ARGUMENT… PLAGIAT

Sunt de acord că argumentarea în spațiul public a unor fapte este dureroasă. Nu ar fi prima mea alegere, dacă aș avea de ales. Dar așa sunt vremurile anticipate profetic și anume că tot ce se va înfăptui în ascuns se va striga de pe acoperișurile caselor.
Acum, nimeni nu mai este imun la acest tratament. O pățesc politicienii, intelectualii, teologii, artiștii, pastorii și, iată, și cântăreții creștini.
Trăim într-o lume cu pereți transparenți și trebuie să trăim ca atare.
Când am abordat asemenea situații, ele erau DEJA în spațiul public. Niciodată nu voi scoate eu în public anumite cazuri. Dar, pentru unii care ar întreba de ce cineva a sesizat public problema (nu ați inventat nimic, argumentul a fost folosit de mii de ori…), niciodată să nu subestimați indignarea omului care te iubește, te susține, te admiră și te ascultă cu plăcere, ca mai apoi să constate că-ți cad scheletele din dulap.
Mai întâi, delincventul iese în spațiul public, afișându-se cu ceea ce nu-i aparține și pretinzând că îi aparține. Acesta este furt și minciună. Când am intrat în spațiul virtual, primul lucru pe care l-am învățat (sincer, nu am știut) a fost că dacă iei o poză sau vreun material de pe undeva, trebuie menționată sursa. Eu nu spuneam că poza îmi aparține, dar cei ce m-au sesizat că trebuie scris de unde ai luat-o au dreptate. Este munca altuia și trebuie onorată.
Revenind la argumentul de față, atunci când un asemenea lucru iese în public, reacția nu poate fi evitată și nici nu trebuie. Cine a greșit, să se pocăiască și să-și ia angajamente, alții să învețe din pățanie, iar noi să iertăm.
Cu argumentul de mai sus (titlul este o exagerare prin care să demascăm exagerarea) adică de ce are loc public, o mare parte din Biblie ar fi trebuit să nu fie. Dar este! Și, uite, cu toate acestea, oamenii se pocăiesc și învață din experiențele altora.
Categorii de oameni? Cei ce au recunoscut, s-au căit și s-au îndreptat (ce-i drept, mai puțini) și cei care s-au enervat și s-au răzbunat… și au plagiat argumentarea clasică a celor prinși cu mâța în sac.
Deci, sunt sigur că am cântat eu însumi și voi mai cânta plagiaturi. Despre multe nici nu voi afla vreodată că sunt plagiaturi. Dar fenomenul trebuie oprit acum! Nici Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință, dar poruncește ACUM!…
Iubiți cântăreți și nu numai, cred că este timpul să punem punct și hai s-o luăm de la capăt. Altfel, așa cum trebuie!

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

11 răspunsuri sa “ARGUMENT… PLAGIAT”

  1. Adevarat ca multi cantareti fgac astfel de gafe. Se fura tot mai des lucrarile compozitorilor crestini dar niciodata nu ve-ti putea elimina lucrul acesta. Minciuna este in floare peste tot. Nu v-a putea fi starpita deoarece domnul Isus a zis: „Lasati neghina sa creasca la un loc cu graul”. Mai bine sa folosim creierul pentru ceva benefic spiritului nostru. Daca ar citi un necrestin ce ar gandi? S-ar mai intoarce la Hristos?

    • Pilda cu neghina nu se poate aplica in acest context.
      Doar o explica Domnul Isus si detaliat,
      neghina este lumea ,nu noi.
      Apoi , am o intrebare :
      cum de nu I a fost „teama” Domnului cind a vorbit celor 7 biserici
      ca nu se va mai pocai nimeni, daca arata greselilie celor spate biserici?
      Tocmai asta este esenta de fapt LA -LUCRAM- LA -LUMINA,
      nu ascunzind pacatul , ci scotindu l afara .

  2. Sunt perfect de acord. Să ne ajutăm! Să ne îndreptăm… în Dragoste !
    Amen !

  3. Pai ar trebui sa se inceapa cu cintarile corale si in comun din bisericile noastre( fanfata nu conteaza, ca si asa habar nu avem ce cinta ) … multe sint copyright, dar le cintam inversunat duminica de duminica…

    • Trebuie facut curatenie acolo, dar mai putin decat pare. In primul rand nu cred ca cineva are iluzia ca corul sau biserica lor a compus piesa si tot a lor este aranjamentul si instrumentatia. In SUA exista o licenta pentru copyright (CCLI) oferita bisericilor si liderilor de grupuri muzicale pentru a putea folosi cantarile in cadrul slujbelor bisericesti sau intalniri speciale fara profit.
      Pentru aranjamente speciale de cantari si/sau orchestratii exista publicatii care le vand (ele platind dreptul de copyright), si cata vreme biserica/corul/orchestra/fanfare a cumparat materialele necesare si le foloseste intern nonprofit, e bine.
      Problema e cand apare „comercializarea” acestor materiale, prin concerte, transmisii TV/Radio/Internet, publicatii de carti, CD, Video. Atunci chiar si cumparate, trebuie sunat si primita o permisie in scris, sau platit un commision de folosire „publica” mai departe.

      Eu de exemplu ca dirijor de cor in Romania cumpar orchestratiile si aranjamentele ce doresc sa le facem. Intai plateam eu sau din colecta corului, dar apoi a aflat conducerea, si au spus sa cerem bisericii de acum in colo. Deci treptat se poate face si la noi „curatenie” Vointa sa fie.

  4. Frate Ionescu mi se pare ca „ii obligati” sa se pocaiasca. 🙂

  5. Aveţi perfectă dreptate. Plagiatul de orice fel e un păcat, în plus e pricină de poticnire pentru mulţi. Îi iubesc şi eu pe fraţii de la Speranţa, cred că se vor pocăi public de greşeala făcută. Domnul să vă binecuvânteze, pe ei la fel. Şi pe noi, cei din România. Nu puteţi pune cartea dvs. „Ultima generaţie” pe cărţi online? Sau apare şi la noi ?

  6. Ma intreb ce ar face liderii crestini din vremea de azi (stiind dinainte finalul), daca s-ar gasi in situatia apostolului Petru, cind Anania si Safira au venit cu darul lor? Ar mai rosti sentinta? Si daca ar face-o….ce ar zice multimea?

  7. Am ascultat seara trecuta la radio o predica si printre altele din mesaj am invatat ca – nu trebuie sa „trambitez” ca sunt crestin oricat de regulat merg la biserica ci cand ajung in contact cu vecinul, aproapele, colegul de munca, familia, sa poata ei sa confirme, da, intradevar asta actioneaza ca un crestin-…Referitor la „plagiatura” muzicala, ori oratorica din biserici cred ca poate avea partea ei buna, pentru cei ce nu sunt capabili de a crea, produce un mesaj ori o cantare coerenta…daca acestea sunt exprimate doar in contextul bisericesc, fara beneficiu financiar…Daca ma numesc fratele X ori sora Y ori grupul de frati ori surori Z, fara o anumita greutate ori renume in spatiul evanghelic, si spun o poezie, cant o cantare ori rostesc o predica intr-o biserica oarecare n-as vedea o mare problema, doar pentru asta au fost create pentru a fi expuse mai departe altora, nu? Dar, daca cei care sunt implicati in misiuni, vanzand albume, comercializand si facand profit din creatiile altora, pretinzand ca sunt ale lor, chiar daca spun ca pentru Domnul o fac, trebuie sa o faca LEGAL, nu? Cei din lume care ne vad trairea, ne vor judeca primii…daca ne vad calcand pe acceleratie in intersectie cand se face galben si noi suntem la 50 de metri de intersectie, si trecem pe rosu plin, ori daca aud astfel despre faptele noastre obscure iar pe fata parem buni crestini, ce vor zice? E bine sa mergem in misiuni, in Africa, Oltenia, republica Moldova, si cine o face cinste lor. Dar haide sa nu folosim pentru aceste misiuni fonduri „nu prea curate” din nu mai stiu ce lucruri pe care nu doar cei din jur le detesta, daca vor auzi de ele, dar si Dumnezeu, care inainte de toate ne vrea SINCERI petru EL. Frate Ionescu, e buna intentia dumneavoastra prin care sugestionati ca „sa nu mai pacatuiasca”… Cei care vreau sa fie sinceri ccu Dumnezeu, cu ei insisi si cu cei din jurul lor vor pune aceasta in practica.

  8. preluare de pe FaceBook scris de Gabi Gorcea

    Mesaj legat de cantarea „In tara eterna”

    Nu am raspuns inca nimic pana acum, fiindca abia am aflat despre ceea ce s-a scris pe internet despre cantarea “In tara eterna”. Raspundeam mai repede, dar sunt chiar acum in Africa cu o echipa de frati in misiune. Am vazut articolul si comentariile care s-au facut. Ce pot eu sa va spun e ca in urma cu mai multi ani, prin 2000-2001, nu retin exact, un frate (care dorea sa isi scoata album) i-a dat lui Marius sa asculte cantecul acesta si l-a rugat sa ii faca un instrumental asemanator si sa compuna un text in romana. Eu nu am stiut si, cu siguranta, nici Marius, ca aceasta melodie nu e crestina. Marius a compus textul si apoi a dat celui care ne facea instrumentalele sa faca un negativ asemanator. Ulterior fratele respectiv a renuntat sa isi faca un album, dandu-ne permisiunea sa o folosim noi la un album Speranta. Dupa ce Marius a trecut la Domnul, am gasit cantarea in arhiva si ni s-a parut potrivita la vremea aceea pentru a fi inclusa pe volumul 25, in special datorita versurilor. Inainte de 2003, mai mult Marius se ocupa de muzica, de compozitii, si de aceea nu stiu sa va spun mai mult. Nici fratele care a facut instrumentalul pentru cantarea aceasta nu mai e printre noi, sa ne explice exact cum au stat lucrurile.
    Imi pare rau ca s-a ajuns aici, va asigur ca Marius nu ar fi fost de acord sa adapteze cantecul daca ar fi stiut ca nu e din repertoriul crestin.
    Fiindca s-au facut multe comentarii, de multe feluri, as vrea doar o completare sa fac. Cu exceptia acestui cantec care si pe mine m-a luat prin surprindere, muzica de pe albumele Speranta este compusa de Marius, de mine sau de alti frati/surori cu care am colaborat. Si mai sunt putine cantece (adaptari/traduceri) pe care si altii le canta, cantari preluate din repertoriul bisericilor evanghelice. Noi promovam muzica cu mesaj crestin, care sa schimbe inimi, vieti, sa ii atraga pe oamenii nemantuiti la Dumnezeu, si pe credinciosi sa ii invioreze spiritual. Dorim sa slujim in continuare pe Domnul si sa nu ne poticnim pentru o cantare.. Spre exemplu: “Fratilor, credinta noastra s-o pazim” e o cantare pe care poate toti o stim si o cantam, dar nu de mult am aflat ca de fapt e imnul Israelului (tradus si adaptat). Domnul sa ne ajute sa il slujim pe El in continuare! (Gabi Gorcea – Speranta)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: