BALTA ALBĂ

Nu știu de ce, când sunt bolnav (gripă) îmi amintesc de anii copilăriei.

Probabil e un macanism interior de refacere a bunei dispoziții.

Am prins cea mai bună perioadă din anii comunismului (partea a doua a anilor 60 și până spre finalul anilor 70) fiind copil și… aproape adolescent.

Părinții mei au fost anticomuniști ardenți: bunicii tatălui au fost mici chiaburi, părinții mamei au fost țărani înstăriți, adică proprietari de pământuri. Din această (bună)stare o mare parte din copiii și nepoții lor au mers la școli superioare devenind intelectuali.

Dar, probabil resemnați cu gândul că lucrurile nu se vor schimba curând, au încercat să-și creeze condiții de viață dintre cele mai bune, pentru ei și pentru familia lor.

Tata a fost foarte priceput în construcții (pe strada unde am locuit în ultimii ani în România este o casă pe care a construit-o cu mâinile lui de la fundație la acoperiș la cheie).

Fiind brigadier (șef peste mai multe echipe) și plătit pe procentaj de producție și profit (un mic experiment capitalist) nivelul nostru de trai s-a îmbunătățit considerabil.

De prin 1965 până în 1977 am locuit în cartierul Balta Albă din București.

Deși istoria începuturilor nu este tocmai pozitivă (vezi legătura de mai jos) cartierul a devenit destul de repede unul dintre cele mai elevate din întreaga capitală.

Apoi, in anii ’60, cand Bucurestiul se extindea, aici a aparut unul din cartierele mai selecte ale Capitalei, Balta Alba. In majoritatea blocurilor noi construite locuiau cadre militare, profesori, oameni de cultura, dar si oameni din temuta securitate a regimului ceausist. In vecinatatea cartierului au aparut si foarte multe fabrici si uzine, care au adus dupa sine in anii ’80, un numar mare de muncitori si, implicit, constructia unui numar foarte mare de blocuri.

Una dintre particularitatile acestei zone este aparitia unui numar mare de muzicieni, in decursul a 30 de ani, transformand Balta Alba intr-un cartier unic in Romania, depasindu-si conditia de simplu „dormitor comunist”.

https://stirileprotv.ro/show-buzz/entertainment/primul-documentar-despre-balta-alba-cartierul-de-unde-s-au-lansat-timpuri-noi-partizan-sau-il-egal.html

Bulevardele largi, parcurile, centrele comerciale și terenurile virane adoptate cu entuziasm de copii, toate acestea și multe altele au făcut din cartierul copilăriei mele un loc al celor mai plăcute amintiri.

Adevărul este că în acea perioadă magazinele erau pline; dacă nu prindeai carne azi, mâine sigur găseai, pâinea o luai proaspătă, fierbinte, iar specialitățile cum erau parizerul, cașcavalul și salamurile erau de toate felurile peste tot.

De câteva ori, iarna, mai găseai ceva portocale și chiar banane, dar mere erau de toate felurile și din abundență!

Nu eram economiști să ne dăm seama că nu va dura, iar părinții mei prinseseră foametea de după război, așa că nu aveau prea multe de criticat.

Am avut un pic de furcă la școală pentru că eram pocăit și în fiecare an, în ultima oră, mă trezeam cu o notă proastă (8 sau 9) ca să-mi scadă media generală sub premiul 1, dar ai mei se obișnuiseră cu ideea iar eu nu pricepeam deloc de ce e foarte atrăgător – ca băiat – să porți pe cap o coroniță cu flori…

La Biserica din Popa Nan era o perioadă de stabilitate, unitate, creștere și entuziasm, mersul la adunare era de fiecare dată un eveniment, credința și activitățile religioase depășeau cu mult atracțiile lumești.

Pentru că ponderea demografică încă reflecta intelectualismul și rafinamentul cultural interbelic, trăiam într-un cerc aproape caracterizat de snobism: „coana-conu’-domnița-domnișorul-duduia” și multe din acestea.

La piață, bărbații de vârsta a doua mergeau la cravată, iar doamnele, cu nimic mai prejos, puteau trece că se duc undeva la o petrecere.

Seara, de pe la ora 5 toată lumea ieșea la plimbare pe bulevarde, întâlnindu-se cu prietenii, mai oprindu-se pentru o scurtă vizită la ceai sau cafea și neapărat dulceață!

Totul era curat, spațiile verzi și cu flori bine întreținute, parcurile la fel.

Spre sfârșitul anilor 70, tata a început să aibă momente de tulburare. Cultul personalității lui Ceaușescu prinsese un contur aproape religios, cozile erau din ce în ce mai frecvente și mai lungi, iar Europa Liberă (radioul nostru de toate zilele) prezenta abuzuri și atrocități din ce în ce mai alarmante.

Odată ce lucrurile s-au complicat la liceu, fiind public admonestat și apoi exclus din UTC (deși nu am semnat niciodată vreo cerere de înscriere – probabil intrai automat), părinții și-au dat seama că nu aveam nicio șansă la studii superioare.

Între timp ne mutasem într-un alt cartier (de case) la periferie și deși ne simțeam foarte bine în noua locuință, tata a decis că vom pleca în America. Lucrurile luaseră o întorsătură extrem de neplăcută și pe alte planuri, așa că nu aveam de ce să privim înapoi.

Șapte ani mai târziu, după multe demersuri și peripeții acest lucru s-a întâmplat.

În cei șapte ani de așteptare, lucrurile s-au înrăutățit atât de mult încât toate amintirile plăcute din anii trecuți s-au șters.

Cei care regretă comunismul și vremurile trecute sunt fie nomenclaturiștii care nu au știut de lipsuri, cozi, cartele, frig, întuneric și disperare, fie cei care în sistemul actual au decăzut material. Dar și aceștia din urmă… ei nu compară greutățile de acum cu ultimii ani ai dictaturii ceaușiste, ci cu anii de dinainte pe care i-am descris mai sus.

De fapt, acea bunăstare a fost distrusă tocmai de sistemul comunist și de proiectele nebunești ale dictatorului.

Iar neajunsurile de acum sunt produsul aceleiași tagme care a pus mâna pe putere după 1989, declarându-se cu nerușinare noii și primii capitaliști ai României post comuniste!

Vizitând de mai multe ori în ultimii ani cartierul copilăriei, am observat că ochii de copil percep lucrurile mai mari, mai frumoase și mai plăcute. Acum arată mai mici și mai înghesuite.

Dar, din când în când, un pic de nostalgie nu strică, iar nostalgia are întotdeauna de-a face cu naivitatea copilăriei sau entuziasmul tinereții înnodate cu ceva supărări ale prezentului, poate o gripă acută…

E bună și gripa la ceva!

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

2 răspunsuri to “BALTA ALBĂ”

  1. Insänatosire grabnica!
    Frumos si pläcut….Citind am calatorit si eu un pic nostalgic impreuna cu dumneavoastra…
    Sa nu asteptati gripa ca sa ne mai scrieti.
    Va multumesc frate pästor!

  2. Ceea ce ati trait dumneavoastra pe vremea Comunismului si ceea ce traieste poporul roman in prezent este doar un stadiu antemergator sau mai degraba o perioada de tranzitie catre un Neosocialism de tip autocratic care va fi doar o combinatie sinistra intre National Socialism si Comunism. Ba chiar unii autori americani sau mai degraba tehnocrati vorbesc in cercurile lor de influenta despre Gigadeath si alte asemenea lucrari morbide. Cred ca este timpul ca Biserica lui Dumnezeu sa studieze cu o mai mare atentie Cuvantul lui Dumnezeu si sa aprofundeze Scriptura cu o atitudine escatologica mai accentuata decat in decadele anterioare. Viitorul este sumbru pentru intreaga omenire si totusi Singura noastra Speranta este doar Domnul Isus Hristos care ne mai atentioneaza prin Duhul Sfant asupra acestor aspecte delicate. Domnul sa va binecuvanteze.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: