DECI, CE VOM FACE?

  Se pare că, odată cu reacțiile – zic eu, normale – cu privire la hotărârea Curții Supreme, au apărut și contrareacțiile – neavenite, zic eu -, ale celor care nu prea au reacții decât la reacțiile cele mai vizibile (pe care, perfid și josnic, le califică… joc de imagine). Dacă pare încurcat, zăboviți puțin asupra textului…

Ceea ce mulți interpretează greșit este că noi luptăm pentru anularea acestor legi și demontarea agendelor liberale ale societății (americane, în speță). Nu, din nefericire nu!

Cine crede că mai este ceva de făcut ca să nu fie cum e, ci cum a fost, aceștia își fac iluzii. Unul dintre argumentele „nucleare” pe care le folosesc atunci când analizăm potențiale schimbări îngăduitoare în biserică este că mai bine nu facem schimbarea până nu-i vedem consecințele pe pielea altora mai avangardiști ca noi. Că după ce am făcut-o, este aproape imposibil de desfăcut.

De ce nu se mai poate (des)face nimic? 

În primul rând, așa cum spuneam în Comunicat, porțile desfrâului nu au fost deschise acum. Această civilizație a fost coruptă demult și a ajuns prea departe în răutatea ei ca să mai poată fi recuperată. De fapt și invariabil, aceasta este în cele din urmă soarta oricărui așezământ omenesc.

Apoi, trebuie să recunoaștem – cum spuneam în Comunicat -, creștinismul (nu numai) american este pe tobogan în cădere liberă. Putem condamna un păcat, dar ne facem vinovați de multe. Este greu să-ți îndrepți arătătorul spre alții și să nu știi ce să faci cu celelalte trei, al patrulea încercând lamentabil să le acopere.

Mai mult, fără a fi fataliști, profețiile Biblice ne asigură că starea spirituală a lumii va atinge cotele de abis ale josniciei.

Atunci, ce vrem noi? Cei ce mă cunosc știu că am avertizat mai demult și constant că înainte să vină Domnul, vine prigoana globală împotriva Bisericii adevărate. Iminența răpirii este un concept care poate fi acceptat doar parțial: „nu va veni înainte ca să” (2 Tesaloniceni 2:3).

Scopul nostru acum ar trebui să fie (și pentru mine este) de a pregăti Biserica pentru persecuție. Pregătirea Bisericii cuprinde 5 pași:

1. Edificarea spirituală în Cuvânt. De multe ori în epistole găsim scris că apostolii au avertizat bisericile cu privire la prigoană și le-au întărit în principiile credinței;
2. Exemplul personal în a te expune la persecuție prin împotrivire publică. Nu putem încuraja biserica în timp ce ne facem gropi în pământ;
3. Pregătirea bisericilor pentru a intra în ilegalitate. Fără facilitățile impunătoare de care am beneficiat, adunările noastre vor trebui retrogradate în forma lor inițială a „îndeobștei” (poate spre binele nostru spiritual, nu?);
4. Găsirea metodelor și mediului în care să continuăm evanghelizarea și misiunea. Aceasta este cea mai intensă formă de protest împotriva opresiunii;
5. În acel context, motivarea credincioșilor de a fi gata să plătească prețul suprem al credinței!

Astfel trebuie interpretat Comunicatul pe care l-am prezentat. Comunitatea din Chicago unde de 20 de ani vorbesc despre aceste lucruri și, în special, Biserica Elim pricepe foarte bine ce am spus.

Am pus mai sus o imagine cu mânerul de alertă în caz de urgență. L-am fotografiat când am mers cu telefericul. Avea vaselină pe el, un strat gros. Vă las să descifrați morala…