CONDIȚIILE ȘI PAȘII IMPLICĂRII ÎNTR-UN CAZ GEN BODNARIU – 4

DIMENSIUNEA SPIRITUALĂ A CAZULUI

Pe tot parcursul acestor demersuri, a fost foarte important să nu rămânem focalizați pe oameni și împrejurări, deși era ceea ce izbea privirile.

Foarte curând ne-am dumirit că nu avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva unor stăpâniri demonice.

Începând cu agenții Barnevernet, guvernul norvegian, elemente media, câte un politician român răzleț, rezervele mediei americane și europene de a se atinge de acest caz, totul demonstra că în spatele acestei mașinării impenetrabile era cel rău însuș.

Am hotărât să ne reamintim acest lucru unii altora ca, dacă ne-am fi pierdut cumva în „strategii” și „organizare”, cineva să ne aducă mereu aminte că este o luptă spirituală care începe, continuă și se încheie cu post și rugăciune!

Fără să neglijăm omenescul din toată această junglă care adeseori nu făcea sens pentru rațiunea umană, am ales să credem că, poate, oamenii ar putea fi convinși sau înduplecați, sensibilizați sau intimidați, dar diavolul nu! Pe el doar mâna și glasul Domnului îl pun la punct!

Și, tocmai aici, la capitolul spiritual am avut cel mai mare și mai larg suport, pentru că postul și rugăciunea sunt posibile tuturor!

Acesta este secretul biruinței! Celelalte demersuri au fost acțiuni ale credinței! Domnul le-a onorat, dar nu ar fi rezolvat nimic fără să ne smerim și să căutăm fața Lui!

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

3 Răspunsuri to “CONDIȚIILE ȘI PAȘII IMPLICĂRII ÎNTR-UN CAZ GEN BODNARIU – 4”

  1. Reblogged this on agnus dei – english + romanian blog and commented:
    Pastorul Cristian Ionescu: Am hotărât să ne reamintim acest lucru unii altora ca, dacă ne-am fi pierdut cumva în „strategii” și „organizare”, cineva să ne aducă mereu aminte că este o luptă spirituală care începe, continuă și se încheie cu post și rugăciune!

Trackbacks/Pingbacks

  1. CONDIȚIILE ȘI PAȘII IMPLICĂRII ÎNTR-UN CAZ GEN BODNARIU – 4 | - 11 August 2016

    […] https://popaspentrusuflet.wordpress.com/2016/08/11/conditiile-si-pasii-implicarii-intr-un-caz-gen-bo… […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: