ALIN CRISTEA NU (MAI) EXISTĂ PENTRU MINE (DEOCAMDATĂ)

De când am intrat în blogosferă (acum un an), printre cei care mi-au atras imediat atenția a fost Alin Cristea și blogul România Evanghelică. Am apreciat volumul impresionant și varietatea de informații pe care le postează și chiar talentul de a scrie ceva relevant atunci când își pune mintea la contribuție. Am fost plăcut surprins de sensibilitatea sa poetică și muzicală și am considerat o parte din intervențiile sale critice necesare în contextul în care fiecare dintre noi avem nevoie de o monitorizare care să ne aducă din când în când cu picioarele pe pământ.

Treptat am observat cu stupoare disponibilitatea lui Alin Cristea de a aluneca în vulgar, folosind cuvinte din ce în ce mai porcoase și distribuind atacuri mai mult sau mai puțin gratuite, dar întotdeauna cu o atitudine de beligeranță extremă, ostentativă și care trădează de la o poștă un caracter dubios, un frustrat iremediabil. Pentru o vreme mi-a produs mai degrabă milă și am crezut că prin ceva umor, contradicție amicală și o doză de bunăvoință ar putea fi îmblânzit.

Începând cu atacurile extrem de violente la adresa pastorului Marius Cruceru, continuând cu expresiile de ”nesimțiți” (destul de blânde față de altele) adresate deopotrivă baptiștilor și penticostalilor mai proeminenți și culminând cu vorbele josnice pe care ni le-a adresat în ultima vreme pastorului Petru Lascău și mie, Alin Cristea a dovedit că se poate coborî atât de adânc în sălbăticia cuvintelor (pe care o justifică ridicol ca fiind ”idei” și ”expresii”) încât pentru oamenii normali este imposibil un dialog cât de cât decent.

Alin Cristea poate avea prietenia și simpatia noastră dar numai în condițiile unei schimbări radicale de exprimare (măcar) publică. În condițiile actuale nu poate (pentru că nu acceptă) să fie ajutat. Înțeleg schimburile viguroase (chiar dure) de poziții și păreri. Am dovedit că nu mă dau înapoi de la o ”ceartă de cuvinte” pe care o consider absolut necesară clarificării unor principii. Dar cuvintele folosite de Alin Cristea depășesc mult sfera ideilor sau expresiilor tari, degenerând scârbos. Răsvan Cristian Stoica i-a răspuns într-o măsură potrivit… stării sale dar Marius Cruceru, Petru Lascău, Cristian Ionescu și alți pastori nu își pot permite acest lucru.

Dacă unele dintre criticile lui Alin Cristea ar putea fi însușite, tot atât de adevărat este că și noi și comentatorii noștri suntem îndreptățiți să îi reproșăm unele lucruri fără să ne temem că izbucnește în crizele absolut execrabile pe care și le permite din ce în ce mai des. Deosebit de îngrijorătoare este atitudinea îngăduitoare dacă nu și amuzată pe care unii bloggeri evanghelici o au față de abuzurile sale. Aceștia ar trebui să înțeleagă că nu îl ajută deloc, dimpotrivă…

Până când Alin Cristea nu va declara public regretul și angajamentul că nu va mai folosi expresiile care deja i-au devenit caracteristice, nu va mai avea acces pe acest blog să comenteze și nici nu voi mai permite folosirea numelui său sau insinuări cu privire la persoana sa de către vreun comentator. Limitele pe care le depășește cu abandon de la o vreme țin nu numai de pocăință și spirit creștinesc în general dar și de elementarul bun simț.

Cu regret trebuie să anunț că Alin Cristea nu (mai) există pentru mine (deocamdată).

ATENȚIE: accept comentarii despre vocabular și exprimare în general, dar nu despre persoana în cauză! Mulțumesc pentru înțelegere!

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

19 răspunsuri sa “ALIN CRISTEA NU (MAI) EXISTĂ PENTRU MINE (DEOCAMDATĂ)”

  1. Wow. Ati luat o pozitie ferma si necesara de mult timp. Adevarul este ca vorbele vulgare si limbajul josnic nu pot fi gasite in gura (pe pagina) crestinilor nascuti din nou.

    • Frate Cristian,
      Cu siguranta ca se aplica si aici: Iertarea este in dar; impacarea insa, este conditionata !
      In sfarsit o atitudine, o decizie salutara si binevenita, in special in sensul intrunirii plenare a conditiilor aratate de apostolul Pavel in 1 Timotei 14-7; 6:3-5; 2 Timotei 2:4; Tit 1: 13-16; 3:9-11.

      Domnul sa va binecuvinteze cu pe noi deopotriva, atunci cand ne primiti „in vizita” pe blogul dumneavoastra !

  2. Serios, acel gen limbaj inca nu l-am vazut pe hirtie( pina acum)
    Am plecat din Romania in ’90, cind cuvintele de acel gen erau interzise in scris ( cu exceptia romanului ” Descult”, de Zaharia Stancu, unde am citit ceva cuvinte vulgare).
    Nasty ….

  3. De acord.Limbajul urat nu are ce cauta in vocabularul crestinilor.

  4. Înzestrarea naturală de a exprima ceea ce gândești sau de a așterne pe hârtie într-o formă bine articulată este un dar deosebit.
    Ieri am apucat din raftul bibliotecii o carte a lui Paul David Tripp ”War of words”, până unde am ajuns acum cu cititul nu pot spune că mă surprinde cu profunzimea, dar nici de lepădat nu este, mai ales că dădusem o tură pe bloguri ieri dimineață.
    Tripp spune că vorbele nu sunt independente, ele au rădăcini și apoi aduc roade. În alte cuvinte îți descriu mai întâi de toate interiorul: lupele, temerile, spiritualitatea, capacitățile, IQ (n-ai Q) și multe altele.
    Aceasta m-a dus la citirea cu atenție și am mediatat puțin la câteva versete din Ps 39 pe care le-am împărțit cam așa:
    Angajamentul: Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frâu gurii, cât va sta cel rău înaintea mea.”
    Acțiunea: Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit; şi totuşi durerea mea nu era mai puţin mare. Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia; şi atunci mi-a venit cuvântul pe limbă şi am zis: „Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cât de trecător sunt.” Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine. (Oprire) Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, şi nu ştie cine le va lua.
    Asteptarea: Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea. (Psalmi 39:1-7)

  5. Chris,
    asa este , mirarea mea era mare ca se permit pe blogurile evanghelice
    cuvinte rusinoase;
    deja pe unele bloguri aceste persoane sunt puse la spam.
    Bunatatea si blindetea de pastor au totusi niste limite;
    chiar Domnul a luat la vreme potrivita streangul, ca sa curete templul.
    Demnitatea, respectul,limbaj fara atacuri violente,fara amenintari, cred ca se cer in acest mediu.

  6. Aveti perfecta dreptate. Apreciez spiritul in care ati scris acest articol, mai mult ca orice.

  7. Frate Cristian,
    nu stiu dacá si celorlalti comentatori li se intamplá dar la mine cánd dau clic pe un comentariu imi apare un altul de ex.vre-o 3 comentarii mai sus.?Nu cred cá problema e la mine pt.cá pe alte pagini nu mi se intámplá asta.

    • Si mie mi se intimpla la fel ,iar daca scriu un comentariu mai lung am probleme cu spatiul. Cit priveste (…) demult trebuia luata o pozitie ferma impotriva vocabularului de mahala si lipsei de demnitate crestina (…). Dar niciodata nu-i tirziu (…) Felicitari pentru aceasta luare de pozitie –care corespunde cuvintului Lui DUMNEZEU. God bless You, brother Cristian Ionescu

  8. Ma bucur si eu pentru decizia luata. Trebuie sa ne rugam totusi pentru aceasta persoana si m-as bucura enorm de mult daca as auzi de o intoarcere reala la Dumnezeu.

  9. Desi ca acelasi sentiment de mila am avut si eu, gasesc de bun ceea ce ati hotarat. Nu are ce cauta asemenea vorbe porcoase pe siteuri crestine.

  10. E bine ca macar acum incep si altii sa reactioneze. Unii stiu despre ce vb. 🙂

  11. trebuia de mult sa luati o asa atitudine

  12. Este foarte buna aceasta decizie.Domnul sa va binecuvanteze.S-a mers asa de departe incat nu mai sti cine este oita si cine lup.?.Ciudat sa auzi un lup sa vorbeasca citeodata ca si o oita,sau sa auzi o oita maraind ca si un lup.

  13. Nu am fost mirat cand am citit acest articol, va inteleg deplin… nu sunteti nici primul nici ultimul care ia atitudine in aceasta privinta.

    http://blogosferacrestina.blogspot.com/2011/11/blog-sters.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: