ȘI?

Aha, deci (încă) nu s-a întâmplat? Poate nu chiar așa, deși nu m-aș mira! Și?

Câțiva ani în urmă, eram la o Conferință în țările calde. Fiind aproape de ocean, trec pe lângă o biserică și mă surprinde firma: „Sunteți bineveniți în haine de plajă!”

Am rămas șocat! Una ca asta nu-mi închipuisem! În următoarele săptămâni am analizat un pic fenomenul. De ce au acceptat membrii acelei biserici (auzeam că e de succes) compromisul? Bine, nu dintr-o dată.

Mai întâi au căzut baticurile sau ce rămăsese de ele, apoi jumătate din fuste și pantaloni, mânecile în trei etape: până la cot, până la umăr și cu totul, au dispărut ciorapii și au apărut șlapii…

Până la plajă era un singur pas!

Dacă cineva ar fi spus că se va ajunge acolo, să-l fi ferit Domnul! Ai înnebunit frate? Cum să ajungem la așa ceva? Uite-așa, încetul cu încetul!

Satira are rolul de a prelua din viitor posibilele ramificații ale unor tendințe actuale, surprinzând produsul final al acestor tendințe!

Practic, ce s-a întâmplat în acea biserică este: ad-hoc, provocarea la botez din senin, fără pregătire, verificare, nimic…

Washington Post a surprins culisele acestei practici, că adică nu erau chiar așa spontane, dar pe lângă cei care veneau presupus dintr-odată la fața locului, din emoția de moment, alții erau atrași în vâltoare!

Ca și cum noi am avea 30 de candidați gata de botez. Le zicem „Duminica cutare veniți să vă botezăm și când anunțăm că începem, voi pac!, în față și la rând!

Zis și făcut, iar alții care nu s-au înscris, în emoția momentului, chiar crezând că totul este spontan, pac și ei! Și uite-așa avem 100! Șmecherie în regulă!

Ceea ce a făcut Babylonbee, site-ul de satire care demască liberalismul religios și cultura succesului care îl domină, a fost să ia conceptul de ad-hoc și să introducă în imaginea deja existentă, doar toboganul care ilustrează perfect această practică: „hai la botez pe tobogan!”

Din punctul meu de vedere puteau pune o bandă rulantă de la linia de producție în masă sau orice altceva!

Dar toboganul este nu doar hazliu, este chiar realistic! Banda rulantă ar fi fost mai mult un simbol, toboganul este și simbol dar și de crezut că spiritul „creativ” al acestor specimene l-ar putea aduce în scenă de-adevăratelea!

Ceea ce contează aici este să ne punem următoarele întrebări:

1. Ne-ar deranja ca această imagine să nu fie doar o caricatură, ci să devină o realitate în biserica din care facem parte?

2. Ce alte practici și manifestări ale bisericii noastre se înscriu pe această traiectorie a culturii non-conformiste?

3. Suntem sau nu de acord cu practica reală, a botezurilor ad-hoc, cu desacralizarea actelor bisericești sfinte? (Am observat în ultima vreme că prin unele baptistiere se fac glume pe seama candidaților, actul în sine se oficiază cu o toxică doză de batjocură, în zeflemea! Acelaș lucru și pe la nunți și binecuvântări de copii – nu e de mirare că oamenii nu le mai iau în serios!)

Odată ce am ajuns la acest proces de conștiință, nu ne mai zbatem în zona „dar chiar s-a întâmplat chestiunea cu samariteanul milostiv?” și altele asemenea, ci „nu cumva să fim sau să facem sau să pățim la fel!”

Ok, deci unii sunt blocați la satira lui Babylonbee (care, apropos, mi se pare genială). Și?

Mă interesează – și de aceea nu am dat link și date specifice în articolul precedent – reacțiile celor care analizează cu responsabilitate și obiectivitate conflictul dintre tradițional și modern în bisericile noastre. Acolo este centrul de greutate al dezbaterii! Restul sunt fleacuri!

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

4 Răspunsuri to “ȘI?”

  1. Bună seara.
    Am citit articolul. Există un pericol real ca biserica să coboare. Însă motivul pentru care scriu e altul. In text ati folosit nepotrivit expresia ad-hoc. Aceasta nu inseamnă instantaneu, cum am înțeles din context, ci inseamnă „pentru acest scop”.
    Cu respect, Traian Florea

  2. Bablylon Bee: a bee sting for the modern evangelical church.

  3. Este o vorbă în popor:”Râzi tu râzi dar purceaua este moarte in coteț.” Este o descriere a ceea ce nu peste mult timp se va vedea pe viu. Oamenii se adaptează repede la nou,s-au obijnuit cu ofertele,încă una nu strică,mai cu seama daca gadile firea pămîntească. Doamne,Tată,ai mila de sufletele noastre,nu ne lasa pe mana oamenilor fara Dumnezeu.

  4. Domnul sa fie slavit pentru oameni ,asemeni fratelui Ionescu, care au discernamant si curaj sa ia atitudine fata de inselarea care cuprinde ,tot mai mult,bisericile evanghelice care facand rabat de la adevar sunt pe topogan.Nu se mai intelege ce este sfintenia ,ce este duhul lumii …..este multa ,multa autoamagire in ceea ce priveste mantuirea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: