PENIEL: ETICHETA APOLOGIȘTILOR LIBERALI

Fenomenul Peniel a demascat nu doar un trend periculos al secularizării dramatice a închinării neo-protestante. Încet, încet avem ocazia să cunoaștem cine sunt apologiștii proeminenți ai acestui curent periculos. Aceștia s-au infiltrat de o bună bucată de vreme  în structurile eclesiastice, manipulând conștiința colectivă prin subtilități oratorice, intimidare și expunere anestezică la devieri.

Ceea ce scrie negru pe alb în Scripturi a fost redefinit prin prisme culturale și analogii forțate. S-a introdus agresiv (cum altfel) lupta de clasă (tineri vs. bătrâni, femei vs. bărbați, vizionari vs. retrograzi, etc.). S-au creat percepții. Scopul mărturisit: spirit evanghelistic, dorința de relevanță, păstrarea generației tinere în biserică. Scopul nemărturisit: acapararea și exploatarea unui nou contingent (din duh de ceartă, slavă deșartă, interese personale, cine știe…).

Protagoniștii acestor mișcări sunt de cele mai multe ori recomandați de pozițiile lor legitime în biserica locală. Aseară, în discuție cu un grup de prieteni, unul mi-a spus o zicătoare pe care am remarcat-o imediat ca un motto al acestor promotori ai liberalismului ostentativ: ”e mai ușor să-ți ceri iertare după, decât să ceri permisiunea înainte…” Este motivul principal pentru care ei vor refuza cu vehemență orice încorporare într-un sistem de control și subordonare. Iar dacă, după unele presiuni, ar ceda pe moment, este o chestiune de timp până vor încălca prevederile acceptate anterior.

Analiza simptomelor poate fi făcută funcție de context și multe erori pot fi semnalate și corectate pe coordonate tangențiale. Un lucru este clar pentru mine: incidentul de la Oradea și direcția generală a mișcării Peniel nu pot fi justificate, explicate sau minimalizate! Cine nu recunoaște REPEDE că a invita oameni din lume să reprezinte pe criterii profesionale Evanghelia, fie o fac din încăpățânare, fie dintr-un caz avansat de schizofrenie spirituală. Ceea ce pretind liberalii este să incorporăm în teritoriul nostru cocina unde ni s-au pierdut fiii risipitori. Nu putem! Ar însemna să eliminăm… scena întoarcerii acasă, unica șansă de reabilitare a situației și o adevărată înviere din morți. Vă garantez, nu cred că există un părinte, fie el și… Cultul Penticostal, care să nu își asume rolul de tată iubitor (dar în realitate vă rog, nu panto-mimat!). Pentru că (în fața unei pocăințe capitulante, ca a fiului risipitor), dacă va alege cineva să fie fratele mai mare, îl vom mustra toți cu multă asprime. Până atunci, meritul tatălui (…și într-un mod ciudat al fiului cel mic) este că nu (și-)a permis destrăbălarea în casa părintească…

Deocamdată, ceea ce aștept cu nerăbdare este efectul de asociere a oamenilor care promovează ”învățătura care duce la evlavie” (1 Timotei 6:3)  așa cum scrie în Maleahi 3:16. Ei să iasă la interval! Că dușmanii neprihănirii au început deja să se afișeze cu… eticheta lor. E bine, ca să-i cunoaștem și noi!

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

23 răspunsuri to “PENIEL: ETICHETA APOLOGIȘTILOR LIBERALI”

  1. Frate pastor Cristian Ionescu

    Seria ultima de articole in privinta Penielului au claritate si forta de convingere deosebita. Slava Domnului ca mai sunt pastori care nu pot fi intimidati de gura mare a libertinilor.

    Asa este, orce conducere de denominatie din Romania este gata sa ierte, daca este pocainta adevarata, in cazul de fata Cultul Penticostal. Pocainta adevarata inseamna din partea lui Lucian Oniga si asociatii lui, retragera voluntara pentru o perioada mai lunga, ca sa se probeze schimbarea lor in bine. OBICEIURILE FORMATE DE ANI IN VIATA LIDERILOR DE LA PENIEL NU SE SCHIMBA PESTE NOAPTE. Pina si in politica cei gresiti au demnitatea sa-si dea demisia.

    Am o prezentare documentata pe care sustinatorii Penielului nu au curajul nici sa o citeasca http://ioan8.wordpress.com/2011/03/04/crestinismul-sub-asediul-neopaganismului/

    Continuati in acelasi fel. Liberalii trebuie sa stie ca nu pot face ce vor in bisericiile evanghelice.

    Pastor Paul Dan

    P.S. V-am postat un articol ce va apatine pe blogul meu.

    • Stimate frate pastor Paul Dan,
      flagelul liberalismului nu poartă etichete confesionale. El este un șarpe universal. Este războiul nostru spiritual comun!
      Apreciez și salut colaborarea dumneavoastră și spiritul incisiv de care ați dat dovadă. Această luptă, deși purtată cu armele luminii, nu poate fi elegantă.
      Liberalismul religios este un balaur cu multe capete. Am urmărit prezentarea dvs. și este excelentă. O recomand cu entuziasm!
      http://ioan8.wordpress.com/2011/03/04/crestinismul-sub-asediul-neopaganismului/
      Domnul să vă binecuvânteze!
      Cu mult respect și alese simțăminte de dragoste frățească,
      Cristian Ionescu

  2. Chiar, de ce nu ies la interval „conservatorii”? O mica sugestie: daca nu ies curand, pune-tii la zid (v-am tot spus asta 😉 )..Ajutati-i sa nu mai schipoateze, ori pro ori contra!!! Sau poate nu sunt chiar asa „conservatori” cum va inchipuiti? 🙂

    • I second the motion.Cu toate ca e posibil ca ei sa nu iese findca nu doresc razboi.Insa ne place nu ne place suntem in razboi cu liberalii dar nu dianla de agresiune ci dinala de aparare.Am fost atacati de Peniel(incalcarea acordului de colaborare intre cult si organizatie)si trebuie sa ne aparam. Dar sa tinem seama de un fapt si anume: Birocratia ecleziastica a condus la aparitia acestor organizatii paracrestine.Chiar daca vom elimina liberalii din biserica ,vom ramane cu aceasta birocratie(lideri de tineret,scoli biblice) care au cauzat declinul spiritual.Iar asta inseamna ca pe viitor sa se nasca alt peniel mai puternic si mai lumesc decat cel actual.

  3. Fr Ionescu,

    Va spun ca nu sunt nici un gram legalist, dar, intr-o masura ingrijoratoare, muzica (asa zisa crestina) ce se practica in Rom, mai ales pe la concerte si confe nu prea are de-aface cu inchinarea–probabil si Peniel greseste mult in privinta asta…Prefer grupul Speranta.. Da, cred ca unele lucruri trebuiesc rectificate in miscarea carismatica,dar as vrea sa vad un spirit mai constructiv din partea criticilor…

  4. Intrebare, nu este si ” uniunea ” tot un fel de cult?

  5. Frate Cristian.Dumneavoastra si Fratele Lascau si altii din diaspora sunteti singurii care puteti face ceva. 90% din bisericile din romania s-au construit din banii diasporei(a noastra included) prin urmare dumneavoastra puteti sa spuneti celor din Romania:Daca mai vreti bani, faceti ce spunem noi. Si-atunci sa vedeti cum se rezolva lucrurile.

    • Tu ai santajat pe pastorul tau amenintand cu intoarcerea ta sub stapanirea satanei daca nu ia masuri fata de tinerii care te.au dus intr-un loc unde s-a cantat altfel decat in adunarea ta. Esti mandru de isprava ta. Acum fiindca a functionat recomanzi aceeasi metoda fratilor CI si PL. Te vor asculta!

      • Cand vine un pastor din Romania in Diaspora el cere bani pentru lucrarea Domnului.Ei bine daca cere pentru lucrarea Domnului atunci sa foloseasca banii pentru ajutorarea sarmanilor constructie de biserici ,nu Peniel hard Rock concerts. Deoarece fratii din diaspora muncesc din greu penru banii pe care-i trimit in tara.Unii au si doua sau 3 jobs.Stiu ca mentalitatea romaneasca e sa primesti banii sa faci ce vrei cu ei,fara sa fi supus unui audit dar asta nu functioneaza dincolo.
        P.S. Ceea ce am facut eu nu s-a numit santaj ci un act de salvare al celor 90% tineri si copii care sunt cuminti(deoarece au protestat si parintii care au spus ca nu vor ca copiii lor sa fie influentati de niste tineri prost crescuti ca si cei care m-au dus unde m+au dus).Fiecare parinte are dreptul sa-si apere copiii.

Trackbacks/Pingbacks

  1. 4 postări în Top 10 WP (19.06.2011) « România Evanghelică - 19 iunie 2011

    […] 6. Modul în care se încheie încercarea de prozelitism a unui ateu (mariuscruceru.ro) 7. Peniel: Eticheta ApologiȘtilor Liberali (popaspentrusuflet) 9. A murit un penticostal adevărat… tată a 10 […]

  2. 3 postări în Top 5 WP (20.06.2011) « România Evanghelică - 20 iunie 2011

    […] Peniel – în fața lui Dumnezeu și a țării (lascaupetru) 3. Peniel: Eticheta ApologiȘtilor Liberali (popaspentrusuflet) 5. Despre imbecilii intelectuali … şi de ce “americanii nu e […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: