DESPRE SODOMIȚI, COPII, BĂRBAȚI, FEMEI, BĂTRÂNI, CRIZA ECONOMICĂ ȘI CE MAI SPUNE DOMNUL ÎN ISAIA 3

Nu-mi stă în caracter să zic cu pardon ce scrie Biblia. Așa că voi trece peste scuzele de rigoare și ameliorarea ofensei pe care acest pasaj o va provoca unor segmente… electorale. Dar iată ce spune Domnul prin profetul Isaia 3 (citiți cu atenție verset cu verset), de parc-ar vorbi despre America:

1. CRIZA ECONOMICĂ: v.1-3 ”Domnul Dumnezeul oştirilor va lua din Ierusalim şi din Iuda orice sprijin şi orice mijloc de trai, orice izvor de pâine şi orice izvor de apă, pe viteaz şi pe omul de război, pe judecător şi pe proroc, pe ghicitor şi pe bătrân, pe căpetenia peste cincizeci şi pe dregător, pe sfetnic, pe meşteşugarul ales şi pe vrăjitorul iscusit.”

2. LEGALIZAREA DESFRÂULUI: v.8-11 ”Se clatină Ierusalimul, se prăbuşeşte Iuda, pentru că vorbele şi faptele lor sunt îndreptate împotriva Domnului, înfruntând privirile Lui măreţe. Înfăţişarea feţei lor mărturiseşte împotriva lor, şi, ca sodomiţii, îşi dau pe faţă nelegiuirea, fără s-o ascundă. Vai de sufletul lor, căci îşi pregătesc rele! „Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine, căci se va bucura de rodul faptelor lui. Vai de cel rău! Lui îi va merge rău, căci va culege rodul faptelor lui.”

3. COPIII (TINERETUL) ȘI FEMEILE, BLOCUL ELECTORAL CARE PROMOVEAZĂ CONDUCĂTORII RĂTĂCIRII: v.12 ”Poporul meu este asuprit de nişte copii şi-l stăpânesc nişte femei! Poporul meu, cârmuitorii tăi te duc în rătăcire şi pustiesc calea pe care umbli!”

4. BĂTRÂNII ȘI CONDUCĂTORII CARE PUN INTERESELE LOR DEASUPRA BINELUI SPIRITUAL ȘI MATERIAL AL NAȚIUNII: v.14-15 ”Domnul intră la judecată cu bătrânii poporului Său şi cu mai marii lui: „Voi aţi mâncat via! Prada luată de la sărac este în casele voastre! Cu ce drept călcaţi voi în picioare pe poporul Meu şi apăsaţi pe săraci? – zice Domnul Dumnezeul oştirilor.”

5. MODA UȘURATICĂ, HAINE ȘI BIJUTERII, PLAGA CARE A CONTAMINAT ȘI BISERICA: v.16-23 ”Domnul zice: „Pentru că fiicele Sionului sunt mândre şi umblă cu gâtul întins şi cu priviri pofticioase, pentru că păşesc mărunţel şi zornăie cu verigile de la picior – Domnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descoperi ruşinea.” În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoabă la picioare şi sorişorii, şi lunişoarele, cerceii, brăţările şi maramele; legăturile de pe cap, lănţişoarele de la picioare şi brâiele, cutiile cu mirosuri şi băierile descântate; inelele şi verigile de la nas; hainele de sărbătoare şi cămăşile cele largi, mantiile şi pungile; oglinzile şi cămăşile subţiri, turbanele şi maramele uşoare.”

6. LUPTA DE CLASĂ: v.4-7 ”Le voi da băieţi drept căpetenii – zice Domnul – şi nişte copii vor stăpâni peste ei. Oamenii se vor asupri unii pe alţii, unul va apăsa pe celălalt, fiecare pe aproapele lui, tânărul va lovi pe cel bătrân, şi omul de nimic, pe cel pus în cinste.” Vor merge până acolo încât unul va apuca pe fratele său, în casa părintească, şi-i va zice: „Tu ai o haină, fii căpetenia noastră! Ia dărâmăturile acestea sub mâna ta!” Dar în aceeaşi zi el va răspunde: „Nu pot să fiu doctor, căci în casa mea nu este nici pâine, nici haină: nu mă puneţi căpetenie peste popor.”

(Am avea dreptul să ne întrebăm… ce s-a întâmplat cu bărbații. v.25-26 ”Bărbaţii tăi vor cădea ucişi de sabie, şi vitejii tăi, în luptă. Porţile fiicei Sionului vor geme şi se vor jeli; şi ea va şedea despuiată pe pământ.” Unde să fie, la război!)

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

19 răspunsuri sa “DESPRE SODOMIȚI, COPII, BĂRBAȚI, FEMEI, BĂTRÂNI, CRIZA ECONOMICĂ ȘI CE MAI SPUNE DOMNUL ÎN ISAIA 3”

  1. Fr.ionescu Domnul sa te binecuvinteze ,poate cintind aceasta extrordinara expunere a lucrurilor care se desfasoara exact ca in aceasta prorocie vor vedea multi cit sint de gresiti in ceea ce sustin si promveaza, crezind ca asa le va merge bine .E adevarat ca ne uitam si spre partea economica dar mult mai importanta este partea spirituala care v-a afecta educatia copiiilor in scolile publice si pe noi legile care vor aparea de aici inainte . Cind am vazut statistica citi tineri 18 to 30 au votat pentru Obama e de speriat .Keep sound the alarm brother.

  2. Un articol bun si bine pus la punct, cu o singura deficienta: putin prea tarziu. Acest articol ar fi fost mult mai potrivit ca preventie decat ca si constatare, putand constitui si subiectul unei predici pe 6 puncte in duminica dinaintea alegerilor.

    Medicina preventiva este mult mai eficienta ca cea curativa

  3. ”Domnul Dumnezeul oştirilor va lua din Ierusalim şi din Iuda orice sprijin şi orice mijloc de trai,

    Hmm. pe linga uraganul Isaac si Sandy care a afectat alegerile, se pare ca a mai fost inca o problema

    Republicanii au avut un program numit Orca, care ar fi trebuit sa-i ajute pe voluntari sa aduca oameni la alegeri…

    Problema a fost ca programul nu a lucrat

    Republicanii au avut 37000 de voluntari in 3 state( care nu au putut sa faca nimic) unde Romney a pierdut alegerile cu o diferenta de 500 000 de voturi

    Daca acesti voluntari ar fi putut aduce cite fiecare cite 20 de oameni la votat, Romney ar fi fost presedinte

    3 milioane de republicani au stat acasa….

    Parerea mea este ca Romney ( cu experienta lui in business) ar fi putut fixa economia Americii….

    Se pare ca Domnul Dumnezeu nu a fost de acord….

    Poate din cauza aia (…) a declarat ca a votat ptr. Obama… o fi stiut planul ….

    Sorry … am uitat … ca dupa ce a declarat a votat a zis ca nu a votat…

    Ceva de genul ” actually I did vote for Obama , after I voted against it”

    (…)

  4. Rom.cap 1.vers.26.27.28
    ……tot astfel si barbatii au parasit intrebuintarea fireasca a femeii s-au aprins in poftele lor unii pentru altii au savirsit parte barbateasca cu parte barbateasca lucruri scirboase,si au primit in ei insusi plata cuvenita pentru ratacirea lor.
    Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate,ca sa faca lucruri neingaduite

  5. Leveticul cap.18.v.22
    Sa nu te culci cu un barbat cum se culca cineva cu o femeie.Este o uriciune.

  6. Despre bancheri si oamenii de afaceri si bogati in general, ale caror interese le apara cel mai bine stim noi care partid:
    1. Vai de cei ce fac legi nedrepte şi de cei ce scriu hotărâri silnice
    2. Ca să îndepărteze pe cei slabi de la judecată şi să răpească dreptatea sărmanilor poporului Meu, ca să facă din văduve prada lor şi să jefuiască pe cei orfani!
    3. Dar ce veţi face voi în ziua pedepsirii şi cum vă veţi feri de furtuna ce vine de departe? Către cine veţi fugi ca să fiţi ajutaţi şi unde veţi lăsa comorile voastre?
    4. Fără mine vor merge cu frunţile plecate printre robi şi vor cădea printre cei ucişi şi totuşi mânia Lui nu se va potoli şi mâna Lui mereu întinsă va fi.Iar voi aţi necinstit pe cel sărac!

    Oare nu bogaţii vă asupresc pe voi şi nu ei vă târăsc la judecăţi?

    Veniţi acum, voi bogaţilor, plângeţi şi vă tânguiţi de necazurile care vor să vină asupra voastră.
    Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi.

    24. Dar vai vouă bogaţilor, că vă luaţi pe pământ mângâierea voastră.

    Stă la pândă în ascuns cu cei bogaţi ca să ucidă pe cel nevinovat; ochii lui spre cel sărac privesc.

  7. Cnille,e adevarat ce spui ,dar companiile astea mari la care poate lucrezi si tu ale cui sint ?saracilor ? puturosilor ?guvernului? think about it.

  8. Justin Welby este noul lider al bisericii anglicane. A zis ca a preluat conducerea unei biserici divizate, o biserica cu 77 milioane de membri la nivel mondial.

    De ce a zis ca e divizata? Din cauza problemei homosexualitatii in biserica. La ora actuala el este impotriva la „gay marriage” dar a zis ca isi va re-examina pozitia. Bineinteles ca isi va examina pozitia pentru a decide daca va introduce aceasta in biserica.

    Acelasi lucru a spus si Obama inainte de a promova „gay marriage.”

    Dar aici este vorba de 77 milioane de crestini, sau asa numiti „crestini” in biserica Anglicana.

    Nu vreau sa-mi imaginez ce alte pozitii sau doctrine vor fi re-examinate in viitor.

    http://www.nytimes.com/2012/11/10/world/europe/bishop-of-durham-appointed-as-archbishop-of-canterbury.html

  9. Versete bune, dar interpretarea scartaie–nu cred ca se refera la America, ci la poporul lui Dumnezeu, adica Biserica (probabil cea din America si din toata lumea „libera”)… ca si capitolul 1, de altfel…Domnul cu noi are treaba si pe noi ne cearta cand nu suntem cuminti..

    Culmea, fara sa vad articolul asta, am scris despre Isaia 1
    http://adevaratareforma.wordpress.com/2012/11/10/un-test-obligatoriu/

  10. Si pentru cei care cred in prorocii… aici este o prorocie din 1965

    • Gabi,

      42% of the Protestant Christian vote went for Obama

      6.4 million evangelicals voted for Obama

      Is there a problem with their beliefs on abortion, Romans 1, freedom of religion? Maybe.

      Is there a problem with their thinking? Maybe.

      Is there a problem with reducing govt spending? Now we’re getting warmer. Let’s face it, most of these people are not wealthy, and when they hear the promises of bailouts, govt handouts, taxing the rich, etc… That resonates well!

      They sold out their principles for a government handout.

      • Chris , this might reinforce what the Apostle Paul wrote :
        „Not many of you WERE wise by human standards”..
        Paul uses „were”, I think in this case we should use „are” instead of „were”.hopefully someday these evangelicals (…) will move to „were” and win a election or two…

  11. Evenimentele din ultimele zile dintre Hamas si Israel au luat proportii alarmante. Vrem sa vedem de care parte a baricadei se posteaza presedintele nostru. Se pare ca prefera sa stea ca de obicei pana se decid invingatorii si invinsii – dar intre cele doua se pare ca nu se va vedea in curand cine sunt invinsii cine sunt invingatorii. Intre timp acest mic interviu al unui fiu de lider Hamas. Vedeti ce lucruri spune, de care s-ar putea sa fie sacrificat de oamenii acestia ce apartin acestei religii a pacii: islamismul.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Postare Nr. 1 în Top WP (11.11.2012) « Romania Evanghelica - 11 noiembrie 2012

    […] Despre SodomiȚi, Copii, BĂrbaȚi, Femei, BĂtrÂni, Criza EconomicĂ Și Ce Mai Spune Domnul În I… […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: