CINE ESTE VICTIMA?

Cred că printre multele instincte cu care ne-a dăruit Creatorul, și altele pe care le-am dezvoltat în firea pământească, unul dintre cele mai importante este de a proteja pe cel atacat, a-i sări în ajutor.
Dar, ca multe alte simțuri umane, și acesta poate fi pervertit.
Bunăoară, cei doi fii criminali, ucigători de părinți, frații Menendez stau în sala de judecată îmbrăcați ca doi adolescenți cuminți, mărturii înlăcrimate despre cum au fost abuzați și ce i-a determinat la înfiorătorul act. Era prin 1989. Linia de apărare a acuzaților îi ciuruia încă o dată pe nefericiții părinți, terfelindu-le istoria și memoria.
Indignați, procurorii s-au năpustit cu tone de dovezi și argumente, demontând imaginea de „băieți buni” a inculpaților.
Ce credeți, cum a ieșit? „Mămicilor” care făceau parte din juriu li s-a trezit spiritul matern de protecție, devenind ursoaice feroce întru apărarea celor doi „bebeluși”…
Abia la al doilea proces au fost condamnați cum se cuvenea.
Pentru a păstra o perspectivă corectă asupra unei situații, trebuie mai întâi să identificăm la rece (deci cu capul, nu cu inima) cine este monstrul și care este victima. În virtutea proverbului care zice că „tot el mușcă și tot el țipă”, unora le este foarte la îndemână să fie mereu victime.
Astfel, când unii citesc Biblia, mai ales Vechiul Testament, slăbuții de înger nu pot reconcilia cum poate Dumnezeu porunci stârpirea unor întregi națiuni, cum poate administra pedepse drastice împotriva sărmanilor păcătoși, iar dacă încearcă cineva să se mângâie cu Noul Testament, amintiți-vă de Anania și Safira.
O privire mai îndeaproape asupra „victimelor” ne-ar dezvălui monștri hidoși care își treceau copiii prin foc, care măcelăreau la rândul lor cu cruzime alte națiuni, se îmbătau în fărădelegi și stricăciune.
A striga împotriva nelegiuirii nu este persecuție! A pedepsi călcarea de lege nu este cruzime! Fiind – în România – Săptămâna Patimilor, nu mă pot abține să mă întreb, oare câți nu au rămas stupefiați de violența Mântuitorului împotriva preacucernicilor contemporani care, binefăcători cum le ședea bine, ajutorau poporul să-și aducă jertfele la închinare.
Peste câteva zile strigau din răsputeri „răstignește-L!” Cruzimea unei victime nu cunoaște limite!…

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

2 răspunsuri sa “CINE ESTE VICTIMA?”

  1. John MacArthur in „Constiinta pe cale de disparitie” explica impecabil acest fenomen :
    http://gramma.ro/produse/m1/1640/61/166/Constiinta-pe-cale-de-disparitie

  2. Sa vedem „cine are constiinta crestina”?
    cind si cea omeneasca este „in cadere libera”
    In primul rind trebuie sa fim crestini, apoi crestini morali.
    Cred ca sfintul apostol Pavel cind a zis „scijeleasca-se odata cei ce va tulbura”
    s- a referit la cei care in Numele Domnului impuneau ideii proprii, nu cerintele Duhului Sfint.
    Asa si acum.
    Desigur cind spui asta, ceilalti vad in tine „un om rau”
    Dar era Pavel omul lui Dumnezeu, in care locuia Hristos, sau nu?
    Daca nu la noi cei care suntem crestini, se gaseste Adevarul , atunci unde vrem sa -L
    gasim?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: