DE CE ACEST DEMERS ESTE (ȘI TREBUIA SĂ FIE) PUBLIC

Poate v-ați întrebat și sigur v-ați întrebat, de ce acest demers trebuia să fie public. Categoric, cea mai bună alternativă în rezolvarea unor conflicte (mai ales personale) este cea prescrisă de Domnul Isus în Matei 18:15-17. Pe de altă parte, modul în care Domnul Însuși i-a confruntat pe farisei, Apostolul Pavel pe iudaizatori și eretici dovedește că nu întotdeauna este aplicabil modelul din Matei 18. Sunt situații în care conștiința generală a unei comunități este atacată de diferite forme de apostazie, încât singurul demers este cel public.

În public și-au dat examenul cei de la Peniel cu metodele lor de evanghelizare, introducând generației tinere noi forme de distracție bisericească, în public au trebuit confruntați. Public a introdus Vladimir (Ioan) Pustan tendințele sale tradiționaliste și interpretarea sa largă cu privire la devierile de la învățătura Evangheliei, public a trebuit confruntat. Că nu am interese de tabloid este clar. Nu m-au interesat alte chestiuni picante care erau treaba celor în măsură să investigheze și să decidă (și au făcut-o).

Publică a fost poziția unor cadre de vârf de la ITPB cu privire la islam, cauza palestinienilor ș.a.m.d., publică trebuia să fie și luarea noastră de poziție. Le este ușor dumnealor și unora să deplângă forfota mediatică pe care o generează acest conflict, dar să nu uităm de unde a început, care-i este sursa. Nu mă bucur de loc de situația ingrată în care mă aflu, confruntând oameni care chiar îmi sunt simpatici, dar pe care îi consider vinovați de introducerea unei filozofii aberante, teologia politică.

Ultima postare introducea prelegerea unui fost musulman, acum creștin, care demasca strategiile meschine de redefinire a islamului în ochii civilizației creștine, AICI.

Iată un comentariu primit de la Emanuel Conțac, unul dintre pedagogii influenți ai ITPB:

Chiar credeți ce spune acest domn în cuvântarea sa: „Dacă n-ar fi fost cruciadele, în această seară ați fi fost o națiune musulmană” (minutul 6.15). Politic și pământește vorbind, dacă n-ar fi fost pericolul turcesc, care să-l distragă pe Carol al V-lea de la conflictul cu principii protestanți, astăzi Europa Apuseană ar fi fost catolică. Și probabil America de Nord ar fi fost colonie spaniolă sau portugheză. Altminteri, Dumnezeu care e stăpânul istoriei, cârmuiește lucrurile cum vrea. Zic „probabil” fiindcă istoria contrafactuală e riscantă. Dar vorbitorul din videoclip are în buzunar și istoria reală și pe cea contrafactuală. Ce nu pare să știe acest domn este că una dintre armatele care a mers în prima cruciadă a fost răspunzătoare pentru multe (nu toate, dar multe) dintre pogromurile împotriva evreilor. Cruciații din Germania au șterg aproape integral comunitatea de evrei de la Mainz, una dintre cele mai mari din Europa. Pentru cruciați, evreii de la 1096 erau direct răspunzători pentru răstignirea lui Isus Hristos. Pentru detalii, a se vedea „The New Cambridge Medieval History”, vol. VI (1024-1198), ed. David Luscombe și Jonathan Riley-Smith, capitolul despre cruciade. Informațiile despre masacrul evreilor din Mainz sunt la p. 539.

De departe, atitudinea profesorului Conțac față de ”acest domn” este destul de intransigentă, mai ales că îi cunoaștem (lui Emanuel Conțac) poziția față de înființarea statului palestinian și ideile revoluționare ale lui Miroslav Volf. Mesajul acestui comentariu ar putea fi tradus cam așa: ”Ce i-a venit și musulmanului ăsta să se convertească la creștinism și să se apuce să demaște adevărul cu privire la islam, religia în care s-a născut, încurcându-ne nouă socotelile și frumoasa filozofie pe care tocmai o emanăm, netrebnicul!”

Mai mult, introducând termenul de ”istorie contrafactuală”, profesorul Conțac elimină una dintre cele mai esențiale discipline ale istoriei ca materie: analiza istorică. Analiza istorică pătrunde în relația dintre cauză (în forma de comitere dar și de omitere) și efect. Recent am citit o carte intitulată ”What If 1 & 2” (Dar dacă…) de Robert Cowley, o compilație de eseuri a unor ”istorici proeminenți”, dacă tot suntem la capitolul eminențelor. Aceștia analizează destul de logic, ce-i drept folosindu-și imaginația, ce s-ar fi întâmplat dacă persanii îi învingeau pe greci la Salamina, Alexandru Macedon nu murea prematur, flota spaniolă nu era distrusă lângă coasta britanică, dacă Hitler câștiga războiul etc.

Cu toate greșelile lor, ca orice fapt istoric, cruciadele au consecințele lor imediate și clare, dar și cu bătaie lungă și discutabile. Nu asum că știu ce s-ar fi întâmplat dacă nu erau cruciadele și, personal, sunt critic la adresa unui creștinism cu sabie și tancuri, dar conversația despre istorie este indisolubil legată de o, cât de cât logică și realistă, analiză și interpretare a evenimentelor.

Că islamul este o religie în esență agresivă, dominantă și totalitaristă, lucrul acesta este clar. Creștinismul le-a practicat și el, dar încălcându-și natura și preceptele. Din punct de vedere istoric, este imposibil să negăm meritul cruciadelor de a fi oprit această expansiune islamică. Pe de altă parte, faptul că Biserica Catolică a avut în istoria sa puternice influențe și chiar doctrine antisemite, lucrul acesta nu are nicio legătură cu ceea ce argumentează ”domnul” cu prelegerea lui incomodă.

Într-un moment în care eram decis să mă opresc la articolul precedent, comentariul menționat mai sus mi-a determinat această postare, dovedind o dată în plus de ce demersul este și trebuia să fie public. Pentru că pozițiile și aspirațiile teologice cultivate în multe instituții (oare?) evanghelice au devenit nocive pentru clasele de studenți și nu numai, introducând treptat ideologii extrem de periculoase în spațiul cultic. Iar o discuție în particular (așa cum am descoperit recent) are doar rolul de a pacifiza și/sau neutraliza disensiunile (mai ales când sunt pertinente), nu de a le înțelege și respecta. Scopul unei instituții de învățământ cultic nu este să creeze ci să reproducă fidel mărturisirea de credință a acelei denominații.