PENTRU CINE ARE UN PIC DE RĂBDARE, DESPRE EVLAVIA FALSĂ

ultima_generatieMesajul de mai jos a fost transcris și a devenit un capitol al cărții ”Ultima generație”.

2 Timotei 3:1-17

„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele” (2 Timotei 3:1).

În continuarea acestei teme: Ultima generaţie, vom vorbi despre credinţa, caracterul şi comportamentul acestei generaţii.

Mai întâi de toate, am stabilit cu certitudine şi am menţionat că am această încredinţare: suntem ultima generaţie! Suntem generaţia despre care Cuvântul lui Dumnezeu a spus: nu va trece, până nu se vor împlini toate aceste lucruri. Generaţia care cuprinde – în compasul ei – momentul reînfiinţării statului Israel şi am vorbit pe larg în capitolele trecute despre Israel, despre Ierusalim, despre Templu; despre semnele care ne dovedesc că suntem în această ultimă generaţie.

În acest capitol dorim să descriem generaţia aceasta, aşa cum o prezintă, în mod profetic, Cuvântul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel spune: “Să ştii că în zilele din urmă, în zilele acestei generaţii, vor fi vremuri grele”. Şi ni se spune cum vor fi oamenii în această vreme. Nu am să vă descriu cum este lumea. Ea dintotdeauna a fost lume! Dintotdeauna a fost aşa! Vă rog să vă aduceţi aminte că Dumnezeu a mai judecat odată pământul, cu finalitate! Geneza, capitolul 6:5-7: «Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ, şi S-a mâhnit în inima Lui. Şi Domnul a zis: „Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut”». Şi tot în Geneza 6, versetele 11 şi 12: ”Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. Dumnezeu S-a uitat spre pământ, şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ”.

În Noul Testament – în mod profetic şi analogic – vremea din urmă este legată de vremea lui Noe şi chiar de vremea lui Lot, cele două mari judecăţi pe care Dumnezeu le-a rostit împotriva oamenilor! În Matei 24:37 citim: „Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului”. În Evrei, capitolul 11, versetul 7, ni se vorbeşte despre Noe: „Prin credinţă, Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri, care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osândit lumea, şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă”.

În capitolul 2 din II Petru, versetele 5 la 8, Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbeşte şi despre vremea lui Noe, şi despre vremea lui Lot: „Căci dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi; dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire, şi dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi,(căci neprihănitul acesta care locuia în mijlocul lor, îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite)”. Se va mai întâmpla odată lucrul acesta la vremea sfârşitului.

Evanghelia după Luca, capitolul 17, de la versetul 26, Domnul Isus spune: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi. Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer, şi i-a pierdut pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua când se va arăta Fiul Omului. În ziua aceea, cine va fi pe acoperişul casei, şi îşi va avea vasele în casă, să nu se coboare să le ia; şi cine va fi pe câmp, de asemenea, să nu se mai întoarcă. Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot”!

Nu am descrie nimic surprinzător, atunci când vorbim despre ultima generaţie, dacă am vorbi despre lume. Dacă atunci când am citit 2 Timotei, capitolul 3, ne-am referi la lume, lumea a fost dintotdeauna aşa. Dumnezeu a rostit judecată după judecată împotriva păgânismului, împotriva nelegiuirii şi împotriva păcatului omenirii; împotriva stricăciunii pământului! Şi motivul pentru care Dumnezeu va mai clătina odată, şi nu numai pământul, ci şi cerurile, este ca să stârpească din nou această acumulare de nelegiuire care Îl ofensează. Marea problemă – descrisă de apostolul Pavel, vorbind despre vremea din urmă – este starea de spirit a bisericii apostate în această vreme din urmă. Starea de lucruri din vremea lui Noe a devenit astăzi o stare de lucruri în Biserică. Uitându-ne în lumea aceasta şi la bisericile care se declară creştine realizăm că starea de lucruri din Sodoma şi Gomora a devenit şi este o realitate în Biserica de azi!

Am repetat la mai multe căsătorii, că, în momentul de faţă, rata divorţurilor este mai mare în biserică. Am început să îi depăşim pe cei din lume! Stricăciunea a intrat în Biserică! Domnul Isus Cristos a spus: ”Când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ? El nu se duce să ceară credinţă de acolo de unde nu trebuie să fie. El caută acolo unde trebuie să găsească.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că în vremurile din urmă va apărea lepădarea de credinţă. Ca să te lepezi de ceva, trebuie mai întâi să ai. Lepădarea de credinţă are loc în biserică! Atunci când Pavel descrie starea de lucruri din bisericile contemporane cu el, ne vorbeşte despre toată această stricăciune. Taina fărădelegii deja începuse să lucreze, le-a spus-o tesalonicenilor. El vorbeşte despre Imeneu, despre Alexandru, despre Figel, despre Ermogen, despre Filet, despre Dima, contemporani cu el şi ne spune că în vremurile din urmă, bisericile vor fi pline de asemenea oameni. Nu vor mai fi cazuri izolate, pe care el să le poată enumera în două epistole. Această stare de lucruri se va generaliza.

Starea periculoasă a bisericii se vede în faptele membrilor ei, că nu se deosebesc faptele lor de ale oamenilor din lume: egoism, nemulţumire, compromis, corupţie, răutate, spirit necontrolat, neînfrânat! În Galateni, capitolul 5 cu versetul 16, Cuvântul Domnului ne spune: „Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti”! (Dacă nu era necesară această alarmă, nu era scrisă). „Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi. Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege. Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”.

Când Pavel descrie starea de lucruri a vremurilor din urmă, asociază starea spirituală a aşa zişilor credincioşi a vremurilor din urmă, cu faptele firii pământeşti, care sunt acestea: „Roada Duhului, dimpotrivă, este (şi întrebarea se pune: o mai vedem, o mai găsim, nu cumva este asfixiată, astupată de faptele firii pământeşti?): dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Cei ce sunt ai lui Cristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul. Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii, şi pizmuindu-ne unii pe alţii”. Cuvântul ne vorbeşte despre o formă de evlavie, dar fără putere.

Când vorbim despre Biserică, termenul acesta are două conotaţii în Scriptură. Este vorba de Biserica universală, spirituală şi invizibilă, de pe întreg pământul. Această Biserică este un organism. Ea este formată din toţi credincioşii autentici, născuţi din nou, din toate vremurile, din întreaga lume, de orice vârstă, de orice naţie, care au trăit în timpul Bisericii primare şi care fac parte din ultima generaţie a vremurilor din urmă. Toţi aceştia, uniţi în Duhul, reprezintă Biserica universală a Domnului Isus Cristos.

Există însă şi o biserică locală. Pericolul pentru biserica locală, care este vizibilă, este să nu mai fie un organism, ci să fie doar o organizaţie. Şi aş vrea să vă spun că nu tot ce se vede în biserica locală face parte din Biserica universală. Biserica universală, pregătită pentru venirea Domnului, este o Biserică desăvârşită! Ea cumulează, în mod nevăzut, greu de separat şi de indentificat, pe adevăraţii credincioşi despre care Domnul Isus Cristos spunea că sunt închinători în duh şi în adevăr. Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbeşte aici despre o evlavie falsă, o evlavie fără putere. Ceva care se poate vedea în afară, dar care nu există în interior. O evlavie fariseică. Şi în bisericile de astăzi, această evlavie e la ordinea zilei!

Sunt şase aspecte legate de această evlavie falsă. Nu vreau doar să ne uităm în jurul nostru şi să spunem: ia să vedem dacă există asemenea oameni între noi! De această dată, aş vrea să ne uităm la noi, să vedem dacă nu cumva şi-a făcut loc şi în viaţa noastră, să ne contamineze viaţa, vreo caracteristică a unei evlavii false! Pentru că vrem să ne pocăim, facem parte din ultima generaţie, dar nu vrem să fim şi să facem parte din nota generală a acestei generaţii.

La sfârşitul veacurilor sunt două biserici: este o biserică apostată, Laodicea, lepădată de Dumnezeu şi există biserica răpirii, Filadelfia, căreia i s-a deschis o uşă şi care va avea parte de Raiul lui Dumnezeu, de viaţă veşnică, împreună cu El. Se face o separare tainică în biserica de astăzi. Biserica de azi este deja fragmentată. Există oameni sfinţi, care se sfinţesc. Există oameni întinaţi, care se întinează. Cele două categorii convieţuiesc la nivelul bisericii locale în această organizaţie, însă doar o parte se găseşte în organismul spiritual al Bisericii, care va fi răpită la cer!

Iată care sunt caracteristicile acestei evlavii, căreia i se tăgăduieşte puterea: mai întâi de toate, o întoarcere falsă, o convertire falsă. În mijlocul bisericii sunt oameni botezaţi, dar nu născuţi din nou. Merg mai departe şi pretind că ar fi botezaţi şi cu Duhul Sfânt, dar nu sunt născuţi din nou! Există cazuri, nu puţine! Aduceţi-vă aminte de Anania şi Safira, care au încercat să falsifice o lucrare pe care a făcut-o Duhul Sfânt în biserica primară! Nimeni nu a fost în stare vreodată să facă aşa ceva, să-i facă pe oameni să-şi aducă averile la picioarele apostolilor. Lucrarea aceasta este posibilă numai dacă Duhul Sfânt o face! Nu există nici un om, nu există nici o forţă, nu există nici o organizaţie pe pământul acesta, care să poată determina aşa ceva, decât Duhul Sfânt a lui Dumnezeu. Şi oamenii aceştia au încercat să imite, să falsifice această lucrare. Dumnezeu i-a pedepsit cu asprime.

Există o întoarcere falsă, pe care Biblia o numeşte “fuga de mânia viitoare”. Dumnezeu a aşezat în mintea noastră “gândul veşniciei”. Îl avem în noi, e în mintea noastră şi de foarte multe ori ne speriem de gândul acesta. În liniştea aşternutului nostru, în puterea nopţii, ne sperie gândul sfârşitului, al morţii, al eternităţii, al judecăţii. Aduceţi-vă aminte de dregătorul în faţa căruia, apostolul Pavel predică despre judecata şi învierea morţilor: s-a îngrozit! Şi i-a spus: “despre lucrurile acestea, te voi asculta cu altă ocazie, altădată”.

Fariseii s-au speriat despre ziua de mâine, şi de judecata lui Dumnezeu şi au venit la Ioan să fie botezaţi. Şi omul acesta, pentru că a avut discernământ, a deosebit duhurile, i-a trimis înapoi şi le-a spus: “pui de năpârci, cine va învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Duceţi-vă şi faceţi fapte vrednice de pocăinţă”, care să dovedească pocăinţa autentică! Avem de luptat împotriva unui Diavol aşa de şiret, încât îi învaţă pe oameni să falsifice până şi întoarcerea la Dumnezeu. “Sunt printre ei unii care se vâră prin case”, se strecoară, sunt în biserică, ajung la amvoanele Bisericii şi predică erezii nimicitoare, învaţă poporul la desfrâu.

Forma de evlavie, dar fără putere, înseamnă o întoarcere falsă, o falsificare a pocăinţei. Asta înseamnă credinţă fără naştere din nou; credinţa aceasta nu e posibilă, e o credinţă moartă! Biblia spune: “credinţa fără fapte este moartă, în ea însăşi. Arată-mi credinţa ta din faptele tale”! Dacă te declari întors la Dumnezeu, tu trebuie să fi fost născut din nou! Vorbirea ta trebuie să fie vorbirea unui om născut din nou! Umblarea ta trebuie să fie o umblare a unui om născut din nou. Trăirea ta, în toate amănuntele ei, trebuie să fie trăirea unui om născut din nou. Că dacă nu, ai făcut doar o baie. Nu uitaţi că “şi dracii cred şi se înfioară…”! Sunt foarte mulţi farisei care cred şi nu se înfioară, că nu s-au înfiorat nici să Îl judece, nici să Îl răstignească pe Domnul Slavei!

În I Timotei, capitolul 1, apostolul Pavel, descrie o întoarcere autentică, o pocăinţă autentică, nu o întoarcere falsă, de ochii lumii; nu “că mă obligă mama şi tata, nu că îmi stă bine, nu că vreau să mă însor sau să mă mărit”.

Să observăm cum îi vorbeşte apostolul Pavel lui Timotei în a doua epistolă, tot despre întoarcerea autentică la Dumnezeu, capitolul 1: „Pavel, apostol al lui Cristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduinţa vieţii care este în Cristos Isus, către Timotei, copilul meu prea iubit: Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl, şi de la Cristos Isus, Domnul nostru! Mulţumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat din moşi strămoşi, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi şi noapte. Căci mi-aduc aminte de lacrimile tale (de întoarcerea ta autentică), şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie. Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută (adică de o întoarcere autentică, nu prefăcută), care s-a sălăşluit întâi în bunica ta, Lois, şi în mama ta, Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine. (Timotei era un pocăit adevărat. Avusese o experienţă autentică a întoarcerii la Dumnezeu, cu lacrimi, nu de formă. O evlavie autentică). De aceea, îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mâinilor mele. Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă. Să nu-ţi fie ruşine, dar, de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci sufere împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu. El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Cristos Isus”.

Evlavia falsă înseamnă o întoarcere falsă, o frică de judecata viitoare. O fugă de mânia viitoare, un răspuns instinctiv la gândul veşniciei, la gândul eternităţii care este în noi! Dumnezeu nu acceptă o asemenea întoarcere fără naştere din nou! Apartenenţa ta, membria ta într-o biserică nu îţi garantează intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. Pentru ca tu să intri în Împărăţia Lui e bine să fii membru într-o biserică locală, e bine să te zideşti sufleteşte, să înveţi Cuvântul lui Dumnezeu, să te rogi împreună cu fraţii, dar trebuie să fi fost născut din nou. Adică, să ai un moment al întâlnirii tale cu Cristos, să îţi pară rău de viaţa ta veche, să părăseşti păcatul, să se schimbe natura ta, să trăieşti călăuzit prin Duhul Sfânt şi să se vadă în viaţa ta Roada Duhului Sfânt! Fără asta nu vezi Împărăţia lui Dumnezeu!

În al doilea rând, o evlavie falsă înseamnă o învăţătură falsă! Nu numai o întoarcere falsă, ci şi o învăţătură falsă! Învăţătura falsă este justificarea propriului stil murdar de viaţă. Pentru că omul, când trăieşte murdar, când trăieşte în desfrâu, când tot ce vorbea apostolul Pavel în II Timotei, capitolul 3, se vede în viaţa lui, el nu vrea să vină la biserică şi să-i spună cineva: uite cine eşti tu. Putem vedea ce face un asemenea om în II Timotei, capitolul 4, versetul 3: „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă (De ce nu o pot suferi? Pentru că îi condamnă!), ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute…”.

Îmi amintesc de ceea ce îmi povestea cineva în urmă cu câţiva ani. A fost la o biserică americană, în cursul săptămânii, la un serviciu. Era acolo un păstor de tineret, care a vorbit tinerilor şi a lovit în păcat foarte tare. A atacat păcatul din viaţa lor, în mod vehement! Pastorul principal al bisericii era prezent la acea întâlnire şi la sfârşit a luat cuvântul. Evident, deranjat de pledoaria pentru sfinţenie şi aşa zisele jigniri şi atacuri, pe care le-a proferat tânărul împotriva audienţei, s-a ridicat la sfârşit şi a spus: „Oameni ai lui Dumnezeu, de ce vă uitaţi aşa de jos la voi?! De ce sunteţi aşa de descurajaţi şi de dezamăgiţi? Voi sunteţi copiii lui Dumnezeu, dacă aţi şti cât vă iubeşte El…! Capul sus, fraţilor, fiţi fericiţi, Isus vă iartă! Nu contează ce ai făcut azi, nu contează ce ai făcut ieri…”! Ştiţi de ce? S-a speriat, s-a îngrozit, s-a uitat la cele câteva sute de oameni şi s-a gândit: „ăştia pleacă supăraţi de aici, nici nu mai vin la biserică la mine”. Că li s-a spus adevărul şi au fost ofensaţi. O întoarcere falsă are nevoie de-o învăţătură falsă, care să îl gâdile pe om, pe firea pământească, şi să nu se simtă atacat, asaltat, în modul lui de viaţă. Să nu îl deranjeze nimeni. Să nu îl trezească nimeni. Să doarmă liniştit!

I Timotei 4:1-2: „Dar Duhul spune lămurit că în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor (Un cuget murdar, stricat, o conştiinţă moartă). Lui Timotei, Pavel îi spune: „Porunceşte şi învaţă aceste lucruri. Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie (adică, o întoarcere autentică să se vadă în viaţa ta, să se vadă că relaţia ta cu Dumnezeu e o relaţie autentică). Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare, şi la învăţătura pe care o dai altora. Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin proorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor. Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi. Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii, pe care o dai altora: stăruieşte în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă” (I Timotei 4:11-16).

În II Timotei, capitolul 4:1-3: „Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa. Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp; mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă…”. Întoarcerea falsă are nevoie de o învăţătură falsă care să justifice un stil de viaţă murdar.

În al treilea rând: o închinare falsă! Nu numai o întoarcere falsă sau o învăţătură falsă, care să îl gâdile pe om în firea pământească şi să se simtă confortabil când vine la Biserică, ci o închinare falsă! Închinarea falsă e o confirmare a unei relaţii imaginare cu Dumnezeu. Omul vrea să ştie că are o relaţie cu Dumnezeu. Se întreabă de multe ori: oare când eu cânt, când mă rog, când merg la Biserică, Dumnezeu mă primeşte, mă acceptă aşa cum sunt? El îşi cunoaşte stilul de viaţă. Frăţiorul de la amvon îi spune: „lasă că eşti bine, nu îţi face nici o problemă, te duci în Rai, că nu o să bage Dumnezeu pe nimeni în Iad”. Dar el vrea o confirmare personală, aşa că vine la Biserică să se închine şi crede că dacă varsă trei lacrimi şi continuă să facă aceleaşi desfrâuri şi aceleaşi lucruri rele, în săptămâna următoare, Dumnezeu, prin acele trei lacrimi şi câţiva fiori i-a confirmat că îl iubeşte şi că îl iartă. Să ştiţi că firea pământească ştie să tremure mai bine decât duhul! Firea pământească simte fiorii mai bine decât duhul. E greu să faci diferenţa, de aceea avem nevoie de o minte sănătoasă şi de discernământ, să ştim unde este cercetarea Duhului şi unde este firea pământească. Pentru că şi Diavolul ştie să instige sentimentele noastre, să ne facă să ne simţim bine şi cercetaţi, şi plini de har în prezenţa Domnului. Să plecăm justificaţi, gândindu-ne că, dacă am simţit ceva, Dumnezeu a fost prezent şi ne-a atins. Scumpii mei, noi nu mergem prin sentimente, pentru că inima omului este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea şi ne poate păcăli.

Să vedem ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, tot prin Pavel, lui Timotei: „Dar dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi (nu ce trebuie să simţi) în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului cel viu, stâlpul şi temelia adevărului (nu a sentimentelor). Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei… „Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul (Dovedirea neprihănirii noastre se face în duh, nu la nivelul trupului şi a sentimentelor; dovada neprihănirii noastre este dată de Dumnezeu), a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă”.

Când vorbim de închinare, trebuie să cunoaştem parametrii închinării în biserica primară, cele două caracteristici esenţiale ale închinării. Prima este reverenţa şi a doua este recunoştinţa. Ce înseamnă reverenţă? Mai întâi de toate, reverenţă înseamnă sfinţenie. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „Cine rosteşte Cuvântul lui Dumnezeu, să se depărteze de fărădelege”! Când eu vin în prezenţa lui Dumnezeu să mă închin şi viaţa mea este murdară, Îl dezonorez pe Dumnezeu. Eu trebuie să vin cu căinţă şi să mă pocăiesc. Dar nu uitaţi: Dumnezeu este un foc mistuitor şi nu Se lasă batjocorit. Eu pot să vin la biserică şi să mă pocăiesc în fiecare săptămână, ştiind că în săptămâna următoare voi face aceleaşi lucruri, fără să le părăsesc. Pocăinţa nu înseamnă numai părere de rău, înseamnă părăsirea păcatului, abandonarea păcatului, transformarea vieţii. Pocăinţa este schimbarea minţii, eu nu mai judec ca un om care încearcă să păcălească alt om. Eu judec ca un om care se vede văzut de ochii lui Dumnezeu în fiecare instanţă a vieţii lui!

Apoi, reverenţa, în al doilea rând înseamnă smerenie. Înseamnă un respect profund pentru un Dumnezeu Viu şi Adevărat, Etern şi infinit în putere şi slavă. Când vin în casa lui Dumnezeu nu stau aşa înşirat, nu stau de parcă aş fi la mine în living-room, că nici în faţa directorului şi a şefului de la fabrică nu îmi permit să stau aşa. Când stau în prezenţa lui Dumnezeu, stau drept, sunt în front, în faţa Generalului, înaintea marelui Comandant şi Îl respect pentru că e Dumnezeu Viu şi Adevărat! Nu îmi bat joc de El! Nu sunt la mine acasă, biserica nu e proprietatea mea, e casa lui Dumnezeu! De aceea, reverenţă înseamnă smerenie, înseamnă să îmi păzesc piciorul când calc în casa lui Dumnezeu, nu să merg ca pe bulevard, nu să intru şi să ies din biserică de parcă aş merge de la living-room la dining-room, şi la bucătărie, şi în curte…, nu! În Casa lui Dumnezeu sunt sfânt, sunt în poziţie de drepţi! În faţa lui Dumnezeu tremur!

Reverenţă înseamnă smerenie, sfinţenie şi sinceritate! Nu încerc să mă dau drept altul înaintea unui Dumnezeu care îmi ştie viaţa. Nu! Atitudinea mea de aroganţă, de a veni înaintea lui Dumnezeu ca sfântul sfinţilor, când eu sunt întinat şi corupt, nu este corectă. S-a dus un fariseu la Templu, şi unul şi altul se bătea cu pumnii în piept, dar unul se bătea cu pumnii în piept: „ce mare e el, ce tare e şi ce sfânt e, şi cum respectă el toată Legea”; celălalt se căia şi spunea: „Doamne, ai milă de mine păcătosul”!

Nu înţeleg şi nu am să înţeleg niciodată de ce încercăm să-L păcălim pe Dumnezeu, că şi aşa nu putem; e o energie consumată în zadar. Când încerci să Îl păcăleşti pe Dumnezeu, te păcăleşti pe tine însuţi! Dumnezeu nu poate fi nici înşelat, nici batjocorit!

În biserica primară, închinarea, era o închinare cu reverenţă, sfinţenie, smerenie, sinceritate, dar era o închinare cu recunoştinţă. Asta înseamnă, mai întâi, devotament. Dragii mei, recunoştinţa presupune mai întâi devotament! Niciodată nu lipsesc de la casa lui Dumnezeu din comoditate! Noi nu mai dăm dovadă de devotament, noi ne bucurăm când avem motive să nu venim. Psalmistul spunea odinioară: „mă bucur când mi se zice, haidem la casa lui Dumnezeu”!

Recunoştinţă înseamnă dărnicie. Ştiu că Dumnezeu mi-a dat mie şi m-a binecuvântat pe mine ca să fiu, la rândul meu, o binecuvântare pentru alţii. Nu vin sceptic, nu vin să îi judec pe alţii, nu vin să îi târăsc prin noroi: „mila biruieşte judecata”! Sunt mulţumit de ceea ce a făcut Dumnezeu în viaţa mea şi sunt gata să stau la dispoziţia celor din jurul meu. Asta e adevărata recunoştinţă. Asta înseamnă devotament: sunt gata să fac totul pentru Dumnezeu; şi dărnicie înseamnă: că sunt gata să fiu generos cu cei din jurul meu.

Dar recunoştinţa presupune şi dinamism. Oameni buni, dacă vine un nepocăit în biserică şi se uită la noi cum ne rugăm, cum cântăm şi cum ne închinăm, este el convins, că noi suntem… convinşi de existenţa lui Dumnezeu? Ne rugăm noi ca la un Dumnezeu care e lângă noi? Ne purtăm noi ca în prezenţa unui Dumnezeu care ne vede? Plictiseala, lipsa noastră de mulţumire, feţele noastre posomorâte şi bosumflate nu dovedesc că noi credem într-un Dumnezeu care ne-a mântuit sufletele.

Se spune despre un om, care a fost condamnat la moarte, că, pe ultimul lui drum către locul unde avea să i se ia viaţa pentru crimele pe care le făcuse, a venit un prelat să-i citească rugăciuni, în timp ce-l va duce la moarte. Şi, pe când mergea, şi citea din cărţile de rugăciuni, spunându-i de Hristos că a murit pentru noi şi aşa mai departe, condamnatul s-a oprit pe loc şi s-a întors spre prelatul acesta şi i-a spus: „Dacă ai citi şi ai spune rugăciunile astea ca şi când ai crede, nu ar mai exista nici o crimă pe pământul acesta şi oameni ca mine, de mult ar fi fost mântuiţi”! Suntem însă o biserică formată din oameni fără entuziasm, fără dinamism! Ferească Dumnezeu ca cineva să se roage un pic mai tare, că ne deranjează, ne enervează! Soluţia nu este să te enervezi, să taci şi să te împietreşti, soluţia este să strigi mai tare ca el. Că Biblia spune că au strigat de s-a cutremurat casa unde erau adunaţi.

Închinarea noastră, de multe ori este o închinare falsă. Ne închinăm la imaginile din vitralii, mai degrabă decât unui Dumnezeu care este Duh, e Viu şi e prezent în mijlocul nostru! O, ce rugăciuni ar fi în biserică, dacă am şti şi dacă am crede că e aici! Dar nu credem, ne rugăm de parcă ne-am ruga unui om, că el ne-ar asculta rugăciunile. Când venim la casa lui Dumnezeu, ar trebui să fim plini de entuziasm, să vibreze ceva în noi! Să venim la casa lui Dumnezeu doritori să ne închinăm, să nu mai putem de bucurie, când stăm de vorbă cu Dumnezeu; să strălucească bucuria mântuirii pe feţele noastre! Că, suntem nimic şi Dumnezeu pentru nimic a dat tot, a dat eternitatea, a dat veşnicia, a dat pe Fiul slavei Sale! Pentru un asemenea Mântuitor, se merită să strigăm mai tare decât cei de pe stadion! Baal, în ziua de astăzi este mai slăvit şi mai adulat decât Dumnezeul şi Cristosul nostru, să ştiţi! Şi nu e corect, că Baal nu a făcut nimic, le ia banii şi le mănâncă timpul, atâta tot! Dumnezeul nostru Şi-a dat viaţa pentru noi, ca să ne mântuiască şi să ne dea eternitatea.

O întoarcere falsă cere o învăţătură falsă. O învăţătură falsă cere o închinare falsă. O închinare falsă produce o îngăduinţă falsă. Este vorba aici de dragoste, dar nu de o dragoste autentică. De o toleranţă, dar nu de o toleranţă bine intenţionată. Îngăduinţa falsă este o toleranţă care înseamnă, de fapt, iubirea de sine, de plăceri şi de cei ce nu ne deranjează, de cei care acceptă să fie ca noi, că dacă sunt cu cât mai mulţi ca noi, înseamnă că „nu mai are ce face Dumnezeu”. Ştiţi ce impresie avem noi, dragii mei? Exact acea sămânţă demonică, pe care o are însuşi Satana în el. Satan are impresia că dacă Îl învinge pe Dumnezeu, şi târăşte toată omenirea asta după el, Dumnezeu nu o să aibă ce face şi o să desfiinţeze Iadul, ca să nu rămână şi să Se plictisească singur în Rai. Ştiţi ce face omul nelegiuit? Se asociază şi vrea să fie cu cât mai mulţi nelegiuiţi în jurul lui. Ca să-L sfideze pe Dumnezeu, să se uite la El să zică: „ei, ia să vedem, ne bagi pe toţi în iad?” Şi Dumnezeu îi zice: da! Că sunt mulţi pe calea pierzării, sunt mulţi şi cei chemaţi, dar foarte puţini aleşi! Puţini apucă pe calea cea strâmtă şi Dumnezeu se mulţumeşte cu câţi vor fi în Rai. Unul, dacă intră acolo fără haina de nuntă, l-a scos afară.

Îngăduinţă falsă. În II Timotei 3:12, putem vedea cât de toleranţi sunt unii. Ştiţi cât sunt de toleranţi? Până îi deranjezi. Să vedeţi cât de intoleranţi sunt atunci! Că liberaliştii consideră că trebuie să fim toleranţi, îngăduitori, să-i lăsăm pe fiecare cu standardele lor, cu modul lor de viaţă, lasă-i şi pe homosexuali în pace, lasă-i şi pe stricaţi şi pe curvari, adu-i cu dragoste, că trebuie să fie o dragoste de asta universală, să iubim pe toţi. Dar, să nu spui adevărul, că sunt în stare să îţi dea una în cap! Dacă ar putea chiar să te bage la puşcărie când spui adevărul. Dacă spui că homosexualitatea e păcat, zice că urăşti şi sunt în stare să te condamne şi să te bage în puşcărie. „De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Cristos Isus, (adică trăiesc în Adevăr, se închină în Adevăr) vor fi prigoniţi. De cine? De toleranţii ăştia! De îngăduitorii aştia! E o îngăduinţă falsă, e o îngăduinţă a nelegiuirii. Dar o totală intoleranţă faţă de sfinţenie şi faţă de poruncile lui Dumnezeu! Să vezi ce se enervează, să vezi ce urât se uită la tine şi cum îţi spun: ”tu, să nu îmi impui mie moralitatea ta, tu să nu îmi spui mie treaba asta, asta e treaba ta”!

Romani capitolul 1:29-32: „Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac”. – Pe ăia îi găsesc de buni şi îi tolerează, dar nu pe cei care spun Adevărul. Pavel a suferit prigoană, bătaie, închisoare şi moarte din partea acestor toleranţi romani, care suportau şi sufereau toate zeităţile din universul acesta, le făceau altare la toţi, dar când a venit unul să predice Adevărul, l-au trimis la eşafod. Asta este toleranţa acestor oameni! Sunt toleranţi câtă vreme îi baţi pe umeri şi nu le zici nimic. Când le-ai spus Adevărul, să vezi atunci, coarne mari, colţi de lupi şi o răutate de nu te-ai gândit că poate fi în ei! Este o îngăduinţă falsă.

În al cincilea rând, o înaintare falsă, un succes, un progres fals. Această înaintare falsă a lor este succes fără slujire, este atmosferă doar, fără Adevăr, este cantitate fără calitate şi este pretenţie fără putere. Asta înseamnă o înaintare falsă. Şi în II Timotei 3:9 Dumnezeu spune: „Am să le pun un stop, pot să aibă ei 30 de mii, 50 de mii de membri că, dacă nu predică Adevărul într-o zi, le pun stop. Dar nu vor mai înainta…”!

Vă aduceţi aminte ce îi spune Pavel la Timotei? Când vei predica Adevărul, fără să îţi pese de părerile oamenilor, când vei trăi Adevărul, chiar dacă te costă, înaintarea ta va fi văzută de toţi oamenii. Că Dumnezeu măsoară succesul diferit decât îl măsoară oamenii. Dar nu vor mai înainta; căci nebunia lor va fi arătată tuturor, cum a fost arătată şi a celor doi oameni”. II Timotei 3:13: „Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii, şi se vor amăgi şi pe ei înşişi”.

Succesul nostru nu va fi întotdeauna aplauzele mulţimii, succesul nostru nu va fi întotdeuna apreciere, succesul nostru este ca, într-o zi, Domnul şi Mântuitorul nostru să ne spună: „Vino, rob bun şi credincios, intră în bucuria Stăpânului tău”! Acela este adevăratul succes!

În al şaselea rând, (şi ultimul) o încredere falsă, care este o nădejde care înşală. În I Timotei 4:7-8 citim: „Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios. Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia (aceea autentică) este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare”! Cuvântul lui Dumnezeu numeşte această încredere, atunci când are în spate o evlavie falsă, nădejde înşelătoare.

În Romani, capitolul 5, Cuvântul spune: „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem, şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre (oamenii le-ar numi insuccesele noastre); căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înşeală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat” (Romani 5:1-5).

Romani, capitolul 6, spune aşa: „Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii. (De ce? Ca să aveţi încredere autentică, nu o nădejde falsă, o nădejde care nu înşală) ca să ajungeţi la sfinţirea voastră! Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire. Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade, de care acum vă este ruşine: pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea” (Romani 6:19-21). Şi ei cred că se duc în Rai!

Scumpii mei, aş vrea să ne cercetăm înaintea lui Dumnezeu şi să vedem ce fel de evlavie avem. Cancerul acesta spiritual, roade Biserica contemporană! Evlavia falsă – cuvântul evlavie este un cuvânt specific, religios, e în natură dumnezeiască, o îndumnezeire, asta înseamnă că noi trebuie să căpătăm natura lui Dumnezeu şi să trăim după poruncile Lui. Nu este un termen secular. Evlavia nu o poţi găsi în lume şi nici contrafabricarea ei altundeva, decât în Biserică! Aici este evlavia autentică, aici este evlavia falsă, forma de evlavie tăgăduindu-i puterea.

În acest capitol am văzut care sunt caracteristicile acestei evlavii false. Domnul să ne ajute să fim închinători în Duh şi în Adevăr, să avem parte împreună cu El. Nu are rost să ne pierdem timpul în Biserică, dacă nu vrem să ajungem în Rai. Şi, dacă vrem să ajungem în Rai, trebuie să Îl căutăm pe Dumnezeu potrivit Cuvântului Său, pe care trebuie să Îl respectăm în vieţile noastre.

Să cerem iertare în rugăciune pentru toate faptele cu care L-am ofensat, pentru toate momentele în care n-am trăit o pocăinţă autentică, n-am avut o evlavie autentică. Să cerem de la Dumnezeu iertare şi în acelaşi timp putere, pentru ca evlavia noastră să fie o evlavie care se transformă în trăirea nostră de zi cu zi, nu este doar o imagine de faţadă, ci este realitatea unei vieţi trăite în relaţie cu Dumnezeu!

REZUMAT:

Evlavia falsă: întoarcere falsă, învățătură falsă, închinare falsă, îngăduință falsă, înaintare falsă, încredere falsă.

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

27 răspunsuri to “PENTRU CINE ARE UN PIC DE RĂBDARE, DESPRE EVLAVIA FALSĂ”

  1. Nu cred cá e vorba de „rábdare”. 🙂
    Cánd mesajul vine de la Dumnezeu …trei zile poti sta si fárá máncare. 🙂
    Si noi avem cáteva sáptámáni de cánd in bisericá vorbim numai de pregátirea in vederea rápirii.Asta presupune :hainá fárá patá,candela pliná,incáltámintea in picioare…gata de drum.
    Personal nu cred cá va mai veni vremea de „mare trezire”(asta a fost) ci vremea „marei confuzii”(si o tráim) de aceia lupt sá”pástrez ce am” ca nimeni sá nu-mi ia cununa.
    Si cum bine stiti frate Cristian,(noi Pretribulationistii) trebuie sá fim primii gata.

  2. Ati expus o suita de lucruri pe care trebuie si…nu trebuie sa le facem….Intrebarea este care e diferenta dintre cladirea unde ne intalnim pentru inchinare impreuna si Biserica lui Dumnezeu universala? Multi asociaza biserica-cladire cu ceva sfant cand sfintenia este ceea ce Dumnezeu si Cuvantul Lui trebuie sa produca in cei ce fac parte din Biserica Universala. Am participat la multe activitati unde mii, zeci de mii de persoane sunt controlate intr-o directie sau alta…La Nunta Mielului nu cred ca vom fi asezati pe biserici-cladiri, biserici-denominatii, biserici-limbi vorbite…Cred ca vom fi surprinsi si de modul cum ne vom inchina acolo…Nu cred ca vor fi denominatii care vor spune acolo ..”dar noi doar asa am invatat!…” Cred ca Dumnezeu lasa la latitudinea noastra cum ne inchinam Lui pe acest pamant. Referitor la celelalte puncte despre viata noastra, de care vorbiti, sunt cu totul de acord ca trebuie sa ilustreze schimbarea pe care a facut-o Cristos in noi, in momentul convertirii, ori mai tarziu, al maturizarii in Cristos. Ca un ultim punct nu inteleg de ce cand dati exemple negative de inchinare dati exemple din biserici americane?! Sunt atatea „uscaturi” si obiceiuri nebiblice ce-si au salasul si-n bisericile romane…De ce nu vedem partea noastra de vina? E foarte usor sa dam vina pe americani de toate curentele, demagogiile si aberatiile ce le auzim de la unul altul despre biserici americane? Daca noi romanii suntem atat de purificati de ce nu-i mustram pe cei ce umbla in neoranduiala de la americani?! Avem si multe lucruri bune in schimb sa luam de la ei, nu? Ma gandesc, dupa acest comentariu, Gabi o sa ma intrebe ..sa-i spun care pot fi obiceiurile bune ce le putem lua de la americani?… Trebuie sa ma pregatesc…

  3. In ultima vreme am inceput sa mi fac probleme cu privirea la alegerea lui Dumnezeu.
    M-au obsedat deja ideile unor frati ca Domnul fiind suveran, alege si gata!
    Si daca nu sunt aleasa?
    daca ma stradui in zadar, ca oricum nu am fost aleasa?
    Ce pot face eu impotriva dorintei Stapinului ?
    Daca Domnul nu vrea ca toti sa fie mintuiti, ci vrea ca pe unii numai sa-i mintuiasca, ca asa vrea EL, care este Dumnezeu si e Atotputernic, ce mai pot face eu, un biet bulgare de tina.
    Daca faptele in care trebuie sa umblu nu mai conteaza desi s facute pentru ca am fost nascuta din nou, atunci, gata, ma resemnez, caci cine sunt eu sa ma opun daca Olarul
    vrea sa faca si vase de ocara.
    Poate ca sunt vas de ocara.
    Ieri am primit o carte cu 7 predici de Spurgeon, care marturiesec ca pe vremuri mi-a fost foarte drag;
    ieri insa am citit ca Mintuitorul nu a murit pt TOTI, pt ca TOTI in Biblie nu inseamna intotdeauna TOTI, si cind voiam sa vad ce anume spune, citesc: sa lasam acum diversiunea, si te intreb acum, te simti vinovat, sau pacatos, sau asa ceva”
    Explica apoi ca arminienii spun ca TOTI vor fi mintuiti, eu nu cred ca asta spun ei,
    nu cunosc clar teoria lor, dar banuiesc ca nu pot afirma ca toti, pt ca nu toti fac fapte vrednice de pocainta si ei spun ceva de fapte, nu stiu daca vorbesc de har si fapte, cum e cel mai aproape de adevar.

    Asa ca l-am lasat si pe fratele Spurgeon sa doarma in pace.
    Atit a inteles , dar Cuvintul nu asta spune ci ca suntem mintuiti prin har. urmind ca sa facem faptele care urmeaza pocaintei.
    Din ceea ce cunosc datorita Domnului , m-am nascut din nou, intr-o zi la o predica, in care m-am simtit cum eram, „ultimul om”, si de plins nu am putut vorbi cu pastorul, mi-era si rusine si mi-era tare amar sufletul ca am putut pacatui atitia ani.
    Acolo, atunci, am simtit ca nu exista decit un singur remediu Domnul Isus!
    Ca EL , numai EL ma poate mintui.
    Am fost atunci mintita?
    m-a pacalit cineva?
    Nu, Dumnezeu mi-a aratat cine sunt si cine pot fi in mintuire, prin Jertfa Domnului Isus .
    Si nu am raspuns la harul Domnului decit prin libera alegere, pt ca fratii mei inca IL refuza, vedeam ca este singurul drum pe care doresc sa merg.
    Cred ca Dumnezeu ii alege pe cei care doresc harul care li se ofera, stiindu-i mai dinainte, cum la Dumnezeu nu exista timp, noi intelegem alegerea, fara libera vointa, lucru care ne-ar fi transformat in niste roboti, si ar fi fost preferabil, sa fi toti robotii LUI ca sa nu ajungem in iad.
    Oare face EL ca miliarde de oameni sa fie creati pt iad, aruncindu-i acolo, indiferent ce vor sa aleaga, apoi cerindu-li-se socoteala ca au ajuns acolo?
    Cred ca Domnul m-a linistit pina la urma, EL fiind un Dumnezeu drept, te cheama, dar vrea ca tu sa-i raspunzi , sa te hotaresti sa i dai totul, nu cum spun unii NIMIC, ca EL a facut totul;
    Domnul vrea ca sa-i dau toata viata mea in cele mai mici amanunte si sa umblu in Voia LUI.
    Frate pastor,
    bisericile sunt pline dupa cum spuneti de oameni nenascuti din nou, dar botezati.
    Cred ca aici incepe problema:
    cum se poate ca un om care nu e nascut din nou sa poata fi botezat, unde este intelepciunea Duhului Sfint, calauzirea SA, pentru ei care boteaza omul,
    inducindu-l in eroare si pe acesta si ce e mai grav, cei nenascuti din nou strica si pe ceilalti.
    De ce apostolul Petru a fost instiintat de Duhul de minciuna lui Anania si Safira ,
    dar astazi se petrec atitea lucruri rele, pentru ca au intrat sarind peste gard si nu prin UŞA care este Hristos, nefiind instiintati pastorii de catre Duhul Sfint ca acestia nu sunt nascuti din nou , ei fiind botezati ca si cei care mergeau la Ioan Botezatorul sa fie botezati ca sa scape de minia viitoare.
    Daca nu s-ar face in acest mod botezul noilor veniti, adunare ar fi scutita de multe probleme, pentru ca banuiesc ca acestia au o evlavie falsa ;
    si daca plamadela se strica atite de usor, ce se poate face?

  4. Domnul sa fie laudat! Multumim pentru aceasta postare. It’s quite a mouthfull… Inca un exemplu ce bun poate fi internetul asta. Sunt multi care nu aud asa ceva in biserica locala, dar accesul la mesaje ca acesta este ca o extindere a harului lui Dumnezeu.
    P.S. Oare unde se poate procura cartea „Ultima Generatie”?

  5. Dupa intelegerea mea, cazul lui Imeneu si Alexandru trebuie folosit ca model de reabilitare a sfintilor de drept care ajung sa naufragieze (traducerea germana) in viata de credinta. .Cel mai important lucru e sa stim ca nu si-au pierdut credinta mantuitoare in Isus Hristos, prin care cineva este nascut din nou, ci e vorba despre credinta celui mantuit,exprimata in fapte sau lucrare. Imeneu si Alexandru aduceau invataturi gresite,diferite de a lui Pavel. (2 Tim) Acest „dat pe mana Satanei” nu inseamna in nici un caz o abandonare sau razbunare, ci o scoala in care sa invete sa nu mai vorbeasca lucruri care il necinstesc pe Dumnezeu. Cred in eficacitatea acestei corectii alicate celor doi.Deasemenea cred ca Satana nu a avut acces la duhul celor doi.

  6. momentul de faţă, rata divorţurilor este mai mare în biserică”

    http://www.barna.org/barna-update/article/15-familykids/42-new-marriage-and-divorce-statistics-released

    O mica corectie
    Evangelical Christians 26% 339
    Non-evangelical born again Chrisitans 33% 1373
    Notional Christians 33% 1488
    Associated with non Christian faith 38% 197
    Atheist or agnostic 30% 269
    All born again Christians 32% 1712

    Acum,divorturile in rindul celor nascuti din nou sint la 32%, dar trebuie sa definim „born again” si ce inseamna acel termen ptr. americanul de rind

    Am citit ca in rindurile celor care frecveteaza cel putin odata pe saptamina o biserica evanghelica rata divortului este in jurul cifrei de 15% ( daca bine imi amintesc)

    Nici pe aproape de 50%

  7. Citind acest capitol simteam un amestec de cercetare , mahnire , bucurie , zdruncinare , cernere , o taiere ca maioneza , dar in final nadajduiesc impotriva orcarei deznadejdi amintindu-mi iarasi cuvintele Mantuitorului :”Ce este cu neputiinta la oameni , este cu putiinta la Dumnezeu .” Nici un pocait sau chiar , nepocait , nu poate citi aceste ganduri profunde , impletite de o armonie inspirata si concordanta de exceptie a scripturilor , fara sa se puna in cumpana si sa se reexamineze….de fapt ,pocainta consta in a face zilnic si chiar mai des aceasta . Ce scrie fr. C.I aici ,sunt ganduri cu care , ne confruntam de ani de zile , cei mai multi dintre noi chiar si in toiul noptii ,in asternut ,e gandul vesniciei pe care orice om normal si-l pune si vrea sa fie sigur –– fie de frica maniei viitoare , fie ca a inteles bine rostul pe pamant – dar personal , NU m-i l-am pus intr-un mod atat de elaborat si sufocant ,fara loc de scapare ,cum o face C.I.[ jn special cand explica ca Diavolul este expert cum sa ne faca sa credem ca suntem pe calea cea buna] .Ma gandeam imediat la Tes. , unde Ap Pavel zice : pt ca n-au primit dragostea adevarata , Dumnezeu le-a ingaduit o lucrare de ratacire ca , sa creada o minciuna .Si iarasi m-am tulburat…dar prefer asa decat….complimente si incurajari false ,omenesti/firesti. Am fost confruntat de cateva ori in viata de cativa frati cu orientare calvinista si dupa ” lupte inversunate ” am dat un raspuns pe care il cred din toata inima si azi : …….ca . si daca as fi instiintat si convins in mod sigur ca nu sunt ales in planul de mantuire eu , tot pt Dumnezeu as trai si as urmari sfintirea pana la capat , pt ca , nu -mi gasesc locul si nici sensul in lumea asta. Acest raspuns , nu l-am meditat ci , mi-a iesit deodata ,parca fara sa gandesc ce spun …. si contrazicerile s-au risipit .

    • Problema cu cei alesi si cu cei nealesi a fost clarificata de mult.
      Sa ne aducem aminte de cuvintele Mantuitorului :
      „Tot ce/mi da Tatal va ajunge la Mine (si va avea viata) iar pe cel care vine la Mine (din propria initiativa) nu/l voi izgoni (va primi viata).

      • ..dar TATAL ii da pe cei care au dorit sa-L primeasca pe Mintuitorul in inima lor, dindu-i totul;
        nu pe cei care au avut credinta, dar au cazut, au avut un cuget
        curatit, dar au cazut;
        au scos draci, au facut minuni, dar au cazut….
        Tatal nu-I da robotei, care zic Yes.Yes,Yes.
        Cei care vin,,,nu i va izgoni afara,
        dar asta insemna ca LASA TOT isi iau CRUCEA si IL urmeaza pe Domnul Isus!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
        restul se autoinsala.
        Doamne ai mila de noi toti.

    • Calvinistii nu au nicio grija atunci, spre deosebire de noi;
      e mai bine sa nu fii sigur si sa te cercetezi mereu daca esti in credinta si in vesnicii sa fii cu Domnul,
      decit sa fii sigur ca esti mintuit si sa constati la sfirsit ca
      ai trait cu o amagire,;
      mai bine ti-ai fi pus pasii pe urmele lui
      Hristos, ca si Pavel, care desi sfint , a spus”ca nu cumva dupa ce a predicat altora sa fiu el insasi respins.
      Deci nu era calvinist. :))))
      Nu pierdem nimic chiar daca „nu” suntem alesi daca traim asa cum vrea Domnul.
      Dumnezeul in care eu am crezut este un Dumnezeu drept,
      asa ca faca se Voia Lui!
      Siguranta mintuirii o putem avea DACA:
      iubim poruncile LUI, luam Crucea LUI si-L urmam lasind lumea;
      DACA iubim pe frati si pe vrajmasi. :((((((((((((((((
      aici cred ca stam ceva mai prost si unii si altii.
      Daca o rupem cu paginatatea si ne ingrijim de cei saraci si de bolnavi.
      Asa nu vom auzi:
      plecati de la MINE, am fost bolnav, am in inchisoare si NU ati venit sa ma vedeti.

  8. Diferenta dintre „cel neprihanit” si „cel nelegiuit” este tot mai bine conturata, raportat la ceea ce se intampla in biserici in ultima vreme. Si eu subscriu la ideea ca SUNTEM ultima generatie!
    Chestia cu „paiul si barna”, invocata de cei ce s-au alipit de „invataturile dracilor” este o scuza ieftina, chiar obraznica. In trecut, o persoana care a luat-o razna putea fi readusa pe drumul cel bun, prin dragoste, compasiune si Lumina Adevarului. Astazi, abaterea de la Evanghelie este ridicata la rang de virtute, si aceeasi persoana este recrutata si i-si gaseste refugiu in „biserica” vecina, in care se promoveaza astfel de „valori”. In situatia aceasta, persoana respectiva nu numai ca nu se pocaieste de faptele ei, dar i-ti si rade in fatza, (thumbing his/her nose), fluturand cu veselie versetul acela cu „paiul si barna”.

    Iata pana unde s-a ajuns! Nu e de mirare ca intr-o astfel de imprejurare chiar si Cuvantul Domnului merge pana acolo incat zice: „Cel sfant sa se sfinteasca, iar cel intinat sa se intineze mai departe!”. Ar fi de dorit ca cel intinat sa se trezeasca. Dar ce asteptari mai poti avea de la o persoana care, cum zice Biblia, „si-a pierdut puterea de-a sara”?…

  9. FRAGMENTUL ACESTA IMI DA PUTIN DE LUCRU:
    „Când vin în casa lui Dumnezeu nu stau aşa înşirat, nu stau de parcă aş fi la mine în living-room, că nici în faţa directorului şi a şefului de la fabrică nu îmi permit să stau aşa. Când stau în prezenţa lui Dumnezeu, stau drept, sunt în front, în faţa Generalului, înaintea marelui Comandant şi Îl respect pentru că e Dumnezeu Viu şi Adevărat! Nu îmi bat joc de El! Nu sunt la mine acasă, biserica nu e proprietatea mea, e casa lui Dumnezeu! De aceea, reverenţă înseamnă smerenie, înseamnă să îmi păzesc piciorul când calc în casa lui Dumnezeu, nu să merg ca pe bulevard, nu să intru şi să ies din biserică de parcă aş merge de la living-room la dining-room, şi la bucătărie, şi în curte…, nu! În Casa lui Dumnezeu sunt sfânt, sunt în poziţie de drepţi! În faţa lui Dumnezeu tremur!”

    As putea intelege ca Dumnezeu se afla numai intre zidurile unei cladiri pe care o numim „biserica”….sau ca Dumnezeu trebuie respectat numai intre acele ziduri…si daca Dumnezeu e omniprezent, de ce ar trebui sa stam tremurand in pozitie de drepti numai in unele circumstante si de ce ar trebui sa-L respectam numai in biserica….de ce trebuie sa avem o comportare diferita intre casa si biserica (care oricum, pana la urma este a noastra cand este facuta de noi si din banii nostrii si purtam numele nostru pe titlul de proprietate)…de ce sa-mi pazesc piciorul mai tare in biserica decat pe bulevard (nu sunt tot eu ?)….toate acestea nu ne indeamna dimpotriva la fatarnicie? Nu ne invata sa fim unii in biserica si altii in restul locurilor?

    Oare acele cladiri pe care le numim cu emfaza „biserici” sa aiba si in fata lui Dumnezeu aceasi valoare care o are in fata noastra?….oare El a murit pentru ziduri, sa le sacralizeze, iar noi sa fim pazitorii care sa nu lasam „pacatosii” sa le atinga sau sa le treaca pragul?

    Dupa cum am remarcat, acest fragment a produs mai multe intrebari si necunoscute decat sa dea raspunsuri…

    • Dvs. nu cred că ați distins aici aspectul închinării publice și atitudinea închinării deliberate.

      • Intr-adevar, nu am distins asa ceva pentru ca, biblic vorbind, nu exista inchinare publica si inchinare ne-publica.

        Inchinarea este unul dintre lucrurile care Isus le-a schimbat la venirea Sa pe pamant. Daca in multe ocazii a spus ca a venit sa intareasca Legea, nu sa o strice, despre inchinare a spus:

        „23. Dar vine ceasul, si acum a si venit, cand inchinatorii adevarati se vor inchina Tatalui in duh si in adevar; fiindca astfel de inchinatori doreste si Tatal.
        24. Dumnezeu este Duh; si cine se inchina Lui trebuie sa I se inchine in duh si in adevar.” (Ioan 4:23-24)

        Inchinare este ceea ce aduce Slava lui Dumnezeu si incepe de la …”31. Deci fie ca mancati, fie ca beti, fie ca faceti altceva: sa faceti totul pentru slava lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 10:31)

        Una din cele mai mari erezii in biserica actuala este incercarea de a manipula constiinta credinciosilor ca numai in biserica exista inchinare, ca trebuie sa venim la biserica sa ne intalnim cu Dumnezeu, ca mantuirea depinde de prezenta fizica in biserica, ca numai biserica are dreptul de evanghelizare, de misiune, de rugaciune si tot ce se face fara consimtamantul comitetului este gresit si toti care lucreaza ceva „in afara bisericii” sunt gresiti.

        • Distincția este între trăirea unei vieți de închinare și actul în sine al închinării. Actul NU poate substitui viața de închinător adevărat. Dar viața de închinător adevărat se va manifesta prin actul închinării. Manifestarea dezordonată, lipsită de respect a actului va dovedi ce stă în spatele lui. Acum înțelegeți? Ar cam trebui…

          • ….inteleg, inteleg chiar mai mult decat as putea scrie… 😉

          • Sunteti printre putinii pastori care se tin foarte strins
            de Scripturi.
            Daca ar fi toti asa, am fi mai intelepti in tot ce facem, de la traire in viata de toate zilele, pina la inchinarea
            intr-un Locas de Inchinare;
            pe care le-am face dupa Voia Tatalui,a Fiului si a Duhului Sfint!
            Daca pastorii ar invata pe enoriasi aceste lucruri ;
            am avea mai multa reverenta, mai multa slava si cinste am da Imparatului.
            Ma gindeam ca si Domnul Ius mergea si predica in sinagogi, oare cum era inchinarea acolo?

        • Asa stand lucrurile, ce ne mai trebuie Biserica?Mai are vre/un rost sa frecventezi adunarea credinciosilor ? Este oare o diferenta intre lucrarea unui om facuta individual si facuta in Biserica> inchinare,rugaciune,partasie, invatatura,primirea si darea iertarii, vindecarea sufletului si trupului, si multe altele….

          • Pentru cine este…BISERICA, nu-i mai TREBUIE biserica! Eu nu ma duc la biserica din cauza ca TREBUIE sa ma duc, ma duc CA VREAU sa ma duc….chiar si atunci cand am fost (…) m-am dus pentru inca 8 ani ca AM VRUT sa merg nu ca A TREBUIT sa merg……..ASTA FACE DIFERENTA INTRE BISERICA si biserica.

            Daca sunt BISERICA inseamna ca unde sunt eu este BISERICA si atunci cand ma intalnesc cu inca unul care e si dansul BISERICA atunci DE LA DOI SAU TREI (nu o multime) DUMNEZEU este prezent; si daca nu suntem BISERICA, atunci putem sa ne strangem intre patru ziduri cateva mii si Biblia (se pare ca mai multi totusi se tin de Biblie destul de strans 😉 ) spune ca ….va adunati sa va faceti mai rai nu mai buni!….insa asta e mancare tare si multi si multe de pe bloguri (sa numai spun ca si din adunari) au inca nevoie de……lapte.

            http://cornelilioi.com/2013/03/13/i-am-the-church-what-about-you/

  10. Atunci stam acasa ca sintem cel putin doi ,cam greu de acceptat aceasta invatatura.

    • In Biblie sunt foarte multe invataturi „cam greu de acceptat”….asa de multe si asa de greu de inteles incat peste 70 de ucenici au plecat de langa Isus cel real, ca persoana….nu ma mira cand dupa 2000 de ani, aproximativ, sunt persoane care „cam greu accepta” invatatura Bibliei dar alearga cu gura cascata dupa oameni.

  11. Pete,
    Domnul Isus a vorbit despre cele sapte Biserici,
    nu despre cei 14 crestini care alcatuiau cele 7 Biserici. 🙂
    pe -aici auzim cam multe „de la lume adunate si iara la lume date”. 🙂
    Fratele Ionescu a scris o carte si face niste postari in legatura cu viata crestinului,
    ca doara doara om invata ceva, pesemne ca nu mai „trebuie” sa invatam nimic,
    daca tot citim idei trasnite.
    Cuvintul este atit de limpede incit numai Domnul ne poate invata si povatui pe Carare
    si I multumim pentru expunerea fratelui Ionescu, care NU se abate de la Cuvint.

  12. Elisa nu am raspuns fr. Ionescu

  13. Pete, . 🙂
    stiu,
    nici eu. 🙂
    ne miram ce citim, acum cind Domnul asteapta altceva de la noi.
    Nu fratele Ionescu spusese ca inchinarea in comunitate nu ar mai fi necesara,
    dimpotriva, numai ca acum in secolul ideilor”noi noute” ne miram de ce se mai scrie
    . 🙂
    Inchinarea in comunitate,care inseamna Biserica este una si partasia noastra
    cu alti frati e altceva, cit si inchinarea personala, nu?
    cind ne inchinam singuri nu putem avea pretentia ca suntem noi Biserica, vaiiiiii !!!!!
    Erau odinioara emisiuni Tv in care puteai spune tot ce ti trece prin cap. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: