10 octombrie 2013 
Marți după amiază am călătorit spre Detroit, iar ieri am făcut calea întoarsă, cam 10 ore de condus în total (probleme de emigrare ale unei familii din biserică). Pe lângă convorbirile telefonice, mi-au ținut de urât cântecele creștine de demult, pe care le ascultam în adolescență (iTunes le are pe toate! 🙂 ).
În anii de atunci priveam lucrurile (și viața în general) cu superficialitatea optimismului caracteristic vârstei, dar și pentru că lumea era cu mult mai… plăcută, în sensul felului în care oamenii se purtau și se comportau. Când am ajuns în America, mirându-mă de tot ce vedeam, am crezut în adevăr că intrasem în țara tuturor posibilităților, chiar dacă sentimentul se datora și faptului că alimentarele erau pline doldora, spre deosebire de cele lăsate în urmă, în România lui Ceaușescu.
M-am tot întrebat, am devenit cumva cinic, m-am deșteptat la o realitate pe care altădată nu o vedeam sau, pur și simplu, oamenii s-au schimbat în rău.
Și, deodată, mi-am dat seama că oamenii sunt… alții, alți oameni! Vorbeam odată cu un frate care mă întreba nedumerit de ce tineretul era acum vreo 15-20 de ani atât de atașat de bisericile noastre, iar acum nu mai este. I-am răspuns cu un zâmbet: pentru că tineretul de acum… sunt alți tineri! Cei de atunci sunt acum familiștii de 30-40 de ani!
Acum 26 de ani, făceau legea oamenii care acum sunt în cimitire sau în azile. Prezența lor, a generației de sacrificiu, îndulcea lumea. Treptat a pus mâna pe societate generația de trântori ireponsabili a anilor 60 care se destrăbăla, se droga și se îmbăta pe câmpuri, în sunetele demonice ale muzicii de bandă.
”Piere cel neprihănit, şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine, şi nimeni nu ia aminte că din pricina răutăţii este luat cel neprihănit.”
POPAS PENTRU SUFLET 
Va mai spun iarasi ca, daca doi dintre voi se invoiesc pe pamant sa ceara un lucru oarecare, le va fi dat de Tatal Meu care este in ceruri.
Matei 18:19. astazi vreau ca sa ma ROG SI EU IMPREUNA CU DNV. FRATE CRISTI. A. MARC ROMANIA
cu adevarat asa e…o constatare dureroasa…intr-una din zilele trecute,purtam o discutie unde am pus intrebarea…unde ne indreptam noi tinerii?….o generatie fara pasiunea slujirii,fara deosebirii,fara si fara…cu durere spun…o generatie fara minte…intrebam in aceelasi cerc…cati ar putea sa spuna o marturie….am ramas socat….nimeni…prea putine intalnirii autentice cu Hristos…sa ne rugam ptr. Trezire…ptr. tinerii care ne pierdem,in lucruri marunte…Domnul sa ne ajute…!
Intr-adevar sunt „alti tineri” si unul din motive cred ca este urmatorul:
Three kinds of relationships between reward and achievement:
A. Reward after achievement
B. Reward before achievement
C. Reward and no achievement
Sadly, the C class is running out of space….
The apostle Paul was a teacher of class A.
2TIMOTHY 4:7,8
I HAVE FOUGHT THE GOOD FIGHT, I HAVE FINISHED THE RACE, I HAVE KEPT THE FAITH. NOW THERE IS IN STORE FOR ME A CROWN OF RIGHTEOUSNESS , WHICH THE LORD, THE RIGHTEOUS JUDGE WILL AWARD TO ME ON THAT DAY – AND NOT ONLY TO ME , BUT ALSO TO ALL WHO HAVE LONGED FOR HIS APPEARING.
Trebuie sa ne rugam zilnic pentru toti tinerii,
dar si pentru toti crestinii si chiar pentru toti oamenii.
Peste tot s-a asezat o grozava lene de slujre, de sacrifiuciu;
binele personal este prioritatea numarul unu.
Simplul fapt: priviti la rivna cu care unii tineri isi fac frizura aceea atit de putin barbateasca;
o preocupare caraghioasa, mai ales ca nu mai seamana a barbati, ci a clovni.
Ce denota acest lucru decit lipsa de seriozitate, dar pastorii nu indraznesc sa le spuna aceste lucruri, pentru ca nu comunica cu ei, si asa dintrodata luati, nu asculta, pentru ca li se pare ceva neobisnuit ca sa fie invatati in toate, care is inca multe la numar.
Pr urma vin toate celelate, muzica , tobele, muzica a la Peniel, haine de artiste,
si multa ipocrizie.
Nu vreau sa dau vina pe pastori,
in primul rind sunt parintii , acolo unde sunt si ei credinciosi,
apoi pastorii, apoi noi toti pentru ca nu mai avem foc in rugaciune.
Sa ne rugam in fiecare zi pentru ca, credinta noastra sa stea pe TEMELIE>
Cind m am intors la Dumnezeu m a impresionat viata tinerilor, in rindul carora era si fiul meu.
Marturiseau saptaminal, tot ce gresisera, rugindu se impreuna pina noaptea tirziu, deseori ii prindea ora 2 stind pe genunchi.
Nu mai spun cit de frumos cintau, nu muzici, nu zdranganeli;
era in 1994.
Rapid s a dus totul in jos, astazi….