Arhiva | se poate RSS feed for this section

EVANGHELICII – CEI MAI PERICULOȘI TERORIȘTI PE LISTA NEAGRĂ A ARMATEI AMERICANE

Zilele trecute, în timp ce nu se știa încă cine a comis actul terorist din Boston, simțeai cum mass media americană salivează la gândul că putea fi un alb, conservator, creștin radical, american! Tot zilele trecute am aflat cu stupoare că armata americană are o listă neagră a celor mai periculoase entități teroriste de pe […]

Citește în continuare

TERORISMUL S-A ÎNTORS ÎN AMERICA

Am privit cu uimire imaginile atacului terorist din Boston și mi-am dat seama că suntem într-un moment care mai târziu se va dovedi că a fost de referință. Dacă până nu demult, pericolul terorismului era asociat cu avioane și zgârie nori, acum a ajuns pe străzile noastre și, potențial, în parcuri, săli de spectacol, stadioane, […]

Citește în continuare

DEMISIA PAPEI

În afară de faptul că Apostolul Petru nu a fost papă și un simplu om nu poate fi locțiitorul Domnului, trebuie să recunosc, cardinalul – papă Ratzinger m-a impresionat. În loc să se târască cine știe câți ani în jurul altarului, a decis că se poate ieși la pensie după pontificat. Consider că retragerea sa […]

Citește în continuare

CÂTEVA IMPRESII DESPRE LUCRAREA DIN REPUBLICA MOLDOVA

Cu ocazia vizitei efectuate în Republica Moldova și participării la cele două conferințe despre care am scris anterior, acum după ce am ajuns cu bine acasă, consider că se pot împărtăși câteva impresii: SĂ AJUTĂM PE CINE FACE CEVA! Oamenii aceștia slujesc cu resursele pe care le au. Dacă vin mai multe, mai bine, dar […]

Citește în continuare

POZE DE LA CONFERINȚA PENTRU FAMILII – FILADELFIA, CHIȘINĂU

Da, au sosit bagajele! Atmosferă excepțională la Biserica Filadelfia; peste 400 de participanți la fiecare sesiune (vineri 6-8:30 pm, sâmbătă 9 am-5pm); trei schimburi duminică 9-11 am, 12-2 pm, 3-5 pm; pastorii Doru Cârdei și Romică Huțuțui, gazdele noastre, oameni ai lui Dumnezeu de excepție!

Citește în continuare

PÂNĂ ȘI RUȘII AU ÎNCEPUT SĂ NE DEA LECȚII DE MORALITATE

Nu cred că cineva ar zice că rușii sunt foarte morali. Băutura, știm noi, nu duce la bine. Dar recent, vecinii… (ȘI ai) noștri, fiind doar la o strâmtoare de Alaska, au început să ne dea lecții. Nu doar că i-au lăsat pe francezi fără nemulțumitul Depardieu, care s-a gândit că între 75% și 13%, […]

Citește în continuare

INTERDICȚIE ABUZIVĂ ÎN SISTEMUL ȘCOLAR AMERICAN: FĂRĂ CITATE ISTORICE SAU VERSETE BIBLICE

Copiii de vârstă școlară vizionează tot felul de filme, sunt forțați să asculte despre stiluri alternative de viață, au acces la toate religiile păgâne, sunt expuși teoriei evoluționismului și multor concepte umanist-liberale despre lume și viață, toate acestea ca parte din programa de educație în școlile publice americane. Dar atunci când Joelle Silver, învățătoare din […]

Citește în continuare

PREFERINȚE CARE AR TREBUI SĂ FIE… OBLIGATORII

Ce poate fi mai frumos și mai inspirat decât așa o melodie, așa versuri, așa interpretare! ”Isuse-al meu prieten scump”, compusă de fratele Nicolae Moldoveanu! Cântă Adi Lup, cu un acompaniament de excepție la pian de Cornel Căta, în Biserica Emanuel – Sacramento, pastor Alin Bob!

Citește în continuare

ADOPTAREA COPIILOR – UN ACT DE IUBIRE DIVINĂ

Duminică, 14 Octombrie, dimineața, am participat în Phoenix, Arizona, la căsătoria unei tinere din biserica noastră, Moni Man, cu tânărul Dorin Pituț. Seara am vizitat Biserica Maranata, păstorită de fratele Nelu Filip. În cadrul acestui serviciu a avut loc binecuvântarea a doi copii… adoptați. Tânăra familie Chris și Michelle Moghină au finalizat demersurile de înfiere […]

Citește în continuare

RECITAL DE CULTURĂ ADVENTĂ – CORUL LICEULUI TEOLOGIC ADVENTIST DIN BUCUREȘTI

Nu discut acum doctrina bisericilor adventiste: legea și sabatul, principiile culinare, a doua venire și alte controverse legate de crezul acestei denominații. Diferențele majore față de celelalte culte creștine neoprotestante din România a dus până la urmă la faptul că în Alianța Evanghelică s-au coalizat doar baptiștii, penticostalii și creștinii după evanghelie. Totuși, trebuie recunoscută […]

Citește în continuare