CÂTEVA CLARIFICĂRI

Am citit – uneori cu mirare, alteori amuzat – mai multe articole și comentarii apărute în ultimele săptămâni, pe diferite subiecte de interes.

Mai întâi, nu există nicio conspirație, tratative și negocieri secrete, nici presiuni (adică, mai mult decât doar articolele publicate) și amenințări cu privire la ITPB. Nu există nicio înțelegere între mine și fratele Paul Negruț, nici direct, nici prin intermediari cu privire la acest subiect. Legătura cu UEO este absolut paralelă demersurilor legate de învățământul teologic penticostal. Întâlnirea cu fratele Emanuel Conțac a avut loc într-un context fără valențe polemice, fără să ne fi propus anumite scopuri de acțiune, convertire și/sau justificare. Că dumnealui a crezut că trebuie să se explice cuiva, pentru a nu fi interpretat ca trădător al unor cauze, asta e treaba lui, nu a mea. Măsurile luate de Conducerea Cultului și Senatul ITPB – demisie, acceptare, clarificări, recomandări – mă depășesc total, deoarece eu nu fac parte din vreo structură de coordonare sau consiliere a Cultului sau Institutului – și nu le voi comenta sub nicio formă.

Nu există nicio relație sau orientare politică, a mea sau a comunității pe care o reprezint, nici în SUA și nici în România. Vizita unor demnitari la Biserica Elim nu a fost niciodată pe bază de invitație (întotdeauna și-au comunicat intenția de a fi cu noi, fie direct, fie prin intermediari), iar dacă au venit, i-am primit indiferent de partid sau orientare politică, cu următoarele condiții aplicate echidistant: nu se face campanie și nu se țin discursuri politice, vizitatorii vor sta la întregul servici divin și doar așa vom acorda unui reprezentant (demnitar în funcție, nu candidat politic) microfonul pentru aprox. 30 de secunde ca să salute adunarea. Delegația va fi prezentată în mod politicos și demn. Chestiunea cu ”ridicatul în picioare ca la clasele primare” este o lipsă de înțelegere a culturii occidentale unde acest lucru se practică universal ca semn de respect și recunoaștere publică. Bine, nu este prima oară când jurnaliștii români și chiar unii oameni inteligenți de altfel cred că toată lumea are aceleași norme de procedură ceremonială ale sensibilităților tipic românești. A, să nu uit, nu am fost niciodată contactat cu privire la o eventuală vizită a domnului Antonescu în Statele Unite. Dacă eram, fie de reprezentanții domniei sale sau a președintelui Băsescu sau a oricărui alt demnitar, încadrarea în serviciile noastre ar fi fost aceeași: minimă, fără vreun interes politic sau de altă natură, cu aceleași condiții. Chiar mi-aș fi dorit ca domnul Antonescu, președintele Băsescu sau alți demnitari români (și nu numai) să stea un serviciu întreg în biserica noastră și să asculte Evanghelia.

Între mine și premierul Ponta nu a existat nicio înțelegere de ordin socio-politic, ci doar câteva fraze de complezență. Mi-a făcut o impresie bună, atunci, tocmai datorită faptului că nu a forțat nota. Vizita acelei delegații a fost mediată de Pastorul Dorel Popa, care a predicat un mesaj strict spiritual de chemare la pocăință. La încheiere, delegația parlamentară și-a exprimat în mod pozitiv reacțiile la serviciul divin și predica regretatului pastor.

Nu știu aproape nimic despre candidatul Klaus Johannis, cum nu m-a interesat prea mult – poate doar generic – traiectoria politică a domnilor Ponta și Antonescu și nici nu trebuie.

Din punctul meu de vedere, comentariile recente ale premierului Ponta referitoare la apartenența religioasă a domnului Johannis sunt mai mult decât neinspirate: intenționate, tendențioase și cu apel la extremismul ortodox și naționalist prezent în cercurile de mediocritate socio-politică (cu indulgență spus) din România. Provocarea fiind lansată cu complicitatea unei jurnaliste, dacă domnul Ponta nu dorea această injecție de radicalism politic în campania prezidențială, ar fi trebuit să o mustre pentru întrebare și să nu răspundă. Așa, apărându-se de un atac imaginar (chiar, cine te judecă în România că ești român și ortodox?…), premnierul Ponta a lansat un atac ce se voia discret, subliminal, dar care nu este altceva decât o incitare ieftină a unui patriotism fals. Regretabil!

Deci, în concluzie:

1. Cu părere de rău :), nu sunt chiar atât de important cum cred unii, și nu știu atâtea câte mi se pun la socoteală că le-aș ști, dar nu aș vrea să spun.

2. Nu trag sfori, nu am cunoștințe cu vază, nu caut prietenii profitabile. Toate țesăturile conspirative (cei drept, unele ingenioase 🙂 ) sunt doar în mintea unora, dar n-au nimic a face cu realitatea. Sunt mult mai simplu decât par :).

3. Relevanța și impactul care mi se atribuie au de-a face, probabil, cu sincera mea evaluare a unor acțiuni cu care sunt sau nu sunt de acord. Prezentările mele sunt ascuțite atât cât să pot accentua proporțional gravitatea lor, dar nicidecum atacuri personale. Că sunt luate sau nu în seamă, aceasta nu mai este treaba mea.

4. De scris (mai) scriu atunci când consider că am ceva de spus cu privire la… ceva important din punctul de vedere al valorilor pe care le cred și le susțin. Atât!