lui spirituală la care au contribuit în mod consistent frații Adrian Tișe, Samuel Man și Doru Gârboan. Doresc din inimă acestei noi echipe de slujitori călăuzirea Domnului și multă putere de slujire mai departe.
Doresc bisericii Elim Chicago mult succes si binecuvantare, si fie ca Duhul Domnului sa calauzeasca „noua restructurare” a conducerii bisericii dumneavoastra si pe mai departe! Happy Pastoring! 🙂
Domnul sa va binecuvanteze si sa va rasplateasca pentru frumoasa lucrare de la Biserica Elim Chicago si pentru promovarea tinerilor slujitori in lucrare. Nu in multe biserici vezi așa promovare.