DESPRE CAZUL PENAL ÎMPOTRIVA SOȚILOR BODNARIU? NU-MI VINE SĂ CRED CĂ ESTE ALTCEVA DECÂT O CAMPANIE DE PR INTERN! AR FI PREA DE TOT…

Reîntregirea familiei Bodnariu a demonstrat clar trei lucruri:

  1. Cazul a fost neîntemeiat, capetele de acuzare grosolan exagerate, dovezile de abuz inexistente, sistemul serviciilor de protecție a copilului (Barnevernet) total descalificat etic, moral și profesional!
  2. Norvegia a înțeles că nu poate face la nesfârșit față valului de proteste și mutilării imaginii și statutului său internațional! Cum am mai spus, durerea de a fi ținut copiii în captivitate a ajuns să fie mai mare decât cea de a-i elibera!
  3. Sistemul odios Barnevernet este într-o luptă disperată pentru supraviețuire, din moment ce a fost discreditat chiar în ochii propriei națiuni!

Din păcate, așa cum am anticipat, asemenea structuri opresive nu pot fi reformate ci doar demolate.

Nu îmi pot imagina un scenariu prin care Norvegia să ceară extrădarea părinților Bodnariu, decât dacă cineva într-o poziție de maximă autoritate acolo și-a pierdut mințile cu totul! N-aș dori să le reamintesc la ce ar fi trebuit să se aștepte, dar dacă trebuie…

În loc să folosească – așa cum li s-a recomandat – răgazul oferit pentru a revizui și îndrepta alte cazuri morfolite de monstrul norvegian Barnevernet, demonstrându-și astfel bunăvoința de a îmbrățișa reforma, dumnealor norvegienii s-au dus iar la tabelul cu x și 0, joc pe care le-am spus demult că nu-l jucăm!

Ca să închidem cercul, nu-mi pot închipui nici în cel mai întunecat coșmar (nu al meu) că autoritățile române ar îndrăzni să considere extrădarea familiei Bodnariu!…

Iar dacă se dovedește a fi fost doar o zvâcnire de orgoliu din partea norvegienilor, un pic de spălare pe față, adică ceva PR pentru consum intern: gata, v-ajunge!

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

9 răspunsuri to “DESPRE CAZUL PENAL ÎMPOTRIVA SOȚILOR BODNARIU? NU-MI VINE SĂ CRED CĂ ESTE ALTCEVA DECÂT O CAMPANIE DE PR INTERN! AR FI PREA DE TOT…”

  1. Poasa se sfarime munții…

    Haleluuuia..

    Cu DUMNEZEEEEEEEU NU NE TEMEM DE NIMIC..
    Ne ascos biruitorii și ne V A scoate…..ori când de ori și unde căci.. Însuși Dumnezeu V A lupta pentru copiii Lui Trăiască Domnul

    • La asta m-am gîndit să nu se mai întoarcă înapoi ,Dumnezeu i-a scos din Norvegia deci nu puteau să se mai întoarcă în gura lupului .
      Slavă Lui Isus și El să-i susțină încontinuare !!!

  2. Voi sunteti paziti de puterea lui Dumnezeu,prin credinta,pentru mantuirea gata sa fie desoperita in vremurile de apoi! 1Petru 1:5 Daca va uraste lumea,stiti ca pe Mine M-au urat inaintea voastra.Daca ati fi din lume,lumea ar iubi ce este al ei;dar ptr.ca nu sunteti din lume,si ptr.ca Eu v-am ales din mijlocul lumii,de aceea va uraste lumea. Ioan 15:18,19 V-am spus aceste lucuri ca sa aveti pace in Mine.In lume veti avea necazuri;dar indrazniti,Eu am biruit lumea.” Ioan 16:33 Diavolul racneste ca un leu si cauta pe cine sa inghita…el nu oboseste,are un plan ptr.nimicirea copiiilor lui Dumnezeu,aceasta este prioritatea lui.

  3. Tot mai multe elemente ale guvernului si parlamentului, in special la Bruxelles – a se citi senatori si parlamentari români – sunt spălați pe creier de putreda Europă secularizată care se complace in ideologia fiordurilor sub steagul falsurilor amăgiri ale curcubeului denaturat si despoiat de protecția Creatorului!
    Probabil vor fi protejati o vreme doar in America…

  4. ,CEA MAI MARE DEZAMÄGIRE A LUI satan LA SFÄRSITUL VREMURILOR VA FI CÄND VA REALIZA CA PRIN TOT CE A FÄCUT NU A REALIZAT ALTCEVA DECÄT SÄ IMPLINEASCÄ PLANURILE LUI DUMNEZEU,,..Oswald Chambers….Sängele martirilor a fost sämänta crestinilor ..Cineva cäruia i-au fost revelate din adäncimile intunericului declara ca i-a fost revelat cä o asa urä este in hoardele ingerilor cäzuti ,cä numai ura impotriva celor credinciosi ii mai tine organizati,altfel iar scäpa Tartorul de sub control si s-ar sfärsia intre ei…Speräm ca aceste imprudente ale strategiei räului sä trezeascä pe ,,cele 10 fecioare atipite,,cä multa neghina sa mai semänat..

Trackbacks/Pingbacks

  1. DESPRE CAZUL PENAL ÎMPOTRIVA SOȚILOR BODNARIU? NU-MI VINE SĂ CRED CĂ ESTE ALTCEVA DECÂT O CAMPANIE DE PR INTERN! AR FI PREA DE TOT… | Pastor Ciprian Barsan - 12 August 2016

    […] https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2016/08/12/despre-cazul-penal-impotriva-sotilor-bodnariu-nu-… […]

  2. Despre “cazul penal” împotriva familiei Bodnariu? | ARMONIA MAGAZINE - USA - 12 August 2016

    […] Sursa: https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2016/08/12/despre-cazul-penal-impotriva-sotilor-bodnariu-nu-… […]

  3. DESPRE CAZUL PENAL ÎMPOTRIVA SOȚILOR BODNARIU? NU-MI VINE SĂ CRED CĂ ESTE ALTCEVA DECÂT O CAMPANIE DE PR INTERN! AR FI PREA DE TOT… | agnus dei - english + romanian blog - 12 August 2016

    […] Citeste mai mult – https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2016/08/12/despre-cazul-penal-impotriva-sotilor-bodnariu […]

  4. Familia Bodnariu s-a stabilit în România – Rost Online - 13 August 2016

    […] Din păcate, așa cum am anticipat, asemenea structuri opresive nu pot fi reformate ci doar demolate.” (sursa: Popas pentru suflet) […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: