POCĂINȚA CA PORECLĂ

Într-una din zile, obosit parcă de frământarea gândurilor, mi-am plecat capul pe marginea mesei de lucru, apăsându-mi fruntea de tăria lemnului lustruit. Întotdeauna îmi face bine.
Născut, crescut în familie de credincioși, mi-am format de mic o imagine a ceea ce suntem noi, pocăiții.
Mă miram adeseori, de ce nu sunt toți oamenii ca noi? Viața de lume, cum o înțelegeam atunci, mie mi se părea tare plictisitoare. Nu-i vorbă, îmi plăcea să mă joc, eram și un pic neastâmpărat, mă mai loveam. Când ieșeam afară (tocmai de la etajul 6) știa tot blocul pentru că, de nerăbdare, săream treptele cu palierul…
Dar viața de credință era atunci luată în serios, chiar pentru și de către copii. Învățam cântări, poezii, versete; mergeam de fiecare dată la biserică și pe la seri de părtășie. În București erau două mari obiceiuri: să mergi în vizite neanunțate și să ceri de mâncare dacă ți-e foame (nu reușeau ai mei să mă dezvețe 🙂 ).
După amiaza, spre seară, ieșeau oamenii la plimbare pe bulevard și în parcuri. Ai noștri, dacă treceau pe lângă blocul sau casa unde locuiau familii cunoscute se opreau pentru o scurtă vizită (rugăciune, cântare, plăcinte și apă rece). Dacă nu răspundeau la ușă, sigur erau la alții. Nicio problemă, mergeam mai departe. Când eram acasă, nu se putea să nu vină cineva pe la noi. De aceea eram întotdeauna îmbrăcați frumos, casa curată și plăcintele în cămară.
Musafirii erau accentul bucuriilor mele de copil.
Când mergeam la cineva în alt cartier, cea mai mare plăcere era dacă luam tramvaiul. Zgomotul și legănatul de tramvai îmi asemănau cel mai bine mersul cu trenul, care pentru mine era o aventură.
De fapt, îmi plăcea gălăgia, aglomerația de oraș. Când am venit în America am aflat că toți caută locuri retrase, liniște și izolare. M-am conformat…
Dar, ca să-mi continui gândurile (un pic de frecare a tâmplelor cu degetul, parcă accelerează șirul de imagini), credincioșii mâncau pocăința pe pâine, cu multă, multă dragoste și asprime. Acum nu îmi mai dau seama cum se împăcau pe aceeași felie, dar atunci știam. Știam că păstorul ne iubește dar mi-era frică de el. Ai mei îmi povesteau ce dragoste mare are Dumnezeu față de noi, dar să nu-L supărăm.
Țin minte că sorbeam cuvintele predicatorilor noștri care ne spuneau foarte practic ce e bine și ce nu, ce să facem și ce nu-i frumos. Când se mai ambalau cu un dram de furie sfântă împotriva alunecărilor de toate zilele nici nu le trecea prin cap să-și ceară iertare că au fost prea duri, ideea nu era să nu ne ofenseze pe noi, ci să nu-L supărăm pe Domnul. De fapt, chiar în familii, copiii erau foarte sensibili la amenințări de genul „să știi că mă superi!”
Am cultivat acest spirit și, până în ziua de azi, grija care mă frământă este că prea îl supăr(ăm) pe Dumnezeu!
De multe ori suntem preocupați până la obsesie să-i mulțumim pe toți, să nu deranjăm pe nimeni, dar prea puțin ne preocupă ce zice El.
Dureros, o întreagă teologie a luat ființă tocmai pentru a muta sublinierea de la a nu-L întrista pe Duhul Sfânt la a-L face pe Dumnezeu fericit. Când am auzit prima oară acest slogan, parcă îmi plăcea, dar ceva suna fals. Fericirea lui Dumnezeu nu depinde de nimeni și nimic. Atunci, ar zice cineva, cum L-ai putea supăra?
Dragii mei,
Lumina pe care am primit-o de la Domnul este că s-a ridicat o generație de creștini care nu au rezolvat problema păcatului la nivelul înțelegerii minții și, implicit, nici în practica vieții lor. De unde știu? Superficialitatea cu care comentează despre păcate (ale lor sau ale altora). Respinși în ziua marilor uimiri, unii vor zice că au făcut multe pentru Domnul: „n-am prorocit noi în Numele Tău, n-am scos noi draci în Numele Tău?…” Ca să includ indignarea (corectă) a unui comentator, „n-am plagiat noi în Numele Tău?”
Care este esența (ne)intrării în dorita Împărăție? „Depărtați-vă voi toți cei ce lucrați fărădelegea!”
În esență, mântuirea ține de REZOLVAREA PROBLEMEI PĂCATULUI DIN VIAȚA TA! Nu ai trecut de acest pas, toate celelalte sunt zadarnice! Acum, va zice cineva, în altă ordine de idei, Domnul Isus i-a separat pe buni de răi funcție de ceea ce au făcut (sau nu) pentru El, făcând (sau nu) pentru alții. Drept, dar numai pe platforma neprihănirii! Deoarece credința fără fapte este moartă, spunea Iacov, dar și faptele fără credință sunt o haină mânjită (Isaia).
Iată de ce sunt de-a dreptul amărât, îngrijorat dar și motivat de exprimări de genul „nu contează un păcat, uite ce face pentru Dumnezeu”, sau „eh, toți greșim” și, mai grav, „las că sunt altele mai mari”.
Pavel spunea că „puțin aluat dospește toată plămădeala” și, mai mult, adevărul de bază al mântuirii:
„Totuş temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, avînd pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte** pe ceice sînt ai Lui“; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege!“ 2 Timotei 2:19
Îmi ridic capul ceva mai odihnit și știu, trebuie să încep cu mine însumi și mai știu că întâi trebuie să gândesc corect ca să pot trăi corect! De fapt, asta înseamnă pocăința: schimbarea minții!
Atunci, întrebarea se impune de la sine: cei ce nu gândesc corect rezolvarea problemei păcatului, principial și personal, aceștia se pot numi pocăiți?

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

32 răspunsuri to “POCĂINȚA CA PORECLĂ”

  1. Foarte adevarat ! Aproape totul s-a decolorat (la soare) de-a lungul vremii . Pacatul nu mai e pacat , facem doar greseli , glumite …! Ma bucur pt ca inca mai sunt „conservatori ” ! Sa ne ajute TATA sa ne „intoarcem de unde am cazut „!!!

    • Care TATA?
      Si Domnul Hristos a spus intotdeauna TATAL, desi erau deopotriva;
      noi ca sa parem foarte familiari spunem tata…TATALUI cerului si
      al intregului pamint.
      Decolorat rau, da, bine zici.
      Bine spunea un frate pastor cind am intrebat de ce se vorbeste asa si in predici:
      Chestie de gust..prost!

  2. De mult n-ati scris un articol asa de frumos ca acesta ;pocaiesc…GBU „FELICITARI”!!!

    • Am s-o iau ca un compliment… de data asta. :))))))

      • Imi pare rau ca nici acuma dupa aprox.35+ de ani de cand ne cunoaste nu va dati seama de cuvantul pe care il rostesc… Da ,articolul e la inaltime (sincer) si sunteti capabil de a posta articole de inalta morala crestina. Nu ma zgarcesc sa va spun intr-un mod f.f.f. sincer si din inima:FELICITARI !!! pentru articol…

        • Înseamnă că nu v-ați dat seama de ceea ce ați spus fără să spuneți: dacă de mult nu am mai scris așa de bine, s-a subînțeles că nu prea am scris bine până acum. 🙂
          Ce părere ați avea dacă un membru v-ar spune că nu ați mai predicat de mult așa de bine ca azi?… 🙂
          Membrul nu v-ar fi spus doar că ați predicat bine de data aceasta, ci și că ați predicat prost până atunci. 🙂
          Fiți liniștit, m-a amuzat, mai ales că sunt convins că nu a fost intenționat. Sublim!
          🙂

          • Eu mi-am dat seama de ce am scris, articolele pro si contra pe care le-ati afisat sunt bune arata partea de idei in care credeti sau nu …dar cand e vorba despre articolul care va caracterizeaza pe deplin in ideia despre viata crestina, consider ca in felul aceasta ar trebui sa fie…Asa dar nu cititi printre randuri ca e alb si nu am scris nimic acolo…GBU

          • Bun, deci am înțeles.
            Mult har și pace!

  3. Foarte frumos articol …la ultima intrebare ar putea raspunde oricine daca ar fi fara pacat…dar sa nu uitam sintem intro lupta continua cu cel rau si sint multi raniti si poate aproape morti…un mug care mai fumega sau o trestie frinta…pe calea Domnului sint fratii nostri mai tari si mai putin tari ..as mai adauga o intrebare…ce fac cei tari sal ridice pe cel cazut?

    • Vă răspund cu o întâmplare adevărată.
      Un prieten mi-a povestit că era dimineața în stația de mașină mergând la servici (în România).
      La un moment dat, un bărbat a început să-și bată bestial nevasta (palme, târât de păr, înjurături…)
      Mai mulți bărbați au sărit să o scape, l-au imobilizat și l-au cam scuturat pe infractor. Scăpată din pumnii lui, femeia a sărit la binefăcători, strigând să-i lase în pace bărbatul, ce dacă a bătut-o, e treaba lor de familie, să-și vadă de treburile lor…
      Înmărmuriți, săracii trecători și-au văzut de drum, ce era să facă.
      Ceea ce pentru noi este cădere, pentru unii este plăcerea datului pe dobogan.
      Ajută-l dacă te lasă…

  4. Foarte bune articolele astea „cu capul pe masa” ,
    Incercati mai des 🙂

    Pocainta este o schimbare de directie nu numai o schimbare de minte

    LEGALISM: nu fur deoarece imi este frica de lege, nu fur deoarece sint prea mindru sa fur, nu fur deoarece vreau sa fiu recunoascut ca nu sint hot

    CREDINTA MOARTA:cred ca furatul este un pacat dar tot sa fur ( credinta moarta)

    CREDINTA REALA: nu fur deoarece cred ca furatul este un pacat inaintea lui Dumnezeu

    • Da, am spus că se schimbă direcția dar începe la nivelul minții.
      Aș schimba LEGALISM cu CREDINȚA SOCIALĂ.

      • Daca sa intimplat asa de dimineata in weekday si la aparat pe sotul ei stia ea ce stia…poate ii placea sa se dea pe dobogan..lol…si nu vroia sa se opreasca
        Cred ca sint multe metode de a te apropia de om chiar daca te respinge de prima si a doua oara….cum iti aduci aminte cu placere de cei ce tiau fost cindva pastorii tai asa imi aduc si eu minte de ai mei dar imi aduc aminte ca au reusit sai opreasca pe multi care erau pe dobogan iau smuls ca din foc….deci se poate si se merita…

    • Am folosit „furatul” ca se pare ca neamul nostru romanesc are o slabiciune foarte mare la acest pacat, nu numai ca il practicam , dar mai ii gasim de buni si pe cei care il practica

  5. Oare ce insemnatate are PACATUL pentru un credincios.Citi dintre credinciosi adopta o pozitie ferma ,mai mult prin fapta si mai putin prin vorba ,cind ii vorba de anumite interese.Nu vreau sa judec pe nimeni sau sa acuz pe cineva: prin umbletele mele prin tara prin diferite biserici,am vazut putini credinciosi si de cele mai multe ori ,prea putini tineri credinciosi.De evlaviosi ii plin poporul,dar de credinciosi prea putin.Orisicum pentru fiecare vine JUDECATA si o singura data ti se va da o cheie pentru o singura imparatie.Fiecare alege singur in care va merge; RAI sau IAD.
    Eu nu am atita ,,vechime” pe calea pocaintei ,dar din multe intimplari de pe vremea comunismului,am constat un lucru si o stare pe care in zilele noastre le vad din ce in ce mai rar: DRAGOSTEA SI UNITATEA.
    Vad mai mult DIPLOMATIE si INTERESE.M-am lovit de asa ceva si de multe ori era sa ma clatin de pe cale,dar am un TATA sus care ma iubeste si nu ma lasa.Sa ne ajute DOMNUL sa intelegem ce alegem: RAIUL PAMINTESC sau RAIUL CERESC.
    DOMNUL SA VA BINECUVINTEZE IN TOATE!

  6. Am ramas si eu consternat zilele acestea, de felul cum inteleg unii lucrurile si cocolosesc abaterile prin tot felul de argumente si justificari. Dupa unii „nu conteaza ca se fura!…Daca lucrezi intens in Via Domnului si dai orfanului din ce-ai furat, atunci totul e justificat!” Trist ca sunt si „pastori” cu o astfel de gandire… Calauze oarbe…

    M-am mai gandit la un lucru… Lucrarea pe care o fac eu in Via Domnului, oricare ar fi ea, este pentru Domnul sau pentru a-mi scoate in evidenta numele si reputatia personala? Din Scriptura cunosc ca Dumnezeu sta impotriva celor mandri, si ca a nimicit lucrarea celor din Babel atunci cand a constatat intentia lor. Dumnezeu pune la test lucrarea fiecaruia. Stie El cum…

  7. Slava Domnului !!!

  8. Va mai lipsea din fata blocului ozeana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul .––– .Pe cand savuram fara satz nostalgia copilariei si placintele din camara…..m-ati facut sa dau buzna in esenta mantuirii : – pacat , pocainta , iertare , inoirea mintii . De ce oare , nu putem iubi zilnic pocainta , atat de mult , cum iubeam zilele copilariei si placintele ?–Da ! – INoirea mintii !. Eu am copilarit tot la bloc , si ajungeam afara mai repede fiindca locuiam la etj 3. …..Fr Cristi , se juca pe vremea aceea la Bucuresti , tenis cu piciorul ?

    • …”Va mai lipsea din fata blocului ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul”

      Eram copil şi mă duceam des vara la Ozana, spălam covoare, ne jucam, Acum, Ozana nu se vede chiar din faţa blocului, dar e cam la cinci minute de mers pe jos.

      Regret că-n acele vremuri comuniste n-am ştiut de pocăinţă ci am început viaţa de pocăinţă prin 1993 după care, comform epocii capitaliste m-am plictisit repede de toate şi am revenit după 2000 la umblarea pe Cale. Deci viaţa de credinţă, la mine s-ampărţit în două etape. cred că-n primii ani nu l-am cunoscut pe Hristos, doar despre El, nu umblam cu El ci doar eram de partea Lui. Cred că reţeta ideală a vieţii de credinţă este dragostea (de exemplu Romani 5:5), dar şi dragostea de Cuvînt şi dragostea de rugăciune. Vorbesc serios, concret, nu metaforic. nu dau nume, n-are rost, dar printre pocăiţii Domnului s-au strecurat mulţi iubitori de muzică, iubitori de filozofie, de teatru, consumatori de programe gratis, care nu sunt iubitori de Hristos.

  9. Pe vremea comunismului cuvintul „pocait” era un nume de ocara si muuulti s-au rusinat de el. Dupa caderea comunismului a devenit de cinste, de mindrie, si se vede unde am ajuns. Nu stiu cine pe drept si-ar putea asuma numele de pocait. Verdictul va fi dat la trecerea noastra in vesnicie, pina atunci sintem doar robi netrebnici.

    • Am si eu o mica poveste – Eu si sotia nu eram pocaiti si in seara de ajunul Nasterii Domnului am mers la sora mea si cumnatul sa- felicitam ( sotia e singura la parinti si vrind nevrind am acceptat la insistentele ei) – Nepotul era acasa – se delecta cu ceva vin– doar dupa citeva minute –cumnatul deschise usa la bucatarie si cu un ton poruncitor– cei aici ba??– sa dispara !!!! –si a inchis usa. Veni sora si se scuza ca au venit de la bis cu fratele- pastorul. Eu iam replicat ca si eu sunt fratele ei de trup – iar daca asa ne tratati –uite o sa ne caram de aici rapid. Acel pastor pe care nu l-am intilnit acolo la citva metri de mine l-am intilnit aici in America si iam spus povestea– eu nepocaitul– I-am pus intrebarea– cum se poate asa ceva –oameni pocaiti sa se poarte cu noi astfel– ei pocaiti sunt pe o sacara mai inalta – sa se coboare la asa un nivel– Pastorul i-mi raspunsase tot cu o intrebare –Esti sigur ca au fost vreodata sus, pe scara credintei??

  10. @In esență, mântuirea ține de REZOLVAREA PROBLEMEI PĂCATULUI DIN VIAȚA TA!

    Adevarat! Insa, nu prea vad in cele spuse mai sus, gloria lui Dumnezeu pe fata lui Hristos, in rezolvarea problemei pacatului din noi.

    • Cum să se vadă Gloria Sa la un loc cu păcatul?

      • Frate Ionescu,
        Nu facem nici un serviciu Evangheliei spunand la nesfarsit oamenilor sa se pocaiasca de una si de alta si incercand sa aratam ce e pacat si ce nu. Daca nu aratam in aceeasi masura solutia pentru rezolvarea problemei pacatului prin Isus Hristos;suntem doar niste moral-apostoli, iar Gloria Sa nu se vede. Da, doar chemarea la pocainta nu arata nimic din gloria lui Dumnezeu. Asta nu e Evanghelia.

  11. Lurcuri de mult apuse.
    Nu va mai fi calea noastra asa luminoasa…
    Eram copil, dar desi nu am ramas la credinta,
    nu s-a „intimplat” sa fiu nascuta din nou,
    mergeam cu sora mea cu 9 ani mai mare,
    cu tinerii.
    Este o diferenta colosala.
    Stateam in curte cu pasatorul bisericii.
    Ne mustra foarte serios, spunindu ne de doua ori numele
    si dadea din cap;
    ne era asa rusine.
    Pocainta era o stare ,
    o stare diferita total de cea de asazi.
    Mergeam la tara, toata biserica, stateam pe iarba , cintam,
    si mincam mamaliga cu brinza, sau piine cu brinza.
    Ce cintareti, ce talente..nimic din toate astea.
    cintam toti, unii mai frumos, si era minunat.
    Partasie eu nu am mai intilnit in cei 19 ani, ca aceea.
    Nu era nimeni mai frumos, sau mai destept, sau mai pocait
    unul decit altul.
    Nu discuta nimeni despre calvinisti si arminieni. 🙂
    decit despre Domnul, pe care IL slaveau si in cintare.
    Sora mea a fost pusa la discilpina ca si a permis sa treaca duminica
    pe Corso cu o prietena, pentruca acolo se facea promenada tineretului
    din lume.
    Nu au mai avut voie sa cinte in cor.
    Ce vremuri.

  12. Ce porecla frumoasa a fost pentru o vreme: POCAITII!
    Nu am prins decat 12 ani de comunism, dar acea perioada si cativa ani dupa, cel putin pentru mine porecla „pocaitii” era un semn clar ca ceva vizibil te deosebea de societate si felul ei de a fi.
    Poate cum spunea cineva aici am ajuns sa ne mandrim, sau din alte motive, a disparut aceasta porecla, dar mai trist a disparut si acea traire incat sa fie vizibila pe strada. Astazi in discutii auzim cum ne stie lumea dupa denominatiuni ca penticostali, baptisti, adventisit, neoprotestanti, etc. dar prea putin ne mai stiu dupa pocainta noastra.

  13. Ati devenit …melancolic… pentru cateva momente si…va sta bine. Cred ca in blogurile romane crestine avem nevoie sa ni se mai aminteasca de sinceritatea si puritatea crestinilor romani ai anilor 60-89. Ei au trait in vremuri nu pea limpezi, dar multi si-au pastrat credinta neintinata. Mi-a placut de asemenea „ritualul” intalnilor prin case ce se termina cu „apa rece”. Oh, ce buna era, chiar daca la oras mai simteam chimicale..in ea. Felicitari pentru articol. Excelent.

  14. Porecla… Cînd eram la şcoaşă mi-a dat fiori. N-auzisem de Hristos, nici de pocăinţă. Odată, un coleg de clasă sesizează că eu nu fac „semnul crucii.” Desigur, între noi băieţii, se mai glumea, ne mai contram cu-njurături care stîrneau rafale de rîs. Acel coleg mă-ntreabă-n auzul tuturor: „Bă, tu eşti pocăit? de ce nu faci cruce?” În acea secunfă, s-a lăsat p linişte permanentă, Nimeni n-a mai spus nimic, nici eu… Meditam: ce-o fi aia pocăit? dacă era vreo-njurătură, rîdeau toţi. Dar dece s-au întristat? O fi ceva mai rău… – mi-am zis – mai bine nu-ntreb pe nimeni decît să aud cineştie ce grozăvie. După doi ani cineva mi-a arătat o colecţie de versete care-ncepea cu chemarea din Matei 3:2, Matei 4:17 şi Marcu 1:15. Am început să pricep dilema ce m-a frămîntat vreo doi ani.

  15. ce inseamna credinta sociala? asa ceva nu am mai auzit!!!
    credinta vie, credinta moarta….dar sociala…..nicidecum!

Trackbacks/Pingbacks

  1. POCAINTA CA PORECLA | Neclintit.com - 1 Mai 2013

    […] Popaspentrusuflet […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: