NOUA CONDUCERE A CULTULUI PENTICOSTAL DIN ROMÂNIA

Nu am avut intenția să comentez în vreun fel evenimentul, nu acum, imediat după desfășurarea lui. Consider că mulțimea de delegați care și-au exercitat dreptul de a alege prin vot trebuie respectată, iar slujitorii care au fost aleși au dreptul la un timp de așezare în funcțiile care le-au fost încredințate, fără să-i luăm repede, repede la judecat.

Se întâmplă să cunosc destul de bine pe majoritatea dintre cei care sunt în Biroul Permanent și Comitetul Executiv al CP. Ei sunt produsul unei generații de oameni care a emancipat penticostalismul românesc. Sunt oameni educați, deja testați în experiența acumulată în pastorație, funcții de conducere la nivel de regionale și chiar în echipele de conducere anterioare. Un alt merit pe care îl atribui acestei generații de lideri este echilibrul pe care l-au dovedit în anii valurilor de influență occidentală, a curentelor teologice și a fenomenelor reacționare pe care le-au gestionat cu răbdare și, uneori, în cele din urmă (dacă a trebuit) cu fermitate. Bineînțeles, ca în orice sistem omenesc, imperfect, se pot reclama unele neajunsuri și stagnări, dar nu ar fi corect să nu remarcăm faptul că mișcarea penticostală din România, la adăpostul acestei generații s-a mișcat într-o cadență constantă, progresivă și unitară. Prezicerile celor care anticipau destrămarea CP s-au dovedit până în prezent doar încercări lamentabile de a crea anumite percepții, în speranța că vor prinde și vor deveni realitate.

Cunoscând acești lideri incontestabili ai CP din România, diferențele dintre ei sunt menajabile, relațiile dintre ei sunt mai mult decât cordiale, iar interesul lor comun este păstrarea unității frățești.

Un comentariu năstrușnic pe unul din forurile de știri m-a motivat să scriu această postare. Zice: ”(frații aleși) sunt cam în vârstă, unde sunt tinerii etc., etc.”

Sper eu, tinerii sunt la picioarele acestor oameni, acumulând experiență, învățând și comportându-se ca niște viitori lideri, cu maturitate și respect față de autoritatea pe care doresc să și-o însușească la rândul lor și nu ca o ceată gălăgioasă, revoltată că nu se face cum le-ar place lor, tributară curentelor acum – altfel – alții (noi)… Ideea că în ziua de azi, la 55, 60, chiar 65 de ani ești prea în vârstă pentru funcții de conducere, mie mi se pare ridicolă.

Pe de altă parte, dacă tot ne raportăm la occident și, mai ales, la invidiatul spirit american, mă întreb de multe ori de ce încercăm să le copiem doar prostiile, în vreme ce valorile lor le repudiem. Vă rog să studiați conducerile denominațiilor religioase americane și veți observa că majoritatea liderilor lor sunt la pragul vârstei de 60 de ani, iar unii sunt peste 70. Ideea este că în anii 20, 30 liderii se formează sub autoritatea pastorului local în cadrul departamentelor de tineret și asistență pastorală, până la 40, 50 de ani devin pastori de biserici, urmând ca de la 50 de ani în sus, unii să prefere poziții în conducerea regională și, mai târziu, centrală.

Nu uitați totuși, organizațiile americane sunt de (multe) milioane de membri, s-au dezvoltat în libertate și prosperitate, activitățile lor cultice și denominaționale sunt mult mai elaborate, mentalitatea lor despre profesionalism este bine conturată iar resursele umane și financiare sunt abundente.

Prin activitatea lor în bisericile locale pe care le păstoresc, valoarea amvonală și echilibrul spiritual dovedit în timp, actualii lideri ai CP inspiră încredere.

Acum, este tot pe atât de adevărat că, după 24 de ani de formare a identității și consolidare în libertate, lucruri care nu au fost deloc ușoare și care trebuie atribuite ca deosebite merite ultimilor doi președinți (Emil Bulgăr și Pavel Riviș Tipei – ne rugăm pentru sănătatea lui!), dorința de a intra într-o nouă dimensiune de dezvoltare nu poate fi ignorată. Nu cred însă că este momentul să sărim prematur cu pretenții și acționând pe post de președinți virtuali (adică, ce am face noi dacă am fi – spirit absalomic!), ci mai degrabă să ne rugăm pentru acești frați, mai marii noștri, ca Domnul să le dea viziunea necesară și să-i călăuzească în Voia Sa.

În special, pentru bunul meu prieten (din Noiembrie 1984!) de 30 de ani, noul președinte ales al Cultului Penticostal, pastorul Moise Ardelean, îi doresc și mă rog:

• Ca Domnul să-i dea putere și înțelepciune să conducă acest popor numeros;
• Să aibă înțelegerea și suportul colegilor săi de slujbă și să formeze o echipă unită, dinamică și duhovnicească;
• Să îi binecuvânteze și să-i protejeze Domnul familia întreagă, pentru a se putea dedica lucrării pentru care a fost investit;
• Să binecuvânteze Domnul Biserica Gloria din Arad – Bujac cu pace și progres, fiind un adevărat bastion spiritual de suport și refugiu pentru zilele grele, pentru că vor fi și din acestea;
• Pentru tot poporul penticostal ca, în jurul conducerii CP, să rămână unit în învățătura sănătoasă a sfinților și să se înroleze în lucrarea de răspândire a Evangheliei în mijlocul poporului român!

Considerând că îl cunosc destul de bine, ca să nu zic foarte, știu că este un om sincer și duhovnicesc, un slujitor devotat, că predică adevărul cu pasiune și echilibru, că iubește oamenii, că este integru și capabil, iar toate aceste lucruri se pot vedea lămurit urmărindu-i viața și activitatea. Doamne ajută! Doamne dă izbândă!