DRAGOSTE FĂRĂ VALENTIN, IERTĂCIUNE DE LA TIZI

A trecut sărbătoarea îndrăgostiților sau, cum i se mai spune, Valentine’s Day. Nu am să zic nimănui că e rău în sine să mergi cu nevasta la restaurant, să-i oferi un buchet cu flori și să îți exprimi sentimentele de (sperăm, sinceră) iubire.
Nici măcar nu voi ataca ideea de a avea o asemenea zi în calendar. Însă, având în vedere că această sărbătoare „creștină” a fost intenționat suprapusă unui festival păgân, iată ce mă preocupă.
Atunci când a fost consacrată această sărbătoare, scopul a fost să anihileze obiceiurile și sărbătorile oculte ale popoarelor proaspăt încreștinate… de multe ori cu forța, așa cum a fost în acele vremuri obiceiul catolicismului, ca religie de stat.
În zilele noastre, acum când ziua lui Valentin a fost golită de orice înțeles spiritual (dacă l-o fi avut vreodată) iar dragostea ca noțiune a fost pervertită sau redusă la limita ei firească, bisericile depun eforturi de a oferi alternative cu infuzie de valori creștine. Că aceste acțiuni-replică, așa cum se obișnuiește și de Halloween, ar avea vreun impact social, mă îndoiesc.
Că ar avea un rol protectiv asupra copiilor sau tinerilor, iar nu-mi vine să cred.
Dar nu aceasta este paguba. O zi, într-un fel sau altul, nici nu strică biserica, nici nu repară lumea.
Ceea ce mă îngrijorează este altceva. Acțiunile noastre transmit mesaje. Unul dintre aceste mesaje, transmise frecvent cu asemenea ocazii, mie îmi pare a fi conformismul. Încercând să acomodăm sau să ne acomodăm în spiritul lumii, mă tem că mai degrabă îi validăm obiceiurile în loc să îi oferim adevăratele valori.
Suprapunerea produce mai degrabă confuzie decât contrast.
Mai mult, propovăduind Evanghelia așa cum este ea, un mesaj al separării de lume și al confruntării lumii, percepția cu care îi lăsăm pe oameni este mai degrabă una a îmbrățișării acestor obiceiuri, fie ele și cu amendamentele de rigoare.
Se vorbește foarte mult în ultima vreme despre DIALOG și cât de mult este în detrimentul nostru faptul că ne opunem cu intransigență unor idei, manifestări și, în general, noutăți în ale credinței și, fățiș, celor care le promovează.
Să nu uităm că păcatul și căderea omului sunt rezultatul unui asemenea DIALOG. Prorocul tânăr care a fost trimis să rostească osânda altarului pângărit, în urma dialogului interzis dar pe care și l-a permis cu profetul cel bătrân și mincinos, săracul, și-a pierdut viața.
Dialogul își are locul și rostul lui, dar nu cu scopul de a scoate la mezat valorile credinței și nici pentru a face urâciunile lumii acceptabile, oricât de atrăgător ar fi ambalate.
Mă tem că în spatele unei cine romantice, a unui eveniment alternativ organizat de biserică, în loc să dăm un înțeles curat, duhovnicesc acestor obiceiuri, mai degrabă slăbim spiritual și promovăm acest trend al capitulării.
Pe această platformă a îngăduinței și dialogului, în ultimii ani, bisericile au acceptat compromisuri inimaginabile doar cu puțin timp în urmă.
Iată de ce, ziua lui Valentin (real sau fictiv, sfânt sau mai puțin) nu este în calendarul meu.