DUPĂ REFERENDUM… APARENȚE

Aparent, nimic nu s-a schimbat. Zilele au tot 24 de ore, soarele răsare și apune, plouă – ca și mai înainte – de sus în jos și stânga nu e dreapta…

Doar cu drept înainte avem necazuri.

Ramificațiile abaterii de la referendum vor complica lucrurile în mai multe feluri decât s-a gândit cineva.

Agenda încărcată și agresivă a mișcării progresiste e pe val. N-are frână dar are momentum!

Aparent, orice evaluare imediată a lucrurilor este prea la cald, lipsită de luciditate, obiectivitate și autocontrol, deci ar trebui să strunim caii și să așteptăm vremuri mai reci.

Asta a fost și strategia politicienilor în organizarea referendumului. Cu cât l-au întârziat, cu atât l-au înghețat.

Mai târziu, nici noi nu mai știm ce s-a întâmplat, nici oamenilor nu le mai pasă…

Concluziile trebuie trase imediat, învățat din ele, mers înainte.

Aparent, Dumnezeu a vrut să fie așa. Dacă voia altfel, ce, nu putea?

Prin Biblie, Dumnezeu apare de multe ori dorind să fie într-un fel dar îngăduindu-i omului să facă el cum vrea.

Cum voia Dumnezeu era bine pentru om, iar vrerea omului nu este fără consecințe…

Aparent, oamenii au timp să-și dea seama că au greșit. Lucrurile se pot lua de la capăt și îndrepta.

Trăim vremuri în care decăderea poate fi încetinită, dar direcția odată asumată e foarte greu – nu îmi place să spun imposibil – de schimbat.

Aparent, nu se mai poate face nimic.

Fals! Mai sunt bătălii, mai sunt redute! Partea frumoasă pentru noi credincioșii este că noi suntem biruitori chiar și atunci când – desigur, aparent – pierdem!

Pentru că biruința noastră este sacrificiul pe altarul principiilor. Referendumul – de unde se uită Dumnezeu – a fost câștigat!

E adevărat, oamenii și țara vor plăti, asta este durerea, dar noi vom fi răsplătiți de Domnul nostru!

Aparent, răul este în control. Este, dacă ne uităm de jos în sus. Dar adevărații creștini privesc de sus în jos, din poziția lor de deasupra, din Hristos, din locurile cerești (Efeseni 1, 2).

Să ne treacă supărarea, să ne unim în ceea ce suntem de comun acord și să continuăm!

Înfrângerile sunt doar aparente și temporare! Din perspectiva eternității sfârșitul este întotdeauna acelaș, binele triumfă!

Suntem înfrânți doar atunci când ne oprim!

Aparent, totul s-a schimbat! Răul a fost descătușat, nelegiuiții se bucură, șansa a fost ratată, lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel! Da și nu!

Dumnezeu este încă pe tron, noi suntem ai Lui, la referendum nu ne-am pierdut mântuirea și Biblia rămâne valabilă, inerantă și infailibilă și zice că până la urmă Dumnezeu și noi biruim.

Deci, este rău dar va fi bine!…

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

Trackbacks/Pingbacks

  1. CRISTIAN IONESCU: DUPĂ REFERENDUM… APARENȚE – Noutati Crestine - 12 octombrie 2018

    […] citeste mai mult: https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2018/10/11/dupa-referendum-aparente/ […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: