PENIEL: CELEBRARE PE ÎNĂLȚIMILE DE LA ORADEA (GUEST POST – PASTOR DANIEL CHIU)

Atunci când am văzut lucrurile diferit, pastorul Daniel Chiu a avut libertatea de replică pe acest blog. Deși amândoi ne argumentăm cu intransigență pozițiile, avem o relație bazată pe respect reciproc și dragoste frățească. Iată articolul pe care l-am primit de la pastorul Chiu, referitor la incidentul de la Oradea:

Nu mai este un secret, şi nici nu s-a dorit să fie, faptul că o conferinţă a tinerilor a angajat o trupă de păgâni ca să îi desfăteze cu dansuri de cabaret. Ce este mai revoltător e faptul că au dat acelei întruniri un nume ce sugerează prezenţa lui Dumnezeu,  pretinzând că faţa lui Dumnezeu le-a fost binevoitoare!

Nu, nu a fost faţa lui Dumnezeu acolo, ci faţa reală a unor “închinători” care, probabil, au o brumă de religie,  dar nu cunosc pe Dumnezeu, faţa reală a unor oameni care şi-au creat un idol pe care l-au botezat cu numele Sfântului lui Israel, şi căruia îi aduc închinare promovând desfrâul şi manifestările firii sub masca unei închinări pretins creştine!  Acolo s-au adunat tineri dornici de senzualităţi şi pofte ce debordează în imoralitate. Şi conducerea organizaţiei Peni-Baal  le-a oferit ceea ce doreau, într-o formă care putea fi scuzată ca încercare de evanghelizare.

În faţa protestului de indignare a unor predicatori care mai au frică de Dumnezeu (şi aceştia sunt tot mai puţini pe zi ce trece), s-a dat un comunicat prin care se exprimau regrete. „Regrete” că dansul a fost mult prea sugestiv (oare dansurile nu sunt prin natura lor sugestive,  şi tocmai de aceea, cu cât sunt mai sugestive cu atât sunt mai gustate ?). De fapt comunicatul nu a fost altceva decât lansarea unui balon de verificare a opiniei  publicului „religios” (că „penticostal” nu îi putem spune). O verificare subtilă a „direcţiei vântului” . Nu a direcţiei Vântului ce produce naşterea din nou (Duhul Sfânt),  ci a vântului  după care se iau masele de ignoranţi adunaţi la conferinţe de „trezire.”  Şi într-adevăr a fost trezire : trezirea poftelor cărnii, trezirea revoltei faţă de cei care mai pretind moralitate în poporul lui Dumnezeu, trezirea unor instincte pe care religia lui Baal şi a Astarteii le preamăreşte şi le promovează în închinare !  La sfârşitul comunicatului conducerea organizaţiei  „mulţumeşte lui Dumnezeu   pentru Harul Său minunat şi pentru toată lucrarea pe care Duhul Sfânt a făcut-o şi în timpul acestei conferinţe.” Care har, care lucrare ? Cărui dumnezeu îi mulţumeşte conducerea organizaţiei? Probabil lui Baal şi Astarteii, zeii care promovau la temple prostituţia sacră!

Comentariile pe care comunicatul le-a adunat (dacă nu au fost cenzurate de producătorii memorabilului comunicat) au fost (în majoritatea lor covârşitoare), laudative în ce priveşte încorporarea momentului „artistic” în „celebrarea de pe înălţimea de la Oradea.”  De fapt, prin publicarea comunicatului organizatorii conferinţei au adunat laude şi aprecieri ! Ca să vezi pe ce poziţii mature se postează noua generaţie de (cum să îi numesc ?  Creştini nu sunt,  Penticostali nu sunt, îi vom numi…) închinători postmodernişti.

Iată câterva mostre de comentarii ale „închinătorilor de pe înălţimea de la Oradea “ :

Emilia

Personal nici eu şi nici prietenii mei nu am fost deranjaţi de piesa de teatru! Ba chiar ne-a plăcut mult şi am fost impresionaţi de profesionalismul care a ajuns pe scena unei conferinţe creştine! Orice prieten necreştin mi-aş fi adus sunt sigură că ar fi rămas plăcut surprins şi nu mi-ar fi fost ruşine aşa cum îmi e de multe ori de programele bisericilor noastre.

Cea care îşi exprimă simţămintele „înălţătoare” este o tânără care nu vorbeşte de „prietenele” sale, ci de „prietenii” ei, printre care şi necreştini. Cât de pocăită este se vede din prieteniile ce le întreţine şi din faptul că a ajuns să îi fie ruşine de serviciile divine ale bisericilor penticostale (pe care le identifică a fi programe !). Este mândră de profesionalismul dansatorilor ! De fapt, asta era tot ce ne mai lipsea la Biserică ! Noroc cu Lucian Oniga care cunoaşte „lipsurile” Bisericilor şi se grăbeşte să le vină în întâmpinare !

 Gigy

…am văzut de multe ori îmbrăcăminte mai vulgară la noi la  biserici… şi nimeni nu a avut nimic de comentat…  o pantomimă. .. care îşi merită toate laudele. .. pentru perfecţiune şi mesajul transmis …  nu este vina voastră că unii au trăit în grotă şi acuma când au ajuns la suprafaţă dau din coate…

Deh, îmbrăcămintea vulgară se asortează foarte bine cu dansul de cabaret ! Dacă una a intrat în biserică, era normal ca organizatorii să intuiască pasul următor ! Amicul Gigy este foarte raţional, mai raţional ca amicii din conducerea organizaţiei, care planifică şi promovează dansul de cabaret, ca ulterior, în urma protestelor,  să facă un pas înapoi, scuzându-se ! La urma urmei, programele Peni-Baal sunt pentru cei evoluaţi, care au părăsit grota !

Sergiu

Apreciez transparenţa voastră, Dumnezeu să vă binecuvânteze! Sceneta a fost reuşită, i-a cam lipsit punctul culminant.

Dar bine, ce voia Sergiu, ca dansatorii să nu mai lase nimic pentru imaginaţie? O astfel de transparenţă trebuie neaparat apreciată ! Bine că s-au găsit oamenii care să o aprecieze (pe lângă conducerea organizaţiei)! Cu o floare nu s-ar fi făcut primăvară!

Flor

Felicitări pentru conferinţă ! … Am apreciat… şi trupa de teatru care au fost la înălţime ! Cred că pe viitor ar fi fain să mai aduce-ţi (sic) trupe de teatru profesioniste, care să susţină scenete şi pantomime creştine…

Nu doar trupa de teatru a fost pe înălţime, ci toţi participanţii. Închinarea pe înălţime a adus impresionanta clarviziune a participanţilor! Se pare că acest comentator, pe lângă incapacitatea de a aprecia „creştineşte” un lucru (de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere), crede sincer că necreştinii profesionişti  (în ale dansului şi ale teatrului) pot să slujească bine trebuinţele creştinilor ! În această privinţă părerea lui este congruentă cu cea a conducătorilor  organizaţiei Peni-Baal care promit că vor lucra în continuare cu trupa angajată pe înălţimile de la Oradea. Lucian Oniga declară : Eu sper că vom putea colabora cu Pass-Partout şi cu alte ocazii. Nimeni nu poate sluji o comunitate de „creştini” aşa cum o fac păgânii specialişti în teatru şi coreografie, noile arte puse în slujba închinării! De fapt se experimentează o întoarcere în timp şi mentalitate. Experienţa de pe înălţimea Oradiei Mari a fost o repetare a frumoasei închinări descrise în Exod 32:6 A doua zi, s-au sculat dis de dimineaţă, şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Poporul a şezut de a mâncat şi a băut; apoi s-a sculat să joace. Dansul sfânt a fost redescoperit la Oradea!

The Oldman

…sceneta a fost mai mult decât perfectă. Tot respectul pentru ceea ce aţi realizat cu această conferinţă, şi vă doresc să creşteţi şi mai mult în înţelepciune şi să îmbunătăţiţi toate locurile unde mai sunt neajunsuri…

Aşteptăm şi noi cu sufletul la gură „creşterea în şi mai multă înţelepciune” a conducătorilor (cea pe care au arătat-o până acum deja ne-a trezit „admiraţia!”). Cât priveşte sosirea versiunii „îmbunătăţite” a perversiunii care va elimina „neajunsurile” celei dintâi, probabil că acest lucru se va realiza dacă echipa coordonatoare a proiectului va angaja pe lângă preoţii lui Baal-Astarteea şi pe cei ai lui Moloh! După prostituţia sacră urmează trecerea copiilor şi a tinerilor prin foc! După dansul cu flamurile roşii trebuie să apară şi duşul flăcărilor!

Claudiu

Să nu credeţi că nu îmi place Peniel, ci dimpotrivă, imi place prea mult şi de-asta sunt deranjat de ce se întâmplă. FRUNTEA SUS, MERGEŢI ÎNAINTE ŞI NU AVEŢI REGRETE!!!!!

Cine a pomenit cuvântul regrete? Regretul nu este un cuvânt pentru închinătorii Peni-Baal.

Dave

Nu aş putea spune că era chiar “necesar” pentru tineri un comunicat de presă, ci mai curând unul cu caracter oficial ca să nu dea curs la cei din partea cultului să facă “scandal”… Urăsc ipocrizia!

Cum de a intuit comentatorul gândul organizatorilor ? Şi ei au dat comunicatul de presă numai pentru a nu da curs cultului să facă scandal ! Gând la gând… Şi apoi, el urăşte ipocrizia, dar iubeşte pe ipocriţi! Exact ca şi conducătorii!

Robert

…eu zic că piesa a o fost foarte reuşită – atât prin mesajul transmis, cât şi prin profesionalismul artistic! Bravo! Cum trebuia să fie reprezentată femeia destrăbălată? Cu batic şi fustă până în pământ? Capul sus PENIEL şi continuaţi să transmiteţi mesjul lui Dumnezeu în continuare!!!

Da, a fost într-adevăr o reuşită. Mai ales de când femeia destrăbălată şi-a luat locul de cinste la întrunirile Peni-Baal. Cele câteva minute de dans voluptos au reuşit să entuziasmeze pe tinerii participanţi mai mult decât toate surogatele pe care organizatorii le-au inclus pe lângă mâncarea tare a Fiului Risipitor !  Ca să continue să transmită „mesajul lui Dumnezeu”, le propunem şi alte scenete : Onan şi nevasta lui, sau Iuda şi Tamar,  ori Amnon şi Tamar (mai ales că erau frate şi soră !), sau, de ce nu, O zi în haremul lui Solomon (toate în concordanţă cu învăţătura lui Balaam) ! Dar mai bine să lăsăm alegerea subiectului scenetelor celor din conducerea organizaţiei, care au imaginaţia nealterată de tradiţie! Între timp, admiratorii să se roage ca nu cumva cei din conducere să cadă în erezie şi să aleagă ca subiect Nadab şi Abihu, ori Ruperea lui Uza, ori versete ca acela nesuferit pe care îl găsim la Evrei 12 Să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică ; fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor!”

Ramona

E de apreciat deschiderea voastră dragi tineri şi că trataţi cu maturitate această problemă! Acest lucru nu poate decât să mă bucure şi să încurajeze în continuare lucrarea Peniel! Fiţi binecuvântaţi cu toţii!

Ce deschidere frumoasă a „dragilor tineri” ! La fel de frumoasă deschiderea lor, precum a fost deschiderea picioarelor dansatoarei ! Desigur că au tratat cu „maturitate” problema. La cabaret nu pot intra decât persoanele ajunse la majorat! Cabaretul şi binecuvântarea Domnului !  Dar de unde ştie comentatoarea că fac casă bună împreună ? Ah, intuiţia, altfel de unde ar fi ştiut? Sau probabil anii petrecuţi în şcoala lui Baal?

LiHh

Aceasta a fost principala problemă… modul  în care băieţii noştrii au reacţionat.. . după ce cu puţin mai devreme cântau înfocaţi, cu toată inima ridicând mâini spre cer…  şi lăudându`l  pe Dumnezeu.  Însă ne lipseşte echilibrul şi discernamântul, aşa este!

Care este problema ? Participanţii au demonstrat că poţi, la un moment să lauzi cu entuziasm pe Dumnezeu cu mâinile sus,  şi apoi,  în momentul următor să guşti şi să aplauzi un dans obscen! Da , e clar că este o lipsă, şi e mai mult decât a echilibrului şi a discernământului ! Se pare că e lipsă de materie cenuşie !

Emilia

…mă bucur să văd o grămadă de tineri raţionali care sunt capabili să cântărească bine înainte să dea cu pietre şi care nu joacă după “cartea” cultului de care aparţin… M-a durut inima mai mult la gândul că poate actorii mai erau în sală decât de faptu că au fost câţiva creştini deranjaţi. Felicitări încă o dată pentru conferinţa din acest an şi mulţumim pentru orele investite în organizare şi  pregătire…  sunt sigură că-şi  vor aduce toate rodul.

„O grămadă de tineri raţionali capabili să cântărească…” Ne-a convins! Cartea lui Dumnezeu este etichetată ca şi „cartea cultului” care trebuie neaparat arsă în public. Pe Emilia, şi pe toţi tinerii care şi-au mai păstrat „raţionalitatea,” îi doare inima că actorii netăiaţi împrejur cu inima puteau să fie jigniţi dacă cineva critică dansul lor la o întrunire creştină ! Cum de nu o doare inima că tinerii participanţi au fost disensibilizaţi la goliciune şi senzualitate şi muzica deşănţată şi scenele sugerând imoralitate ? Şi toate astea într-un « serviciu de închinare »!  Închinare ? Da, dar nu faţă de Dumnezeu, ci faţă de Baal. În privinţa rodului, nu avem nici noi vreo îndoială. Agreem cu comentatoarea că roadele nu vor întârzia să apară ! Însă nu vor avea gustul pe care ea îl anticipează !

Un commentator ce nu vrea să îşi dea numele, deplânge faptul că a fost necesar un comunicat de corectare, şi crede că s-a făcut o concesie unei mentalităţi caracteristică celor ce au trăit sub comunism :

Mulţi fac parte din biserici care sunt încă sub efectele comunismului în modul lor de a privi lucrurile.

Pentru acest comentator a fi decent, a fi moral, a fi puritan în etică, etc.,  toate acestea sunt racile ale perioadei  comuniste ! Ce bine că ne-am eliberat de comunism ! Şi implicit de falsa moralitate biblică ! Trăiască întrunirile Peni-Baal ! Trăiască libertinismul !

Bianca

Dacă vroiam să văd aşa ceva mergeam la teatru,  nu la Peniel.

Cine a zis că „Peniel” nu este teatru ? În ce lume trăieşte fata asta ?

Alte comentarii  „serioase:”

… de ce nu suntem în stare să abordăm şi noi teme “mai puţin sfinte” dintr-o perspectivă sfântă? sunt sigură că acest moment artistic atât de disputat a fost un mod eficient de a le arăta necreştinilor că îl putem transmite pe Dumnezeu şi într-un mod profesionalist… fără să fugim de realitatea atât de dureros de evidentă… în care suntem cu toţii captivi, fie că vrem, fie că nu… Dumnezeu vrea de la noi ce e mai bun… El vrea să fie făcut cunoscut în lume, chiar dacă asta înseamnă să vedem şi să auzim lucruri care ne fac să ne simţim murdari.

Ce gânduri profunde ! Se vede că autoarea lor a petrecut ceva timp la picioarele dansatoare

Fiica de rege

Merg la Conferinţele şi taberele Peniel de 8 ani, dar aceasta va fi probabil ultima experienţă Peniel la care voi lua parte. Nu din cauza pantomimei, ci a reacţiilor tuturor celor care s-au apucat să arunce cu pietre. Daca asta înseamnă sa fii creştin pentru voi, atunci nu mai vreau să gust un astfel de creştinism.

Mulţumim de comentariu fiicei regelui Babilonului. Nu era nevoie să ne spună că frecventrează de ani de zile conferinţele organizaţiei ! Puteam să înţelegem acest lucru din „maturitatea exprimării!”

Cristi

Piesa de teatru a fost în regulă. Vă speriaţi prea tare de liderii penticostali, suflaţi degeaba în iaurt. A fost exact ce trebuia. Deci fără supărare, dar nu cred că trebuia ca să faceţi acel lucru, să vă cereţi iertare la sfârşit”Pentru că eu nu cred în COINCIDENŢĂ,  fraţilor, nu cred nici în NOROC, de unde ştiţi voi că DUMNEZEU nu a VRUT ca acest dans să fie făcut tocmai la PENIEL!!!

Pentru cei ce nu cred în noroc, norocul le-a surâs pe înălţimea de la Oradea ! Să mergi la o întrunire de penitenţă şi să primeşti o porţie de plăceri ! Iată „providenţa divină” la lucru ! Cum de ceilalţi oameni nu înţeleg lucrurile de care ne întreabă comentatorul ? Poate că Dumnezeu a vrut ca Templul lui să fie un loc al dansului şi al petrecerilor deocheate !   Şi dacă acesta e cazul, cine suntem noi să ne împotrivim “voii lui Dumnezeu” ? Logica comentatorului este impecabilă. Conform acestei logici, dacă lucrurile s-au petrecut deja, ele sunt implicit justificate moral, deoarece a fost voia lui Dumnezeu să se petreacă ! Şi atunci, planificarea dansului şi executarea lui procurând momente de extaz şi de „destindere spirituală” a fost un act după voia lui Dumnezeu !

Şi acum iată şi încheierea comentariilor :

Lucian Oniga

Vă mulţumesc tuturor pentru mesajele voastre. Apreciez susţinerea voastră dar şi criticile voastre constructive… Eu sper că vom putea colabora cu Pass-Partout şi cu alte ocazii… Peniel doreşte în continuare să promoveze valorile Scripturii chiar dacă va pierde o parte din susţinători.

„Criticile constructive” pe care le apreciază Lucian Oniga au fost admirabile, sublime, dar au lipsit cu desăvârşire. Toţi comentatorii (cu excepţia a trei) i-au cântat în strună. Poate că nu ar strica dacă Eugen Oniga ar citi şi alte articole ce au dezbătut „frumuseţea închinării de pe înălţimea de la Oradea!” Şi apoi, la ce a fost bună „critica constructivă,” de care vorbeşte, dacă decizia de a colabora cu echipa de dans va continua ? De fapt nu am înţeles noi bine. Menţinând în soldă trupa de dansatori păgâni, organizaţia îşi propune „să promoveze în continuare valorile Scripturii, chiar dacă va pierde o parte de susţinători.”

Ah, n-am ştiut că teatrul şi dansul au devenit valori scripturale ! De asemenea, n-am ştiut că  întâmpinarea unei dansatoare în ţinută de femeie de stradă cu ţipete şi aplauze şi fluierături şi admiraţie este manifestare scripturală ce merită promovată în continuare ! Ne cerem iertare pentru ignoranţa noastră !

Noi „am învăţat” atât de multe din experienţa oferită la Oradea tinerilor închinători !!! Ce a învăţat Lucian Oniga ?  Din moment ce apără decizia de a lucra cu netăiaţii împrejur la promovarea altor „valori artistice” de aceeaşi natură cu cele promovate anterior, înţelegem că Organizaţia Peni-Baal nu are nevoie de critici, şi nici măcar de sugestii, ci numai de susţinători: susţinători ai „dansului sfânt,”  susţinători ai închinării pe înălţimi, susţinători ai lui  Baal şi ai Astarteei. Din nefericire, masele ignorante îi oferă o mulţime. Suntem siguri că vor apare gesturi de susţinere şi din partea unor ideologi ai liberalismului. Nimic nou sub soare.

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

139 răspunsuri to “PENIEL: CELEBRARE PE ÎNĂLȚIMILE DE LA ORADEA (GUEST POST – PASTOR DANIEL CHIU)”

  1. Festivalul Peniel din acest an NU a fost mai putin duhovnicesc decat cele din anii trecuti. A avut totusi, ceva unic: regizorul a „scapat” ceva din vedere (fapt recunoscut de dl. Oniga). Anii trecuti, acea pasare ragusita, vulgara, dar mai ales NEAGRA a fost vopsita in ALB cu mare grija de organizatori si i s-au legat picioarele. Apoi a fost prezentata audientei ca … PORUMBEL. Anul acesta au uitat sa o vopsesca in alb, dar mai ales au uitat sa ii lege picioarele: si cotofana a inceput sa faca ce ii sta in fire: sa danseze si sa faca pantomima. Anii urmatori (asa cum a promis dl. Oniga), vom vedea aceeasi cotofana, cu aceleasi apucaturi, dar avem promisiunea ca va fi dresata mai bine, astfel incat (macar) pe scena sa nu se dea in stamba … Presimt ca – din nefericire – murdaria va fi ascunsa cu grija sub covor … si toti vor fi multumiti …

  2. Si daca am aflat cum gindeste un penticostal, si acuma un baptist si dat cu opinia, m-am gindit ca nu ar fi rau sa vedem cum un strajerist gindeste vis a vi de fenomenul acesta cu „lauda si inchinare”. Asa ca am apelat la cel mai celebru strajerist , fratele Ton, care in mod indirect, ne spune ce crede despre acest gen nou de „laudarosi cu inchinarea” . Enjoy

    „Şi astfel au apărut în foarte multe Biserici grupuri de închinare şi au început să apară cântări, de obicei foarte scurte, cu cuvinte de închinare.

    Câteva gânduri despre acest nou fenomen.
    (….)

    Dar, când iei un grup de tinerei care nu ştiu bine ce-i relaţia personală cu Dumnezeu şi nu ştiu ei înşişi ce-i adevărata închinare şi-i pui pe ei să conducă închinarea, cu cântări de genul care le place lor, nu-i de mirare că nu mai are loc închinare în duh şi în adevăr, ci are loc tulburare şi frustrare.

    Mai mult, când fetele sau femeile din acest grup vin îmbrăcate sexy, toţi bărbaţii se vor uita numai la ele şi, în loc de închinare, va avea loc acolo curvie în gând, care este atât de necruţător condamnată de Domnul Isus (vezi Matei 5:27-30 şi Luca 17:1-2).

  3. ce tineri orbiti…oare nu se tem caci prin aceste cuvinte isi rostesc singuri sentinta?…nu se ingrozesc cand citesc ce a patit Israel pentru ca au necinstit Locasul lui Dumnezeu?…Numele Lui cel Sfant?…ahh…daca li s-ar deschide ochii si ar putea vedea…ar tremura de frica inainte lui Dumnezeu…poate ca asa ar primi mustrarea si s-ar pocai…Doamne, deschide-le Tu ochii si da-le, te rog, intelepciune celor pe care i-ai pus in fruntea poprului Tau!…sa poata deosebi binele de rau si sa invete calea adevarului!…tinerilor…acceptati mustrarea si intoaceti-va la Dumnezeu ca sa nu apese asupra voastra mana Lui…fata lui Dumnezeu nu e acolo…ci e in ochii orfanului atunci cand ii daruiesti o paine…e in multumirea si lacrimile unei vaduve atunci cand ii vii in ajutor…acolo e fata lui Dumnezeu…acolo…nu in desfraul de la Peniel…

  4. Interesante idei ale comentatorilor din articol….interesante vor arata si „bisericile ” conduse in viitor de unii ca ei…
    ” „Timiditatea sfinţilor”acreditează obrăznicia celor fireşti”. A.W.Tozer

  5. Câtă maturitate la cea care semnează „Fiica de rege”. În sfârşit dă semne de trezire spunând că „va fi probabil ultima experienţă Peniel la care va lua parte.” Era cât pe ce să cred că-i venise mintea la cap! Da de unde! „Nu din cauza pantomimei” nu vrea să mai meargă fata ci din cauză că o supără apostrofările noastre (pietrele). Doamne, dă-le tuturor gândul veşniciei şi indiferent de motivele invocate, fă-i pe mulţi tineri creştini să nu mai participe la lucrările păcatului îmbrăcat pe croiala neprihănirii!

  6. Frate Cristian Ionescu,
    vá spun ce urmeazá in viitor.
    Filistenii au sá inceapá lupta,chivotul va fi dus in tabárá ….nu se va intampla nimic si Dumnezeu va face judecata.Fii preotului (care se incurcau cu dansatoare la usa cortului)v-or muri,si probabil cei ce ai urmau, se vor inchina la temple goale.Pregátiti-vá umerii sá aducem inapoi chivotul asa cum se fácea la inceput.
    N-am avut ideie paná acum ce usor va fi pentru anticrist sá insele.Foarte usor.Amágirea nu se confruntá cu adevárul ci vrea sá-l ia dupá cap.

  7. Ma bucur ca mai sint oameni care sustin Adevarul. Nu este usor sa mergi in contra curentului, dar se merita caci rasplata va fi mare.
    Ma rog ca Dumnezeu sa va intareasca si sa vi se alature cit mai multi slujitori, ca mesajul Evangheliei Lui Isus sa fie dus mai departe, iar inchinarile de pe inaltimi sa fie date afara chiar si din bisericile noastre.
    O zi binecuvintata!

  8. Este bine sa ducem lupta cea buna pan la capat.
    However. Trebuie sa intelegem ca in ziua noastra cea de toate zilele tinerii si nu numai cauta sa duca o viata binecuvantata.Noi(ca si parinti) trebuie sa le aratam tinerilor si copiiilor ca a fi crestin conservator inseamna sa ai o viata binecuvantata din toate punctele de vedere si ca viata de crestin conservator e cea mai profitabila.

  9. Fratilor,
    Zilnic facem greseli. Mai. Daca nu am face n-am mai fi oameni. Am fi ingeri, si deja am fi in cer. Pentru ca Pamantul este pentru pacatosi.
    Desigur, organizatorii Penielului au gresit. Rau de tot. Au gresit din capul locului, deoarece l-au invitat pe Dan Puric, care nu e numai actor renumit, ci un apologet crestin ortodox, ce are si cuvinte dulci si acre. Urmariti-l de cateva ori pe scena, si va veti convinge. Cat despre parerea domnului Puric despre evanghelci, n-o comentez! Dar o subintelegeti.
    Prin urmare, cand ajunge pe o scena a pocaitilor un nepocait, la ce sa ne asteptam? In urma cu ceva timp, pastorul (…) din (…) mi-a spus ca la amvonul biserici lor, intr-o seara, ajunsese un nepocait?! Cum? Fusese invitat sa predice. Din nefericire omul a recunoscut ca nu e in stare! De curand, chiar eu am moderat o conferinta cu cineva care a scapat de la amvon niste perle lumesti si spre sfarsit a citat o… injuratura!!! Am inghetat… Dar ce sa fac, sa demisionez? Si (…) din (…) ce sa faca, sa se retraga de la conducere?
    Repet, au gresit tinerii de la Peniel, dar mai pot sa se reabiliteze? Ei s-au pocait de aceasta greseala, sunt sigur ca regreta cu lacrimi. Si daca s-au pocait, Dumnezeu ii iarta acum sau mai incolo?
    Precizez ca nu cunosc nici unul din ei, si nu am fost niciodata la manifestarile lor.Nu-s de acord cu ceea ce au facut. Cred ca ei au cazut in aceasta greseala, din lipsa de experienta, dar si pentru a invata sa nu ajungem acolo. Totusi, avem nevoie de tineri…

    • Totul drept… cu o excepție! Lucian Oniga (liderul Peniel) a declarat că dorește colaborarea în continuare cu trupa de profesioniști. Iar lacrimile regretului au cam lipsit. Din descrierea triumfalistă a evenimentului (ca și pocăința și regretele lor) a reieșit că… a ieșit bine! Avem nevoie de tineri… pocăiți și care se pocăiesc!

      • Asa cum am mai spus: cel mai greu își cer iertare liderii, sau cel mai greu plâng ei, așteaptă să plângem noi primii, Doamne ajuta-ne ! M-am uitat și pe un video de la Peniel, cânta Peniel Band și vorbeau de trezire în toată lumea, am fost teribil de indignat pe tipii ăia șmecheri rocheristi, nu știu dacă măcar unul din ei a citit istoria Bisericii, nu știu ce au citit fondatorii peniel, ei au impresia ca-L pot manipula pe Dumnezeu daca se aduna cu miile și zbiară cu chitirile lor un ritual rock repetând aceeași fraza la nesfarsit, toti sar in sus si danseaza si uau ce trezire a fost. Uneori ma socheaza cat de naivi si usor de manipulat pot fi atatia tineri, pastori itineranti,etc., imi dau impresia ca degeaba au mers la scoli teologice, la seminarii si conferinte de crestere spirituala. Orcine vrea trezire atat din America si Europa si citeste acest comentariu, recomand urmatoarele carti: Biblia: caractere, VT: Avraam, Moise, Iosua, Samuel, David, Iosia, Ezra, Neemia, Isaia, Ieremia, Osea, Zaharia, Maleahi si multi altii, NT: central invataturile Domnului Isus Hristos, apoi Pavel, Petru, Iacov, Iuda, Ioan, etc,. iar in cazul in care doriti improspatarea memoriei cu ceva mai recent va recomand scrieri(biografii) despre: David Brained, John Wesley, Richard Baxter, Johntan Edwards, D.L.Moody, R.A.Torrey, John Sung, A.W.Tozer, Leonard Ravenhill, Charles Finney, Sung Sudhu Sundar Singh, Duncan Cambpell, John Hyde, etc, mai sunt inca multi altii, oameni care au experimentat treziri fara artificii ieftine, fara manipulari, fara aplauze si dansuri, adevarul a fost predicat indifernt de cost iar rugaciunilor erau de 5-7 ore pe zi, uneori plangeau inaintea lui Dumnezeu, posteau si predicau. Ei nu aveau „music bands,” nu aveau banii organizatiilor/funatiilor gen peniel, lumini extravagante si atmosfera de discoteca, nu aveau invitati VIP-uri, si ei nu erau VIP-uri, o ce diferenta ! Dar poate se vor simti si ei cumva persecutati ca uite ei aduc trezire si noi ne opunem. Oameni buni daca va duceti in orice tara „normala” cu misiunea voastra, oamenii nu o sa vada nici o diferenta dintre concertele laice si ale voastre, iar daca ati merge intr-o tara musulmana conservatoare ati fi acuzati de moravuri usoare si depravare. Pe buna drepatate cand mergem intr-o tara musulmana sa vestim Evanghelia crestinismul este asociat cu lumea stricata si din tarile „crestine”, cu greu poti convinge pe cineva ca cei de la Hollywood nu sunt crestini ci niste oameni depravati si voi contribuiti la asta.

      • Amin, frate Ionescu!
        Sper ca tanarul de mai sus va invata din propria lui greseala. Doresc sa inteleaga ca timpul e scurt si nu are timp sa mai faca si altele…

    • Frate Geanta.V-am citit de multeori editorialele pe siteul ciresarilor.V-ati pronuntat ,asemena fratelui Pustan pentru trezire pentru schimbarea vietii tinerilor,pentru intoarcere la Dumnezeu.
      Stiu ca intentile voastre sunt bune si ca vreti sa-i ajutati dar prea mult ajutor strica.Aceste conferinte de tineret nu trebuiau sa aiba loc intrucat asemenea scolilor biblice ele sunt o forma mascata de socialism bisericesc.
      Niciodata un tanar nu va citii biblia daca i-o explica gratuit unul sau altul.Daca dai unui om ajutor social la infinit acesta nu va muncii niciodata.La fel si aici.Daca vreti sa treziti tinerii,atunci dati-le libertatea necesara pentru a se trezi.Nu mai citit biblia pentru i.Desfintati scolile biblice.Lasati parintii sa-si educe copiii respectiv tinerii.Nu va mai bagati peste ei.
      Am cautat otata biblia dar nu am gasit nici macar un verset prin care o organizatie gen peniel,un lider de tineret ssau o scoala biblica are dreptul de a se substitui parintilor.Insa prin faptul ca oferiti atata „Ajutor social” nu veti obtine o trezire autentica urmata de o crestere spirituala adecvata..

      • Ramane valabil: raspunsul este adresat mediesanul1234lui, chiar daca ADrian.S. foloseste acelasi avatar si retorica.

      • copy and paste:

        mediesanul1234le, prima si ultima data cand intru in zona ta de confort – hai sa o spun direct – a (…) tale. Este un mic compromis pe care il fac.

        1. Stiai de ce americanii nu e prosti? Afla aici: http://www.mariuscruceru.ro/2011/06/18/despre-imbecili/

        2. >>> Avem seria de (ne)perechi: ‘muzician’ – ‘muzicant’, ‘politician’ – ‘politicianist’, ‘profesionist’ – ‘diletant’ s.a.m.d. Urmand rationamentul, care este (ne)perechea lui ‘crestin conservator’? … (…) <<< […] Sti ce e aia (…)

        UNDE E INSULTA? … Traim intr-o societate dominata de valori subiective. Asta simt din nou acum.
        _________________________________________________________
        Unde am editat este insulta!

      • Remus.Nu ma mira ca ai incercat sa ma insulti.Intotdeauna cand cineva vrea sa taie din birocratie va fi mereu insultat.
        Ti chiar crezi ca scolile biblice,liderii de tienret sau conferintele de tineret ajuta?Daca ele ar fi ajutat atunci tinerii de azi ar fi trebuit sa fie mai evlaviosi si mai credinciosi decat aprintii sau decat bunicii lor.Uite ca nu sunt.Dovada ca eu am avut dreptate.Inaintasii nostrii nu au avut atatea ajutoare sociale teologice prin urmare iata de ce ei erau unde erau iar noi suntem unde suntem.Nimeni nu va citi biblia daca sunt altii care le-o explica.

      • Medesianu1234
        Se prea poate ca noi sintem unde sintem ,ptr. ca inaintasii nostrii sau crezut singuri intelepti, crezind ca ei au inventat pocainta…Majoritatea tinerilor in zilele noastre habar nu au cine sint apostolii, sa nu mai vorbim de invataturile de baza ale bibliei. Stiu sa cinte , si cam atit, si in cele mai multe cazuri este vina „inaintasilor” , care nu sau ocupat de ei, lasindu-i pe mina conferintelor….
        Si mai este ceva, daca eu as fi tinar in societatea de astazi, nu stiu daca as fi mai bun, multi dintre noi nici nu cred ca realizam ce fel de demoni se lupta ptr. sufletele copiilor nostrii

      • Frate Adrian,
        Cand o echipa de alpinistii escaladeaza un varf, cel care a urcat primul ii trage si pe ceilalti. Daca cumva vreunul de jos nu mai poate de oboseala, atunci altul mai experimentat de sus, coboara, il ia dupa umeri, si-l duce pe stanca sa se refaca. ECHIPA TREBUIE SA FIE INTREAGA. Zi de zi, Domnul ne trage de sus. Daca eu, fratele Vladimir sau dvs (sau mii de alti frati) nu coboram sa ii ridicam pe tinerii care au nevoie, cum vor urca? Si cum va fi intreaga echipa?
        Crde ca e mai de preferat sa dam mai mult ajutor social, decat sa fim nevoiti sa platim ajutorul de inmormantare!
        Sa fiti binecuvantat!

      • Frate Nicolae.Niciodata,ajutorul social nu a functionat.In nici o economie.Ganditi-va la situatia, Doamne fereste, in care dvs sau Fratele Pustan va pierdeti viata.Ce se va intampla cu cei carora le-ati vorbit?Daca nu au citit biblia si s-au bazat doar pe ce le-ati spus dvs ,oricum vor cadea fie ca vrti sau nu.
        Socialismul a dat gres peste tot pe unde a fost aplicat.Deigur,putem sa vestim Cuvantull lui Dumnezeu(adica putem face reclama) dar trebuie sa dam sansa tinerilorsi copiiilor sa citeasca singuri biblia.

    • nicolae geanta
      Sunt perfect deacord cu tine si modul tau de gindire !!! au gresit si noi gresim , dar
      e loc si de putina cainta din partea lor , nu crezi ???
      Dumnezeu le va da iertarea , dar trebuie so ceara !!!

    • Nu numai ca s-a gresit; deja a evoluat(involuat) toata „lucratura”
      punindu-si amprenta Diavolul.
      Nu va jucati cu Focul de care Domnul Isus a vrut sa ne scape murind pe o cruce dezbracat de haine, suferind asa o rusine, ca sa ne mintuiasca.
      Nu fiti orbi; nu este o greseala ,este un teren intreg deja minat.
      Pe el traiesc tinerii nostrii, copiii nostri, nu-i lasati in ghearele libertinismului; chiar daca el se numeste liberalism.
      A fost Domnul liberal???
      A murit Domnul purtind acea povara oribila a pacatelor intregii lumi, ca satana sa rida de voi?
      Veti da socoteala cei care respingeti Cuvintul lui Dumnezeu care ne cheam ala o viata schimbata total, nu cosmetizata , nu liberalizind PACATUL.
      Sa fie anatema spune pavel,cel care propovaduieste o alta evanghelie.
      Ce drept aveti supra sufletelor copiilor nostrii?
      dar , chiar, nu va este treama de Scaunul Mare de Judecata?
      Ii indemnati pe tineri sa judece strimb, cautind placere in muzica lumeasca, teatru si glume.
      Oare vesnicia nu conteaza pentru voi?
      Voi vesnicie nu aveti?

      Ce

  10. Citesc cu multa atentie comentariile voastre si nu vreau sa creada cineva ca atac vreo persoana !!!
    Nu stiu de ce vad anumite lucruri putin diferit …
    A fost ce a fost la „oradea ” , dar lucrurile nu se termina , iar cei care intr-adevar ar trebui sa intervina nu o fac !!! de ce ? ce se asteapta ?
    Noi ar trebui sa ne vedem de treburile noastre , ca sunt atitea lucruri bune de facut !!! am uitat ca exista printre noi ; vaduva si orfani , bonlavi ?! Doamne citi asteapta o alinare din partea ta ce sa mai vorbim de vindecare ! saraci , avem printre noi si ii acuzam , uitam de cele mai multe ori ca Dumnezeu ia lasat printre noi , ii judecam de la anvoane (rusine ) acelui „pastor ” care ii judeca pe saraci ,(nu sunt sarac)
    Lucrarea Duhului Sfint ?! nu mai exista ori ne limitam la anumite Daruri si anumite persoane care credem noi ca sunt „prooroci” si baga in biserici toate minciunile , ba mai mult primim proorocie prin telefon , ne amagim pe noi si lasam sa fie amagiti si cei de linga noi …
    Bani !!! pai bani fac mari ravagi printre slujitori de azi , umbla dupa bani si uita de bisericile care le pastoresc …pierzarea lor este aproape …
    Vorbesc de cei care fac asfel de lucruri , nu toti ! pentru-ca spre slava Domnului mai avem si oameni cu frica de Dumnezeu …dar sa nu-mi spuna cineva ca nu exista asfel de oameni printre noi (fara teama de Dumnezeu si de ceea ce fac ) sau ca nu stiti , iubiti frati care aveti frica de Domnul …
    Aici ce facem ?! lasam lucrurile asa cum sunt ca timpul sa le revolze ? atrunci ne inselam , timpul nu revolza nimic , el decit mareste durerea …

    • @ aliatul… cuiva 🙂
      Vă înțeleg și vă împărtășesc frustrarea!
      Am așteptat și încă aștept reacții de schimbare radicală din partea protagoniștilor a ceea ce s-a petrecut la Oradea și… a altora. Poate e prea curând. Au trecut doar vreo 10 zile. Mai așteptăm și mai presăm.
      Dar argumentul cu… flămânzii, orfanii, văduvele și alte subiecte nu se potrivește. Asta înseamnă să dăm prioritate Evangheliei sociale în detrimentul Adevărului crezut și trăit al Evangheliei. Ceea ce nu se poate!
      Toate își au locul lor și toate trebuie făcute sau… nelăsate nefăcute!

      • Ce s-a intamplat la Peniel este o reactie in lant a trairii si cultivarii vietii de pocainta.
        1. Parintii sunt vinovati de proasta crestere si educare in spiritul pocaintei a propriilor copii. Probabil au alte prioritati.
        2. Parintii primesc o invatatura diluata din care lipseste ucenicia si dedicarea. Viata spirituala se rezuma la participarea pe scaun la „programele” de duminica, restul goana dupa altceva.
        3. Cei care dau invatatura sunt pastorii care lucreaza la proiecte gen cladiri si fundatii, si scoli, dar au neglijat simpla traire pentru Domnul. Multi sunt implicati in politica sau afaceri, unii vin pe la noi (diaspora) dupa colecte. etc

        Oare nu intregul sistem merge prost, la asta nu se gandeste nimeni?
        Eu cred ca vina se extinde de la roade la radacina. Ar trebui sa nu mai cosmetizam taind doar merele padurete ci direct de la radacina sa fie infipta securea. Dar, acestea sunt cuvinte grele, nimeni nu le primeste, nici macar cei care ar trebui sa inteleaga si taie acum merele padurete si vor sa lege cu ata mere golden.
        As dori sa nu fiu inteles gresit: condamn evenimentele de la Peniel, dar cred ca radacina problemei vine din biserici, respectiv a parintilor si pastorii care le conduc.

      • cristianionescu
        Multumesc de intelegere !!!
        Chiar par frustat ?! nu sunt , sunt numai un om care la fel ca si dumneata ii place adevarul ! numai ca eu il vad mai acentuat intre oameni de jos …
        nu fac parte dintre ei ,( am crescut in familie de crestini Penticostali , familie cu 12 copii dar niciodata nu ne-a lipsit ceva de pe masa ) , trei a plecat acasa , iar noua suntem bine sanatosi si nu ducem lipsa de nimic , decit de dorul ca nu suntem unul linga celalant ,Domnul ne-a imprastiat in mai multe tari ale lumii , dar vad in cei de astazi (nu toti ) cum vorbeste de rau pe cel sarac … eu simt mai mult pentru omul de jos , nu stiu daca este un defect ?!
        Ce imi doresc ?! imi doresc ca Dumnezeu sa revolze aceste dispute contradictorii , cum stie el mai bine !
        Si o biserica vie zidita pe IUBIRE , ADEVAR si plina de Roadele si Darurile Duhului Sfint , atunci vom fi probabil ca primi crestini , dar cine stie daca se va ajunge la asa ceva …
        DUMNEZEU SA VA INTAREASCA IN LUCRAREA LUI ADEVARATA …
        Aliatul…celui care iubeste Adevarul ..

      • Frate Cristi..am si eu o intrebare cuminte..zic eu..care ma framanta de ceva vreme..Stiti pozitia mea in legatura cu Penielul..nu agreez ce s-a intamplat..L-am citit si pe fratele Lascau dezaproband un pastor cunoscut care a predicat la Peniel (chestia cu pacatele scrise pe un biletel care urmau sa fie aruncate „in marea uitarii”). Intrebarea mea…daca tot nu suntem de acord cu conferintele…de ce nu atacam Conventia bisericilor penticostale din America de Nord…Tot ce se petrece acolo este biblic ? Premierea celor mai darnice adunari nu am gasit in biblie…Jocul de-a „podul de piatra s-a daramat” de la sfarsitul serviciului de duminica seara nici pe acel nu l-am gasit in Biblie…Ce facem atunci…De ce nu anuntati ca folosim doua standarde…unul pentru tineri si altul pentru cei mai in varsta….

        • Nu prea înțeleg la ce vă referiți…
          Nu-mi aduc aminte să fi premiat cele mai darnice adunări.
          Ce pod de piatră?
          Nu folosim două standarde: la convenții nu sunt pantomime, scenete și dansuri.
          Într-o eventuală subordonare a conferințelor de tineret nu e cazul să se desființeze totul. Doar extremele.

    • cine te impiedeca sa mergi la saraci si bolnavi? dar de cei acre au sufletul bolnav din cauza minciunilor asa zis liberale, ce zici? chiar nu-ti pasa?
      Ce facem noi pentru atita tinerte inselat?

  11. Gabi Bogdan, Tu trebuie sa recunosti ca esti influentat de baptistii aceia cu fata umana din Portland care nu stiu nimic altceva decat sa arunce cu noroi asupra altora. Daca crezi ca aceia sunt mai buni, te inseli. Ipocrizia si rautatea acelor oameni religiosi este mult mai nociva decat acel dans lasciv. L-am intrebat o data pe un preot ortodox care crede ele ca este cel mai mare pacat. Stii ce mi-a raspuns? Mandria!
    Mi-a explicat ca de acolo pornesc toate pacatele. Cine ii mai critica azi pe oamenii religiosi faleti care nu isi recunosc niciodata greselile dar stiu sa loveasca in altii cu bolovani?

    • Haideti sa va improspatez memoria…. La Detroit…adunarile cele mai darnice pentru misiune au primit cate o placa….Locul intai…daca nu ma insel a fost ocupat de adunarea din Seatle..samd….Era pentru misiunea fratelui Wilson…Va aduceti aminte ? La sfarsit…toti pastori sau pus pe doua randuri cu mainile ridicate si cei „dornici” treceau printre ca sa „primeasca binecuvantarea ( ? )..Va aduceti aminte ? Daca nu ati fost acolo(desi memoria mea imi spune altfel) mai intrebati….

      • Dragă Florin N,
        1. Prezentările fratelui Wilson nici nu se apropie de ceea ce s-a întâmplat la Oradea. Nici în scop nici în conținut.
        2. Nu văd de ce rugăciunea păstorilor pentru vindecarea celor care au trecut printre cele două rânduri după ungerea cu untdelemn a fost ieșită din comun. Nu cred că a fost nimic… deșănțat în asta, nu?

      • Frate Cristi…Eu am facut comparatia bazat pe ceea ce fratele Lascau spunea despre acele biletele(in anul 2007)…cum ca nu ar fi biblic…..Atat…Daca acel lucru nu a fost biblic din punctul dumnealui de vedere…credeti-ma nici lucrurile pe care eu le-am amintit nu sunt biblice(nu ca sunt rele in esenta).

        • O, frate Florin,
          Dar este o imensă diferență!
          Cum să nu fie:
          – lucrurile menționate de dvs. țin de gust: au evidențiat pe cei ce s-au sacrificat pt. lucrarea Domnului ( vezi macedonenii, Barnaba care a donat ogorul, Aquila și Priscila etc.)
          – ceea ce a sancționat (pe bună dreptate) pastorul Petru Lascău ține de doctrina iertării de păcate (una dintre doctrinele fundamentale ale mântuirii dar și a sfințirii continue.
          Mare diferență!

      • Da…sunt sigur acum ca nu ati auzit predica…Fratele(cel inviat din morti de Domnul)..nu a adus un alt principiu in iertarea pacatelor…ci le-a activat credinta. Mai stiti pe Cineva care a activat credinta unui orb ungandul cu tina si scuipat ? Stiti ce este extraordinar ? Ca a fost vindecat… Asa si cu acesti tineri…cazuti in acelasi pacat(despre aceste pacate era vorba) over and over and over…Chiar credeti ca a procedat gresit ? Eu nu l-am auzit pe acest frate vorbind de o alta doctrina a iertarii pacatelor…

      • Frate Cristi..ma ajutati cu ceva versete din Biblie…unde macedonenii, Barnaba care a donat ogorul, Aquila și Priscila ar fi primit plachete de premiere pentru darnicia lor ?

      • Florine.Pai cum nu exista versete?Oare Raiul nu e o forma de recompensa pentru cei care fac voia Domnului?Citeste grand finaly din apocalipsa si gasesti suficiente versete.

      • Ah.Da. Eram dator cu versete biblice pentru premierea celor care aduc cinste Domnului.
        Apocalipsa 22:14
        Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!
        iata deci unul din ele. Iar acuma sa aratam putin recompensa pentru cei care sunt crestini cu numele indiferent ca sunt carismatici cat si legalistii:
        Apocalipsa 22:15
        Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli(Peni-baaal vorba fratelui Chiu) şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!
        Iata deci ca avem versete biblice prin care avem voie sa dam recompense.Si ma rog ce e gresit in a oferii recompense celor care fac fapte bune?

      • Adrian…Tu citesti postarile ? De ce scoti din context ca sa dovedesti nimic…? Conversatia mea era cu fratele Cristi(de care sunt convins ca nu sti) despre un post de pe un alt blog…Crede-ma ca stiu versetele ….

    • What????
      Eo mi-s penticostal din pariniti, habar n-am ce vorbesti…

      • Gabi Bogdan
        Mia placut cum ai pus problema ! ! unde iai raspuns ( mediesanului 1234),
        ca nu stim cu cite se infrunta copii nostri !!! este perfect , dar e rau ca de multe ori nu facem aproape nimic sa-i ajutam , vrem ca societatea sa o faca … nu o va face inspre binele lor , daca asteptam la ei , sigur ii va duce la pierzare … asteptam la biserica ?! nici ei nu o va face si asta pentru-ca au prea multe pe cap si educarea copiilor „este aruncata” pe ultimul loc …
        Noi familia ?! da ne ramine noua aceasta problema , numai ca noi ne vom lovi mereu de aceiasi intrebare ,(de ce fr. x , ne spune ca avem voie ) cutare si cutare lucru iar tu ne spui ca nu ?!!!!!!!!!!!
        Copii nostri se lovesc de multe lucruri , tinind cont ca , scoala ii invata gresit multe lucruri si scoala duminicala la fel , avind „profesori” de talie joasa …(as putea aici sa dau multe exemple ) dar nu o voi face …
        Intimpinam multe probleme la ei , dar cu cite se confrunta si ei in fiecare zi ?!!!
        Dumnezeu sa-i tina-n paza lui , in mina lui puternica …

    • david
      Nu cred ca are nimic comun ceea ce spui tu aici ca sa intimplat la Portland , cu ce sa intimplat la Oradea ?!
      Ipocrizia si rautatea cu care scri tu aici ma face sa cred , ca chiar tu nu ai nimic a face cu adevarata credinta pe care Mintuitorul a lasat-o !!!
      Mindria ?! ce ai facut ca acest pacat sa lipseasca din viata ta , atunci cind ai aflat ca-i un pacat mare ?! observi putina „mindrie ” in ce scri tu aici ???
      oooooo Doamne , cita mindrie ai in subiectul tau !!! lasa bolovanul jos …

  12. (…)
    _____________________________________
    Dragă David,
    am editat comentariul dvs. în întregime deoarece nu cred că este pertinent discuției noastre pe de o parte, iar pe de alta conține prea mult ”personal” în ceea ce ați menționat.

  13. Si eu am ramas fara cuvine dupa ce am vazut postul pe blogul lui Cristian Ionescu. Nu inteleg cum un om ca si el, pe care il stimez si il apreciez pentru ceea ce face a permis publicarea acestui post. Este clar faptul ca dansul agreeaza atitudinea zeflemitoare si aroganta a „Pastorului” Daniel Chiu.

    Personal nu stiu cine este Daniel Chiu, dar sincer as vrea sa mi se dea ocazia macar odata in viata sa stau fata in fata cu dansul si sa ii demonstrez ca impreuna cu grupul care am participat la Peniel, nu am strabatut aproximativ 600 de km „dornici de senzualităţi şi pofte ce debordează în imoralitate” , asa cum afirma dansul. Nici nu am mers sa ne inchinam lui Baal si Astarteii. Cand il laudam pe Dumnezeu pentru ziua mareata in care ne-a salvat, sa stiti ca il laudam din TOATA inima. Iar dupa conferinta si noi i-am multumit lui Dumnezeu; nu lui Baal, nici Astarteii; ci lui Iehova.

    Sunt sigur ca nu ati participat la acea conferinta ci doar ati auzit probabil susoteli sau barfe ale fratilor prin biserica, pe care nu le mai condamnati de mult, avand in vedere ca aduc in fata un subiect atat de interesant pe care „TRING?” il dezvoltati putin, il imbracati cu, cuvinte pompoase si il scrieti pe blogul „popas pentru suflet”, locul care teoretic ar trebui sa ne „odihneasca” sufletele, pentru a scoate in evidenta cat de sfinti sunteti dumneavoastra in raport cu „paganii” si „inchinatorii lui Baal” care au participat la aceasta conferinta… Ma tem frate Cristi, ca „popas pentru suflet” este de fapt un popas care seamana mai mult cu popasurile de tiristi pe care le poti gasi in oricare judet din Romania, plin de aroganta, de vorbe care ranesc si nu in ultimul rand, de „hrana” pe care trupul meu nu o poate primi.

    V-ati permis cu insensibilitate sa ironizati atatea comentarii, prin care tinerii incercau sa isi exprime multumirea fata de Dumnezeu si fata de staff-ul Peniel si incercau sa incurajeze, sa imbarbateze pe cei care au muncit probabil zile, saptamani sau chiar luni pentru a organiza o astfel de conferinta, in loc sa isi „etaleze sfintenia iesita din comun” pe bloguri. Sincer sa fiu, cred ca daca v-ati depune CV-ul la Antena1, impreuna cu acest „exceptional” review despre conferinta Peniel, eu cred ca cu brio i-ati lua locul lui Mircea Badea in emisiunea „In Gura Presei”.
    Va intreb acum frate Cristian Ionescu si Daniel Chiu : Chiar credeti ca atitudinea cu care ati abordat subiectul este corecta? Daca ne vom intalni vreodata fata in fata, veti avea atat curajul cat si nerusinarea sa imi spuneti ca eu la Peniel, impreuna cu fratii mei, „ne-am creat un idol pe care l-am botezat cu numele Sfantului lui Israel, caruia ii aducem inchinare promovand desfraul şi manifestările firii sub masca unei închinări pretins creştine” ? Cu aceeasi aroganta veti „comenta” multumirea pe care o voi aduce in continuare lui Dumnezeu pentru clipele de binecuvantare din cadrul conferintelor/taberelor Peniel?
    Inca ceva: Nu am auzit, nici nu am cunoscut nici un Dumnezeu Peni-Baal, nici nu sunt inchinator al lui, si nici cei din staff-ul Penielului ( spun asta pentru ca pe cei mai multi dintre ei ii cunosc ).

    Sincer ma bucur ca mai sunt oameni care, din fericire, au regrete atunci cand gresesc nu numai arunca baloane de verificare a opiniei publicului „religios”…

    Inchei prin a va cere insistent, revizuiti articolul. Este o rusine pentru intraga comuniune penticostala.

    „Dumnezeu ar trebui sa fie obiectul tuturor dorinte ale noastre, sfarsitur tutror actiunilor noastre, principiul tuturor sentimentelor noastre si puterea dominanta a intregului nostru suflet” . Jean Baptiste Massillon.

    • Dragă DaNy,
      Sunt sigur că tinerii serioși și credincioși care au fost la Peniel sunt, încă, suficient de indignați de ceea ce s-a petrecut acolo în văzul lumii, încât nu numai să nu fie ofensați de aceste postări, dar să se bucure că cineva exprimă public sentimentele pe care le-au avut (sau ar fi trebuit să le aibă) privind manifestarea lumească și firească care a dospit toată conferința într-o închinare mânjită. Dacă nu, acest articol li se potrivește ca o mănușă!

      • cristianionescu
        Da , pot fi chiar aliatul tau !!!
        Si asta pentru-ca de la inceput te-am urmarit si am impresia ca esti sincer …
        Si eu tot sincer iti spun .
        Iar cit priveste mai mult discutata problema din ultemele zile (daca sunt bune sau nu taberele de tineret ) nu as vrea sa ma pronunt !!! si asta pentru-ca , eu cred ca are si ceva bun in ele , eu cred ca cei care organizeaza asfel de tabere ar trebui sa fie mai Duhovnicesti si atunci lucrurile cred ca ar merge bine …

    • Da Ny
      pacat ca nu-l cunosti pe fr Danile Chiu, crede-ma, mare pacat.
      Cauta la biserica unde pastoreste si uita-te la rugaciunea de peste saptamina, cum cunoaste pe fiecare tinar in parte, numindu-l pe nume, vorbind cu fiecare.
      Mare pacat sa nu-l cunosti si vorbesti despre el.
      El iubeste tinerii..iubeste copiii; a facut scoala crestina acolo, cu mare greu sustinuta;
      in America nu se traieste pe roze; a fost odata.
      El duce o viata modesta.
      Asculta-i te rog macar doua predici pe viu..te rog.El ii iubeste pe tineri de care ii pasa.
      Rau nu le-ar putea face certindu-i..dar ne-certindu-i..DA.
      Apostolul Pavel a invatat pe ucenici trei ani, zi si noapte cu lacrimi, oare de ce va suprati daca Domnul va trimite oameni carora le pasa de vesnicia voastra?
      Eu tot de aceea scriu..
      Mi s-au umplut ochii de lacrimi dimineata , am inceput sa ma rog pentru voi.
      De ce vreti sa pieriti pentru miniunile diavolului?
      Hristos nu asa va vrea; el vrea sa evti o minte complet schimbata, pentru El;
      stati in rugaciune si El va va raspunde daca cereti calauzire.
      Dommnul sa se indure, ca cel Rau sa nu triumfe.

  14. DaNy daca fr. Ionescu ar avea „nerusinarea” sa stea de vorba cu tine sint convins ca tu vei fii acela care va pleca RUSINAT.

    • Nu stiu ce anume te face sa spui asta… Faptul ca ma simt jignit atunci cand fr Cristi Ionescu afirma cum ca as fi un inchinator al lui Baal ?

      • Nu te-ai închinat dany lui Baal, însă nici drept n-ai stat precum tinerii din valea Dura. O înclinare de complezenţă urmată de aplauze tot ai făcut şi tu. Oare n-am dreptate?

      • pai roaga-te si cere sa fii cercetat de Domnul;
        daca esti certat de cineva, inseamna ca domnul Inca..te iubeste, dar nu poti sti, pina cind?
        Domnul e gelos si te vrea cu gelozie doar pentru EL.

  15. Intrucat mesajele mele nu apar, atunci imi permit sa va vorbesc foarte deschis:
    1. Domnul Chiu ne numeste pagani pe noi cei din Biserica traditionala, deci, tin sa-i aduc aminte ca toate manuscrisele Scripturii au fost disponibile prin faptul ca s-au pastrat in Biserica Ortodoxa ( Codex Sinaiticus, Alexandrinus ) si in Biserica Catolica la Vatican. Daca eram cu adevarat pagani distrugeam manuscrisele.
    2. (…)
    _______________________________________
    Iertăciune. Am editat punctul 2 pentru că nu cred că ați înțeles ce a scris pastorul Chiu!

    • Banuiesc ca in opinia domnului Chiu si Crezul e tot de origine ” pagana”.

      • Ioan C, nu trebuie sa vezi gresit unele lucruri;
        fratele Danie Chiu este un om a lui Dumnezeu’
        iar ceea ce face, face spre slava Domnului, pentru a a vertiza tinerii.
        Fiul meu cel ortodox nu adora deloc teatrul si nici fimlele rstine (asa zis) si cum am mai spus, a scos de vreo14 ani Tv din casa…Fr Chiu este un om care iubeste pe tineri si e un pastor ff apropiat de ei.
        cauta la biserica sa, pe Google te rog frumos.Te vei lamuri.

    • Draga Ioan, de aici incepe sectarismul, intr-una din cele mai hidoase forme ale sale … Imi pare rau, sincer, pentru cei care, fara nici o vina (alta decat aceea de a a-si trai diferit credinta) sunt aruncati in mocirla indignarii drept-credincioase …
      Li s-a intamplat asta si unor capete luminate evanghelice, devorate cu fulgi cu tot la primul pas neconform: de ce ne-am astepta sa fie crutati ortodocsii?
      Si mai vrem sa se pocaiasca lumea … nici macar in gluma …

  16. Dany – nu ai cu cine, nu ai cum, obosesti fizic si te deprimi spiritual degeaba. Virusul „numai noi suntem sfinti, numai noi intram in rai” e prea puternic in generatia celor care vor cu tot dinadinsul sa ramana in lumina reflectoarelor desi ei si-au pierdut relevanta de mult timp.

    • Chiar dacă-l dai pe greceşte, cuvântul „inat” te prinde bine, tinerelule. A ajuns oul mai deştept ca găina şi tinerii dau lecţii de pocăinţă celor maturi! Ce-ar fi să treci matale la pocăinţă, niţel?

  17. Filipeni 2:3 3 Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă, ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.

    Efeseni 4:32: 32 Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.

    Gal. 6:2: 2 Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel Legea lui Hristos.

  18. The Oldman

    …sceneta a fost mai mult decât perfectă. Tot respectul pentru ceea ce aţi realizat cu această conferinţă, şi vă doresc să creşteţi şi mai mult în înţelepciune şi să îmbunătăţiţi toate locurile unde mai sunt neajunsuri…

    Aşteptăm şi noi cu sufletul la gură „creşterea în şi mai multă înţelepciune” a conducătorilor (cea pe care au arătat-o până acum deja ne-a trezit „admiraţia!”). Cât priveşte sosirea versiunii „îmbunătăţite” a perversiunii care va elimina „neajunsurile” celei dintâi, probabil că acest lucru se va realiza dacă echipa coordonatoare a proiectului va angaja pe lângă preoţii lui Baal-Astarteea şi pe cei ai lui Moloh! După prostituţia sacră urmează trecerea copiilor şi a tinerilor prin foc! După dansul cu flamurile roşii trebuie să apară şi duşul flăcărilor!

    domnule cristianionescu…

    in primul rand doresc sa fac o precizare.. mai repede decat sa criticati lucrarea altora incercati sa v-o faceti mai bine pe a dumneavoastra si cei pe care ii „cresteti” nu vor participa la astfel de intruniri..
    nu ma refeream in nici un fel la promovarea prostitutiei prin comentariul meu, insa vad ca nu puteti intelege ca unii chiar au recomandat ca pe viitor sa fie mai vigilenti.. neajunsurile au fost mai ales in faptul ca nu s-a cenzurat deloc pantomima, in schimb eu nu am fost multumit de alte aspecte unde ar fi trebuit sa se simta prezenta lui Dumnezeu.. tot de intelepciune sunt de parere ca aveti si dumeavoastra pentru ca pe viitor sa fiti foarte atent cand citati pe cineva ca sa nu rastalmaciti vorbele..

    toate cele bune…

    • Diferența dintre punctele noastre de vedere este fundamentală și… prea mare!

    • Cuvintele „…sceneta a fost mai mult decât perfectă” „oldmen”-ule, vădesc un grad înalt de senilizare spirituală a bătrăneţii pe care o invoci! Se pare că nu se poate aplica tuturora metamorfoza „întineririi vulturului”! Matale mai degrabă mergi pe firesc în aprecierea scenetei, precum în strigăturile din dansurile populare:(…)

      • recunosc faptul ca nu am formulat corect acea propozitie, facand abstractie de cuvintele „spirituale” folosite in comentariul dumneavoastra doresc sa fac o precizare.. am fost placut impresionat de calitatea actorilor.
        cat despre „cumplitul moment”, care imi aminteste de o intamplare, impartasesc aceeasi parere cu dumneavoastra…

        Intamplarea: Se zice ca doi calugari catolici se indreptau inspre manastire, la un moment dat trecand pe langa un rau au observat o femeie care dorea sa treaca apa; unul dintre ei s-a apropiat, a luat-o in brate si a trecut-o raul, celalat a ramas socat de actiunea primului insa nu a zis nimic… Ajunsi in incinta manastirii nu s-a mai putu abtine si a rabufnit:<>, la care al doilea i-a raspuns bland:<>

        sper sa intelegeti ceea ce vreau sa spun…

    • pe cind o scena d curvie pe viu, descrisa in Biblie, ca sa intelegeti ce inseamna curvie?

    • Poate ar trebui si in Tribunale sa vedem crimele pe viu , ce parere aveti?

  19. permiteti-mi sa fiu mai explicit… am apreciat faptul ca:
    1. au participat niste profesionisti (in sfarsit nu doar amatori care incearca sa imite pe cineva si cum le iese nu le mai ajungi la nas.. ci din contra, erau chiar foarte usor de abordat)
    2. faptul ca nu au fost reticenti in ceea ce priveste prezenta unui grup de actori de alta denominatiune decat cele 3-4 cu care noi ne-am obisnuit sa colaboram (nu sunt de acord cu ecumenismul.. insa nu cred ca doar oamenii de o anumita religie vor ajunge in rai)
    3. sunt impotriva promovarii nuditati sau actelor senzuale, de orice fel.. insa s-au facu alte greseli mult mai mari in ceea ce priveste conferinta.. deci au mult de imbunatatit.. si acolo ma refeream cand am zis despre neajunsuri…
    va rog ori sa stergeti ceea ce ati scris referitor la comentariul meu ori sa revizuiti cele spuse…

    • Nu pot nici șterge și nici revizui nimic. Eu nu sunt de acord cu pantomimele și scenetele ca instrumente de evanghelizare. După cum pentru credincioșii ortodocși noi suntem sectanți eretici, pentru mine ei sunt păgâni (în formele de închinare ABSOLUT nebiblice, doctrina morții și a mântuirii prin slujbe pentru morți, cultul icoanelor, al relicvelor, al moaștelor, botezul copiilor mici etc. etc. etc.). Nu înțeleg ce oameni din ce religii pot fi mântuiți: alte religii decât creștinismul?…
      DECI:
      ”Diferența dintre punctele noastre de vedere este fundamentală și… prea mare!”

    • Va „felicit” ! Vorbiti ca…Balaam caruia i-a priit invitatia la destrabalare facuta de Balac…
      Si Balaam era tot…oldmman, nu ?

  20. daca sunteti amabil sa sesizati ma refeream la religii nu la credinta… la o adica si pentru Petru dacii erau niste pagani care meritau omorati cu pietre.. ce sa stai sa mananci cu ei..

  21. 1. ma refeream la credinta, dumneavoastra ce Biblie cititi? sau nu doriti sa intelegeti care credinta mantuieste…
    2. daca era dupa oricare dintre apostoli, nu doar Petru insa el are un moment explicit relatat cand Dumnezeu ii combate selectivitatea in ceea ce priveste propovaduirea Evangheliei, daci (implicit dumneavoastra si eu) nu am fi azi unde suntem…

  22. Iata adevarul despre cit de mult Oniga si cei ai lui le-a parut rau de ce au facut:

    Leon | June 21, 2011 at 4:58 pm
    Ceea ce mă miră este că între cei 2500 de participanţi nu a fost niciunul care să se ridice în picioare , să condamne pe faţă şi pe loc urâciunile planificate de conducerea organizaţiei! S-au dus oamenii de bine! Mă aşteptam ca măcar câţiva tineri să aibă curaj ca Daniel şi prietenii săi în Babilon să refuze să se spurce cu bucatele împăratului.
    Ştiu că după scenetă câţiva fraţi au contactat pe cei de sus şi au protestat cerând o condamnare a ceea s-a întâmplat. Numai la insistenţele lor, cei de sus au încercat o timidă corectare. Toată gălăgia pe care o fac unii scuzându-i pe cei din conducere că a fost o scăpare pe care au corectat-o imediat este de fapt o farsă prin care încearcă să liniştească pe cei suspecţi. Conducerea organizaţiei nu a intenţionat să se scuze în timpul programului De abea după ce au început protestele celor câţiva fraţi au concesionat şi au proferat o scuză căldicică.
    De fapt comentariile multe în favoarea scenetei ne confirmă că închinătorii lui Baal vor lupta din răsputeri ca nu cumva închinarea adevărată să se reinstaureze. Ei preferă jertfele pe înălţimi.

    • „Mă aşteptam ca măcar câţiva tineri să aibă curaj ca Daniel şi prietenii săi în Babilon să refuze să se spurce cu bucatele împăratului.”

      Fii linistit, oamenii ca si Daniel nu au fost acolo ci probabil cu fereastra deschisa spre Ierusalim, in camaruta….nu departe de groapa cu lei…

  23. Fr. Cristi am vazut ca iar te-ai luat trinta cu razvan dar cu oamenii firesti nu poti discuta lucrurile duhovnicesti pentru ca sint prea grele pentru ei .Ei confunda vestirea evangheliei pe stadioane cu adevaratele slujbe precum speranta si altii ca ei , cit despre cinematografe ce sa mai vorbim, a fii de acord cu asa ceva intrece orice imaginatie asa ca nu te lasa intimidat , caci diavolul vine cu lucruri marunte pina reuseste sa adoarma constiinta si apoi nimic numai este pacat ,eu cred caci daca nu era „fanatismul” fratilor de la inceput era vai de noi acum. Poate pe undeva au fost unele exagerari dar nu a murit nimeni din aceasta cauza si dam slava Domnului pentru ei si pentru cei din aceasta vreme care mai se lupta pentru credinta adevarata GBY

  24. Atunci, care este solutia la problema ca sistemul nostru bisericesc merge gresit? Roadele acestea acre sunt criticate si taiate aici din abundenta, dar noi ce rol avem? Bun, i-am prins cu mata-n sac. I-am pedepsit, ii aratam cu degetul, dar concret noi cum reparam lucrurile?
    Frate Cristi, va rog sa ma credeti, sincer va spun ca nu urmaresc sa va provoc in vre-un fel, dar nu inteleg! Daca ati fost de acord cu mine ca problema porneste de la radacina, de ce colaborati inca cu pastori care au vederi liberale (pe unii i-ati invitat recent). De ce nu porniti o contraofensiva si impotriva acestora (ma refer la teologia lor), cu rezultatul muncii lor (acesti tineri prezenti la Peniel) aveti deja o actiune hotarata. Pe cand o actiune si impotriva celor ce poarta adevarata vina? Deci nu cumva ne trezim ca taiem din pom doar roadele acre!?
    Inca o data va spun: nu urmaresc sa va pun in vre-o postura delicata, ci doar este o cautare sincera, o framantare a inimii mele in vederea unui raspuns.

    • Dragă Daniel G,
      sunt conștient de înclinațiile mai mult sau mai puțin liberale ale unor predicatori. Contraofensiva împotriva teologiei liberale este de mult pornită (citiți postări mai vechi dar și cele din ultimile zile).
      Cât privește ceea ce s-a întâmplat la Peniel este, într-un fel, o confruntare a lor cu roadele direcției greșite pe care au dat-o generației tinere.
      Vom mai vorbi despre aceste lucruri. Discuția abia începe!

  25. o singura precizare mai doresc sa fac, pentru toti cei care urmaresc aceasta discutie….

    comentariul meu are logica daca il cititi in totalitate.. mi se parea foarte bizar cum suna cand l-am citit aici in articol
    „Parerea mea este ca desi se putea evita momentul “erotic” pentru multi tineri, sceneta a fost mai mult decat perfect.
    Crestinii nu sunt pregatiti sa spuna lucrurilor pe nume, inca avem probleme sa spunem “demon” sau “indracit” doar daca este in textul biblic…
    Eu cred ca altii ar trebui sa ia atitudine, si anume pastorii pentru ca am intrat in pamant de rusine cand la urcarea domnisoarei pe scena jumate din baietii din sala (jumatea “crestina” din pacate) au inceput sa fluiere.. de parca erau la nightclub…
    Tot respectul pentru ceea ce ati realizat cu aceasta conferinta, si va doresc sa cresteti si mai mult in intelepciune si sa imbunatatiti toate locurile unde mai sunt neajunsuri…”

  26. Intrebare de baraj: ne puteti dovedi ca textul postarii de mai sus este scris intradevar de Daniel Chiu? Planeaza o umbra de indoiala atat asupra acestei postari, cat si asupra unor comentarii aparute sub numele „Daniel Chiu” pe blogul meu.
    In acest context infierbantat, problema autentificarii comunicarii dintre persoane cu un statut public recunoscut in spatiul evanghelic devine una foarte delicata …

    • 🙂 Sigur că articolul este scris de pastorul Daniel Chiu. Garantez!
      Comentariile, nu știu nu le-am văzut și nu am cum să verific.
      Poate trebuia să mă întrebați mai întâi dacă ăsta este blogul meu într-adevăr! 🙂

      • Cand Marius Cruceru a publicat scrisoarea deschisa impotriva lui Ton, a publicat un document care avea si o incheiere „oficiala” a lui Daniel Chiu, cu nume, prenume etc. Plus ca ni s-a pus la dispozitie si un pdf, zice-se original. In realitate era editat tot de Marius Cruceru …
        Nu se pune problema in cazul proprietarilor de bloguri, identificabili cu nume si prenume; in cazul comentariilor si al postarilor de tip „guest” exista suficient loc pentru frauda, din pacate …

  27. Frate Ionescu, ramaneti la fel transant pana la capat. Un proverb spune ca: „Atunci cand arunci cu piatra intr-o haita de caini, numai cel pe care l-ai lovit schiauna!” Pe bloguri „schiauna” multi, unii nici nu stiu de ce probabil, doar ca sa fie in treaba. Trista realitate este ca unii nici nu stiu ca (in) constienti s-au pus in slujba ECUMENISMULUI RELIGIOS. Este trist sa vezi un pastor penticostal renumit ca-si face cruce intr-o biserica ortodoxa, ca conducerea Peniel invita la o conferinta crestina o trupa pagana, sau ca multi lideri evanghelici isi iau doctoratele la „fratii” ortodocsi sau catolici, etc, etc. 😦 Daca te lasi dus de curent, te mustra Biblia si constiinta; daca mergi contra curentului, te mustra „fratii in Domnul” (pe bloguri) ca esti inapoiat, ingust si legalist. Ce alegem????? Eu aleg sa merg contra curentului. Este modelul lasat de Domnul Isus. Ramaneti transant pana la capat!

    • Domnule Pop Alexandru…….Nu va cunosc pozitia spirituala, deci ca atare nu va cunosc roadele. Trecand de la peniel la acel pastor care si-a facut cruce la mosuni…nu este apologetica ci necunoastere a sfintelor scripturi. Intamplator il cunosc pe fratele (…) personal si ii cunosc lucrarea…Vreti sa va descriu lucrarea dansului ? Stiu ca nu….Nu conteaza roadele pe care le aduce..asa este ? Nu conteaza miile de tineri care s-au intors la Domnul la evanghelizarile sustinute de acest frate asa este ? Intamplator si eu sunt snopul dansului si sunt in picioare…dar nu este important asa este ? Important este ca si-a facut cruce….Blasfemie….Iadul este al lui..Acum haideti putin la Biblie…sa vedem cum proceda Pavel…De fapt cand este vorba de procedurile apostolului Pavel suntem cesationisti….Stiti ce facea Pavel..cu iudeul se purta ca un iudeu..cu grecul grec..Asa este ca nu sunteti multumit….? Mda..versetul folosit de „noi”, libertinii/liberalii/lumestii/”cei care merg in iad”…Haideti sa va mai dau un verset…
      Faptele apostolilor 16:1 În urmă, Pavel s-a dus la Derbe şi la Listra. Şi iată că acolo era un ucenic, numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase şi al unui tată grec.
      Faptele apostolilor 16:2 Fraţii din Listra şi Iconia îl vorbeau de bine.
      Faptele apostolilor 16:3 Pavel a vrut să-l ia cu el; şi, după ce l-a luat, l-a tăiat împrejur, din pricina iudeilor care erau în acele locuri; căci toţi ştiau că tatăl lui era grec.
      Asa-i ca nici acum nu sunteti multumit….?

      • Fratele (…) nu este acum subiectul acestei dezbateri decât în mod colateral. Totuși trebuie să observ că a ”te face cu grecul grec și cu iudeul iudeu” nu prea se aplică la semnul crucii. Nici la a face o rugăciune publică în care să te exprimi ceva de genul ”Doamne îți mulțumim că ne-ai scos din… ”
        Și asta înseamnă să ne facem cu grecul grec? Și ce altceva mai putem face ca să-i mulțumim pe greci?…

      • Stiam ca o sa va opriti la „grecul grec”(asa cum am zis)…Oare de ce l-a taiat Pavel pe Timotei imprejur…frate Cristian….epistola catre Galateni ne spune altfel ?
        Si initiale erau ale vice primarului…frate Cristi…nu am dat nume..

      • Pentru mine si pentru tine nu cred ca inseamna nimic sa faci semnul crucii, dar stiu ca pentru tatal meu a insemnat, si stii de ce? Pentru ca pe vremea cind el a fost copil, parintii lui s-au pocait era prin anul1938, iar pentru ca el n-a vrut sa faca semnul crucii a fost persecutat si batjocorit. Ce zici tu ar fi frumos eu acum sa fac cruce? As cinsti prin aceasta pe tatal meu, nu? Ce mi se pare mie curios e ca multe lucruri care de fapt nu au prea multa importanta le aperi cu atita inversunare, iar din Cuvintul Lui Dumnezeu iei numai ce-ti place. Biblia spune ca din cauza ca nu cunoastem Scipturile ne ratacim. Haideti sa studiem cu multa sirguinta Scripturile si apoi sa punem in practica cuvint cu cuvint, nimic sa nu ramina neimplinit, si apoi o sa vedeti ce armonie sfinta o sa fie intre tineri si batrini. Sa nu mai dam voie Lui satan sa aiba cistig de cauza. Toata biruinta sa fie a Domnului nostru Isus Hristos. Doamne ajuta-ne!

      • Lidie…Imi pare rau ca tatal dumneavoastra a fost persecutat…In numele crestinismului au fost omorati oameni..insa asta nu m-a impiedecat sa aleg crestinismul ca singura cale pentru mantuire….Eu nu-mi fac cruce…desi m-am pocait la 20 ani dintr-o familie de ortodocsi(singurul din familia mea)..Stiti ce mi se pare curios ? Ne lipseste transparenta…Nu vrem sa raspundem intrebarilor puse…numai la acele care ne plac(asta este pentru dumneavoastra frate Cristi)…Imi cer iertare daca sunteti ofensat de intrebarile mele…Un lucru stiu…Sunt dezamagit frate Cristi….Raspundeti intrebarilor daca doriti dialog.Mi se pare prea ieftin raspunsul dat de dumneavoastra…Nici de doi lei..Parca la alte intrebari raspundeati biblic/teologic….Poate mi s-a parut….

        • Dragă Florin,
          sunt întrebări care nu invită deloc la dialog. Domnul Însuși nu a răspuns tuturor întrebărilor.
          Nu are rost să deschidem un dialog sau eu să răspund unor întrebări despre semnul crucii. Ar fi ridicol. Nu pot înțelege ce te-ar determina să insiști pe un asemenea subiect. Consider că trebuia rezolvat de mult la nivelul conștiinței tale. Că nu este e trist.
          Biblia este plină de versete care interzic astfel de practici, doar să le aplici corect, ceea ce nu dorești, nu-i așa? Le cunoști f. bine, nu trebuie să mi le ceri mie. Ce urmează, să discutăm pomenile, acatistele, afuriseniile, etc?… Unde ne oprim, în catedrala neamului, înghesuiți toți?
          Chiar nu are rost să continuăm pe acest fir de conversație.

      • Florine. Respecta-ti gazda.Asa face un baiat bine crescut si de ce nu ,un bun crestin. Lidie L ti-a raspuns foarte bine.Bunicul meu din partea mamei este pocait si mi-a spus aceeasi poveste spusa de Lidie despre persecutarile executate de ortodocsi in numele crucii.
        Asadar,hai sa nu mai continuam pe acest fir.Ca si de ti-ar da cineva versete biblice(precum ti-am dat eu mai sus) tu imediat zici ca:Nu conteaza dom’le..le-ai scos din context ..sau te miri ce altceva. Ei bine,in astfel de cazuri chiar nu putem sa avem un dialog.

    • Frate Cristi….nu mi-ati raspuns…Care este diferenta in ceea ce a facut Pavel…si crucea facuta in biserica ortodoxa ? timotei din tata grec netaiat imprejur..ar fi putut sa fie o pricina de poticnire iudeilor din locurile pe carele vizita Pavel….Asa este…? Si Pavel a gasit cu cale sa-l taie imprejur…Putina suferinta (oare putina ?) pentru castigarea de suflete…Daca ati fi ascultat predica din biserica ortodoxa…nu cred ca a-ti avea aceeasi parere. Acest frate i-a indemnat la pocainta…Si le-a propovaduit evanghelia lui Pavel….Isus mort pentru pacatele noastre…inviat a treia zi dupa scriptura…inaltat la cer ca sa pregateasca un loc acelor care prin credinta isi schimba viata.
      Sa nu uitati ca se afla la ei acasa ….

      • Ți-a răspuns Lidie L mult mai bine decât aș fi putut eu să-ți răspund…

      • Frate Florin, daca de-a lungul timpului crestinii ar fi fost „cu grecii greci” si „cu iudeii iudei”, atunci crestinismul ar fi existat degeaba, si-ar fi pierdut esenta. Niciun apostol nu ar fi fost martirizat, crestinii nu ar fi trebuit sa sufere persecutii, moarte, etc. Totul era foarte simplu: aprinzi si tu o lumanare sau arzi o bucata de tamaie in cinstea Cezarului. Nu trebuia sa te lepezi total de Cristos ci doar sa i-L sobordonezi idolului, era de-ajuns ca sa scapi de greutati. Dar era o problema de constiinta si de suflet, de oameni te puteai ascunde, dar de Dumnezeu nu. Va recomand sa cititi si sa interpretati Biblia in contextul ei si sa nu folositi practica „taie si lipeste”, adica iei de-aici asta, o lipesti la cealalta fraza si continui tot asa pana cand vei avea o scriptura pe care ti-ai dorit-o, cu care poti sa justifici orice. Asta-i practica extremistilor, atat a legalistilor cat si a liberalilor. P.S. Va mai dau un sfat: Incercati sa nu mai fiti asa agresiv doar pentru a va fi luat in seama punctul de vedere.

      • Un lucru bun pe care la-i facut este ca ai incercat sa gasesti un raspuns biblic la ceea ce acest frate a facut, si este foarte bine, dar parerea mea este ca nu ti l-ai ales pe cel mai potrivit. Diferenta consta in faptul ca Pavel s-a folosit de un lucru pe care il poruncise Dumnezeu poporului sa-l faca, iar acest frate s-a folosit de o unealta a satanei. Amindoua au fost prilej de suferinta, dar au fost din surse total opuse. Eu consider ca acest frate a gresit, insa toti sintem oameni si sintem supusi greselilor, chiar si fratele Cristi, caruia ii ceri cu atita vehementa explicatii. Eu as cere explicatii fratelui in cauza pentru ca el ar fi trebuit sa aiba un motiv bine intemeiat. Cind se predica Evanghelia Lui Hristos trebuie in primul rind sa se tina cont de fratii in credinta, nu pentru ca ei sint mai speciali, ci pentrui ca asa cere Biblia. Trebuie sa se tina cont ca in Biserica sint de la copii in fasa pina la oameni maturi, si Biblia da un verdict dureros pentru aceia ce fac pe acesti micuti sa pacatuiasca. In alta parte scrie ca sa ajutati pe toti oamenii, dar mai ales pe fratii de credinta. Nu iti spun unde scrie pentruca Biblia trebuie cercetata amanuntit. Se poarta o foarte mare grija pentru cei dinafara, dar ne-am pus intrbarea cum ce simpt cei dinauntru? A te poticni in cineva nu este bine, asa cum nu este bine nici sa fi pricina de poticnire. Trebuie sa ne unim, tineri sau batrini, ca lurarea lui Dumnezeu sa mearga inainte. Numai uniti vom putea lupta caci noi nu avem de luptat cu oamenii ci cu duhurile si nu se poate oricum. Armatura care trebuie sa o avem o gasim tot in Biblie.
        Dumnezeu sa ne calauzeasca pe toti in tot Adevarul!

      • Pai asta vreau domnule Alexandru..ca cineva sa interpeteze(fratele Cristi nu vrea..ca nici Domnul n-a vrut) pasajul din Fapte 16 primele 3 versete….Nu vreti dumneavoastra..sa o interpretati fara “taie si lipeste” ? Cica n-ar fi incontext cu actiunea fratelui facuta in biserica ortodoxa…Hmmm…Bineinteles ca nimeni nu va raspunde…Usual pe aici…

      • Lidie…Nu aveti dreptate…Taierea imprejur a fost poruncita de Dumnezeu ca semn al legamantului cu Avraam…Cand Pavel l-a taiat imprejur pe Timotei se aflau sub legamantul cel nou…deja scrisese epistola catre Galateni…unde cred ca stiti ce spune despre taierea imprejur(Biblia trebuie cercetata amanuntit).
        Referinta dumneavoastra se afla la Marcu 9:42(nu ca n-ati fi stiut).

      • Ştii ce era gestul tăierii împrejur a lui Timotei, Florine?
        Ceea ce spune Pavel în Romani 7:15-17:

        „Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau ci fac ce urăsc.
        Acum, dacă fac ceea ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta căci Legea este bună. Şi atunci nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine!”

        Iată-l Florine, pe Pavel recunoscând că mai face câteodată gesturi în favoarea Legii, afirmând prin gesturile şi faptele sale că ar fi bună (când tocmai el spusese că Legea nu mântuie pe nimeni).
        De asemenea Pavel recunoaşte, că nu el ci păcatul care locuieşte în el e responsabil de aşa ceva

        „Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac ci răul pe care nu vreau să-l fac,iată ce fac! Romani 7:19.

        Fii convins că şi tăierea împrejur a lui Timotei, nu e un gest premeditat ci spontan (grăbit), în ton cu cele spuse mai sus!

        În Corinteni 7:18 şi 19, însuşi Pavel recunoaşte că „tăierea şi netăierea împrejur nu este nimic”

        Dar, atenţie! Făcând ce nu ar fi trebuit să facă, prin circumcizia lui Timotei, păcatul l-a pus în situaţia de a mărturisi „Iudeilor care erau în acele locuri”că Legea rămâne valabilă şi e bună! (pe când el trebuia să propovăduiască tocmai contrariul).

        Făcându-ţi cruce între cei ce-şi fac cruce, le confirmi valabilitatea acestei practici, îi laşi în continuare (cu bunăştiinţă) în întuneric!

  28. Florin N, nici nu vreau sa-mi dai dreptate. Mindria nu o consider ca si o calitate, ci ca un defect. Consider ca am destule defecte si daca as putea, le-as elimina si pe care le am, nicidecum sa mai adun altele. Din nefericire, sint unele care ne-au fost date sa le purtam cu noi. Important este ca din tot ce auzim sa luam numai ce este bun.

  29. Frate Florin
    Pavel a refuzat să taie împrejur pe Tit, deoarece era dintre neamuri, şi tărierea lui împrejur ar fi fost o schilodire a Evangheliei. Iată fermitatea lui Pavel în concordanţă cu ceea ce scria Galatenilor. În ce priveşte pe Timotei, el era fiul unei evreice, şi aparţinea poporului evreu căruia Dumnezeu i-a cerut tăierea împrejur. Pavel nu a făcut nici o concesie prin tăierea împrejur a lui Timotei. Evreii şi după convertire la DOmnul Isus au dreptul să îşi taie copiii împrejur ca semn că aparţin etnicului evreieisc. Nici o încălcare de principii sau de cerinţe biblice în această privinţă. Pavel a ştiut ce face, creştinii de azi nu prea ştiu ce fac prin concesiile permanente ce le oferă ca să fie relevanţi. Scuză-mă, dar nu mai sunt!

  30. Fratilor,

    Cu permisiunea fratelui Ionescu, as putea sa-mi spun si eu parerea in legatura cu cele de mai sus.

    M-am nascut in familie de penticostali, dupa razboi tatal meu a infiintat prima biserica in or. Iernut- Mures, si apoi in or. Ludus. Atat parintii mei , cat si altii mi- au povestit cum „pocaitii” au fost persecutati de catre unii preoti Ortodocsi.Mi-au spus numele unei persoane pe care au lovit-o cu crucea de metal in cap, s-au au fost dati pe mina jandarmilor si trimisi in inchisoare. In unele situatii ca dovada ca te lepezi de credinta li se cerea sa-si faca „cruce”.

    Acum ca sa revin la discutia noastra, eu dupa cate imi amintesc, nu mi-am facut cruce niciodata, pentru-ca nu am vazut nici un castig spiritual in asta, si nici Bibia nu-mi cere asaceva. Totusi, sa privim lucrurile si din alt unghi, Biblia ne spune ca Dumnezeu ” judeca simtirile si gindurile inimii”, deci intentia. (Evrei 4-12) Intrebarea este, cu ce gind cineva face ceeace face?
    Billy Graham cand a predicat Evanghelia in romania, ca sa fie acceptat in diferite locasuri de cult a imbracat vestimentatia specifica a acelei confesiuni (unii va mai amintiti) El a facut asta pentru a duce mesajul mantuirii acolo unde nu se putea altfel. Poate ca pentru acelas motiv Ap. Pavel l-a „taiat imprejur” pe tinarul Timotei, ca de altfel tot el le-a scris Galatenilor:”caci in Isus Hristos nici taierea imprejur, nici netaierea imprejur n-au vre-un pret…”

    Cu multi ani in urma un grup de penticostali au fost amenintati cu inchisoare, daca nu se leapada de ceeace oficialitatile si preotul considerau erezie.Pentru a fi lasati liberi li s-a cerut fiecaruia sa spuna cuvintele „jur pe cruce” O femeie (nevasta-mea i-si aminteste numele ei) a spus acele cuvinte, si a fost lasata libera.Pe ceilalti i-au trimis din post in post la judecatoria Sibiu.Mai tirziu fratii au fost eliberati, dar peste femeia aceea a venit un duh rau
    care a distrus-o. Ce vreau sa spun cu asta, daca predicatorul acela(pe care l-ati criticat) si-a facut semnul crucii, nu cu intentia sa renunte la credinta lui, ci cu intentia sa deschida usa mesajului mintuirii oamenilor dintr-o bis. ortodoxa, eu nu-l judec. Dumnezeu stie ce motiv sta in spate. Revin la cuvintele epistolei catre evrei, Cuvintul ( El) „judeca simturile si gindurile inimii”, s-au cum spunea in cantarea ei Ana, mama lui Samuiel, „caci Domnul este un Dumnezeu care stie totul, si toate faptele sunt cantarite de El”

    Sa aveti o duminica binecuvintata !

    • Cu tot respectul frate Matasaru, dar in aceste circumstante, (daca doar despre intentii vorbim) putem motiva orice practica. De la a pupa crucea, la apa sfintita, de la a aprinde o lumanare, la adorarea icoanelor, etc, etc. Scopul nu scuza mijloacele. Pentru a avea impact pozitiv asupra lumii (ne)crestine, nu-mi cere Dumnezeu sa ma inchin in Moscheea Albastra din Istambul (ma refer la cazul Papei in urma cu cativa ani), sau sa apelez la practici yoghine, hinduse, etc, doar de dragul de a castiga oameni pentru Cristos. Crestinii autentici, de-a lungul timpului „au intors lumea cu susul in jos” datorita convingerilor lor puternice ca ei sunt aceia care trebuie sa sa castige lumea pentru Dumnezeu si nu invers. Lumea din zilele noastre este una cat se poate de pagana; traiesc de ani buni intr-o tara catolica, dar credinta lor si practicile sunt „la mii de ani lumina” de crestinismul biblic. Revenind la banalul episod cu evanghelistul „facator de cruci”, ma indoiesc ca vreun membru din biserica ortodoxa din (…) s-a intors intr-un mod autentic la Dumnezeu. Preotul (…) era cu ochii inlacrimati, dar numai pe moment, pentru ca daca i-l ve-ti vedea (intamplator) pe la vre-un show tv, va veti convinge ca nu s-a schimbat mare lucru in bine. El canta -ca si preot!!!!!!!- da Mändrute, Drägute, bani si petreceri. Eu cred ca (…) a dovedit prin gestul lui ca nu trebuie sa fi batut cu crucifixul in cap da popa pentru a-ti face semnul crucii, ci poti sa o faci de buna voie si nesilit de nimeni in numele diluarii crestinismului autentic. In sec. 21, apeland la practici pe care inaintasii nostri le-au anatemizat, ne pierdem marturia, si nu-i mai putem chema pe oameni sa vina la noi, pentru ca deja am plecat noi la ei.
      P.S. Un coleg de munca imi promite ca daca merg cu el o data la discoteca, va veni si el la biserica cu mine. Ce fac?????? Drumul spre iad e pavat cu bune intentii.

      • Ce facem cu Penielul, Alexandre, îi iertăm?
        Eu aş fi de acord însă condiţionat.
        Să se lepede rapid de obiceiul dansului sub stimulii „duhului” (cică de sorginte vechitestamentală) şi spre a ne convinge de atitudinea lor schimbată, să se pocăiască niţel, tot ca în Vechiul Testament, „în sac şi cenuşă”; la propriu, nu la figurat!

      • Frate Pop,

        Nu te contrazic, pentru-ca este mult adevar in ceea ce ai spus, dar in acelas timp vreau sa-ti spun ca eu nu sunt un om care sa ma pretez la orice, probabil ca nu mi-a fost inteles punctul de vedere.

        Inteleg ingrijorarea multora, vazand ce se intimopla in biserici, lucruri pe care vrand ne vrand, nu o sa le poata opri cu forte omenesti.I-ti spun ceva, dupa experiente invatate in peste 50 de ani. Nici SABLOANELE LEGALISMULUI nici INOVATIILE LIBERALISMULUI nu pot rezolva problema. Cand criza va fi mai mare, si cand se va parea ca nu mai este speranta, Dumnezeu va ridica slujitori cu aceeasi PUTERE ca si cei dela inceput. Duhul Sfant, va face lucrarea, si „va intoarce inima parintilor spre copii, si a copiilor spre parinti” (Maleahi 4-6)

        Sa ne rugam si sa asteptam, caci totdeauna cand deavolul s-a dus prea departe, El a intervenit, aratindu-si Puterea.

        GBY !

  31. Fr. Cristi Ionescu,lucrarea pe care o faceti este lucrarea D-lui,In cuvintul D-lui sta scris ca In vremurile din Urma oameni isi vor da Invatatori dupa Poftele lor,si asa cum Cruciadele cind oameni au fost obligati sa intre in catolicism,daca nu au fost omoriti,si aceste lucruri s-au facut in Numele Lui Isus Cristos,au fost aberatii multe in cursul Istoriei Crestine,si in vremea noastra nu sintem scutiti mai ales ca diavolu stie ca mai are putine ZILE,cauta cu inversunare sa distruga lucrarea D-Lui,si se vira prin familiile noastre.prin Bisericile noastre,crezind ca face o lucrare buna,amagind vietile tinere fara experienta,crezind ca drumul pe care merge duce in Cer,dar in Realitate Drumul lor duce in IAD,,Ma rog ca D-l sa va dea putere multa sa puteti sta Tari,impotriva uneltirilor celui rau,si inpreuna cu fr.Daniel Chiu,pe care il stiu f bine sinteti oameni Lui Dumnezeu,D-Lva va da Izbinda ptr ca este Lucrarea lui,si impreuna cu toti acei care sunt copii D-lui sa va purtam in Rugaciune,ca ostasi in Amata D-lui sa luptam impotriva celui rau.D-l sa ne ajute sa stam tari in Credinta. T.M.6-26-2011.

  32. CREZUL

    Cred Într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atoţiitorul,
    Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
    Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
    Unul-Născut, Care din Tătal S-a născut, mai înainte de toţi vecii.
    Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,
    Născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
    Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire
    S-a pogorât din ceruri
    Şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara
    Şi S-a făcut om.
    Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont,
    Şi a pătimit şi S-a îngropat.
    Şi a înviat a treia zi după Scripturi .
    Şi S-a suit la ceruri şi Şade de-a dreapta Tatălui.
    Şi iaraşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii,
    A cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
    Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul,
    Care din Tatăl purcede,
    Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul Este închinat şi slăvit,
    Care a grăit prin prooroci.
    Întru-una Sfântă Sobornicească şi apostolească Biserică,
    Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor,
    Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie.
    Amin !

    • Ioan C.

      Si noi suntem de acord cu ceea ce spune „crezul”, cu cateva mici explicatii. Ce inseamna „Sfanta Soborniceasca si apostoleasca Biserica” ?

      „Si voi ca niste pietre vii, sunteti ziditi ca sa fiti o casa duhovniceasca, o preotie sfanta, si sa aduceti jertfe duhovnicesti, placute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos „(1 Petru 2-5) Aceasta trebuie sa fie biserica Domnului, formata din „pietre vii”, oameni care s-au pocait de pacatele lor, care au fost „nascuti din nou” prin Cuvantul lui Dumnezeu, si care traesc o viata noua („cele vechi s-au dus; iata ca toate lucrurile s-au facut noi”. 2 Cor. 5-17)

      Cat despre „un botez intru iertarea pacatelor”, acesta trebuie sa fie o marturie constienta a celui/celei care paraseste lumea cu pacatele ei, si se hotareste sa-L urmeze pe Domnul Hristos (sa-si ia „crucea” si sa-L urmeze)

      Copii credinciosilor sunt sfinti, conf. 1Cor.7-14, deci ei nu trebuie sa se boteze „intru iertarea pacatelor”. Ei pot sa se boteze atunci cand ei insi-si pot sa marturiseasca un „cuget curat” (vezi 1 Petru 3-21)

      Domnul sa va binecuvinteze !

      ,

Trackbacks/Pingbacks

  1. Hawt Post – 20 iunie 2011 « România Evanghelică - 20 iunie 2011

    […] https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2011/06/20/peniel-cine-sunt-apologistii-liberali […]

  2. Postare Nr. 1 în Top WP (21.06.2011) « România Evanghelică - 21 iunie 2011

    […] Peniel: Celebrare Pe ÎnĂlȚimile De La Oradea (guest Post – Pastor Daniel Chiu) […]

  3. 3 postări în Top 5 WP (21.06.2011) « România Evanghelică - 21 iunie 2011

    […] Peniel: Celebrare Pe ÎnĂlȚimile De La Oradea (guest Post – Pastor Daniel Chiu) (popaspentrusuflet) 2. Peniel – în fața lui Dumnezeu și a țării (lascaupetru) 5. […]

  4. 11 postări în Top 100 WP (21.06.2011) « România Evanghelică - 21 iunie 2011

    […] Peniel: Celebrare Pe ÎnĂlȚimile De La Oradea (guest Post – Pastor Daniel Chiu) (popaspentrusuflet) 6. “O istorie monumentală a baptiştilor din România” […]

  5. 13 postări în Top 100 WP (22.06.2011) « România Evanghelică - 21 iunie 2011

    […] Peniel: Celebrare pe înălțimile de la Oradea (Guest Post – Pastor Daniel Chiu) (popaspentrusuflet) 8. O nouă bijuterie marca Lorinczi (mariuscruceru.ro) 23. Cine fluieră […]

  6. 100 de comentarii – Peniel: Celebrare pe înălțimile de la Oradea (Guest Post – Pastor Daniel Chiu) « România Evanghelică - 24 iunie 2011

    […] Peniel – Oradea, 2011: Un festival al Satanei – postarea de pe blogul lui Cristian Ionescu a adunat peste 100 de comentarii. […]

  7. Locul crucii…sau despre cum ”dai unui om să beie și apoi te miri că horește!”-Peniel « Vestea Buna - 26 iunie 2011

    […] încearcă de către câțiva pastori să limiteze dansul respectiv de restul manifestări într-un mod dual: bine-rău, alb-negru, […]

  8. Popas pentru suflet – 500.000 « România Evanghelică - 24 iulie 2011

    […] 2011: Un festival al Satanei 143 – De ce este atacat darul vorbirii în limbi 138 – Peniel: Celebrare pe înălțimile de la Oradea (Guest Post – Pastor Daniel Chiu) 104 – “Jocul de-a teologia” – Un articol care își merită numele […]

Lasă un răspuns către cornelius Anulează răspunsul