ȚARA ARDE, NOI PIEPTĂNĂM… CUVINTE

Când, în sfârșit, valul mișcării pro-familie s-a întețit iar, nu în mică măsură datorită demersului mediatic stârnit de pastorul Viorel Iuga, poftim ciudățenie: tunurile s-au întors spre el!

Că președintele Iohannis ne-a insultat cu „fanatism religios” și, parafrazat, lipsa iubirii frățești față de minorități, asta nu mai contează acum! Neînțelesul politician s-a strecurat printre scândurile eșafodului opiniei publice cerând o dezbatere calmă, dându-ne cu dreptatea în cap. Fiți liniștiți, președintele Iohannis a fost rece nu calm atunci când a răspuns interpelării președintelui Iuga!

Dar, de ce l-a luat la rost fratele Iuga, vă mai amintiți? A reacționat – justificat, cred eu – în mod ultimativ la tăcerea de oțel a președintelui și, intuitiv sau instinctiv, la stingerea mișcării pe fondul tergiversărilor judiciare și politice.

Răbdarea, calmul și pășnicia clasei moderne de tehnocrați nu sunt un temperament ci o strategie politică!

Pe acești oameni nu-i scoate nimeni și nimic din ritmul lor, dar încet și sigur ei manipulează masele în direcția aservirii totale scopurilor sinistre pe care le reprezintă.

Îngenuncherea forțelor care luptă pentru moralitate și decență într-o societate este un imperativ al asimilării globaliste.

Cele trei arme pe care le folosesc sunt: calmitatea dialogului (când sunt ei la putere, dar să-i vedeți când sunt în opoziție), furtul și redefinirea noțiunilor (îngăduința creștină, iubirea de aproapele, toleranța și ecumenismul) și timpul (memoria colectivă este scurtă).

Iată de ce mi se pare inoportun și lipsit de onestitate să atacăm intervenția pastorului Iuga la stil și maniere, ca apoi să urcăm bucuroși pe valul stârnit tocmai de această intervenție.

Din experiență personală, dar și după nenumărate modele biblice, când ești „calm” nu te aude nimeni!

Nu zic să fim… virulenți sau violenți! N-avem voie! Dar a-i spune președintelui Iohannis că a tăcut (adică ne-a ignorat) destul, că decența și bunul simț se cer și lipsa acestora se taxează și în (sau mai ales în) dreptul unui președinte, mie nu mi se pare deloc insultător! Poate doar asurzitor în cazul domnului președinte, al cărui calm poate fi asociat și cu bănuiala că nu prea vrea să (ne) audă!

Iar dacă zicem că vorbim în dreptul a 3 milioane, trebuie să fie un pic mai strident, nu?

Încă un lucru, ieșirile ulterioare la rampă, normal că sunt „magistrale” pentru că sunt gândite în virtutea unui nou echilibru. Dar, pentru a găsi echilibrul, trebuie să te pună cineva pe sârmă, adică să te trezească din… calm. Altfel, dormeam și acum.