CAZURI ȘI (NE)CAZURI CU CRISTIAN BĂRBOSU, IOSIF ȚON ȘI MAI TOATĂ LUMEA

În cazul în care sunteți străini de cazul care bântuie de câteva zile internetul (românesc), pastorul Bisericii Metanoia din Arad, Cristian Bărbosu, împreună cu majoritatea comitetului și-au dat demisia, reclamând câteva motive:

• colaborarea cu Biserica Harvest din Chicago și pastorul James MacDonald, acuzat de practici necorespunzătoare crezului creștin (cum ar fi jocul de cărți/poker);
• modul de organizare al bisericii, în cazul de față viziuni concurente între congregaționalism și conducerea prin presbiteri;
• crezul declarat în darurile și manifestările Duhului Sfânt;
• lupta împotriva legalismului și tradiționalismului, a enclavelor evanghelice și denominaționale.

”Cred ca legalismul trebuie indepartat din bisericile si din sufletele noastre si ma bucur sa vad ca tot mai multi pastori inteleg lucrul acesta. Eu sunt convins ca Biblia sustine unitatea in diversitate si nu uniformitatea prin conformism. Cred deasemenea ca anumite garduri dintre baptisti si penticostali trebuie sa se darame, fiindca Duhul Sfant nu sta in extreme sau in colivie. Darurile si manifestarile Duhului Sfant exista, lupta spirituala e reala si n-o putem ignora. Consider ca modelul congregationalist este deficitar atat dpdv biblic cat si pragmatic, desi in unele bisericii episcopalianismul domina sub eticheta congregationalismului – dar cred ca reminescentele autoritarianismului din epoca trecuta cat si reactiile la traumele produse atunci, trebuie vindecate si conducerea bisericii re-evaluata prin prisma biblica. Sabloanele croite in traditionalism, care emancipeaza forma in detrimentul functiei trebuie schimbate. Mandatul nostru este de a iesi in lume si a o castiga pentru Hristos, nu de a ne inchide in enclavele noastre evanghelice, ingustand noi Calea si dand mai multa importanta Mishnelor noastre denominationale si nu textului biblic. Pretul pe care il platesc astazi, se datoreaza si acestor lucruri in care cred din toata inima. Dumnezeu sa dea intelepciune liderilor nostri evanghelici in aceasta perioada de criza si curaj pastorilor si lucratorilor care incearca sa gaseasca solutii biblice si relevante platind un pret pentru aceasta.” sursa AICI

Voi menționa doar câteva lucruri referitoare la aceste declarații, în lumina faptului că strigătul de luptă al pastorului Bărbosu se referă ȘI la ”gardurile dintre baptiști și penticostali”.

Mai întâi, între baptiști și penticostali există, din câte știu eu, doar un singur gard, legat de botezul, darurile și manifestările Duhului Sfânt în biserică. Mișcarea penticostală a apărut tocmai ca o expansiune în această direcție a doctrinei baptiste. În experiența românească, cu această excepție, crezul baptist și cel penticostal au rămas aproape identice. Mai mult, spre deosebire de contextul occidental și mai ales american, unde crezul și modul de manifestare din bisericile baptiste și penticostale au cunoscut derapaje imense și grave, în România lucrurile s-au menținut, în mare, cam la fel.

Ca și în situația pastorului Iosif Țon, dacă problema pastorului Bărbosu era dorința de a dărâma gardurile dintre baptiști și penticostali, singura soluție era, la un moment dat, transferul și integrarea într-o nouă doctrină. Am avut dintotdeauna o mare problemă cu a ține de o etichetă care nu te (mai) reprezintă și pe care nu o (mai) reprezinți. Pastorul Iosif Țon spunea la întrunirea de la Atlanta că ”a fost și va rămâne până la capăt baptist”.  Succes!

Așa cum o văd eu, realitatea este alta. Bisericile penticostale pot fi un loc de refugiu pentru cei care și-au schimbat pur și simplu crezul și, acum, acceptă poziția penticostală cu privire la lucrarea Duhului Sfânt. Necazul este că pastorii menționați au devenit tot mai mult exponenții unei mișcări carismatice de extremă, mișcare repudiată într-o mare măsură în formele ei exagerate atât de baptiști cât și de penticostali. Acesta este, cred eu, motivul pentru care acești pastori nu își (mai) găsesc locul nici la unii, nici la alții.

Recent, într-o biserică din SUA, pastorul Țon și-a mărturisit admirația și a recomandat cu căldură pastori (Bill Johnson, Randy Clark) și mișcări considerate până și de denominațiile americane ca fiind extreme. Am avut și înainte probleme cu doctrina ”îndumnezeirii” întinsă prea mult spre literal și senzualizarea în afara limitelor de confort duhovnicesc a iubirii lui/de Dumnezeu. Le-am comunicat fratelui Țon la vremea respectivă, odată cu faptul că penticostalii AU doctrină, sunt o mișcare cu vechime de peste 100 de ani și problema noastră cu principiul sfințeniei, ca și în cazul creștinismului în general, nu este faptul că nu îl avem și nu îl predicăm ci lăsăm de dorit la aplicarea lui în trăirea de zi cu zi. Mare mi-a fost surpriza și dezamăgirea, mai ales datorită (re)asigurărilor primite mai demult, că nu vom avea… surprize și dezamăgiri.

Asta îmi spune că viața este dinamică și tot ceea ce îmbrățișăm sau repudiem are caracter temporar funcție de ceea ce vor face cei în cauză. Pavel a avut motive temeinice să-l respingă pe Ioan Marcu, dar a avut nevoie de el mai târziu când, se pare, tânărul slujitor s-a mai maturizat și a devenit statornic. Tot Pavel a avut mare încredere în Dima, fiind dezamăgit mai apoi de alunecarea acestuia în lumesc.

Pastorul Bărbosu vine acum cu această lozincă a dărâmării gardurilor dintre baptiști și penticostali, dar de pe platforma unui război deschis și declarat împotriva legalismului perceput de dumnealui și de alții ca fiind marele dușman al bisericilor. În vreme ce afirmăm lucrarea Duhului Sfânt în forma și manifestările ei biblice, apostolice, aceasta nu este o poartă care se va deschide oricui, indiferent de celelalte vederi pe care le promovează.

Nu mă amestec prea mult în aspectul colaborării cu Harvest. Biserica aceasta și centrele ei conduse de pastorul MacDonald sunt în zona metropolitană Chicago și un număr de baptiști și penticostali o frecventează. Este alegerea și treaba lor. Personal, am denunțat la nivelul bisericii noastre doctrinele pe care eu le consider nebiblice ale acestei mișcări. Chestiunea cu jucatul de poker și nu numai este destul de bine cunoscută dacă nu și documentată în comunitatea noastră, din moment ce sunt români care declară că i-au fost parteneri de partide pastorului menționat.

În ce privește modul de organizare al bisericii, eu sunt congregaționalist și am explicat într-o oarecare măsură de ce, AICI. Dar aceasta nu este o problemă de doctrină ci de interpretare a modului apostolic de organizare. Pastorul Bărbosu și alții au dreptul la propria lor viziune în această privință. Din punctul meu de vedere, orice sistem care implică dimensiunea umană este failibil și poate fi corupt. Totuși, sistemul congregațional îmi asigură din patru în patru ani liniștea că sunt pe aceeași pagină cu biserica. Pozițiile noastre nu trebuie protejate obsesiv, stați liniștiți, oricum suntem aici doar pentru o vreme…

Deci, rămânem cu asalturile și luptele pastorului Bărbosu împotriva gardurilor cultice și tradițiilor religioase. Ca să nu fiu prea polemic, doar l-aș întreba cu ce le înlocuiește, și cum pot anumiți oameni care au dreptul, după cum vede lucrurile pastorul Bărbosu, la individualism nelimitat în ce privește lucruri minore ca îmbrăcămintea și stilurile muzicale și de închinare (lucruri unde, va să zică, suntem atât de căpoși că nu ne putem uniformiza), în vreme ce forțează nota uniformizării în domenii care țin de conștiință și crezul doctrinar diferit al unor denominații vechi de sute de ani. Eu văd aici o disfuncțiune logică pe care am întâlnit-o foarte des în mișcările de orientare liberală (de orice gen ar fi).

De asemenea, sunt interesat să știu care sunt tradițiile pe care le va îmbrățișa după ce le dă jos pe ale noastre. Tradiția este ca paharul, nu îmi poți da să beau dacă nu pui apa în el. Bănuiala mea este că ceea ce dorește pastorul Bărbosu (și alții ca el) este să spargă paharul nostru și să-l înlocuiască cu al său. Ciudată afacere!

Câteva vorbe despre situația specifică și conflictul de la Metanoia, Arad. Din punct de vedere pastoral mă doare de situația oricărui slujitor care trece prin probleme de acest gen. Nici eu nu am fost scutit de-a lungul anilor și știu că nu este ușor. Mă doare și faptul că, ignorând dificultățile pe care deja le avem de a păstra cât de cât o linie duhovnicească în bisericile noastre, astfel de slujitori ne atacă fără scrupule, numindu-ne legaliști și înguști, dar țipând de durere atunci când li se întoarce în cap. Adică, tot ei mușcă și tot ei țipă!

Noi nu trebuie să luptăm împotriva tradițiilor ci împotriva unor învățături nesănătoase! Nu am nimic personal cu pastorul Bărbosu, pe care nu-l cunosc, și nici cu pastorul Țon, pe care l-am admirat, găzduit și (ne-am) apărat în ceea ce am considerat că trebuie, ci cu pozițiile lor doctrinare, unele descoperite recent, și anume acelea pe care nu le pot accepta ca biblice. În rest, Domnul să-i binecuvânteze și să-i lumineze!