PERICOLUL NAȚIONALISMULUI RELIGIOS DE TIP LEGIONAR

Nu prea mă amestec în politică. Poate doar atunci când încerc să (îmi) justific de ce creștinul adevărat nu prea are de-a face cu politica. Mai întâi deoarece este coruptă din temelii. Într-un mod 100% sterilizat nu poți să te implici în mașina politică. Cumva, cumva trebuie să plătești un tribut, altfel sistemul te elimină. Înțeleg ideea că și în Congres sau Parlament (de la țară la țară) trebuie făcută evanghelizare. Dar, după exemplul apostolic, evanghelizarea între oamenii mari se face fie condamnându-i (cazul lui Ioan Botezătorul), ceea ce s-ar putea să te coste capul, fie în lanțuri (ca Pavel, apostolul), după care s-ar putea să urmeze… decapitarea. Dacă în momentul convertirii ești parte din structuri sociale instituite politic, poți rămâne parte din ele, dar cu amendamentul (iarăși al lui Ioan Botezătorul) să dai dovadă de integritate, ceea ce va duce invariabil la excludere. Nu voi pretinde că nu fac deloc politică, deoarece… și asta este o politică 🙂 . De obicei, intervin în acest discurs atunci când este vorba de subiecte cu conotație religioasă. În cazul de față, voi spune câteva lucruri despre naționalismul religios și, ca să fiu mai specific, de tip legionar. Nu mi-am propus să disec anatomia mișcării legionare și nici să-i singularizez efectul istoric în spectrul politicii românești. Pornesc de la două premize reprezentative unui asemenea curent:

1. Naționalitatea și religia sunt componente unitare și indisolubile, dar exclusive altor crezuri și/sau grupuri etnice. De aici termenul de religie națională.
2. Violența este acceptată ca parte din procesul de asanare și uniformizare socială.

Nu sunt ca unii dintre aceia care pretind o separare rigidă între stat și religie. Consider că sunt norme de conduită morală și etică prin care o societate își protejează viabilitatea. Ne place sau nu, toate legile aplicate zilnic în dinamica unei societăți sunt parte și se ramifică din marile porunci ale decalogului, dar și a altor coduri de proveniență religioasă. Ele sunt menite să asigure o conviețuire pașnică cetățenilor ei. Problema este atunci când, în afara colecției de restricții și impuneri care facilitează cursul normal al vieții cotidiene, apare monstrul politico-religios care are ca scop să croiască haina universală a concetățeanului. De obicei, aceasta este dimensionată să slujească drept cămașă de forță pentru oricine nu arată ca noi. Sunt revoltat atunci când unele minorități etnice și chiar religioase suferă de mania persecuției, încercând să obțină privilegii pe care în mod normal, societatea nu le oferă cetățenilor de rând. De câteva decade, America este asediată sub barajul unei revoluții politice de compensare a nedreptăților sociale reale (rasism) și chiar imaginare. Acest lucru slăbește unitatea unei națiuni și incită curente reacționare la fel de vinovate. Ele exploatează frustrările personale sau comunitare de orice gen, le centralizează pe o platformă de patriotism instigat și apoi, după ce își asumă puterea politică, trece la represalii organizate. Modelele antiprotestant francez, antisemit german și, accentuat în ultima vreme, antisectar românesc sunt reprezentative. Alimentate pe plan local de elemente extremiste, încurajate tacit de la centru, mediatizate agresiv în spațiul virtual, aceste mișcări cresc exponențial. Incitările alarmiste de genul ”invazie sectară din America”, ”atac împotriva credinței strămoșești” sau ”cumpărarea sufletului cu bani occidentali” sunt din ce în ce mai vehiculate, stârnind mânia ortodoxului ”drept credincios” care este manipulat să se simtă atacat personal. Tuturor purtătorilor de cuvânt ai acestor sentimente, le declar cu mâna pe inimă că și noi (”sectarii”) suntem la fel de exclusivi în credința noastră. Recent, pe un blog de orientare antisectară, autorul condamna o eventuală oficiere a căsătoriilor interreligioase în biserici ortodoxe. Mulțumim frumos! Poziția este mutuală. Dacă nu am crede în perfecțiunea exclusivă credinței noastre, ne-am pierde rațiunea de a exista ca denominație. Dacă nu am manifesta instictul de autoprotecție nu am fi devotați crezului nostru. De multe ori, în cadrul aceleiași religii sunt nuanțări care ne divizează în grupuri. Întrebarea nu se pune dacă suntem sau nu fermi în afirmarea credinței noastre. Dilema nu este cât de mult și de strident avem dreptul să vorbim, să scriem și să promovăm ceea ce credem. Întrebarea este dacă putem conviețui. Cu cât aparatul de propagandă al religiei majoritare devine mai abuziv, cu atât șansele unei dispute civilizate pe teme de credință sunt mai mici. Cine plătește de obicei cu capul? Minoritatea. Avertismentul meu este că orice monstru religios (monstru pentru că este vărsător de sânge în numele religiei) se prăbușește sub propria greutate. Catolicismul nu a mai fost niciodată în Franța ceea ce a fost înainte de măcelărirea hughenoților. Holocaustul a produs o rană imposibil de cicatrizat în trupul național german. Mișcarea legionară nu-și va putea spăla niciodată mâinile și conștiința de crimele și sângele vărsat în numele naționalismului religios. Domnul Isus Hristos nu a tolerat violența nici măcar la nivelul unei urechi tăiate de Petru în noaptea vânzării. Adevăratul creștinism este cel care suferă persecuția religioasă nu acela care o promovează. Unii spun că dacă nu ești ortodox nu ești român. Eu spun că dacă ești hoț, curvar, bețiv, violent și criminal nu ești creștin! Recent, am fost vizitat pe blog de un legionar foarte agresiv care își zice de_veghe_patriei. Acești grăniceri ai naționalismului ortodox (noi suntem ”sectari rătăciți și periculoși”) veghează (deocamdată) cu creionul în mână sau cu degetele pe tastatură. Domnul Isus le-a zis ucenicilor Săi că îi trimite în lume ca pe ”miei în mijlocul lupilor”. Noi vom fi miei!

Scoateți-ne afară din bisericile dumneavoastră! Am ieșit de bunăvoie. Scrieți și vorbiți împotriva noastră. Ne vom apăra în mod civilizat. Atâta vreme cât scosul afară și declarațiile reciproce ne vor exclude doar din perimetrul funcțional al credințelor noastre, vom conviețui. Înțeleg de exemplu că nu poți avea sub același acoperiș, în paralel și concomitent, o slujbă ortodoxă și una neoprotestantă. Dar, este esențial ca în afara acestui teritoriu, să facem un pic de loc și pentru supraviețuirea altora. Dacă religia majoritară va confunda teritoriul său cu granițele naturale ale țării, atunci eliminarea noastră din trupul național va avea conotații de genocid. Dacă cineva își închipuie că glumesc sau exagerez, istoria îmi dă dreptate. Nu o dată și la case mai mari. Băgați de seamă!