PENTRU PĂCĂTOȘI ȘI DUHOVNICI: CUM REZOLVĂM PROBLEMA PĂCATULUI PRIN MĂRTURISIRE?

Ați experimentat vinovăția care nu vă mai dă liniște până nu scăpați de ceea ce a cauzat-o: păcatul? Problema păcatului este epidemică în ziua de azi, cum a fost dintotdeauna. Nu mă refer la extremele de denaturare când unii oameni pot comite cele mai odioase crime fără mustrări de conștiință. Dacă ești normal, oridecâteori vei greși cu ceva, te vei simți vinovat. Nu este neapărat o chestiune de credință, dar numai prin credință se poate rezolva această stare.

Acum, păcatul atrage după sine consecințe. Consecințe naturale (boli, dependențe, obsesii), consecințe sociale (amenzi, închisoare), consecințe comunitare (retragerea unor drepturi, scoaterea din anumite slujbe și chiar excluderea), dar și spirituale (vinovăție, depresie, comunicarea cu Dumnezeu întreruptă). Tendința umană este să rezolve problema consecințelor și nu în primul rând cele spirituale. Medicina curativă este cea mai căutată și nu doar în sensul medical al cuvântului. Cea preventivă implică cunoaștere, disciplină, abstinență și ascultare, calități nu prea comune în caracterul uman.

Așadar, o persoană vine la duhovnic și dorește să se mărturisească. Este clar că de undeva din adâncul conștiinței, problema spirituală a devenit cea mai acută. Interesant, majoritatea păcatelor pe care le comitem în trăirea de zi cu zi nu vor fi niciodată sancționate de un tribunal omenesc. N-are cum! Ar însemna să intrăm toți la pușcărie deodată. Pe de altă parte, majoritatea păcatelor comise vreodată au rămas ascunse. Ceea ce îl poate face pe un om să se mărturisească este cugetul său sensibil și acesta este cel mai mare har dat cuiva. Să nu mai poți suporta povara păcatului din viața ta, iată ce îi aduce pe oameni la Hristos și la mântuire!

În mod normal, ar trebui să-i oferi sărmanului păcătos un umăr în care să-și ascundă lacrimile și o îmbrățișare caldă ca cea a Domnului! Și facem lucrul acesta cu oricine dorește să se întoarcă la Domnul, călătorind instantaneu, prin credință, la crucea unde devine martor al sacrificiul substiututiv prin care a fost absolvit de pedeapsa veșnică.

De fapt, datoria celui mai mic păcat este atât de colosală încât, dacă ar trebui să plătească omul, toate valorile materiale ale universului nu ar putea echivala această vinovăție, iar prin moartea sa însuși (a omului păcătos), datoria este suficient de mare încât să plătească o veșnicie prin chin și să nu îi achite toate ratele. De aceea a fost nevoie de Domnul Isus. El a putut să achite toată datoria pentru toți oamenii, dar numai datorită faptului că a fost prima și absolut desăvârșita jertfă: chinul și moartea Sa în săptămâna patimilor au fost suficiente.

Până aici totul este scurt și simplu: îi spui păcătosului că Isus Hristos i-a ridicat sarcina păcatelor sale la Calvar, că trebuie să accepte, prin credință, jertfa Mântuitorului și să-L slujească toată viața (credință, pocăință, botezuri, punerea mâinilor, învierea morților, judecata veșnică – adevărurile începătoare din Evrei 6:1-2).

Ce te faci însă atunci când credinciosul convertit, botezat, membru, slujitor, pocăit care va să zică, te trezești cu el la mărturisire. Și acesta este un lucru bun. Problema reputației și imaginii îi duce pe mulți la o fățărnicie mai împietrită decât a nemântuiților. Pe de altă parte ”inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea…” (Ieremia 17:9), așa că până și cei care vin să se mărturisească nu înțeleg sensul acestui act și, din păcate, chiar duhovnicii nu pricep prea bine de ce fac acest lucru. De cele mai multe ori, ei aplică și celor mântuiți de-o viață aceleași clișee ca în cazul oamenilor care se pocăiesc de prima dată. Așa se crează dependența de medicina curativă: durere de cap, piramidon, comprese și iar la bar toată noaptea.

Ceea ce trebuie să înțeleagă un pocăit-păcătos atunci când vine la mărturisirea păcatelor sale este că problema este ceva mai complicată. Duhovnicul trebuie mai întâi să-i stabilească diagnosticul, apoi să-i prezinte pericolele asupra sănătăți și chiar vieții sale prin recidivă, într-un cuvânt să-i facă viața atât de inconfortabilă încât să-i fie groză să mai păcătuiască.

Pentru că iată implicațiile spirituale: problema păcatului se rezolvă la Calvar! Numai la Calvar! La Calvar, păcătosul ajunge prin credință să fie martor al propriei sale execuții, dar în locul său fiind Hristos cel răstignit. Păcătosul vede și înțelege cât de mare a fost datoria sa și cât de odioasă este pedeapsa care a căzut asupra Domnului Isus. Fără această experiență nu este mântuire! Sunt îngrozit când văd cât de ieftin este prezentat actul regenerării spirituale în multe biserici, fără a da timp necredinciosului să înțeleagă profund aceste adevăruri.

Când, însă, deja pocăitul calcă pe alături, și pentru el soluția este tot la Calvar. Dacă păcatul este inadvertent și neintenționat, iertarea este garantată în virtutea aceleiași experiențe pe care am descris-o în cazul noului convertit. Pericolul este că, după o vreme, pocăitului încep să-i placă aventurile păcătoase. El mută centrul de greutate al reabilitării spirituale din zona fricii de Dumnezeu în zona dragostei Sale. Și aici începe dezastrul! Săptămână după săptămână păcat și iar păcat, săptămână după săptămână mărturisire și iar mărturisire.

Necazul este că trăirea în păcat prezintă o dilemă pe care Apostolul Pavel o identifică tranșant în Epistola către Evrei 10:26-31:

”Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului? Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!”, şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.” Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!”

Și în capitolul 6:4-6 explică și mai clar:

”Căci cei ce au fost luminaţi odată – şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor – şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.

Adică, atunci când un credincios care a trecut prin adevărurile începătoare și dincolo de ele păcătuiește și trăiește în păcat (repetă păcatul), este ca și când ar călători toată ziua bunăziua la Calvar, dar rămâne neimpresionat și netulburat de faptul că, după ce a suferit o dată acum două mii de ani, Hristos ar trebui crucificat iar și iar, în fiecare zi pentru el și… pentru câți alții ca el! Imposibil! Hristos nu va mai fi crucificat încă o dată! Dar, totuși, păcătosul și duhovnicul trec prin acel clișeu al credinței că este necesară o întoarcere la Calvar. Și unul și celălalt se fac vinovați de înaltă trădare: ca să acomodeze firea pământească și poftele ei, aceștia ar fi în stare să-L vadă pe Hristos pe cruce, murind și jertfindu-se pentru eternitate, recidivistul scăpând întotdeauna de consecințele stricăciunii din viața sa. Iar, imposibil! Acesta va găsi la Calvar o cruce goală, fără Hristos, așteptându-l pe el de data aceasta pentru mânia lui Dumnezeu, judecata impasibilă și chinul său veșnic!

În 1 Ioan, apostolul tratează (dacă tot vorbirăm de medicină) exact aceeași dilemă, prezentând-o ca pe o ecuație matematică. Iată-i datele:

Capitolul 1 arată că toți oamenii sunt păcătoși și nu se pot declara altfel: ”Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.”

Capitolul 2:1 începe cu scopul lui Dumnezeu pentru viața credincioșilor (copilașilor): ”Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi.”

De ce? Pentru că pericolul de a păcătui odată mântuit este foarte mare și vine în conflict cu a doua cunoscută a ecuației, enunțată în capitolul 3:4-10: ”Oricine face păcat face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege. Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat. Oricine rămâne în El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit. Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său.”

Desigur, pentru credincioșii care alunecă în păcate din greșeală și nu trăiesc în păcat, există recurs: ”Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” 1 Ioan 2:1

Așadar, rolul și scopul mărturisirii GREȘELILOR este mai degrabă preventiv decât curativ. Pentru iertare, credinciosul care a căzut din greșeală în păcat (nu intenționat și nu ca recidivist) are acces direct la Dumnezeu. Când sesizează apariția unui păcat de care este dependent și căruia îi poate anticipa comiterea, pocăitul adevărat nu mai are liniște. El este îngrozit, pentru el ideea de a-L țintui permanent pe Hristos în schimbul indulgențelor sale firești este de neconceput. Vine la duhovnic, iar acesta, dacă este cu adevărat duhovnic, nu-l întreabă ”fiule, care îți sunt păcatele” după care îi pune patrafirul în cap și-l iartă (de parcă s-ar putea el însuși sui pe cruce pentru cel păcătos). Duhovnicul adevărat ascultă mărturisirea și mai întâi trebuie să tragă câteva concluzii (de aceea, atenție la cine ne mărturisim, dar mărturisirea nu poate fi anonimă ca în cazul unor confesiuni):

  1. Cât este păcătosul de întristat de starea sa, păcatul comis și durerea pricinuită de căderea sa;
  2. Este o greșeală sau o problemă cronică;
  3. Inculpatul dorește să rezolve rădăcina problemelor sale spirituale sau doar fuge de mânia viitoare și de consecințele imediate;
  4. Acceptă orice consecințe punitive și prețuiește mântuirea mai mult decât reputația sau poziția de slujire;
  5. A mărturisit întreg păcatul sau, dacă a fost prins (caz în care nu mai este chiar mărturisire), numai cu ce a fost demascat;

Duhovnicul trebuie să comunice trei lucruri în termeni foarte clari:

  1. Gravitatea păcatului comis și pericolele spirituale;
  2. Dezamăgirea și întristarea produse lui Dumnezeu și Trupului lui Hristos;
  3. Administrarea măsurilor punitive și preventive în vederea eradicării păcatului dar și ca menținere a unei atitudini sănătoase față de păcat în cadrul comunității.

Întrebarea finală este… unde este dragostea în tot acest proces? Este ca și cum ai întreba un chirurg unde îi este dragostea de oameni atunci când taie pacientul, dragostea părintelui atunci când pedepsește copilul sau (cu iz de blasfemie) unde a fost dragostea lui Dumnezeu când a creat iadul. Acest amestec de sentimente, rațiune și principii, indulgență și indolență va distruge multe suflete tratate cu superficialitatea ”du-te în pace, ești iertat(ă)” dar fără să taie infecția. Asemenea duhovnici vor avea soarta celor din Maleahi 2:4-9: ”Veţi şti atunci că Eu v-am dat porunca aceasta pentru ca legământul Meu cu Levi să rămână în picioare, zice Domnul oştirilor. Legământul Meu cu el era un legământ de viaţă şi de pace. I l-am dat ca să se teamă de Mine; şi el s-a temut de Mine, a tremurat de Numele Meu. Legea adevărului era în gura lui şi nu s-a găsit nimic nelegiuit pe buzele lui; a umblat cu Mine în pace şi în neprihănire, şi pe mulţi i-a abătut de la rău. Căci buzele preotului trebuie să păzească ştiinţa şi din gura lui se aşteaptă învăţătură, pentru că el este un sol al Domnului oştirilor. Dar voi v-aţi abătut din cale, aţi făcut din Lege un prilej de cădere pentru mulţi şi aţi călcat legământul lui Levi, zice Domnul oştirilor. De aceea şi Eu vă voi face să fiţi dispreţuiţi şi înjosiţi înaintea întregului popor, pentru că n-aţi păzit căile Mele, ci căutaţi la faţa oamenilor, când tălmăciţi Legea.”

Deci, atunci când mergi să-ți mărturisești păcatul, nu aștepta în primul rând îngăduință și favoare (este loc și pentru acestea la timpul potrivit) ci adevăr și un tratament care poate include tăieturi și medicamente amare, spre binele tău dacă ești sincer și ascultător (2 Corinteni 7:8-12):

”Măcar că v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău; şi, chiar dacă mi-ar fi părut rău – căci văd că epistola aceea v-a întristat (măcar că pentru puţină vreme) – totuşi acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveţi nicio pagubă din partea noastră. În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea. Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră, după voia lui Dumnezeu, ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de dezvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate, voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta. Aşa că, dacă v-am scris, nu v-am scris nici din pricina celui ce a făcut ocara, nici din pricina celui ce a suferit ocara, ci ca să se arate marea noastră purtare de grijă pentru voi, înaintea lui Dumnezeu.”

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

17 Răspunsuri to “PENTRU PĂCĂTOȘI ȘI DUHOVNICI: CUM REZOLVĂM PROBLEMA PĂCATULUI PRIN MĂRTURISIRE?”

  1. Mai sunt duhovnici in ziua de azi?…

    • Exact. S-au scris multe despre pacatosi dar prea putin despre duhovnici. Adevarul e ca multi ar vrea sa se marturiseasca dar le e teama ca marturisirea lor va fi confidentiala doar pana la primul colt de strada, ba uneori isi pot auzi pacatele de la anvon, fara nume, desigur, ci povestite ca intamplare spre folosul bisericii… Nu prea mai exista duhovnici smeriti in post, care sa duca povara pacatelor impreuna cu pacatosul. In aceasta situatie, mai ca ti se face uneori dor de patrafir… tot mai bine decat nimic. Caci marturisirea pacatelor dispare incet – incet din penticostalism, desi e atat de importanta…

      • Nu putem generaliza! Pentru un duhovnic care ici, colo, nu poate păstra secrete, sunt mulți care își fac slujba cu responsabilitate, cred că marea majoritate. Dimpotrivă, consider că mărturisirea se practică, dar a fost diluată, fără să aducă păcătoșilor un dram de teamă sfântă de Dumnezeu și repulsie față de păcat. De aceea am abordat tema. Concluziile dvs. sunt foarte exagerate.

        • E drept ca eu vorbesc despre o extrema, desi nu sunt doar cateva cazuri izolate, insa cineva trebuie sa o spuna si pe asta. Acea teama sfanta trebuie deci cunoscuta intai de duhovnic ca sa o poata transmite si pacatosului. Si daca duhovnicul isi da seama ca in momentul marturisirii tine in mana sufletul unui om si il poate indrepta spre cer sau spre iad, daca simte apasandu-i pe umeri aceasta responsabilitate, ei bine, atunci nu-i va mai arde sa il absolve cu usuratate de pacate sau sa spuna mai departe ce a auzit si va putea sa semene in pacatos duhul pocaintei.

          Cine a experimentat stie ca sunt unii duhovnici in prezenta carora nu poti sa taci si spui plin de pocainta cele mai ascunse pacate ale sufletului tau pentru ca L-ai vazut pe Hristos in el, L-ai vazut si ca miel, plin de mila, dar si ca leul din tribul lui Iuda, puternic si Judecator.

          • Lipsa de confidentialitate din partea unui duhovnic poate fi o slabiciune care camufleaza abateri mult mai grave. Cand un duhovnic are la activul sau abateri pe care si legea le condamna daca ar stii de ele, si cand oamenii marturisesc despre acel duhovnic ca „minte de ingheata apele atunci cand e prins la colt”, credibilitatea acelui duhovnic lasa de dorit. Sa nu mai vorbim de credibilitatea parohiei sau a organizatiei din care acel om face parte, si care-i tolereaza naravurile slabe!
            Este adevarat ca acestea sunt cazuri de extrema si nu se pot generaliza! Dar si cazurile de extrema i-si au originea undeva, si pot fi rezultatul tratarii cu indiferenta a unor abateri ce puteau fi corectate la timpul potrivit.

            Sunt intru totul de acord cu articolul de mai sus si dezbaterea marturisirii! Sunt intru totul de acord cu necesitatea marturisirii si a accentuarii pericolului pacatului, si nicidecum a diluarii acestuia! Dar am rezerve fatza de un duhovnic corupt, si ma indoiesc de capacitatea acestuia de a trata lucrurile intr-un mod biblic si duhovnicesc.
            Or mai fi si oameni duhovnicesti pe lumea asta! Ferice de ei!…

  2. Promovarea pocaintei si a trairii in sfintenie e o cerinta a lucrarii pastorale. Putem observa ca adunarea unor texte ca cele de sus, scrise cu rosu, cu continut negativ, creator de frica, a fost si calea propusa de Pavel in scopul amintit? Eu nu! Trebuie sa gasiti o alta cale frate Ionescu!

    • Da, poate ar trebui să găsim și o altă… Biblie, nu?
      „Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce* judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă** cu frică în timpul pribegiei† voastre…” 1 Petru 1:17

      „Fiindcă am primit dar o împărăţie, care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţămitori, şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică…” Evrei 12:28

      Da, știu de Romani 8:15 „Şi voi n’aţi* primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică**; ci aţi primit un duh† de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava††! adică: Tată!“, dar în legătură cu Romani 13:3 „Dregătorii nu sînt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpînire? Fă* binele, şi vei avea laudă dela ea.”
      Altfel, tot Pavel zice în 2 Corinteni 7:1 și în multe alte locuri: „Deci*, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, prea iubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea pînă la capăt, în frica de Dumnezeu.”
      Așa că… nu voi căuta altă cale nici pentru mine, nici pentru alții. Vai de cei ce încearcă.

      • Cred ca versetele din Evrei le-ati scos din context iar cele din Ioan va contrazic “Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu”.
        Cunosc un frate care a mers sa se marturiseasca la un duhovnic care interpreta gresit ca si dumneavoastra versetele din Evrei, raspunsul acestuia a fost ca nu mai poate fi readus la pocainta si trebuie sa astepte judecata si vapaia focului ce va veni sa il mistuie, fiinca pastorul avea mare trecere si credibilitate iar tinarul nostru naiv era de putin intors la Domnul, sa intors acasa si sa spinzurat, Dumnezeu in provideta Sa a facut ca un frate cu care locuia sa vina mai devreme de la servici si sa il salveze..
        Dumnezeu nu sa lasat fara marturie in viata acestui tinar care acum e casatorit si are 2 copii raminind menbru in biserica.
        Mai devreme sau mai tirziu acolo se ajunge interpretind asa versetele din Evrei,as avea citeva intrebari pentru dumneavoastra daca doriti sa imi raspundeti.
        Care sunt pacatele cu voia care sunt sub incidenta versetelor din Evrei 10?
        Pentru care pacate a murit Domnul Isus la cruce ispasindule?
        A murit si pentru pacatele crestinilor?
        Pentru cite dintre ele?
        De cite ori poate fi repetat un pacat sa poata fi iertat in viata unui crestin?(asta nu pentru ca sa stim cit sa pacatuim ci pentru a sti daca mai e speranta )
        Dumneavoastra aveti pacat?
        Daca as repeta aceasta intrebare in fiecare zi ce raspuns ati da?
        Daca as repeta aceiasi intrebare la fiecare 6 ore?
        Dar la fiecare ora?
        Ma opresc aici ,cred ca m-am facut inteles.
        Fiti binecuvintat de Domnul.

        • Frate scump, tipic liberal! Trebuia să vină exemplul practic cu tragedia și monstrul!
          Dar de milioanele de oameni care vor arde în focul veșnic pe baza asigurărilor ieftine și nădejdilor înșelătoare, de aceștia nu vă e milă?
          Eu oricui respiră îi spun că are șansă la iertare, dar nu pot să nu îl avertizez că nu se poate juca la nesfârșit cu păcatul.
          Exemplul dvs. nu dovedește nimic!
          Un tânăr se pregătea să meargă la biserică. Mama lui, o ortodoxă practicantă, l-a amenințat că dacă mai merge la pocăiți se aruncă de la etaj. În duminica următoare, la fel. De data asta, tânărul s-a dus cu orice risc. Dacă i s-ar fi sinucis mama, era el responsabil?
          Nu voi spune niciodată cuiva că nu mai are șanse, dar nici nu-i voi ascunde adevărul că nu se poate juca iresponsabil de-a pocăința. Dacă nu înțelege acest adevăr, oricum arde veșnic…
          O sumedenie de circumstanțe ne sunt potrivnice, crize vin peste noi, unii nu ne mai dau șanse… Ce facem, ne sinucidem? Sinuciderea este de cele mai multe ori rezultatul unei anumite predispoziții. Persoana în cauză are nevoie doar de o scânteie. Ce să facem, să-i tratăm pe toți ca pe niște potențiali sinucigași?

  3. Frica de Domnul e u izvor care duce la viata, izvor de viata, inceputul stiintei.
    Frica este inceputul intelepciunii spune in Proverbe.

    Frate Ionescu predicati ceva impotriva fricii de Domnul, trebuie sa aveti o atitudine mai liberala, ca sa placeti….:(
    O inchinare placuta este doar cu evlavie si cu frica;
    noi am inlocuit frica Domnului cu „placerea” de a fi crestin.😦
    A umbla in frica Domnului (Fpt 2) este aceea in care se bucura
    biserica primara.
    Le voi pune in inima frica de Mine !

  4. Daca „noi” (si pacatosii si duhovnicii…) trebuie sa rezolvam problema pacatului, ce rost a mai avut jertfa lui Christos?

    • Cât de penibil puneți problema!
      Păi e BIBLIC frate să rezolvăm problema păcatelor, nu?
      Ce, am inventat eu mărturisirea?
      Și pe Facebook ați emanat vreo două comentarii cam prin bălării!
      Ar trebui să cam aveți grijă cu sfaturile…

  5. Cînd am predicat despre „…daţi-vă şi voi toate silinţele…” cu multe argumente ce vorbesc despre responsabilităţi ale credinciosului, vă daţi seama, au plecat certîndu-se pe drum, unii pro, alţii contra. Apoi am fost nevoit să caut ceva ce să aplaneze situaţia şi spontan, în timp ce mă rugam, a venit răspunsul clar: Ioan 15:6.

  6. Evrei 6:4-6
    Aceia nu mai au nicio părere de rău, nu merg la cineva să mărturisească. Cui îi pare rău că a păcătuit i se acordă şansa reabilitării.

  7. citi pastori evanghelici mai spun adevarul biblic acim ? in majoritatea bisericilor se spune doar de bunatatea si dragostea domnului- asta pentru a tine tinerii in biserici cu orice pret – cei maturi in credinta , sint cei mai incomozi in multe biserici,-parerea me este ca sint multi pastori care nu sint nascuti din nou- altfel nu se explica inconstienta de care dau dovada!
    slavit sa fie Domnul ca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: