E adevărat, multe sunt necazurile și încercările care vin peste noi în această viață trecătoare. Unele ni le-am făcut cu mâna noastră din lipsă de înțelepciune, altele ni le toarnă alții pe cap din răutate, iar adesea plătim pentru păcatele și greșelile pe care le-am făcut (ca să învățăm o lecție!) sau pe care nu ne lasă Domnul să le facem (vă aduceți aminte de Pavel cu țepușul lui?)…
Dintre toate, bolile sunt cele mai dureroase, atât pentru bolnav cât și pentru cei din casă. Boala nevindecată îl pune pe om în pericol de moarte. Până și despre Elisei, marele Elisei, ni se spune sec, crud, aproape fără reverență că ”s-a îmbolnăvit de o boală de care a murit”. Acum, vorba cuiva, avem și noi cimitirele noastre. Într-o zi, mai devreme sau mai târziu, sigur ajungem acolo. Dar nu neapărat… acum. Cât timp mai respiri, roagă-te să te vindece Domnul! Chiar dacă VOIA SA este alta, dreptul tău în Hristos este să ceri sănătatea! Nu cu orice preț, nu în primul rând cea fizică și nu în mod obsesiv (cu proclamări descântate și porunci autoritare rostite împotriva bolii), ci cu credință și sub formă de rugăminte.
Dar, afară de faptul că Domnul ți-a spus ca lui Pavel (parafrazez: ”de țepușul acesta ai nevoie!”), fă-ți o cercetare spirituală (ca nu cumva boala să se lege de nevrednicia ta spirituală, deși nu este o regulă), mărturisește-te (Domnului, cu siguranță, fraților dacă este vorba de ceva mai grav) și ROAGĂ-TE! Și cere și altora să se roage pentru și, atenție, ÎMPREUNĂ cu tine!
În Scripturi, eu am găsit multe îndemnuri pentru rugăciune, am văzut cazuri în care răspunsul a fost instantaneu, alteori treptat și în timp, dar nu am găsit undeva să ni se spună să… nu ne rugăm pentru c(in)eva, cu excepția lucrurilor pe care le cerem ”ca să risipim în plăcerile noastre” sau pentru acel păcat de moarte despre care scrie Ioan.
De aceea, pentru bolnavi ne rugăm!
Astăzi aduc în mod special în rugăciune pe nou născutul Darius (primul copil într-o familie deosebită din Michigan), grav bolnav în spital. Să ne unim cu acești părinți și cu mulți alți credincioși în mijlocire pentru acest caz. Domnul să-l vindece pe Darius!
UPDATE:
LA ORA 9:30 in dimineata aceasta ni s-a spus ca putem merge acasa!!!!!!!
Darius merge acasa cu noi!
SUNTEM ATAT DE RECUNOSCATORI!!
MULTUMIM ATAT DE MULT PENTRU TOATE RUGACIUNILE!!!!!!!Părinții
Reblogged this on luizailiescu.
PACEA DOMNULUI FRATE CRISTI.
CARE ESTE ACEL PACAT DE MOARTE PENTRU CARE SA NU NE MAI RUGAM.
Hula împotriva Duhului Sfânt în forma descrisă în Evrei 6 și 10.
Necazurile sau incercarile sant de toate felurile: pacatul adamic, pacatul personal, formarea caracterului ceresc, proslavirea numelui lui Dumnezeu, etc..
Exista si acea suferinta, a celor drepti. Ex. Iov, Iosif, Moise, Ieremia si alti prooroci, Isus Cristos, Wurmbrand, crestinii persecutati pana la sacrificiul vietii in tari comuniste sau musulmane, iar apoi pana in zilele noastre. In aceste cazuri cred ca e bine sa ne rugam petru fratii nostri care trec prin acest fel de incercari, pentru credinta lor. Ne rugam ca ei sa ramana unealta dorita de Domnul in mana Lui, unealta propovaduirii evangheliei. Dumnezeu allege mijloacele dorite de el in propovaduirea evanghgeliei, la mici si mari, mai mult sau mai putini legati sufleteste, atei convinsi sau mai putin convinsi.
Beneficiile suferintei
– Prin suferinta unui membru in biserica, in unele cazuri Dumnezeu alege sa-si proslaveasca numele Sau. Biserica se bucura de puterea Dumnezeului ei.
– Unitatea in famile, biserica si comunitate in mijlocul staruintelor si mijlocirilor pentru bolnavi, creste sau se reface acolo unde a fost deteriorata.
– In jurul suferintei, trupul lui Cristos dovedeste ca functioneaza, biserica implineste cuvantul de ase ruga unii pentru alti
– Prin suferinta credinciosul este modelat si slefuit, pentru a deveni piatra potrivita in templul Domnului.
Sant sigur ca daca a-r exista alte metode pentru aceste obiective Dumnezeu le-ar folosi, insa in dimensiunea trupul uman acestea san metodele care lucreaza cel mai efficient,
Sa fim intelepti in a invata cat mai mult prin orice cuptor am trece. Daca putem sa invatam si din al altora.
Ne revine un lucru, acela de a mijloci pentru cei incercati, pentru ca ei sa-nu-si piarda inima in aceste incercari. Dupa scoaterea din cuptor, aurul valoreaza mai mult decat inainte de cuptor, „destoinic pentru orice lucrare buna” 2 Tim.2:21
Santem iubiti de Domnul, deci trebuie sa iubim pe frati, apoi pe toti oamenii
Daniel
Domnul vrea sa ne rugam pentru toti oamenii,
si ne rugam mai ales pentru cei credinciosi cind se afla in necaz.
Acum, consider ca e mare necaz sa astepti un copil si sa ti-l dea Domnul
dupa 16 ani, dar nu stiu ce plan are Domnul cu ei,
poate trebuie sa se pocaiasca vreun doctor,
dar sigur rabdarea si credinta li se va mari,
nu deznadajduim, cerem VOIA SA ;
dar stiu ca incercarea este mare si ne rugam sa i intareasca Dumnezeu.
Sunt cu toata inima alaturi de ei si cred in Bunatatea SA, pe care o implor.
Stiu ca i-l inchinasera Domnului, inca inainte de a fi stiut ca va veni.
Ca si Anna.
LA ORA 9:30 in dimineata aceasta ni s-a spus ca putem merge acasa!!!!!!!
Darius merge acasa cu noi!
SUNTEM ATAT DE RECUNOSCATORI!!
MULTUMIM ATAT DE MULT PENTRU TOATE RUGACIUNILE!!!!!!!
Blessings to all,
Poate comasati cele doua comentarii, Manuela scrisese si asta.
„Bear one another’s burdens, and thereby fulfill the law of Christ.”
„Purtati-va sarcinile unii altora, si veti implini astfel Legea lui Hristos.”~Gal. 6:2