ATENȚIE, CÂNTĂREȚI CREȘTINI!

copyrightwatch
În ultimele câteva zile, o ploaie deasă de exemple de plagiatură a căzut torențial peste secția de comentarii a postărilor cu acest subiect. Unele au început să fie publicate pe alte bloguri sau pe Facebook. Gândul că acest demers se va risipi este doar o iluzie. Când am recomandat celor de la Speranța și tuturor celorlalți să înceapă o campanie de purificare a albumelor, proces care înțelegem că va cere timp, mi-am dat seama că, altfel, va începe o campanie furibundă de demascare. Există YouTube și programe de depistare pe celular. De exemplu, dacă deschid un asemenea program și îi dau să asculte o melodie, programul îmi dă toate melodiile care se apropie de linia cântecului respectiv.

Apoi, să nu uităm că o mulțime de oameni vor investiga te miri ce pe cont propriu. Rata de publicare a acestor exemple de plagiat va atinge cote enorme. Dacă nu veți face VOI ceea ce trebuie, stimați creștini, o vor face alții, cu două rezultate: vă veți pierde credibilitatea la grămadă (și noi împreună cu voi) și vă veți umple de rușine pe rând.

Bineînțeles, acest proces trebuie început sub supraveghere, trebuie deschis în internet un punct comun de colectare a reclamațiilor și de publicare a pieselor muzicale care nu-și mai au locul în repertoriile noastre.
Am rezistat tentației de a oferi alte câteva exemple, unele sunt de-a dreptul dezgustătoare, dar așa cum am spus, este nevoie de un pic de timp pentru a organiza acest demers. În zilele următoare voi contacta personal câțiva pastori, bloggeri și cântăreți mai proeminenți pentru a iniția acest demers, apoi vom mai vorbi.

Deocamdată, măcar să nu mai plagiem de-acum înainte. Asta nu cere timp, se poate realiza imediat!

Mai mult, așa cum se poate citi AICI (link spre sursa foto de mai sus și articol) încă din 2009 se lucrează la un sistem global de identificare și demascare a celor care încalcă legile copyright-ului. Deși unii ne priviți ca dușmani, s-ar putea să vă fim cei mai buni… prieteni!

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

83 răspunsuri sa “ATENȚIE, CÂNTĂREȚI CREȘTINI!”

  1. O solutie si mai buna ar fi ca muzicantii sa cinte si compozitorii sa compuna.

    Compozitorii sa mai ia ceva clase de teologie si doctrina … sau cel putin inainte de a scoate bazaconile personale pe piata sa le treaca prin filtrul biblic

    Solutia cea mai buna ar fi scoaterea proiectorului din adunari , reintroducerea cartilor de cintari si inlocuirea laudarosilor cu inchinarea cu frati maturi in credinta .

    Cultura muzicala a maselor va creste, cerinta de arta crestina inferioara va scadea, ispita de a plagia va dispare.

    Economia de piata
    Capitalism 101
    Works every time

  2. Am dat copy paste peste acest comentariu scris cu multa intelepciune:

    Astazi se supraliciteaza periculos de mult “ritualul” bisericesc care este compus 99% din muzica, in detrimentul lucrarii autentice a Duhului Sfant de transformare prin Cuvantul Adevarului. Sa nu uitam ca Sabia Duhului nu este nici cantarea nici macar rugaciunea ci Cuvantul viu si lucrator. Se accentueaza prea mult “raspunsul inchinatorului” sub imperiul emotiilor generate de muzica. E de stiut faptul ca muzica este arta care transmite cel mai bine emotii. Pana nu asezam acest “dar”, sau mainfestare artistica sub lupa Cuvantului lui Dumnezeu straduindu-ne sa intelegem rolul si locul muzicii, subordonand-o astfel cunoasterii de Dumnezeu, vom avea anomalii ca cele in discutie. Si sa nu uitam ca orice manifestare a oricarui dar poate deveni abuziva. As exemplifica, spunand ca, inclusiv marele cantaret David, si-a subordonat creativitatea, emotiile si trairile sufletesti cunoasterii de Dumnezeu. Marea majoritate a psalmilor sunt mesianici, un raspuns al lui cand a priceput frumusetea legamantului pe care Dumnezeu il incheie cu casa lui, promitandu-i un Fiu….care avea sa fie nimeni altul decat ISUS HRISTOS. Acolo este SURSA de inspiratie a lui David: legamantul Davidic!

    Frate Marius, eu vin si cu o solutie si propun o schimbare radicala de abordare a ritualului biserices, pentru ca de acolo, cred eu, vine “cerinta” asta mare de “artisti si muzica crestina”. si de acolo si compromisurile de tot felul. Este la fel ca si cererea si oferta de pe piata de legume. Daca cererea este prea mare si rosiile naturale cresc greu atunci se “pompeaza si accelereaza” procesul, alterandu-se calitatea ( ex.cu alimitarile de rigoare).

    Mult mult har si intelepciune celor care stau in fata si dau directie!
    Reply

  3. O lectie de dirigentie la capitolul „plagiatura” nu strica! Fiecare pastor sa-si faca datoria fatza de turma incredintata lui, si sa reaminteasca oamenilor ca plagiatura, in orice ramura de activitate este un pacat!
    Noi cunoastem ca omul duhovnicesc nu plagiaza, de aceea lucrurile trebuiesc tratate de la radacina…
    1. Pastorul si conducerea anunta ca slujirea in biserica va fi facuta numai de oameni duhovnicesti si „maturi in credinta”, nu de „pierde-vara” si de oameni certati cu pocainta si cu bunul simt! Apoi explicat oamenilor ce inseamna „om duhovnicesc” si ce pretentii are Dumnezeu din partea unui om duhovnicesc? Am invatat de la Moise si de la apostoli ca Dumnezeu a avut pretentii in slujire si de la slujitori, si ca slujirea n-a fost pentru oricine si nici un lucru de apucat! Credeti ca Dumnezeu si-a schimbat viziunea si astazi merge oricum?
    2. Fiecare lucrator sa-si asume raspunderea fatza de lucrarea incredintata lui, s-o faca ca pentru Domnul si cu frica de El! Pastorul si conducerea bisericii nu sunt datori sa stea cu lupa asupra lucrarii nimanui, ci fiecare lucrator sa lucreze degajat in Via Domnului. Dar, in caz de abatere de la principiile biblice, cum este plagiatul (care este un furt), cel in cauza va suporta consecintele.
    3. Atat timp cat sunt in necunostinta de cauza, pastorul si biserica nu sunt responsabili de faptele nimanui. Daca cineva a plagiat si biserica nu stie de lucrul acesta, iar mai tarziu legea afla si ia masuri, atunci plagiatorul i-si va suporta singur consecintele. Pastorul si biserica nu au stiut. Daca conducerea bisericii ajunge in cunostinta de cauza, atunci este de datoria conducerii sa ia masurile necesare fatza de persoana respectiva, si in felul acesta biserica va fi protejata in fatza legii, deoarece nu a stat nepasatoare fatza de situatie ci a actionat ca atare.

    Solutia e destul de simpla!… Puneti oameni duhovnicesti si capabili in toate slujbele de activitate din bisericile dumneavoastra, si veti vedea cum multe probleme vor fi rezolvate de la sine…inclusiv cea a plagiatului.
    (Ar fi bine sa fie toti un gand, un cuget si-o simtire! Nu asta inseamna Uniune? 😀 )

  4. Nu vreau sa-l perii pe fr. Ionescu ,dar putine biserici au oameni capabili la cintarile comune cum are biserica Elim God bless them

  5. Norii negri se aduna:
    http://cornelilioi.com/2013/05/01/we-the-christians-are-monsters/

    Am inteles sensul ultimelor articole, le-am si apreciat, dar privind spre viitorul nu foarte indepartat unde s-ar putea sa nu mai avem nici biserici (cladiri ma refer…), nici coruri, nici fanfare, nici cantareti (plagiati sau autentici…nu va mai conta atunci)….ce facem sa devenim mai uniti?

    • Doar pocăința ne poate uni!

      • De 3 x49 cui nui place fanfara…:-)
        Cinta foarte bine …cintari cunoscute care se cunosc si biserica poate sa participe cintind..deci este unitate in slujire….nu plagiatura …
        Domnul sa binecuvinteze fanfara

    • Ai dreptate frate Cornel. Ce sa zic, tote sunt bune la locul lor, dar in situatii extrem de critice, trebuie facut ce e mai urgent. „vaporul Titanic se scufunda, fiecare minut este extrem de pretios, dar multi din cei pusi sa salveze vieti omenesti se aduna pe puntea vasului deja inclinat, discuta despre planuri si intruniri de viitor, muzica preferata pe care orchestra ar trebui sa o cante next day, cine poate fi salvat, cine nu, etc, etc.”

      Astazi m-a sunat o tanara venita din alt stat, stiam situatia ei, bolnava de un cancer pe care toata stiinta medicala, nu a putut sa o ajute, biserici si frati s-au rugat pentru ea, dar…..
      Nu sunt pentru show-uri de vindecare, dar ma intreb care e secretul, dece in biserica din zilele noastre nu se prea vede manifestarea puterii si prezentei Duhului Sfant ca la inceput? E adevarat ca asta COSTA, post, rugaciune multa (nu numai indemnuri si sfaturi despre importanta rugaciunii), viata sfanta, cuget curat, leapadare de sine, „purtarea crucii” in fiecare zi, si toate astea costa, iar oamenii din zilele noastre cauta ce e mai ieftin. Dumnezeu sa ne ajute sa pretuim timpul scurt care ne este pus la dispozitie, sa fim gata sa platim pretul, sa ne cosumam energia cu ce este prioritatea # 1

      „…cine nu se leapada de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu”
      Luca 14-33

      • Frate Ștefan,
        știți că-mi sunteți la inimă, de ce mă mai dezamăgiți și dvs.
        Păi, frate, e adevărat că s-au cam rărit minunile (slavă Domnului, am mai văzut câte una), dar tocmai despre asta stăm noi de vorbă, frate, pe punte, că ne-au năpădit furtul, minciuna, plagiatul, horele și dansurile, închinările false și câte și mai câte!
        Cum să mai fie minuni, că-s din celelalte, mă rog, tot minuni or fi…
        Dar, totuși, nu credeți că e mai important să discutăm de cancerul spiritual care distruge sufletul?
        Cu celălalt – e adevărat, trist – moare trupul, odată tot murim, au trecut profeții și apostolii și majoritatea creștinilor din toate vremurile sunt în pământ! Până și Lazăr a murit și chiar Ioan.
        Dar cu cancerul acesta al nelegiuirii nu ne putem juca! Vor veni unii care se vor lăuda cu minuni, dar vor ajunge în iad!
        Eu cred în minuni și am văzut minuni cu ochii mei și Domnul a făcut minuni în viața mea!
        Este vremea să dăm afară pricinile care Îl îndepărtează pe Domnul de noi!
        Minunile vor veni de la sine!

        • Asa este frate Cristian, cancerul pacatului este cel mai grav, pentru-ca el poate duce la pierzare vesnica. Dar daca revenim la subiectul acestor discutii parerea mea este ca au fost multe judecati pripite si exagerate cu privire la fr.Gorcea si misiunea Speranta,de catre unii(si unele) care abea asteapta o ocazie ca asta, in timp ce oamenii erau departe in misiune in Africa, ducand acolo Evanghelia Domnului Isus. (si cand ne gandim ca vina nu era asa de mare dupa cum erau acuzatiile) Desi ne cunoastem mai mult prin scrisul pe blog, ma bucur „ca-ti sunt la inima”, si nu as vrea sa te „dezamagesc” in vre-un fel, dar incerc sa spun si sa scriu potrivit cu intelegerea si lumina pe care am primit-o. Sa ai o Duminica binecuvantata!

          • Nu pentru că erau în Africa sau pentru că vina nu ar fi prea mare trebuie apreciat Gabi Gorcea vis a vis de acest subiect (Doamne, ce ne mai place să le amestecăm!) ci pentru că a avut o atitudine corectă!

          • Da frate Ionescu, atitudinea fr. Gorcea a fost corecta (dupa cum spuneati) dar, zic eu, nu ar trebui sa dea dovada de un pic de smerenie si aceeia care s-au grabit cu acuzatii exagerate ca: „plagiat grosolan”, sau „I alwais suspected a rat…” etc ? Ar fi crestinesc ca si dumnealor sa-si ceara scuze si altadata sa fie mai atenti.

            „Cine va ridica para impotriva alesilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este acela care-i socoteste neprihaniti” Rom.8-33

          • Dacă ați ști câte side by side cu exemple de plagiat am primit de vreo 10 zile încoace ați renunța la prima parte a comentariului. Și continuă să sosească. Este epidemic…
            Cât privește textul din Romani nu se potrivește în contextul nostru.

  6. Frate Cristi, propunerea de a avea un site este cea mai bună. Mă leg de propunerea dvs şi adaug că avem atâtea scule pentru o mai bună organizare. Personal am înţeles şi am început aşadar un proiect cu denumirea CCOMUN pe pagina mea:
    http://www.onofrei.ca/partituri/CCOMUN/WP/
    Eu vreau să ajut la proiectarea acestui concept de o bancă de date a tuturor cântăreţilor. Sunt dispus să creez un nou site. Numele Domain costă 25$ pe an. Spaţiu pe internet nu va fi o problemă. Deci de făcut, putem face.

    Numai atâta am nevoie dela dvs: Elaborarea criteriilor pentru noul site.
    Încep cu următoarele propuneri. Pentrucă sunt multe cântări şi probleme vor fi multe, este bine să oferim posibilitatea la mai multe surse a cântării.
    Oricine logat ca user poate adăuga o cântare nouă cu autor şi compozitor şi ceva note despre aceea cântare. Sunt dispus să ajut şi la punerea pe note a cântării atâta timp ce vom avea o sursă melodică mp3, pdf s.a.m.d.

    Astept răspunsuri şi reacţii…

    DOP

    • Am adresa de email și vom comunica. Apreciez mult!
      Sper ca și alții, cât mai mulți să se implice, fiecare în măsura în care a fost chemat și dăruit de Domnul!

    • Oceanul,

      Sper sa nu va ofensati…
      In banca unde aveti partiturile… partitura „N-ai asemanare” este scrisa gresit si nu corespunde cu originalul compus de Mircea Ciugudean, nici ca masura si nici ca linie melodica. Probabil versiunea ce-o aveti dumneavoastra a fost scrisa pe note „din auzite”, iar publicarea si raspandirea acestei versiuni eronate nu va face altceva decat va pune in circulatie o varianta gresita fatza de partitura corecta a compozitorului.

      • N-am ce sa ma supar. Eu am foarte multe cantari in cap si in caiete. Subiectul acesta este foarte interesant si merita dezbatut. Spre exemplu. Cand am fost la Baptisti am auzit o cantare tradusa intr-o varianta „baptista”. Apoi m-am dus la penticostali si am auzit aceeas cantare dar intr-o varianta, binenteles „penticostala”.

        Acum a trebuit sa aleg care e „CEA” mai buna. Ei, ca sa fac o alegere buna am lasat deoparte sentimentele mele si am luat varianta cea mai bine tradusa muzical si binenteles care e tradusa in romaneste si nu in ungureste.

        Acum cu privire la cantarea aceasta n-aveam de unde sa stiu cine a compus-o pentru ca nu stiu sa fi vazut cantarea aceasta vre-o data pe note.

        Si acum uite, acesta este un exemplu bun de colaborare. Avem nevoie de unul ca dvs Ovidiu, care ne poate ajuta sa gasim radacinile la cantarile cantate in comun si care ar trebui toate puse pe note.

        Ce zici ?

    • Vezi ca aici intram in problema legii copyrightului, si daca tu esti in Canada poti fi mai in pericol decat noi in Romania de exemplu. Am vazut ca ai pus acolo nota de copyright pe tine. Multe cantarile de acolo au copyright inca activ la compozitori si publicatii care pot cu un search pe baza numelui original sa gaseasca pagina si sa ai problem. Ca sa poti pune pe site partituri cu muzica lor trebuie sa obtii de la ei dreptul si sa specifici ca e copyrightul lor si folosit cu permisie pe site (chiar daca e in alta limba decat originalul protejat si scris in alt program de partituri – deci nu ai copyat la zerox) Tu ce poti sa-ti atribui acolo cel mult este tehnoredactarea. Daca ai licenta CCLI atunci poti verifica daca cantarile fac parte din catalogul CCLI si ce ai dreptul sa faci in baza licentei.
      http://www.ccli.com/WhatWeOffer/WhatYouCanDo.aspx

      In Romania CCLI sau ceva asemanator inca nu e implementat.

      • Da ai perfecta dreptate. Uite chiar acuma o scot si pun doar situl meu. Scopul meu initial este doar sa ofer pe note cantarile cantate in comun si sa ajut cu acorduri pentru ghitara, pian, si ghitara bas. In viitor daca o sa vand aceste cantari va trebui binenteles sa cumpar dreptul de autor al fiecarei cantari. Problema cea mai mare va fi cu cantarile romanesti, precum „N-ai asemanare”. Ma intreb cui sa-i cer drept de permisiune. Acest Mircea Ciugudean unde este ? Mai e in viata ?

        Infine va fi atunci mai complicat.

        Until then… N-am nici un scop sa fac bani cu acest lucru. Vreau sa ajut doar. Daca si asa sunt o pricina de poticnire pei atunci nu stiu ce mai putem astazi sa facem ca sa ajutam.

        • Mircea Ciucudean a murit in 17 Aprilie, 2006. Am participat in Bucuresti la lansarea unei culegeri de cantari „Inca e Har” , tehnoredactata de Iulian Teodorescu direct dupa manuscrisele scrise de fratele Ciucudean. Se pare ca parte din copyright (cel putin pe editia asta) le-au obtinut cei de la Societatea Biblica din Romania.
          SBRO – tel: (40)259462080 / (40)259416384

          Stiu cum e cu ajutorul, asa fac si eu, cu partituri din 2000 incoace (dar in Finale :p )

          Cel mai probabil sa cauti sa iei legatura cu familia lui din Bucuresti pt alte detalii (saora si fratele de corp).

          • Din pacate, culegerea de cantari „Inca e Har” a fost tiparita dupa decesul fratelui Mircea Ciugudean si nu a fost verificata la iesirea de sub tipar, si contine greseli tipografice. De unde stiu? Am comparat manuscrisele. Inainte de a muri, Mircea mi-a inmanat personal aproape 800 de piese in manuscris…

            Pentru detalii suplimentare contactati surorile de corp ale dinsului: una locuieste in Bucuresti iar cealalta in Sacramento (Biserica Victory Christian Center).

  7. Eu , cint cind si cunosc cintarile fanfarei, dar marturisesc ca pentru mine , biserica e cu totul altceva.
    Apreciez munca lor, dar sa se faca in aer liber, pe mine ma obosteste peste masura,
    incit nu mai intra nici predica , dupa atitia decibeli, intr un spatiu inchis, a studiat oare cineva, citi decibei este sanatos sa dezvoltam intro incapere inchisa?
    Nu o spun cu rautate.
    Si la noi sunt doua fanfare, una mica, aceea cinta mai incet. 🙂
    probabil ca e mai potrivita pt spatiu inchis, dar tot ta ra ta ta tam zice. 🙂
    Daca la 1an si patru luni, am spus mamei Hai afara ca bodeaza, va dati seama ce precoce eram. :
    pt mine fanfara reprezina un adevarat bombardament asupa sufletului, venit sa stea in liniste( liniste ca-n biserica era o vorba populara), ca sa l „aud”( sufletul)
    Adevarul ca n zgomot infernal de razboi, mi am pierdut tatal..,…
    apoi am crescut numai cu mama mea credincioasa, care nu s a recasatorit, sase copii;
    cine isi da seama ce amintiri rascolesc zgomotele tari la unii, chiar daca is pe note. 🙂
    iar daca faci pe fratele tau a se poticneasca..e mai bine sa nu maninci niciodata carne!

    • Da, dar și noi suntem pe un câmp de luptă, spirituală, e adevărat, dar fanfara are darul să ne mai trezească din când în când… 🙂
      Mai ales pe somnorosul de Gabi care, dacă e calvinist și oricum, crezând el că nu se poate cădea din mântuire, doarme-n biserică!… 🙂

  8. Calvinistii se boteaza ?
    Am inteles ca si Calvin si Luther si Tudor Popescu au avut probleme sa inteleaga ce este botezul poruncit de Domnul;
    cum putea oare Calvin sa creada ca cei care vin la pocainta pot fi dati afara daca nu sunt predestinati?
    Cind Domnul spune ca nu da afara pe nimeni.
    Asa poti spune ca si Iuda a fost predestinat, adica unii zic, ca prin el avenit mintuirea.
    Nu, Iuda se putea pocai si ar fi fost iertat.
    Ninive fiind ca s a pocait a fost iertata, desi Domnul i a promis distrugerea.
    Deci ORICINE pentru ca pentru oricine care crede , a murit Hristos,
    nu numai pentru calvinisti.
    Si pe ei ii poate desparti de Dumnezeu inima rea se necredincioasa.

  9. Frate Ionescu , ma obligati sa invat mai bine engleza,
    vad ca ati uitat limba materna. 🙂

    Pavel spune clar ca unii au cazut de la credinta,
    Petru spun ca s-au intors ca porcul la ceea ce varsase, iar scroafa la mocirla;
    Toti acestia s-au intors de la credinta , la lume.
    N-o fi limpede pt calvinisti.
    Nu puteau sa cada de la ceva ce nu au avut.
    Si in Ev 6-6 e vorba despre credinta pe care au avut o,
    1tim 1-19 la fel.
    Apostolul Pavel se purta aspru cu trupul lui ca sa nu fie LEPADAT , dupa ce a propovaduit altora.
    La 2Petru 2-21 spune Petru ca ar fi fost mai bine pt ei daca nu ar fi CUNOSCUT
    Calea neprihanirii, decit sa se intoarca la cea dinainte, ca va fi mai rau acum pentru ei.
    Calvin se pune impotriva a ceea ce este SCRIS, el este un biet om, nu Dumnezeu,
    care a inteles altfel cele scrise, de ce se tot da importanta celor care ii sustin teoriile?
    Domnul ne a lasat instiintari , ca sa ne trezeasca mintea sanatoasa, sa nu ne pierdem
    mintuirea.
    2petru 3-17
    …si sa va pierdeti mintuirea.
    Calvin sustine altceva , pentru ca el nu a avut putere sa inteleaga, de ce nu i-o fi dat -o
    Dumnezeu oare?

  10. Da. 🙂
    . 🙂
    „ii asteptati, nu?”
    sa vina din urma. 🙂

  11. Gaby mai pune mina la lucru… ce ti-a facut br. Ionescu?

  12. As da mult sa asist la o intilnire face to face

  13. frate ionescu,
    daca ati citi ca si unii dintre noi, ce spune domnul traducator google,
    v-ar amuza pina intr-acolo, ca v-ati lasa pagubas, sa vorbiti in alta limba decit este blogul. :).
    banuiesc ca este scris pt.toti cei care cunosc si cei care nu au uitat limba romana si e nepoliticos, mai ales ca sunteti amidoi romani , pina la trecerea in nefiinta. 🙂
    Sau este o aluzie, sa ne cautam de drum. 🙂
    Poate suparam pe unii. 🙂

    • Eu nu scriu (sau vorbesc) în engleză decât atunci când mi se vorbește sau scrie în engleză. Dacă ați ști câți (mai ales tineri, dar și alții pentru ei) îmi reproșează că nu e mai mult în engleză…
      Google traduce la fel de prost și din română în engleză! 🙂

    • Sora Elisa , chiaar vrei sa sti totul? Este o zacala despre curiozitate 🙂

  14. De ce nu faceti atunci un blog in engleza. 🙂
    E putin caraghios sa vezi doi romani, ca nu mai stiu sa vorbeasca romaneste.
    Asa faceau si -n Spania unii, supa 2-3 ani uitau ..:) limba de acasa.
    Credeam ca scriem ca sa comunicam..:)
    Eu oricum le combin pe amindoua, cu engleza pe care o stiu si cu domnul”taducator google” iese ceva, ca doar nu intru pe un blog sa citesc secrete..;)
    care oricum nu ma pasioneaza.

  15. Daaa. 😉
    ma amuza, totusi pe cind un blog in engleza pentru romani?. 😉
    promit ca acolo nu intru.

  16. Doresc sa va felicit si recunosc ca Domnul a investit mult in dvs. sunt putini, foarte putini pastori care sa fie capabili in ale cantatului si ale predicatului cum sunteti dvs., sunt impresionat de modul in care duminica seara ati dirijat corul, va felicit, lauda sa fie a Domnului. Nu stiu daca aveti studii in muzica, dupa cate am vazut presupun ca da. Va incurajez sa continuati sa slujiti Domnului cu tot ce aveti, cantarea si cantaretii trebuie sa va fie pe aproape.
    Multe binecuvantari si propasire in slujire!

    • Mulțumesc pentru frumoasele cuvinte pe care, recunosc, alții le-ar merita mai cu prisos.
      Nu am nici studii în muzică și nici teologice. Nu mă laud cu acest lucru, mi-au stat împrejurările împotrivă. Sunt autodidact.

      • Cine cauta, gaseste si cine bate i se deschide. Muzica e bine s-o faci sub supraveghere daca doresti performanta, Enescu afirma ca 1% e talent si 99% transpiratie. Meseria, arta in special se fura, simplu, te uiti la cei mai priceputi decat tine, ii intrebi cu au reusit, ce pret au platit ca sa fie acolo si apoi incerci si tu prin multe incercarii, multe ore de muncă, prin perseverenta pana la urma dupa mult esec vine si succesul. J. S. Bach, W. A. Mozart, si multi alti nu au avut diplome, au furat cat de mult au putut, Bach si-a stricat vederea copiind partituri la lumina lumanarii, Mozart a stat langa tatal sau care a fost compozitor, a calatorit prin marile centre culturale din Europa si a furat meserie de la toti printre care si celebrul fiu al lui Bach, Cristian Bach. Cred ca exemple ca acestea sunt regasite si in alte stiinte, chiar teologie fiindca cine cauta, gaseste si cine bate i se deschide. Bun si adevarat este proverbul care zice ”Omul cat traieste invata”.

        ”Cel mai mare pericol in a nu atinge performanta este automultumirea urmat de aproape de trairea prin comparatie cu mediocritatea”

        Frate Ionescu, va apreciez, Domnul sa-si duca la desavarsire lucrarea pe care o are cu dvs. si nu va uitati la diplome, Domnul nu greseste niciodata, ramaneti perseverent si cautati voia Domnului aceasta face mai mult decat orice diploma.

  17. Frate Cristi, Domnul Isus sa te intareascsa, putin sunt ce-i care se lupta pentru adevar. Si sunt multi care fac din lucrarea lui Dumnezeu un show pentru bani. Numai atat vin in America si vor sa fie platiti si ajutati de noi, dar in Romania vorbesc rau de America. Sunt nascut in America si sunt familiar cu ceea ce se intampla la Hollywood findca am trait toata viata pe aici, si am scoala aici. Imi pare rau ca vrea sa patrunda in adunari. Dar Tu lupta-te lupta credintei, care ne asteapta o cununa cereasca.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: