”ELEGANȚA” DE A NU (PUTEA) SPUNE NU

Odată cu votul Adunării Generale ONU, referitor la recunoașterea palestinienilor ca stat, se detașează un spirit binecunoscut în politica americană, acela de a nu spune… nu! Jocul pe care l-am mai semnalat AICI arată cât de complexă a devenit diplomația. Cum să spui da unui eventual stat palestinian fără a-l recunoaște și cum să-l blochezi fără să-i spui nu! Ceea ce propun SUA, Uniunea Europeană și alții (înapoi la masa tratativelor!) nu este o dovadă de naivitate ci o manevră deghizată a impasului politic atunci când ai de pierdut pe toate fronturile. În asemenea situații este nevoie de principii și simț moral de răspundere: de unde așa ceva în politică?…

Fiind în România pentru două săptămâni, am rămas plăcut surprins de atașamentul necondiționat al evanghelicilor față de cauza Israelului. Toți pastorii cu care am discutat această problemă au demonstrat o cunoaștere relativ profundă a subiectului din punct de vedere spiritual și o înțelegere destul de avizată a factorului politic.

Cauza recunoașterii palestinienilor ca stat nu poate fi îmbrățișată decât în baza unui recurs emoțional (ca cea a americanilor când l-au ales pe Obama), a unor calcule politice crude (de înțeles în lumea arabă) sau a unui sindrom de liberalism cronic (care se îndeletnicește cu însușirea tuturor cauzelor).

Cât privește arta diplomației americane de a spune ”DA și NU, NU și DA, iată că (în loc de NU) se pot înmănunchea”, mă tem să nu ajungă pe pânza de Joi a muzeului de… stat al unui oarecare cabinet medical.

Conflictul dintre Israel și palestinieni oferă o demarcare clară a valorilor vieții.

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

18 răspunsuri sa “”ELEGANȚA” DE A NU (PUTEA) SPUNE NU”

  1. Cele trei posibile motive pentru care cineva ar putea sprijini cauza înfiinţării unui stat palestinian în Cisiordania sunt date cumva pe post de „motive nefondate” sau „insuficiente”? În Evanghelie citim despre numeroase cazuri în care lui Isus i s-a făcut milă de gloate. „Isus a chemat pe ucenicii Săi, şi le-a zis: ,,Mi-este milă de gloata aceasta; căci iată că de trei zile aşteaptă lîngă Mine, şi n’au ce mînca. Nu vreau să le dau drumul flămînzi, ca nu cumva să leşine de foame pe drum.„ (Mat 15:32 CNS).
    Iată o situaţie în care factorul emoţional este un motiv necesar şi suficient pentru o intervenţie în favoarea gloatelor.
    .
    Oricum, aţi omis un alt posibil motiv: cineva ar mai putea susţine cauza unui stat palestinian fiindcă este sensibil la nedreptate şi pentru că Scriptura are multe de spus despre dreptate.

  2. Vaisamar , what do you think about this statement?

    On Friday afternoon, Abbas said he was adamant about not recognizing Israel as the Jewish state.

    „They talk to us about the Jewish state, but I respond to them with a final answer: We shall not recognize a Jewish state,” Abbas said in a meeting with some 200 senior representatives of the Palestinian community in the US, shortly before taking the podium and delivering a speech at the United Nations General Assembly.

    • Din nou trebuie să lamentăm faptul că creștinii evanghelici Români susțin un stat Palestinian în coasta Israelului (mă refer la unii pentru că fr Cristi ne raportează căci evanghelicii pe care i-a visitat in România susțin in totalitate cauza Israelului).

      Totuși un stat Palestinian se va forma pâna la urmă. Există prea mult momentum ca să nu se întâmple, în special dacă Israel va participa la negocieri. Vor urma alegeri. Va câstiga un guvern Islamic. Apoi să vedeți persecutie impotriva celor 55,000 evanghelici (1% din populație – statistica de pe blogul domnului Dănuț Mănăstireanu).

      Solidificarea Palestinienilor intr-un stat (Islamic) va fi cel mai teribil eveniment pentru frații noștri evanghelici Palestinieni. Să ne rugăm pentru cauza lor de atunci începând de pe acuma.

    • De ce e… bun?

      Nici macar nu e mentionata sursa…

      • If you Google…….you will found the source.

        A JAPANESE VIEW OF THE PALESTINIANS

        by Yashiko Sagamori

        If you are so sure that „Palestine, the country, goes back through most of recorded history”, I expect you to be able to answer a few basic questions about that country of Palestine:

        When was it founded and by whom?

        What were its borders?

        What was its capital?

        What were its major cities?

        What constituted the basis of its economy?

        What was its form of government?

        Can you name at least one Palestinian leader before Arafat?

        Was Palestine ever recognized by a country whose existence, at that time or now, leaves no room for interpretation?

        What was the language of the country of Palestine?

        What was the prevalent religion of the country of Palestine?

        What was the name of its currency? Choose any date in history and tell what was the approximate exchange rate of the Palestinian monetary unit against the US dollar, German mark, GB pound, Japanese yen, or Chinese yuan on that date.

        And, finally, since there is no such country today, what caused its demise and when did it occur?

        You are lamenting the „low sinking” of a „once proud” nation. Please tell me, when exactly was that „nation” proud and what was it so proud of?

        And here is the least sarcastic question of all: If the people you mistakenly call „Palestinians” are anything but generic Arabs collected from all over – or thrown out of – the Arab world, if they really have a genuine ethnic identity that gives them right for self-determination, why did they never try to become independent until Arabs suffered their devastating defeat in the Six Day War?

        I hope you avoid the temptation to trace the modern day „Palestinians” to the Biblical Philistines: substituting etymology for history won’t work here.

        The truth should be obvious to everyone who wants to know it. Arab countries have never abandoned the dream of destroying Israel; they still cherish it today. Having time and again failed to achieve their evil goal with military means, they decided to fight Israel by proxy. For that purpose, they created a terrorist organization, cynically called it „the Palestinian people” and installed it in Gaza, Judea, and Samaria. How else can you explain the refusal by Jordan and Egypt to unconditionally accept back the „West Bank” and Gaza, respectively?

        The fact is, Arabs populating Gaza, Judea, and Samaria have much less claim to nationhood than that Indian tribe that successfully emerged in Connecticut with the purpose of starting a tax-exempt casino: at least that tribe had a constructive goal that motivated them. The so called „Palestinians” have only one motivation: the destruction of Israel, and in my book that is not sufficient to consider them a nation” – or anything else except what they really are: a terrorist organization that will one day be dismantled.

        In fact, there is only one way to achieve peace in the Middle East. Arab countries must acknowledge and accept their defeat in their war against Israel and, as the losing side should, pay Israel reparations for the more than 50 years of devastation they have visited on it. The most appropriate form of such reparations would be the removal of their terrorist organization from the land of Israel and accepting Israel’s ancient sovereignty over Gaza, Judea, and Samaria.

        That will mark the end of the Palestinian people. What are you saying again was its beginning?

        You are absolutely correct in your understanding of the „Palestinians” murderous motives. I am afraid however that you, along with 99% of the population of this planet have missed the beginning of WWIII (the enemy call it Jihad) quite a few years ago. The siege of the US embassy in Tehran in 1979, an event to which the latest Nobel Peace Prize winner had somiserably failed to respond, can be very well used as the day WWIII stepped out of the pages of the Koran and into the current events. I pray the United States and Israel lead the world to victory in this war.

        Come to think of it, there is no choice, be you a Christian, or even, believe it or not, a Muslim.

  3. Dragă Cristian, lumea a intrat într-o criză profundă de mai multă vreme, şi o ştim cu toţi că e aşa, dar ceea ce se petrece acum în Orientul Mijlociu depăşeşte cele mai negre previziuni.
    Abbas a depus cererea la ONU şi va ajunge în Consiliul de securitate, la vot.
    Ştii ce ţări au anunţat că vor susţine pe palestinieni la fel de bine ca mine: Rusia, China, Brazilia, Africa de Sud, Nigeria… Lipsesc patru semnături pentru ca Palestina să se numească stat cu capitala în Ierusalimul de Est şi cu revenirea la teritoriile din 1967. Pentru că despre asta vorbim, nu?
    Încă nu s-au pronunţat- pînă cînd scriu acest comentariu- Anglia, Germania, Franţa…, aşteptînd să negocieze de ce parte să fie…
    În condiţiile în care majoritatea din CS va fi de partea Palestinei, Stalele Unite vor uza de dreptul lor de veto.
    Toate sforile diplomatice pe care le-au tras americanii au vizat acest aspect: să nu fie puşi în situaţia de a recurge la dreptul de veto.
    E simplu de ce, nu? mai ales după 2001…
    Oricum ar fi, votată Palestina ca stat sau nu, situaţia din Orientul Mijlociu ameninţă să se deterioreze rapid. S-a schimbat paradigma iar reacţia ţărilor arabe din jur, zguduite de aşa-zisele revoluţii democratice este previzibilă de partea cui vor acţiona.
    În condiţiile în care SUA va fi nevoită să-şi exercite dreptul de veto, s-ar putea ca şi aliatul ei în zonă- mă refer la Arabia Saudită- să se întoarcă împotriva Americii, iar atunci va fi o mare nenorocire pentru Israel şi pentru întreaga lume.
    Îţi doresc o duminică minunată,
    Răsvan

    • Fr. Ionescu,

      trebuia sa lasati comentariul. Stiti ca, am dreptate. Ceea ce am afirmat eu se poate citi limpede pe blogul lui.

      • Adevărat!
        Dar odată cerută iertare și oferită, securea războiului trebuie îngropată!

      • Despre ce comentariu e vorba? Dacă sacrificatorul de femei are ceva de spus, s-o spună, iar dvs., Cristian Ionescu, trebuie să ştiţi că nu v-am cerut să-mi acordaţi nimic, ci am încercat să facem pace, acolo unde am greşit şi unul, şi celălalt.
        Şuşoteala cu acest Remus desfăşurîndu-se la pachet cu comentariul meu despre politica în Orientul Mijlociu, consider inoportun să-l lăsaţi în continuare aici. Prefer să-l postez la mine. Mulţumesc pentru înţelegere.

        • Era o compătimire cu privire la un mod de exprimare mai de demult.
          De asemenea, o mirare cu privire la schimbarea de ton. Am explicat-o din punctul meu de vedere. Am moderat comentariul nu în spirit de șușoteală ci pentru a ne proteja de redeschiderea unui dosar închis.

      • Remus,
        cred ca acum ceva vreme scriai si tu la „acest domn”, nu-i asa?
        Iertam , iertam, dar unii se repeta la intervale de timp,
        ceea ce au in inima, aceea va mai iesi la suprafata.
        Domnul cu mila; fara schimbarea nasterii din nou; nimic nu e(nimic bun nu e)

  4. E foarte posibil ca dupa O PRIMĂVARĂ ARABĂ, să avem în curând O (ASPRĂ) IARNĂ ISLAMICĂ! Regret că unii evanghelici susțin cu atâta patos formarea unui stat palestinian, chipurile, din milă și compasiune pentru palestinieni. Matei 15:32, invocat mai sus de Vaișamar este scos din context in aceste circumstanțe. Inaintea Palestinienilor au alții prioritate: Somalezii, lihniți de foame, Etiopieni, Kenieni, refugiații din Darfur și multe, multe alte cazuri sociale de-a lungul și latul pământului. Probabil că ADEVĂRATELE PROBLEME in Orientul Mijlociu vor începe odată cu formarea unui nou stat, Palestina.

  5. Oare de ce am impresia ca ati simplificat disputa dupa reguli partinice ? A vota cu Israelul sa insermne obligatoriu moarte pentru palestinieni si invers ?! I-am vizitat nu demult si ma rog ca Domnul sa le dea viata pasnica, paine sa manance, adapost si haine sa se-mbrace; dar mai cu seama scutul credintei adevarate, nadejdea vietii fara de moarte… Sa se intoarca la Mesia cu totii ! Evident ca sunt de partea israelului, dar de ce as fi si impotriva palestinienilor ??? Multumesc domnule reverend I C daca ma luminati…

Trackbacks/Pingbacks

  1. 5 postări în Top 10 WP (25.09.2011) « Romania Evanghelica - 25 septembrie 2011

    […] ”eleganȚa” De a Nu (putea) Spune Nu (popaspentrusuflet) 4. Praktiker, Obi, Bricostore (mariuscruceru.ro) 7. Alo, nepotu’ […]

  2. 6 postări în Top 10 WP (25.09.2011) « Romania Evanghelica - 25 septembrie 2011

    […] Întrebări japoneze pentru palestinieni (lascaupetru) 4. ”eleganȚa” De a Nu (putea) Spune Nu (popaspentrusuflet) 5. Praktiker, Obi, Bricostore (mariuscruceru.ro) 8. Alo, nepotu’ […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: