INSINUAREA, O ARMĂ A ÎNTUNERICULUI

Se predică foarte mult împotriva bârfei. De la amvoane și nu numai. Este o plagă morală care mutilează imaginea celui despre care se vorbește, liniștea celui căruia i se vorbește și, din ce în ce mai mult, sufletul celui care vorbește…

Mai devreme sau mai târziu, bârfită fiind pentru urâțenia ei, bârfa trebuia să-și inventeze o surioară mai tânără și mai frumoasă, dar tot atât de criminală: INSINUAREA!

Insinuarea sună un pic mai bine 🙂 ! Nu e brrrrfă, e in-si-nu-a-re. Apoi, omul care insinuează dă impresia că ar spune el ceva, dar caracteru-i frumos și ”etica” sa ireproșabilă îl face reticent (rimează cu decent 🙂 ). Mai mult, insinuarea se leagă de propoziții/proverbe pline de înțelepciune: ”bine-ar fi să fie”, ”eeeh, zicem bine de zis, dar…”, ”lasă că mai vedem noi”, ”știu eu mai bine, dar lasă, mai bine nu spun” ș.a.m.d. Insinuările nu pot fi contrazise! Pentru că spun… nimic!

Otrava este altundeva: în imaginația interlocutorului. Recent, am primit un comentariu care, din senin, deși nu cred că persoana a intenționat să mă atace personal (a recunoscut că nu mă cunoaște și… nici nu avea cu ce), zicea cam așa: ”mie îmi displac (și cred că nu numai mie) pastorii care se dau altceva decât sunt, chiar dacă învățătura lor este sănătoasă. Ei una spun altora, și alta fac ei. Deloc mă interesează ticurile lor.” Interesant!

  1. Eu sunt de acord cu acest comentariu
  2. Toți suntem de acord cu acest comentariu
  3. Nimeni nu este satisfăcut cu comentariul în sine: avem nevoie de o aplicație practică
  4. Începem să citim dincolo de rânduri: hmmm, la cine s-o referi comentariul?
  5. Dacă este pe blogul lui… înseamnă că…
  6. Poate știe ce știe persoana aceasta…
  7. Acum, imaginația este stârnită ca o inundație: poate e vorba de ceva probleme morale, poate fură, minte și înșeală. Poate mai rău…

Insinuarea este mai perfidă și mai distructivă decât bârfa propriuzisă, deoarece ea bârfește cu mintea altuia! Crează suspiciuni, lipsă de încredere și pune persoana vorbită de rău în imposibilitatea de a se apăra vreodată. Mai mult, bârfitorul este foarte bine ascuns la adăpostul mirării: ”dar ce am zis eu rău despre tine?…” Nimic, absolut nimic!

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

8 răspunsuri to “INSINUAREA, O ARMĂ A ÎNTUNERICULUI”

  1. ” Diavol” chiar asta inseamna ” bârfitor, cel ce pârăşte”.

  2. Dacă n-ar exista insinuarea locul ei ar fi preluat de lapidare. Așa ca mai bine să
    trăim sub insinuările irelevante ale celorlalți, precum într-o pâclă în care la nevoie putem dispărea ori a ne schimba în graba garderoba, fără să fim observați.

    Orice indispoziție sau zâmbet prelungit pot fi insinuabile. Orice comportament diferit de cel prins în click-ul spectatorului poate fi o temă de discuție la o cafea.

    Încă e valabila expresia: „Câinii latră, ursul trece!” Stiți de ce latră acești câini? De frica pentru ei, nu de dragul stăpânului!

    Insinuarea-i doar un microb, lingușirea-i incurabilul virus al prăbușirii fiecăruia dintre noi.

  3. Întrebare: dvs. n-aţi insinuat niciodată? Sau, ca să folosesc definiţia din DEX, n-aţi strecurat cu dibăcie o aluzie, o idee calomnioasă, răutăcioasă, legată de o anumită persoană?

    • Ba da!
      Poate nu calomnioasă (nu am purtat niciodată sâmbetele nimănui) dar răutăcioasă, da!
      M-am pocăit și mă mai pocăiesc!
      Mulțumit?

      • Nu are importanţă dacă sunt eu mulţumit sau nu cu răspunsul. 🙂 Vreau să fac o remarcă legată de folosirea excesivă a persoanei a treia: el (ea) face şi drege, ei (ele) aşa şi pe dincolo. Nu este doar păcatul dvs., ci al multora din noi, cei ce scriem bloguri. E mai simplu să nu mă implic, să dai senzaţia de detaşare, de superioritate, dar pînă la urmă voi ajunge, poate, la concluzia că e mai atractivă şi mai caldă o angajare nemijlocită în temă. Nu ne amestecăm cu lumea, dar paşii noştri mai calcă şi pe lături, ca să duc insinuarea pînă la capăt. 🙂
        Vă doresc spor şi binecuvîntări în toate.

        • Motivul pentru care mă detașez de subiectele despre care scriu este mai degrabă obiectiv. Consider că nimeni nu are nevoie de experiențele mele personale care sunt o traiectorie sinusoidală. Uneori m-aș putea lăuda cu succesele mele spirituale, alteori, fiind prea candid, aș putea da apă la moară slăbiciunilor altora. Dezgustător în primul caz, distructiv în al doilea. Dacă sunt pus la colț cu vreo întrebare mai directă, recunosc 🙂 ! Dar altfel (așa m-am obișnuit și de la amvon), enunț principii pe baza înțelegerii mele biblice și nu a unor experiențe personale (pozitive sau negative).
          Mulțumesc, și dvs. la fel!

  4. Cred că fiecare este expus la aşa ceva şi unii dintre noi mai alunecăm pe acolo. Dar trebuie să ne pocăim!(şi cei ce alunecă şi cei ce nu recunosc) nu daor să justificăm sau să cautăm scuze. În timpul pocăinţei sincere ajungem cu siguranţă şi la Leviticul 19:16 „Să nu umbli cu bârfe în poporul tău. Să nu te ridici împotriva vieţii aproapelui tău. Eu sunt Domnul”
    Pare destul de cuprinzător şi explicit acest verset, bineînţeles şi contextul lui ajută mult la pocăinţă.

Trackbacks/Pingbacks

  1. 9 postări în Top 50 WP (09.05.2011) « România Evanghelică - 9 mai 2011

    […] Întrebare pentru publicul evanghelic, despre euharistie / Cina Domnului (vaisamar) 16. Insinuarea, O ArmĂ a Întunericului (popaspentrusuflet) 19. Ce-am citit, ce-am suferit … (1) (dyobodiu) 23. Iată de ce scrie ce […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: