PSIHOLOGIA GUVERNULUI PSEUDO-DEMOCTRATIC

În aceste zile, atenția noastră a fost captată de situația familiei Bodnariu din Norvegia care, dintr-o dată s-au trezit acuzați de ”radicalism creștin” și creșterea copiilor în ”îndoctrinare religioasă”. Li s-au răpit pur și simplu cei cinci copii și statul este stăpân absolut asupra vieții lor. Nu încep prin a observa că în condițiile create de statul-părinte, pe oricine dorește dumnealui să-l facă vinovat de călcarea unor norme sociale, acea familie n-are nicio șansă, va fi distrusă! Voi începe prin a spune că aceste guverne sunt considerate democratice, în țări libere, unde ne-am dus ca să trăim… mai bine, nu? În realitate, în spatele acestei măști, Legea devine premiza dictaturii și, cine face legile, acela dictează.

Legile sunt propuse și aprobate de guvern. Pe baza unor campanii electorale în care candidații reprezintă aceeași sferă de interes a puterii din umbră, nu mai contează cine câștigă. Pentru ca, zic din nou, puterea să controleze toate categoriile sociale, ea are exponenți care le reprezintă verbal pe toate. Ca aici în SUA unde candidații democrați zic ”hăis” iar cei republicani zic ”cea”. Certurile lor sunt un spectacol care să convingă masele că există pluralism politic, dar de schimbat nu se schimbă nimic. Iresponsabilitatea fiscală continuă de zici că partidele tradiționale se iau la întrecere, care cheltuie și împrumută mai mult, avorturile au atins cotele celui mai tragic genocid (crimă în masă, organizată legal) din istoria omenirii, homosexualii se căsătoresc, iar politicienii mint, fură, înjură și se desfrânează indiferent de uniforma pe care o poartă.

În acest context, micile rocade țin populația în linie, cuminte și supusă, încrezătoare în forța (sau farsa) sa de arbitru suprem al democrației. Creștinii sunt cel mai ”periculos” bloc pentru acest sistem al umbrelor. În primul rând deoarece creștinii au pretenții ușor de articulat și măsurat în termeni politici. De exemplu, avortul. Trebuie o lege care spune că avortul este crimă și se interzice cu desăvârșire! După vreo cincizeci de ani de așteptare, e clar că nu va mai veni. Au fost perioade în care opinia publică era clar de partea republicanilor. Aveau Casa Albă și Congresul pe mână. Curtea Supremă înclina spre ei. Ce au făcut? NIMIC! De câteva cicluri electorale, creștinii ”radicali” stau acasă, adică s-au prins că nu are rost să voteze între tartacoci și scaraoschi.

Marele lux al acestor sisteme camuflate este timpul. Dacă au suficient timp, vor eroda voința poporului (nimeni nu poate face revoluții toată viața), vor îndobitoci masele prin expunere repetată la lozinci și clișee (priviți universitățile liberale, ce intelectuali reduși produc) și vor crea suficiente precedente cărora să le asocieze cazurile curente. De exemplu, după ce sectele lui Jim Jones, David Koresh, Heavens Gate etc. au sfârșit sub oprobiul public, este greu de crezut că populația astfel condiționată va avea cea mai mică simpatie pentru niște părinți care spun copiilor că numai cei care cred în DomnuIsus merg în rai, ceilalți în iad. Nu mai vorbim de disciplină cu restricțiile și pedepsele ei (da, și nuiaua!)!

Pe de altă parte, în implementarea acestui program de înregimentare socială, guvernul este înțelept: își va alege cu grijă țintele. Nu toți părinți vor fi interogați, nu toți copiii vor fi luați și nu toate firele vor fi înnodate. Doar cele mai vulnerabile!

Care este motivul demersurilor agresive pentru cazul Bodnariu? Sistemul nu pricepe decât legea forței. Acum, opțiunile creștinilor adevărați sunt limitate: non-violența este baza și modalitatea tuturor protestelor noastre! Dar, când guvernul vede că opresații au mii și mii de prieteni care îi cunosc și îi iubesc, când aceștia fac gălăgie și nu se opresc, când alertează media (mai ales cea virtuală, pe care dumnealor nu prea o pot controla – deocamdată…), atunci guvernul trebuie să își protejeze secretul și imaginea în același timp și să facă dreptate. Nu că i-ar sta în fire sau că i-ar place, ci doar pentru a nu împinge lucrurile prea repede, prea departe.

Atacurile pe care le vedem acum au început demult, dar noi dormeam. Cine credea că acele cazuri de abuz parental bine documentat, crimele de familie mediatizate excesiv, programele de analiză a psihologiei copilului și regândirea metodologiei pedagogice sunt treptele pe care se suia spre tronul său atotputernic guvernul atotștiutor.

Deocamdată guvernul nu merge în cartierele musulmanilor pentru că ăștia fac prea multă gălăgie și le ridică vreo două miliarde de oameni în cap. Plus, au petrol… Deci, pot să-și mutileze liniștiți copiii, îi pot teroriza să devină teroriști fără probleme și își pot disciplina cu demnitate nevestele fără vreo consecință. Pentru că, repet, singura armă împotriva acestui sistem este să-i spui în gura mare, cât mai mulți deodată și fără frică faptul că este un monstru. Poate, poate dă drumul la pradă…