NOUL CLIMAT POLITIC: R RATED

Am votat Marți pentru prima dată din 2000.

Nu mi-am făcut prea multe iluzii despre Illinois. Este controlat de democrați de mai bine de 30 de ani, deși pe ici pe colo s-au strecurat câțiva republicani, marea majoritate moderați.

Cum era de așteptat, lucrurile s-au terminat dulce-amar pentru toată lumea, deși ambele părți vorbesc mai mult despre dulcele lor, amarul celorlalți.

Este un timp de mare confuzie politică în America și, cum se întâmplă atunci când nu îi dau de capăt, americanii împart puterea, se așează pe canapea și… privesc războiul.

Problema este că filmul este R rated, adică doar pentru adulți. Și nepocăiți.

Era mai demult că în ciuda diferențelor, politicienii se luau la întrecere cum să le zică mai elegant.

Acum, ca și la unele din amvoanele pliante, lucrurile se spun pe șleau! Înjurături fără perdea, expresii și insinuări vulgare, tot tacâmul!

Principalii autori, liberalii: suporteri ai desfrânării, morții, demonismelor și degradării spiritului antreprenor al oamenilor!

Campaniile lor politice au ajuns să fie infestate de prezența artiștilor, actorilor și ce scursuri mai poate aduce Hollywood-ul și Broadway pe scenele acestor candidați.

Platforma lor este o colecție de polițe anti-libertate, anti-prosperitate și mai rău ca toate anti-creștinism!

Stimați concetățeni, închideți geamurile, trageți obloanele, în pivniță toată lumea!

De fapt, apartenența religioasă a electoratului demonstrează că pentru o mare parte din americani, valorile morale decid cum votează.

Procentajele de mai jos sunt însă îngrijorătoare dacă aproximativ jumătate din cei ce frecventează biserica acceptă agenda democraților și votează liberal. Ori ei sunt așa, ori multe biserici sunt așa…

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

No comments yet... Be the first to leave a reply!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: