ALTE CAZURI DESPRE COPIII CONFISCAȚI DE GUVERNELE OCCIDENTALE

Cazul Bodnariu a deschis o fereastră largă înspre abuzurile guvernelor occidentale împotriva familiilor tradiționale, în numele așa zisei protecții a drepturilor copiilor.

Astfel am aflat de mulțimea de cazuri mai ales din țările nordice.

Deoarece am fost interpelat (nu întotdeauna cu un ton măcar politicos), răspund public întrebărilor cu privire la (ne)implicarea mea în situații similare cazului Bodnariu.

Mai întâi, asigur întreaga comunitate de sincera mea compasiune și indignare cu privire la toate familiile în care serviciile sociale intervin cu brutalitate, fără aprobarea și supravegherea unui for independent, imparțial și credibil, un astfel de caz fiind cel din Finlanda, al familiei Smicală.

Ca o recapitulare, în legătură cu cazul Bodnariu am fost solicitat personal de familie, mi s-au prezentat dosarul și circumstanțele, mi s-a acordat o măsură de autoritate substanțială și am obținut colaborarea necondiționată a liderilor comunității evanghelice de care aparțin.

Biserica pe care o păstoresc și alte biserici surori au contribuit masiv în vederea acoperirii cheltuielilor de funcționare a întregului aparat de organizare și acțiune a întregului demers.

O mare parte din atribuțiile mele pastorale au fost preluate de colegii mei din cadrul echipei de slujire din Biserica Elim – Chicago.

Pe lângă familia extinsă, au muncit zi și (literalmente) noapte echipa de coordonare, zeci de voluntari dar și câteva persoane susținute financiar din SUA.

Ritmul epuizant, acțiunile non-stop și stresul au dus la îmbolnăvire și chiar două spitalizări!

O parte din membrii echipei de coordonare și-au neglijat afacerile, și-au cheltuit din propriile economii, au călătorit frecvent, uneori cu riscuri…

Nu aș fi fost parte din acest demers fără câteva condiții:

⁃ apel direct din partea familiei! Familia trebuie să aleagă persoana/persoanele care se vor ocupa de caz și de care vor asculta toți ceilalți; când fiecare face ce crede, pe cont propriu, așa ceva nu va îngrijora niciodată un guvern; ceea ce dă rezultate este unitatea și coordonarea! Familia însăși trebuie să acorde încredere și să asculte direcțiile echipei de coordonare!

⁃ Cunoașterea îndeaproape a cazului cu toate amănuntele! Pot susține o cauză în care cred! Cred într-o cauză pe care o cunosc personal! Asta înseamnă acces direct și absolut, asta însemnând unele întrebări inconfortabile…

⁃ Personal nu am rezerve să ajut familii și persoane din alte confesiuni! Dar nu cred că este de bun simț să preluăm controlul unui asemenea demers fără implicarea masivă a comunității din care familia respectivă face parte. Orice preot care ar fi fost solicitat să ajute familia Bodnariu (și mulți au făcut-o, le mulțumim din inimă!), aflând că sunt penticostali puteau să întrebe – pe bună dreptate – de ce nu se implică penticostalii (și confrații lor baptiști/neoprotestanți). Când au fost contactați, marea majoritate au răspuns cu entuziasm și, bineînțeles, oriunde au fost prezenți li s-a dat respectul cuvenit și o deosebită atenție și recunoaștere! În cazul unei familii ortodoxe, eu cel puțin aș răspunde cu tot ce pot și aș ajuta din răsputeri! Dar… nu am fost personal contactat de vreun lider care să-și fi asumat rolul de conducere al vreunui caz! Am fost contactat de două familii, una suficient de disfuncțională încât să n-ai pentru cine lupta și alta care s-a trezit prea târziu, adică atunci când nu se mai putea face nimic.

În concluzie, cei care mă condamnă au probabil impresia că nu vreau să mă implic. Fals!

Când voi fi contactat, voi oferi tot ce pot: suport spiritual, emoțional, logistic etc.

Dacă voi fi solicitat voi participa și lua cuvântul în favoarea familiei persecutate sau voi înregistra mesaje.

Până atunci, mă rog! Mă rog ca Dumnezeu să trezească duhul altor lideri! Eu nu am capacitatea și nici resursele să mă ocup de toate aceste cazuri, dar în comunitățile noastre sunt sute și mii de lideri care ar putea pe rând să preia câte un caz! Le voi fi sprijin!

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

2 răspunsuri to “ALTE CAZURI DESPRE COPIII CONFISCAȚI DE GUVERNELE OCCIDENTALE”

  1. Domnul să vă binecuvânteze

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: