12 septembrie 2012 
Îmi amintesc de zilele când suma galoanelor de benzină cumpărate depășea numărul de dolari cheltuiți. Aproape întotdeauna călătoream în avioane jumătate pline, prețul unui ticket era ridicol de convenabil, ajungeai cu vreo 20 de minute înainte de decolare și stăteai degeaba vreo 5 minute după ce îți ocupai locul, iar într-un cărucior plin cu vârf încăpeau cumpărături de la alimentara cu până la valoarea de $100.
Pe urmă a venit 9/11 și s-au schimbat lucrurile. Nu imediat și nu vizibil. Se părea că am scăpat… nu ieftin, pentru că nu pot fi uitate cele aproape 3,000 de vieți pierdute. În realitate, Statele Unite și o mulțime de alte țări intrau într-un conflict armat care a durat cât două războaie mondiale la un loc.
Pentru cei care ați urmărit ceva documentare despre tragica zi de acum 11 ani, șocul și durerea pe care le-am simțit cu toții atunci nu pot fi comparate cu ceea ce ne va aduce viitorul. Pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu, capitularea Americii în fața presiunilor lumii arabe și abandonarea Israelului, accentuarea crizei economice globale și spiritul de neliniște socială pe care îl putem percepe, viitorul nu poate fi decât sumbru.
Cea mai șocantă amintire a mea se leagă de prăbușirea turnurilor din New York, adevărat Titanic modern, simboluri ale prosperității și invincibilității umane. De fapt, în fiecare an eu comemorez a doua zi, pentru că abia pe 12 Septembrie, după ce mi-am revenit din trauma emoțională, abia atunci mi-am dat seama mai bine de ceea ce s-a întâmplat: o lume întreagă a constatat că și America sângerează.
Dar, marea tragedie de la 9/11 nu este în primul rând pierderea de vieți omenești din acea zi sau în războaiele care au urmat, repercursiunile asupra situației economice sau pierderea unei măsuri de libertate personală în favoarea siguranței. Cea mai tragică este starea de împietrire a acestei societăți care atunci, sub cercetarea lui Dumnezeu, confruntată cu propriile falimente morale, America a ales să nu se pocăiască. Nu ceea ce s-a schimbat atunci este cel mai dramatic lucru, ci ceea ce nu s-a schimbat nici măcar la 9/11. Cei care au încercat să atragă atenția asupra acestui fapt au fost huiduiți. Iată ce spunea Ann Graham Lotz:
”I say God is also angry when he sees something like this. I would say also for several years now Americans in a sense have shaken their fist at God and said, God, we want you out of our schools, our government, our business, we want you out of our marketplace. And God, who is a gentleman, has just quietly backed out of our national and political life, our public life. Removing his hand of blessing and protection. We need to turn to God first of all and say, God, we’re sorry we have treated you this way and we invite you now to come into our national life. We put our trust in you. We have our trust in God on our coins, we need to practice it.”
(”Cred că și Dumnezeu este mânios atunci când vede așa tragedii. Dar vreau să adaug că de mai mulți ani, americanii i-au arătat pumnul lui Dumnezeu în sensul că i-au zis, Dumnezeule, te vrem afară din școlile noastre, din guvern, din afacerile noastre, te vrem afară din viața noastră. Și Dumnezeu, ca un gentleman, în liniște S-a retras din viața personală, politică și publică a națiunii noastre, retrăgându-Și totodată binecuvântarea și protecția. Trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu și în primul rând să-I spunem că ne pare rău că L-am tratat așa și Îl rugăm să vină înapoi în viața națiunii noastre. Să-I spunem că din nou credem în El. Avem acest crez pe monedele noastre, trebuie să practicăm acest crez.”)
POPAS PENTRU SUFLET 
No coment:
Foarte adevarat. Daca fiecare cetatean ar face ca Iosua odinioara, adica „Eu si casa mea vom sluji Domnului”, atunci am beneficia cu toata natiunea de ceea ce spune Dumnezeu in 2 Cronici 7:13:
„Dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara.”
Dupa atacul criminal impotriva ambasadelor din Egipt si Libia, si asasinarea ambasadorului Stevens se pare ca ura impotriva Americii si Israelului nu s-a schimbat. La fel nu s-a schimbat tendinta administratiei Obama de a multumi si a indulci pe acesti Islamici.
Un lucru este cert, Israel v-a deveni tot mai izolat pana la punctul cand nici America nu-l va mai apara.
Toate evenimentele se indreapta spre punctul culminant din Zaharia cand „voi strînge toate neamurile la război împotriva Ierusalimului” si cand „Domnul Se va arăta, şi va lupta împotriva acestor neamuri, cum S’a luptat în ziua bătăliei.”
In asa numita ziua Domnului, „Domnul va fi împărat peste tot pămîntul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, şi Numele Lui va fi singurul Nume.”
nu stiu de ce le plac americanilor cladirile foarte inalte; probabil sunt simbolurile mandriei umane, ramasite ale Turnului Babel; „oricine se inalta va fi smerit”
Da, cam asa cu turnurile.Probabil ca ei nu stiu cintecul „Doar o coliba”, ca de fapt si cei ce-l stiu nu-l mai pot cinta ca sa nu minta.
John Piper:
“The work of Muhammad is based on being honored and the work of Christ is based on being insulted [and killed]. This produces two very different reactions to mockery.”
„That’s the most basic difference between Christ and Muhammad and between a Muslim and a follower of Christ. For Christ, enduring the mockery of the cross was the essence of his mission. And for a true follower of Christ enduring suffering patiently for the glory of Christ is the essence of obedience.”