SUBLIMA INCONȘTIENȚĂ

Inconștiență, sublimă inconștiență! (sau, naivitate?), spunea odată un filozof, dezarmat fiind de argumentele paralele ale cuiva care nu știa, dar susținea ceea ce… (nu) știa. Ca să nu fim subiectivi, recunoaștem că naivitatea se găsește în ambele extreme ale unei argumentări: pro și contra.

Astfel, nu mă mai mir că unii comentatori au mari probleme cu reconcilierea unor pasaje biblice aparent contradictorii. Bunăoară, textul din Matei 18 unde Domnul poruncește să rezolvăm un conflict din aproape în aproape, de la persoană la doi, trei martori și numai după aceea, în caz de insucces, în public. Tot Dumnezeu (prin Pavel în 1 Timotei 5:20) poruncește ca păcatele să fie mustrate și pedepsite public, ca să intre frica Domnului în ceilalți. Desigur, ambele variante sunt funcție de circumstanță, adică de la caz la caz, cum este și dragostea care acoperă, neglijând faptul că de multe ori… confruntă (cu texte pentru fiecare). În momentul în care ceva este DEJA în spațiul public, reacția nu mai are de-a face cu mustrarea și reabilitarea în particular, ci cu exprimarea unei poziții clare vis a vis de faptă în sine. Adevărat, persoana în cauză devine implicit o victimă colaterală a dezbaterii, dar, să nu uităm cine s-a expus public (cu voia sau inadvertent) și a atras indignarea altora. În aceste situații, fie există o explicare temeinică a faptului (scuzele cusute cu ață albă vor atrage o și mai vehementă contestare), fie scuze publice, angajarea într-un proces de schimbare, cu cât mai repede cu atât mai bine.

Aproape hilar (dacă nu ar fi enervant), obiceiul de a arunca mult praf în aer (dar ceilalți, dar acolo, dar atunci?!…) nu face altceva decât să intensifice consumul de muniție pe un câmp de luptă pe care l-am dori (cică toți…) evacuat cât mai repede.  Nu putem neglija nici faptul că noi suntem diferiți: pentru unii principiul este mai important decât omul, pentru alții omul este mai important decât principiul. Inconștiența stă în faptul că ne poziționăm în contratimp cu alternanța acestui factor, din nou, de la caz la caz. În marea lor majoritate, aceste comentarii ajung (la) spam. Ironic este că ambele extreme îmi reproșează… inconsecvența (absolut normal, deoarece niciuna dintre ele nu mă reprezintă). Acum, șirul de strigăte de genul ”dar despre lucrul sau persoana cutare, de ce nu scrieți?” este ușor de ignorat la gunoi pentru că, o dată, eu nu pot scrie despre tot ce se întâmplă (se întâmplă prea multe…) și apoi, unele lucruri sunt prea clare ca să aibă nevoie de dezbatere publică. De obicei abordez aspecte care aduc confuzie cu privire la unele principii: ”ca neo-protestanți, este normal să ne întoarcem la tradițiile și obiceiurile bisericilor clasice?”, ”au loc în biserică dramele, jocurile, dansurile și alte manifestări lumești, de dragul relevanței?”, ”putem oferi platforma bisericilor noastre unor oameni nenăscuți din nou dar talentați?”, ”ce înseamnă concret libertatea în Hristos, sau relație nu religie” etc., care sunt normele etice cu privire la atribuirea drepturilor de autor în creștinism și cum rezolvăm problema plagiatului și multe, multe altele.

Chestiuni de genul justificării răului pentru că s-a făcut și se face și mult bine, dacă ești pastor trebuie să taci (???), aude lumea și multe altele dovedesc modul infantil în care (nu) suntem pregătiți să abordăm aceste subiecte. Da, cel cu ”aude lumea” mi se pare vrednic de luat în seamă, nu datorită substanței cât datorită ușurinței cu care este însușit. Aici trebuie mult discernământ, deoarece e adevărat, nu toate trebuie auzite de toată lumea! Mulți, FOARTE mulți mi-au trimis pachete cu informații suplimentare, absolut irelevante pentru mine atâta vreme cât nu au apărut, public, altundeva (subiectul dezbaterii noastre este suficient documentat și general răspândit încât să genereze o reformă, acesta fiind de fapt scopul meu, și nu distrugerea cuiva). Legătura și soarta comună a subiectului și persoanei depinde doar de… cât de tare se ține persoana legată de subiect (avem și argumente de genul ”ei, și? ce dacă!”).

Oamenii lui Dumnezeu (începând cu Patriarhii și sfârșind cu Apostolii) și Biserica Locală (vezi Corint, cele șapte din Apocalipsa) nu sunt entități perfecte în instantaneul evaluării lor ci în devenirea lor. Această devenire a desăvârșirii are mai multe jaloane, unele pozitive, altele amare, dar TOATE aducătoare de har! Nu mă dau în vânt după demascări publice (niciunul din demersurile mele nu a originat aici, ci a devenit public în alt loc). Dar iată ce cred despre cazurile care ajung să fie văzute de lume:

• Întotdeauna, aceasta este o șansă pentru îndreptarea și reabilitarea celui greșit (depinde de atitudinea sa și de gravitatea faptei);
• Imaginea Bisericii are de câștigat atunci când distinge și definește clar deosebirea dintre bine și rău;
• Numele lui Dumnezeu este sfințit prin procesul de… sfințire și purificare a poporului Său:

Aici trebuie menționat cazul lui Nadab și Abihu, fiii lui Aaron care au adus foc străin la Cortul Întâlnirii. Biblia spune că a ieșit un foc de la Domnul și i-a mistuit pe amândoi. Ambele acte (focul străin și cel sfânt) au fost publice. Domnul a vorbit prin Moise lui Aaaron și l-a oprit să facă o tragedie (cum de multe ori facem noi) din pierderea fiilor săi (în cazul nostru, figurativ vorbind), cu mențiunea că ”Aceasta este ce a spus Domnul, când a zis: „Voi fi sfinţit de cei ce se apropie de Mine şi voi fi proslăvit în faţa întregului popor.” Aaron a tăcut.” Cam ciudat! Ne-am aștepta ca Domnul să fie proslăvit doar atunci când totul este perfect, dar iată că El găsește o cale și atunci când Anania și Safira sunt pedepsiți în văzul tuturor. Am folosit aceste secvențe mult mai radicale decât cele cu care avem noi de-a face, deoarece principiul este același.

Ca o concluzie:

Suntem toți oameni trecători. Dumnezeu se folosește de noi pentru o vreme. Lucrarea Sa n-a început și nici nu se va sfârși cu vreunul. A ne lua atât de… în serios (că serioși trebuie să fim!) încât să ni se pară că a venit sfârșitul lumii dacă nu mai suntem noi acolo, atitudinea aceasta este și ea o inconștiență, deși nu sublimă. Asta nu înseamnă să cultivăm între noi reacții de genul ”ai auzit? se poate și fără tine!” (Și aceasta este o inconștiență… distructivă). Însă un lucru rămâne: valorile și principiile Cuvântului Sfânt trebuie păstrate la fel, neștirbite, în învățătura și trăirea noastră! Aplicarea lor se va face cu dragoste dar ferm, cerând pocăință și oferind iertare, impunând consecințe (uneori drastice) cu scopul final al mântuirii sufletului (nu toate căderile prezintă șansa reabilitării în slujire, dar toate pot fi însoțite de recuperarea sufletului cu o atitudine corectă). Cum am mai spus, trăim într-o lume cu pereți transparenți, parcă urmăriți cu o cameră de filmat 24 de ore (aproape literalmente). Tehnologia avansează într-un ritm accelerat exponențial, ceea ce înseamnă că în câțiva ani, lucrurile de care nu ne-am știut proteja la vremea respectivă vor ajunge, cumva, în văzul tuturor. Suntem vulnerabili pentru că suntem imperfecți! Dar există un remediu: sublima pocăință! Pentru unii, pocăința va însemna ”punct și de la capăt cu ceea ce este bun!” Pentru alți, ”stop și gata cu slujba, înainte cu mântuirea sufletului!” Sper că pentru cât mai puțini (dar a existat și un Iuda) ”vai și gata cu toate!”, pentru că, și doar pentru că nu s-au pocăit cum trebuie.

Sursa foto AICI, și un articol excelent (regret, doar în engleză) despre naivitate, căruia nu-i mai trebuia decât citatul din Apostolul Pavel: ”Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.” 1 Corinteni 13:11

UPDATE:

Adaug un schimb de comentarii cu un cititor:

CITITORUL ”Frate Cristian, a-ti fi putut sa lasati macar parte din raspunsul meu pentru Santinela. Nu cred ca am folosit cuvinte nepotrivite, nu m-am legat de persoane, doar am incercat sa explic ca acest copyright n-are ce cauta in biserica…
Daca asa stau lucrurile, incep sa ma indoiesc de dumneavoastra in mai multe aspecte. V-am pretuit mult pina acum, dar poate prea mult. Stiu ca nu conteaza sau nu-i important, de aceea v-am si scris. Daca cineva citeste blogul bineinteles ca este influentat catre punctul dumneavoastra de vedere, pentru ca contra argumentele bune nu sunt expuse. Dar macar le-ati vazut inainte de-a le sterge. Concluzia mea in mare, din treaba asta, este ca dumneavoastra cunoasteti mult DESPRE Dumnezeu si din Biblie, dar nu-L prea cunoasteti PE Dumnezeu. I hope I’m wrong, and I don’t hold this opinion very strongly, dar asa se sugereaza la prima vedere…
Altfel, Domnul sa va binecuvinteze si sa va dea spor in lucrurile bune! Dar in cele nu prea bune, sa va mai taie elanul .
(Stiu ca n-o sa postati, de aceea va scriu asa mai personal).”

RĂSPUNSUL Frate scump, argumentul cu copyright în biserici este atât de pueril încât am crezut că vă fac un serviciu dacă nu îl aprob. Dacă nu vă dranjează, scrieți-l din nou și vi-l public, dar și cu un răspuns care o să vă usture rău de tot (dacă acesta nu va reuși). Cât privește verdictul dvs, că nu L-aș cunoaște pe Dumnezeu, nu credeți că ați mers prea departe (fie și într-un mesaj pe care nu credeați că îl voi publica și cu disclaimer-ul dvs. de rigoare: ”I hope I’m wrong, and I don’t hold this opinion very strongly, dar asa se sugereaza la prima vedere…”)?
Vă dau un singur exemplu: un frate cântăreț deosebit de valoros, corect și duhovnicesc din biserica noastră a compus o cântare pe care a cântat-o și a fost postată în arhiva serviciilor divine din biserica noastră. Înainte ca el să apuce să înregistreze într-un album acea cântare, a fost preluată de alții, cântată și înregistrată într-un album cu participarea multor cântăreți, apoi comercializată (pe bani, frate!) fără acordul compozitorului și fără a i se menționa numele.
COPYRIGHT-ul NU ESTE PENTRU CA AUTORUL SĂ SE LAUDE CU CE A FĂCUT EL, SAU SĂ BLOCHEZE RĂSPÂNDIREA EVANGHELIEI (vorbesc în mediul creștin) CI PENTRU CA SPECULANȚII SĂ NU PROFITE MÂRȘAV DE MUNCA ALTORA!
Ați fi de acord ca în predicile mele (pe care acum nu le mai prețuiți așa de mult) să introduc citate din Biblie pe care să mi le atribui ca și cum ar fi perlele mele fără să menționez de unde sunt (autorul, cartea, versetul…)?
Eu nu am spus că sunteți un om cu mari carențe la logică, discernământ și/sau spiritualitate, lucruri pe care dvs. le-ați insinuat cu privire la mine, dar un lucru vă spun: eliberați-vă de lozinci (no copyright în biserică este una dintre ele!).