24 noiembrie 2015 
Zilele acestea am auzit multe plângeri și reproșuri despre epitetele azvârlite de noi cu supărare înspre țări așa zis… civilizate.
Lucrul acesta m-a pus pe gânduri: chiar, ce înseamnă ca o țară să fie civilizată?
Canalizare și apă potabilă, infrastructură și curățenie, servicii sociale și medicale, instituții de învățământ superior, nivel de trai ridicat, eradicarea criminalității și sărăciei ș.a.m.d.?
Fără îndoială, aceștia sunt o parte din indicatorii importanți în graficul evaluării gradului de civilizație al unei națiuni, dar nu singurii și nici cei mai importanți.
Valorile familiale, morale și spirituale au fost nu numai esențiale dar chiar existențiale în dezvoltarea și longevitatea tuturor civilizațiilor care s-au perindat pe firul istoriei. Atunci când o națiune le-a abandonat, sfârșitul i-a fost imediat și inevitabil.
„Civilizații” care nu dau doi bani pe familia tradițională, o societate care disprețuiește procreația, un sistem criminal care susține un genocid organizat împotriva copiilor nenăscuți, tocmai aceste „civilizații”, această societate și acest sistem se erijează în „părintele cel mare” care stabilește în mod arbitrar și impertinent regulile și limitele acceptabile ale creșterii și educării copiilor!
O societate care legalizează căsătoriile homosexualilor (un stil de viață scârbos), avorturile (cea mai odioasă crimă, împotriva celor mai nevinovate și neajutorate ființe, de către persoanele care dacă ar fi normale ar trebui să le protejeze cu prețul propriei vieți), pornografia și prostituția (denaturarea și exploatarea trupurilor femeilor, în vreme ce – ipocriții! – se declară campionii demnității și emancipării lor), o asemenea societate pare un bastion al toleranței. Paradoxal, dacă încă nu v-ați dat seama, toleranța îmbracă cele mai odioase forme ale intoleranței atunci când nu îi ignori nebuniile, pardon, atunci când nu le împărtășești, iar pardon, dacă nu i le celebrezi.
Astfel, de la faptul că nu menții copilul între liniuțele standardelor de greutate, poate și înălțime, roșeață în obraji și cât de repede umblă și vorbește, că nu îl lași să facă ce vrea – Doamne ferește să-i atingi vreodată fundulețul cu nuiaua sau să-i lungești urechiușa – și, mai grav, îți permiți să-i ceri să învețe versete din Biblie și cântări de la adunare, toate acestea constituie grave abateri care te fac vinovat de abuz și incompetență parentală.
În acest ritm, noi românii, sărmanii de noi, am fi ajuns aproape toți la casa copilului iar părinții (inclusiv noi, mai târziu) la spitalul de nebuni!
Oameni buni, dacă vi se pare că o asemenea țară și altele ca ea merită eticheta de „civilizată”, atunci aceeași părere o aveți și față de lumea nimicită de Dumnezeu prin potop și față de Sodoma și Gomora. În acest caz, se pare că tot ceea ce oamenii firești numesc „civilizație”, Dumnezeu detestă și distruge!
Dar, între timp, ei care mutilează sufletele copiilor noștri învățându-i înainte de vreme despre sexualitate, le abuzează conștiința cu aberația evoluționismului și le distrug caracterul instigându-i împotriva propriilor părinți, ei nu suportă să audă că noi îi creștem în frica și învățătura Domnului. De ce? Pentru că aceasta este o demascare și condamnare a stilului lor de viață murdar!
Nu, aceasta nu poate fi o țară creștină, civilizată și liberă, ci atee, barbară și asupritoare!
Halal civilizație!
POPAS PENTRU SUFLET 
Da, gandindu-ne la cetatiile Sodoma si Gomora comparativ cu corturile unde traia Avraam, le putem considera repere ale civilizatiei. La fel mai tarziu Roma sau Corintul. Pentru unii civilizatia incepe si se termina cu cladiriile ridicate, templele fastuoase, statuile zeilor, agorele, etc. Cu cat au fost mai deosebite din punct de vedere arhitectural, s-a vorbit de o splendida civilizatie. Nu a contat prea mult morala pentru locuitorii acestor cetati „civilizate”, ce faceau acesti oameni cand isi terminau de ridicat idolii si templele lor, cat de nepasatori erau cu fiinta si viata altora, cum norma devenise pacatul, murdaria, dispretul si chiar ura impotriva altora care nu erau ca ei. Toate apeductele Romei nu puteau spala mizeria omeneasca ce se cobora ca un suvoi din palatele cezarilor, improscand tot norodul cu scursurile lor imperiale. Nefiind insa istoric si nici teolog nu ma pot pronunta la modul absolut, dar daca ne uitam la istoria acestor cetati si imperii, vedem ca decaderea a inceput atunci cand morala a fost lasata deoparte pentru un hedonim scabros, impus tuturor ca o religie a simturilor, cand bunul simt, ospitalitatea, virtutea, etica au fost abandonate, iar cei ce le promovau inca erau priviti ca elemente fanatice, tulburente, care aduceau atingere stilului de viata nascut din cultul lui Dionisos (Bachus), probabil cel mai decazut mod de inchinare la vreo zeitate, dar care prinsese in mod intens la popor. Iar acesti aveau parte de o „justitie” croita dupa chipul si asemanarea celor ce nu mai doreau justitie (dreptate), ci doar eliminarea vocilor ce distonau cu pozitia oficiala. Ca tariile nordice sunt in fruntea unui nou tip de religie hedonista nu e o surpriza. Locuitorul din acele tari este platit bine si daca nu ma insel salariile din Norvegia sunt cele mai mari din lume, i se inchide gura cu niste bani si niste facilitati de ordin material, democratia devine doar posibilitatea de a vota personaje prestabilite, libertatea de a trai cinstit, curat, biblic, nu mai este actuala, ci „libertatea” devine supunere oarba unor legi si autoritati care il doresc pe Dumnezeu este exclus si vorba lui Andre Frossard – daca ar fi gasit undeva in Univers s-ar incerca eliminarea Sa fizica – pentru a nu leza emotional nu copiii care invata versete din Biblie, ci tocmai pe cei care gasesc de buni doar pe toti murdaritii spiritual, cum ne spune Pavel. Caci nu vad ce emotie, ce presiune psihica, poate fi in viata unui copil sau tanar care invata sa traiasca curat, fara compromisuri, fara bar, fara bautura sau droguri, fara ca sa priveasca in aproapele sau doar bucata de carne, doar un trup pe care sa-l folosesca pentru a-si implini placeri perverse… Nu vad unde sta „durerea” mentala si spirituala a cuiva care iL iubeste pe Dumnezeu si isi iubeste si respecta aproapele ca pe el insusi. De ce o societate ca cea norvegiana il exclude pe Dumnezeu din cadrul ei e greu de inteles. Pentru ca trecutul istoric ne arata virtutiile unei societati crestine, fata de o societate in care individul devine dezumanizat, iar acum 75 de ani Norvegia a simtit pe propria piele cum un regim nazist fara Dumnezeu poate in cativa ani sa extermine populatii intregi, sa impuna reguli si perversiuni la nivel de societate cum au fost cele ale organizatiei Lebensborn, tocmai pentru ca se socotea invincibil, fiind convins ca nu v-a da socoteala nici oamenilor si nici lui Dumnezeu. O lume fara Dumnezeu este o lume in care abuzul de orice fel devine nu doar posibil, des, ci chiar norma.
Domnul sa va binecuvinteze! Asa este, frate Cristi!