DACĂ RELIGIA TA NU VREA/POATE SĂ TE SCHIMBE (ZICERE DE LA PR. CALISTRAT)

Am auzit de multe ori expresia evanghelistică a evanghelicilor (și, cu roșeața de rigoare, recunosc, am folosit-o și eu de vreo două ori… mai demult), adică ”dacă religia ta nu te schimbă, schimb-o tu”.

Mi-am dat seama (la timp) că nu religia te schimbă ci ADEVĂRUL! ”Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi!” spunea Domnul Isus. Acum, ce este adevărul – vorba lui Pilat – și ce înseamnă a-l cunoaște sunt subiecte mult mai profunde decât se vrea a fi scurta mea postare. Cert este că orice religie cere o anumită schimbare în viața aderenților și în orice religie există oameni care nu se schimbă. Religia pe care și-o alege omul – vă rog scutiți-mă cu un alt clișeu răsuflat ”relație nu religie”, de parcă relația nu ar fi parte din religie – zic, alegerea religiei trebuie să fie o căutare a adevărului însoțit de caritate și curăție (Iacov 1:27). Fără adevăr, celelalte două sunt irelevante, iar fără ele adevărul nu este adevăr.

Dar, poftiți și mirați-vă ce zice un preot ortodox, bulversat fiind dumnealui de afirmațiile unor foști ortodocși care, odată trecuți la neoprotestanți, afirmă că înainte, pe când erau încă ortodocși, făceau rele, acum s-au lepădat de ele. Nu sunt de acord să zică cineva că adevărul este dovedit doar de caritate și curăție, dar să zică preacuviosul – vorbele domniei sale preluate din niscaiva istorioară – că și dacă unul ar curvi cu toate femeile din Alexandria (antică, probabil), dar dacă nu se leapădă de icoana născătoarei a rămas în adevăr, sau că satana i-ar elibera pe oameni de patimi doar să se lepede de icoane, asta n-o mai înțeleg:

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

18 răspunsuri to “DACĂ RELIGIA TA NU VREA/POATE SĂ TE SCHIMBE (ZICERE DE LA PR. CALISTRAT)”

  1. Mare-i gradina Ortodoxiei!
    Asta se întâmplă când oamenii nu cunosc Cuvântul lui Dumnezeu şi puterea Lui!

  2. Reblogged this on and commented:
    Mare-i gradina Ortodoxiei!

  3. Preotul are cateva radacini comune cu doctrina calvina despre Soteriologie….

  4. Preoti ignoranti … morminte varuite care nu cunosc Scriptura, si care duc pe atait de multi in ratacire. Mare-i Gradina Domului! Ma intreb cind acestia doi au sarit gardul.

  5. Stau si ma mir de unde scot acesti ,,filozofi” astfel de povesti , basme, de Hauf, Fratii Grimm sau Creanga?? ,ca numai din biblie nu sunt inspirate . Sunt sigur ca,, autoinsoritii” astia nu au citit Cuvintul Domnului si nici nu-l cunosc. –Orbi care conduc pe alti orbi cad in……dar vor da socoteala si pentru cei ce iau dus la pierzanie. Despre curvie ?? Domnul Isus I-a zis femeii – Dute dar sa nu mai faci – Go and sin no more– iar ratacitul asta indeamna pe om, sa curveasca cu toate egiptencele, dar sa nu se lepede de Idolul de pe perete –hirtia colorata .

  6. Vai de ea „preotie” si de „doctrina” ce se propaga!
    Daca sinuciderea din articolul anterior face parte din „cazuri izolate”, invatatura draceasca propagata de omul acesta este „genocid spiritual”, ca indruma spre pierzare vesnica milioane de oameni!

  7. stiu ca nu e locul potrivit pe acest subiect, dar va rog frumos pe toti care cititi sa va rugati pt mama mea care este grav bolnava. va multumesc.

  8. Aberant, ce spune acest preot! Sa nu cadem nici noi, penticostalii, in aceeasi capcana, si sa incepen sa dam explicatii tendentioase unor manifestari comune, numai fiindca vin din alt „lagar”.

  9. eu as vrea sa il intreb pe preotul asta cum se poate in fata „aparatoarei” sa te rogi si tot in fata ei sa curv… ! na ca multe am auzit in viata asta dar asa ceva inca nu, auzi D’le poti sa faci ce vrei doar sa nu iti schimbi religia! si daca esti ortodox esti salvat! astia i-au depasit pe calvinisti…. !

  10. Si cand auzi ca unii tot o tin ca nu numai penticostalii vor fi mantuiti, ci si ortodocsii si catolicii, etc, etc !!!

Trackbacks/Pingbacks

  1. DACA RELIGIA TA NU VREA/POATE SA TE SCHIMBE .. | Neclintit.com - 9 Aprilie 2013

    […] https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2013/04/09/daca-religia-ta-nu-vreapoate-sa-te-schimbe-zicere-… […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: