CALVIN, CALVINISMUL ȘI CALVINIȘTII

GATA! M-AM SĂTURAT 🙂 !

Constat cu multã mirare cã onestitatea intelectualã lasã de dorit, chiar în cazul unor oameni eruditi.
Vorbind despre cesationism, este uluitor pentru mine sã observ cu câtã lipsã de scrupule se construieste aceastã teorie, fãrã citate biblice directe, fãrã respect pentru realitate, fãrã nicio deschidere, fie ea mãcar, în sfera experimentalã.
Când vorbim de calvinism, lucrurile stau mai rãu.
În dorinta disperatã de a-si proteja jucãriile, calvinistii recurg la cele mai ridicole tactici:
Ei invocã toatã „opera” lui Calvin, de altfel vastã si amănunțit elaboratã, inclusiv denunțând concluziile prezentate de noi: cã nu sunt cuvintele lui Calvin. Ei stiu cã ceea ce cred, se bazeazã pe scrierile lui Calvin, si stiu foarte bine cã sumarizarea acestui crez de către noi, este corectã. Ceea ce resping dumnealor sunt concluziile: dacã ce spuneti voi e adevãrat, ATUNCI rezultã cã…
Si iatã unde începe supãrarea.
Cã, Calvin n-a zis niciodatã cã: ”nu conteazã cum trãim, cã e irelevant dacã ne pocãim sau nu, cã n-are rost sã mai facem evanghelizare”. Sigur cã n-a zis. Dar calvinismul este, dincolo de tot ce a mai scris Calvin, perceput ca PREDESTINARE. Cam atât este cunoscut și relevant din tot ce înseamnã calvinismul.
O plimbare mai amãnuntitã prin scrierile sale, m-a dus mereu la acelas rezumat. Si dacã asta rãmâne marca ideologiei calviniste, deductiile mele sunt clare si justificate. Uitati-vã la sãrmanul Shifu cum a recunoscut pânã la urmã, mai în glumã mai în serios, mai de silã mai de ciudã, cã el crede cã suntem roboți.
Stimați calviniști, ASTA CREDEȚI VOI!
Parcã-i vãd stupefiați, încãrcându-și degetele cu bãtãturi nervoase:
„Calvin n-a zis cã suntem roboți!”
Shifu de colo, și el cã cicã a fost sarcastic, iar multi iar o sã zicã despre mine cã sunt diletant, trimițându-mã sã mai fac încã odatã liceul.
Da’ uite-asa sunt eu redus, si mã încãpãtânez sã nu pricep altfel, cum nici Mos Ion Roatã nu le prea întelegea cu unirea.
Pãi cum sã mã „luminati” voi, când ziceti cã tot ce suntem si facem a fost programat si se executã întocmai. Cã asa e si cu robotii.
Dar mie calvinistii, securistii (ãi’ cu „securitatea eternã” nu cu „rãscumpãrarea memoriei”), si toti „iștii” nu prea pot sã-mi explice cum e cu sentimentele, cã robotii n-au. Pânã și despre Dumnezeu zice Biblia cã-i pare rãu, cã se rãzgândește, asta asa doar ca sã-l enerveze pe bunul meu prieten Gabi Bogdan (si pe toti ceilalti „robotiști”). Deși, nu cred cã Domnul este prea supãrat pe el cã nu-ntelege și pace, fiindcã tocmai am aflat de la o cunostintã comunã cã este un om de caracter, un frate nobil în credintã, si deosebit de „citit”, plus sclipitor de inteligent.
Dragul meu frate Gabi, dacã nici acum nu ne-mprietenim, nu te mai laud niciodatã 🙂 .
Acum, dacã eu sunt ce sunt si fac ceea ce fac în virtutea unui script predestinat si programat, de ce sunt în scoala lui Dumnezeu, de ce cresc în credintã, de ce sunt pedepsit ( si nu, în cel mai rãu caz, reparat 🙂 ), de ce am pãreri de rãu, de ce am mustrãri de constiintã. Dacã în acest spirit robotic a creat Dumnezeu ființele, atunci tot rãul, crimele, hoțiile, minciunile și stricãciunile au fost proiectate de El în acest Plan?
NU! NU! NU!
Ascultați înțeleptilor!
Noi suntem, toți, opera IUBIRII DIVINE!
Pentru a fi creați, Dumnezeu a uzat de (e crezul meu!), cel mai profund atribut al existenței Sale: AUTOLIMITAREA!
S-a autolimitat prin CREAȚIE. Ca sã existe „finitul”, Dumnezeu a acceptat sã creeze altceva si pe altcineva decât Sine. Le-a fãcut loc prin AUTOLIMITARE.
L-a creat pe Lucifer si îngerii cu voințã: „rãul s-a zãmislit în diavolul” (astept calvinistul care sã zicã, cã pe rãu l-a pus Dumnezeu în robotul Lucifer). Îngerii „si-au pãrãsit locuinta”, urmându-l pe satana (nu spuneti cã i-a programat Dumnezeu sã plece!).
Apoi, prin ÎNȘELAREA omului (de fapt a Evei), se poate dovedi liberul arbitru uman (pe roboți nu îi poți pãcãli 🙂 )
Dumnezeu s-a mai autolimitat prin COMUNICARE.
Ca sã comunice cu noi, s-a coborât la nivelul nostru limitat de percepere.
Apoi, Dumnezeu s-a autolimitat prin CHRISTOS: ÎNTRUPARE, CRESTERE FIZICÃ, ISPITIT, DEVENIND SUBIECTUL ANALIZEI UMANE, VÂNDUT, JUDECAT, CONDAMNAT, PRIN EXPERIENTA MORTII.
Un alt caz al autolimitãrii divine este GRATIA SA! Ne iartã si ne UITÃ pãcatele. Pentru Dumnezeu acesta nu este un exercitiu al memoriei ci al puterii Sale de a se autolimita. Ultimul act al autolimitãrii Sale va avea loc în eternitate când, în virtutea dreptãtii Sale, va împãrti existenta în douã: „înãuntru” si „afarã” (adicã exterior prezentei Sale).
Am prezentat acest atribut divin pentru a justifica posibilitatea teologicã a liberului arbitru, care din punctul de vedere al calvinistilor pare o blasfemie. Dar nu este…
Cred cã atunci când omul se pocãieste, el îsi predã viata lui Dumnezeu si urmeazã, prin cãlãuzirea Duhului Sfânt si înzestrarea omului nou, sã trãiascã o viatã cristicã, programatã în Christos. Cred cã omul care nu se pocãieste si respinge Harul divin, „zace în cel rãu” fiind cãlãuzit prin firea pãmânteascã de pãcat. Cred însã cã cele douã pãrti opuse (Domnul si satana), se contestã reciproc si permanent pe tot parcursul vietii unui om! Este un liber arbitru perpetuu.
Cum am mentionat în postãrile anterioare, MÂNTUIREA este sigurã. Nimic si nimeni nu ne poate smulge din Bratul lui Dumnezeu. Mântuirea este de origine divinã si nu se învecheste, nu se stricã si nu se demodeazã. Deci e sigurã. Este sigurã si pentru cã nu ne-o poate fura sau rãpi cineva. Vã închipuiti rugãciunea unuia „Doamne, asearã a venit satana si în timp ce mã rugam si citeam Biblia, mi-a furat mântuirea.”
Mântuirea este sigurã si deoarece nu ti-o poti pierde ca pe portofel: „Alo, biroul de obiecte pierdute? Da, doresc sã raportez mântuire în vârstã de 35 de ani pierdutã. Da, am cãutat-o peste tot, acasã, la Bisericã, la serviciu… Poftim? Unde? La discotecã? Nu! La bar? Nu, nu… Cinema? Nu dom’le eu nu merg în astfel de locuri, mã jigniti…”
Dar, siguranta mântuirii este CONDITIONATÃ de rãmânerea noastrã în ea. Aici as recomanda calvinistilor sã citeascã de o sutã de ori Ioan 15, da’ mi-e fricã sã nu-si facã semnul crucii…
Închei „lectiunea” temporar. Temã de casã pentru penticostalii si baptistii calvinisti (hehehe, sunt unii si carismatici 🙂 ), dacã suntem roboti predestinati si programati, de ce:
– conteazã dacã botezãm copiii sau adultii
– conteazã dacã pãcãtuim sau nu
– conteazã dacã auzim sau nu Evanghelia: aici am o problemã mare cu voi cei care vã întrebati ce ne facem noi, necalvinistii, cu ãia de n-au auzit niciodatã despre Isus. Las’ cã se descurcã El.
Cât priveste eu, dacã nu cred în calvinism, dar sunt predestinat la cer, nu conteazã. Ajung acolo si fãrã Calvin 🙂 . Mi-e mai milã de voi ãia care, desi calvinisti, nu sunteti predestinati la rai si, cu tot crezul vostru, tot la turnãtorie veti ajunge (nu de-aia de la ”răscumpărarea memoriei). Deh, roboti…