UCIDEREA PASTORULUI DIN BISTRIȚA – ACT IZOLAT SAU FENOMEN?

Am evitat subiectul în ultimele zile, având în vedere și din respect pentru imensa durere și pierdere experimentată de familie, comunitate și, în general – sau așa ar fi trebuit -, de întreaga țară. Crima odioasă care a curmat prematur cele două vieți ne afectează pe toți pentru că este o nouă decădere a spiritului național și uman în mai josul profanării a ceea ce până nu demult reprezenta ceva sacru. Să te atingi de fețe bisericești și de copii, de banii Domnului, iată ceva de care altădată nu erau în stare nici cei mai ordinari mișei ai societății. Zic, din nou, până nu demult.

Nu sunt cunoscute, încă, împrejurările, motivația ucigașilor și nici toate detaliile acestei crime, dar nu contează! Nu există circumstanțe atenuante pentru făptaș(i), că au știut sau nu cu cine aveau de-a face! Simpatia noastră merge în întregime la victime și familia acestora. Din câte știm în acest moment, singura vină a lor a fost că doreau să-și ajute semenii și să Îl slujească pe Dumnezeu!

Totuși, ar fi iresponsabil să nu tragem câteva învățăminte din această istorie tragică. Nu voi intra în terenul spinos și interminabil al întrebărilor ”de ce” și nici nu îmi propun să abordez mai largul subiect de discuție al fatalității destinului. Consider că există multe întâmplări biblice și chiar versete directe care exemplifică și justifică aspectul prematur al morții multora. Nu avem cum să imputăm, nici măcar în cel mai mic grad, vulnerabilitatea la care s-a expus pastorul Adrian Blaga. Este vorba de o inocență căreia – să fim sinceri – i-am fi putut cădea pradă oricare dintre noi. Nu credeam că așa ceva ar fi posibil! Dar, iată, a fost!

Dumnezeu ne-a dat înțelepciune și instinct de conservare, astfel că trebuie să învățăm din asemenea situații cum să ne protejăm pe viitor. Era o vreme când părinții își lăsau copiii de dimineața până seara să zburde cât era cartierul de mare. Au învățat după două, trei nenorociri că nu se mai poate. În copilărie, îmi aduc aminte că pe un alt copil l-a călcat tramvaiul în timp ce trecea strada să cumpere pâine de la magazinul alimentar. Rezultatul imediat din partea părinților a fost un instructaj temeinic cu privire la trecutul străzii. Mie mi s-a și interzis să mai trec singur strada.

Eu nu cred că tragedia de la Bistrița (sau mai degrabă Satu Mare) este un caz izolat ci face parte dintr-un început de fenomen. De aceea, pentru pastori, misionari și nu numai, se impun câteva rânduieli noi și o nouă disciplină de activitate. Tot mai multe forțe sumbre – organizate sau nu – se ridică amenințător împotriva celor neprihăniți, a celor care doresc să facă bine.

Mai întâi, purtarea de sume de bani substanțiale este un risc pe care nu mai trebuie să  ni-l asumăm. Trăim într-o vreme în care se poate și altfel.

Apoi, în călătorii misionare nu mai trebuie luați copiii minori. Deși este de admirat faptul că tatăl și fiul erau împreună, dacă nu este un grup mai larg, acest lucru este de acum contraindicat.

În aceeași ordine de idei, va trebui să mergem în grupuri mai mari. Domnul Însuși a trimis pe ucenici doi câte doi. Mai mult, itinerarul trebuie mai bine organizat, opririle și întâlnirile bine programate și documentate. Este de preferat să se călătorească ziua.

A fost o vreme când toate aceste măsuri ar fi părut paranoice. Nu mai este cazul! Mi se pot aduce o mie de exemple de asemenea situații când nu s-a întâmplat nimic. Uite că a început să se întâmple ceva. Vă amintiți desigur de o altă crimă odioasă, nu demult, uciderea unui pastor baptist pensionar și a soției acestuia în propria lor locuință.

Nu neg și nici nu minimalizez importanța protecției divine și nevoia de rugăciune în acest sens. Dar, odată ce s-a creat precedentul, a nu avea o nouă înțelegere și a nu aplica mijloacele de siguranță minim necesare este cel puțin iresponsabil.

Desigur, sunt circumstanțe implacabile în care orice ai face, n-ai ce face. Vor rămâne pericole pe care nu le putem anticipa și situații pe care nu le putem ocoli. Pentru acestea doar mâna puternică a lui Dumnezeu este refugiu. Dar acolo unde se cere un pic de judecată, eu zic să o folosim. Cazul tragic al pastorului bistrițean deschide un nou mod de gândire care nu ar trebui ignorat. Trist că unii au trebuit să sufere așa o durere, dar mai rău ar fi să nu învățăm nimic din ea.

Unitatea credincioșilor din Bistrița și nu numai a fost exemplară în aceste momente grele. Nici de reportajele media nu ne putem plânge prea mult. S-a simțit o solidaritate emoțională cu familia și biserica locală.

Personal, consider că dacă se descoperă că ucigașii au știut cu cine au de-a face, indiferent dacă a fost doar un jaf ori ceva mai sinistru (altfel cum ar putea fi explicată tortura la care au fost supuse victimele), atâta vreme cât integritatea pastorului și a misiunii sale nu vor fi puse la îndoială, posibil să avem de-a face cu un caz clar de martiraj evanghelic.

Familiilor îndoliate și comunității întristate, sincerele noastre condoleanțe și rugăciuni pentru mângâierea și îmbărbătarea celor îndurerați!